marți, 19 ianuarie 2016

London, baby!

Cînd mă concentram eu mai tare cu cartea pe care o citesc acum (de nu mai ştiu cînd :D), mi-am dat seama că, tadam, ce spectaculos, acţiunea se petrece tot la Londra (în mare parte), la fel ca şi în cartea cu James şi motanul Bob, despre care am scris vag aici.
A, citesc A Long Way Down de Nick Hornby. Da, da, tot n-am mai terminat-o, că nu mă grăbeşte nimeni. Chiar mă întrebam de ce nu am remarcat treaba cu Londra mai devreme şi cred că motivul e că într-adevăr mă concentrez într-un mare fel să înţeleg engleza, care la mine e o limbă prinsă din filme şi muzică, nu din şcoală, aşa că pliz, oleacă de respect. :D

Aşa. Şi m-am întrebat eu ce cărţi s-or mai fi petrecînd la Londra, de care să fi auzit şi eu. Să vedem. Colecţia Bridget Jones. Cred că şi unele din seria domniţei dependente de cumpărături de Sophie Kinsella, dar nu mai ţin minte mare lucru (parcă ajunge pe la New York în a nu ştiu cîta carte). I-am făcut cadou lui P. primele două cărţi dintr-o serie de Ben Aaronovitch, Rivers of London (ce bine, tocmai văd că mai apare una), i-au plăcut şi şi le-a cumpărat el pe celelalte trei. Am citit la Ema că Harry Potter făcea vrăjitorii (sau cu ce se ocupă el în timpul liber) prin Londra. Dacă aