sâmbătă, 30 martie 2013

Roma pe ploaie, văzută de pe Mausoleul Vittorio Emanuele II

Cred că posturile astea vor deveni din ce în ce mai scurte, pentru că am ajuns la ziua a doua :-) (din 12 :D) şi habar nu am ce am făcut. Adică da, văd pozele, dar sînt o infinitate, plus că a plouat şi nu am făcut mereu fotografii, plus că uneori chiar am ţinut aparatele la umbră din cauza reumatismului.

Vorbim de miercuri, cînd cred că am vizitat sinagoga şi, cum nu e voie să pozezi acolo, n-avem dovezi. Şi de asta sînt cam confuză. Vremea a fost spectaculoasă, după cum se poate vedea şi mai jos.

În ghid scria că e 7 euro să urci cu liftul pe mausoleul din titlu şi gratuit pe scări. Dar e înăltuţ. Cum am dat de alt rînd de scări în drumul nostru dinspre sinagogă, cînd am ajuns la biletele pentru lift eram deja terminată. Şi cum ştiu că noi sîntem cu capul (am urcat pe Turnul Eiffel pe scări cît s-a putut şi am şi coborît aşa şi apoi scările de la metrou au fost orgasmatice :D), ajunsă deci la bilete şi văzînd cum ploua, am zis hai să ne lăsăm păgubaşi.
P. voia să se cocoţeze, nici nu zăream pe undeva pe unde ar fi trebuit să urcăm scările, aşa că a zis nu mă interesează luăm liftul. Eu am înghiţit în sec alei 14 ioro în 5 secunde alei (îs şi zgîrcită, crecă, şi nu chiar foarte bogată:D), am ajuns la mare înălţime şi am fost de părere că a meritat, a fost super fain, în ciuda vicisitudinilor naturii, rîul, ramul. Delirez, că mi-e somn.

o căruţă


nişte ruine cu arc de triumf


Piaţa Veneţia cu o stradă (!)


cred, în stînga extrem Sfîntul Petru (catedrală, basilică, bazilică etc. :-) ), în dreapta, în dreptul antenei :-), Panteonul


talente cu Columna lui Traian în colţul dreapta jos, plus steag fluturînd pe mijloc


ruine cu tot cu Colosseum (şi un arc de triumf)


sinagoga (aia mai gălbuie, cu un cap mai înaltă decît restul clădirilor)


prin geam plouat şi cu obiectivul aburit (din seria talente)


asta nu ştiu ce e, dar e ceva cu Traian. forum, mercato etc.


ăghen, Columna. ce-i aia columnă şi ce-i aia coloană??


în mausoleu, e cu siguranţă muzeu, dar ne plouase aşa de bine sus, că haina mea de ploaie a dat cu virgulă şi cotul drept îmi era fleaşcă, aşa că am decis să mergem la autobuz şi la hotel, să ne schimbăm.


Noapte bună! :-)

sâmbătă, 23 martie 2013

Traseul primei zile (google maps)


Click pe imagine - ar trebui să fie maaare.

Am mai mers pe alte străduţe, e aproximativ totul. Oricum, de înţeles de ce am fost morţi, dat fiind că noi mergem cam între cinci şi treizeci de minute pe jos zilnic. Mă rog, sînt zile şi zile.

Prima zi întreagă la Roma (marţi, post din trecut, 2)

(postul ăsta e partea a doua şi ultima a primei zile întregi petrecute la Roma - asta da explicaţie!!)

Primele Stolpersteine (şi singurele) văzute de noi în Roma, dar le-am văzut! Sau ne-am împiedicat! :)


Biserica San Carlo ai Catinari - pe mine icoana asta m-a lăsat destul de tablou. Foarte sincer, nu ştiu cine e a treia persoană! E soţul? E Tatăl? E altă familie?? Nu-mi amintesc să mai fi văzut ceva asemănător şi cultura mea în domeniu este mai mult lipsă. Cer pardon dacă este ceva foarte comun şi vă rog lămuriţi-mă şi pe mine, mersi.


Am trecut prin Campo de' Fiori, care, să mă scuzaţi, nu m-a impresionat cu nimic, probabil tocmai se terminase piaţa, erau nişte cetăţeni în portocaliu care fumau în loc să măture pe-acolo. Aim verii sorii!
Şi deja cam începeam să resimţim oboseala.

A, la prînz mîncasem delicios la un restaurant L'Angolo di Napoli :) Ăştia nu ne-au cerut bani în plus, fraiereală turistică oatevăr. Au şi poze pe site, mi-a plăcut mult. Nu am făcut poze cu mîncarea acolo! (ştiu eu că o să întrebe cineva:)) ). Din păcate, nu m-am prins cum să opresc coloana sonoră de pe siteul restaurantului.

Piazza Navona!! (mi-a plăcut mult :-) )


Detaliu, căci mă chinuia talentul!




Panteonul (!!)


idem


Tempio di Adriano (mi-am dat seama tîrziu că trîntesc uneori denumirile în italiană, fără articolul (hotărît) de la început, că aşa se cheamă articolele respective pe wiki...!)




Idem, aici sînt banii Dvs.! :-) (şi ai noştri, btw)


După care ne-am cam tîrît spre casă şi am mîncat la restaurantul Al Forno della Soffitta (şi ăştia au site muzical, da' şi nişte pizze premiate, poezie ce mai!) de care nu ne-am mai despărţit din seara respectivă. Tot fără supra-taxe, cu bacşişul benevol şi chelnerul nostru fidel Mahmut din Bangladesh care a fost foarte emoţionat cînd i-am zis în ultima seară că a doua zi decolăm şi ne-am luat rămas-bun. Fix vis-a-vis de hotelul nostru.

vineri, 22 martie 2013

Prima zi întreagă la Roma (marţi, post din trecut, 1)

Biserica Santa Maria della Vittoria, prima în care am intrat, ne-a plăcut mult, am tot intrat în biserici, de le-am pierdut şirul.


Piazza della Repubblica (cu link în italiană, că erau mai multe poze:D) - ea e mai frumuşică decît reiese de mai jos.


Basilica di Santa Maria degli Angeli e dei Martiri (idem, din acelaşi motiv) - foarte impresionantă!!


Statuia lui Ioan Paul al doilea, refăcută (puteţi vedea aici, în josul paginii, cum era înainte) (în faţa gării Termini) - mi-a atras atenţia mmm în mod plăcut încă din autobuzul care ne-a debarcat la gară :)


N-am idee ce e aia biserică, basilică sau catedrală, aşa că cer pardon. Pentru mine asta e biserica Santa Maria Maggiore şi are nu ştiu ce legătură cu papii (!) (ah, în sfîrşit o explicaţie ştiinţifică pe blogul ăsta!) - am intrat şi-am vizitat-o dintr-o întîmplare, cam din acelaşi motiv am intrat în toate bisericile... noi ne aflam într-o parte care nu semăna deloc cu poza pe care o avea P. în ghid, conform hărţii părea să fie acolo, pînă la urmă am vrut s-o vedem şi din partea cealaltă, unde era uşa (!) deschisă, am intrat şi-aproape am leşinat.


Columna lui Traian ole! Pe wikipedia, la sfîrşitul articolului, sînt şase imagini cu columna la rezoluţie înaltă, chiar se poate vedea "modelul" în detaliu, habar n-aveam.
Deja cînd ne apropiam de columnă (!), am constatat că mă cam roade un papuc, chiar aproape de ea sînt nişte scări unde am găsit o farmacie şi m-am oblojit, aveam sîngeeee la un picioruuuuş, mititica de mine, pansamentele/plasturii au costat 8 euro jumate cred, au meritat preţul colosal, pentru că tot concediul am dus-o cu ele/ei şi n-am mai simţit nicio jenă în locul respectiv.
Cînd am ajuns la columnă, deja îmi trecuse de toate :-), eram în culmea fericirii, inspectam lumea din peisaj oare or mai fi şi alţi români în public, şi ei atinşi de fiorul lirico-istoric?? Am un braţ de poze cu mine de la faţa locului, niciuna reuşită realmente, am fost să-i scot ochii lui P., care pînă la urmă s-a dat lovit şi a întrebat da' columna? columna a ieşit bine??? eeeee?
N-ai cu cine, domle, n-ai cu cine... Acum tre' să mai merg o tură şi să mă pozez omeneşte la columnă, altfel n-are cum. (mică paranteză: asta-mi aminteşte, cred că am mai povestit, de prima mea vizită la Paris, mers la buchinişti, erau închise coşmelii alea, nu-i nimic, pozăăă cu mineee, erau vremuri cu aparat unde nu vedeai direct dacă e reuşită poză au ba, a durat pînă am ajuns acasă în Nemţia şi m-am speriat de cu ce mutrişoară epocală am fost imortalizată!)
Din cîte-mi amintesc acum, la această oră tîrzie din noapte :>, la momentul ăla la Roma am fost foarte foarte emoţionată (vorbesc foarte serios!).


Vittoriano - pentru noi Mausoleul Vittorio Emanuele II, P. se alinta zicînd ca din ghidul turistic "maşina de scris", asta ar fi adică porecla dată monumentului ăstuia de către locuitorii Romei. Nu caut acum dacă am reţinut noi greşit şi e doar monument şi nu mausoleu. :-) Oricum, ne-a plăcut mult. :) Deh, avem şi noi nişte gusturi mai deosebite. :-)
Nu mai ştiu cine ce poze a făcut, unele sînt mai prost încadrate, aia e, a, şi marele nostru secret fotografic e că sînt toate (cred) făcute pe setarea automată! (vai, l-am divulgat). (dar eu în general sînt o mare fotografă, sper că n-a avut nimeni niciun dubiu so far*, buon.)


Piazza Venetia (Vittoriano şi Piazza Venetia "se uită unul la alta" :-), adică au doar o stradă/bulevard oatevăr între ele. Ele sau ei?? (Cred că ele, pentru că monument sau mausoleu, neutre, deci plural feminin, alei, limba româââânăăăă!!!!) HELP!!!


Santa Maria in Portico - pliant în limba română (slujbă în româneşte duminica şi în zilele de sărbătoare la 18:30) 


Sinagoga cea mai mare din Roma (sînt 15 în total, dacă am reţinut bine)
Monica, cum pot afla cît de mare e sinagoga? (la modul x metri înălţime etc.) Am povestit la cursul de ebraică şi mi s-a dat peste nas cumva că n-are cum să fie mai mare decît cea din Frankfurt. Bine, nici despre cea din Frankfurt nu prea am date... Mulţumesc! :-)


*a, doar mă sparg în figuri. şi vorbesc urît.
Vă dormim noapte bună!

marți, 19 martie 2013

Prima zi/după-amiază/seară la Roma (post lung din trecut!)

Avertisment: postul ăsta începe cu o poză de nota 25, care pe noi ne-a amuzat teribil, după ce mi-au trecut mie fiorii de uite la mine cum arăăăt!
Vă mai amintiţi din postul precedent ce minunată eram aşteptînd "metroul" la noi în sat să ne ducă la aeroport? Şi vezi mai jos cum m-am prezentat în autocarul cu care am mers de la aeroportul Fiumicino pînă la gara Termini la Roma. Coafura rezistă, faţa: made în Vrăjitoarea!
Motivul a fost că eu personal n-am vrut să mergem cu trenul Leonardo (?) în oraş, că mi s-a părut prea scump şi am propus autobuzul, care, evident, nu ştiam cum circulă etc. La primul ghişeu scria "plecarea în 5 minute", am tremurat că pleacă fără noi, am luat chiar dus-întors, că era mai ieftin (firma TerraVision, nu recomand). La peron, surpriză: o mare de oameni, două tanti care vindeau bilete chiar acolo şi fumau şi se uitau în altă parte dacă dădeai impresia că vrei să pui o întrebare, zero autobuz.
A venit unul (da' după mult mai mult de 5 minute), lumea a început să bage valizoaiele şi să se calce în picioare la intrare. O plăcere! Noroc că era tip autocar mare şi cred că am încăput toţi, da' P. apucase să-mi facă teorie că mă uit în traistăăăă :D şi că prefer să dau mai puţini bani, da' să pierd mai mult timp. Rezultă mutra de mai jos, cînd tot el îmi spunea uite că s-a rezolvat!!
Deci virgulă sînt cel puţin praisles!!!


Următoarele trei poze făcute din autobuz
Prima biserică zărită, clar Bazilica Sfîntul Petru! (nu e şi ştiam de atunci, da' ne agitam şi răcneam în autobuz, doar-doar ne-or zice alţi turişti băi da' proşti mai sînteţi. nimic. :( )


Procedînd ca mai sus, iată Colosseumul! :D


Primele portocale!!!


Nu ştiu ce reprezintă poza de mai jos.




Parcul Villei Borghese - ne-a amintit de Retiro din Madrid. Ah, Madriiid! <3


Fontana della Barcaccia în "Piaţa Spania"


Spanish Steps văzute din vale (nu prea le am cu traducerile în româneşte, Treptele spaniole??)


Şi văzute de sus.


Noi mărturisim că am fost cam ţărani şi nu am fost impresionaţi major de Spanish Steps. :( Poate data viitoare o să ne placă mai mult. :)

Impresii:
După mulţii biscuiţi din avion, eu una eram leşinată de foame cînd am ieşit pe la 18 din hotel (noi am avut cameră din aia cu pereţii roşii/portocalii/maro, miştocuţă) să luăm pulsul oraşului, iar la ora aia mai toate restourile erau închise. Dramă mare! Noroc de un magazinaş care avea pizza la felie, unde vînzătorul era foarte vorbăreţ şi am ajuns să ne-o prezinte şi pe colaboratoarea lui din Bacău! :-) Am băgat şi-o bere, că na, concediu! A venit şi-un cetăţean african să ne ceară bani în engleză şi noi n-am vrut să-i dăm şi el s-a supărat, că nu fură!
A, eram cu aparatul de fotografiat mic după noi, pentru că lumeeeea (a se înţelege o colegă de la serviciu şi ce-am citit pe net şi în ghidul despre Napoli (ştiu, Napoli!)) ne-a pus în temă că se fură, domle, la greu.

Am făcut monetarul şi am rezultă că am făcut 2937 de poze în 12 zile de pribegie, la patru mîini şi două aparate. Tre' să fie un juriu foarte nujcum, să nu ne dea măcar un loc pe podium cu performanţa asta, este?!?!?! (Evident, sînt şi o groază de rateuri, da' şi alea sînt ale noastre!)

Prima seară la Roma a continuat cu:
-dezamăgirea unei fîntîni în renovare (acolo ne-a luat un alt cerşetor în primire şi tot acolo i-am explicat unui pastor american că Fontana di Trevi e închisă, uitîndu-mă eu aiurea pe hartă, cînd de fapt era vorba de Fontana del Tritone)
-intersecţia celor patru fîntîni, care sînt foarte frumoase, din păcate locul era foarte circulat (de maşini), aşa că a trebuit să dispărem repede din peisaj
-cina la un restaurant în apropierea hotelului, unde am cam zgribulit, că am stat în cort, mîncarea a fost ok cred, dar atunci am făcut cunoştinţă cu 3 euro pîinea. L-am chemat pe chelner care s-a hlizit şi a zis că e o taxă pentru masă!, un fel de rezervare. Buon, am zis eu şi m-am pregătit să bag în straiţă cele x felii de pîine şi grisinele, care P. iar mi-a bătut obrazul, aşa că am luat doar grisinele, pentru că erau împachetate.
Doresc să precizez că le plătisem, dar nu le comandasem, nici nu le mîncasem. Şi da, m-am simţit jecmănită.

Vă dorim noapte bună!

luni, 18 martie 2013

Am plecat la vînătoare


Răpitoare ca o zînă plecam în concediu! Şi era şi soare!


Vai, da' pozează, dragă, munţii înzăpeziţi, că la întoarcere n-o să mai fie nici urmă de zăpadă!! (!!!!!!!!!)


Deci aşa cu portugalezii!


Mai avem.


Munţi şi ape.


Şi idem.


Un turist.


Începem să ajungem. :-)

Noapte bună!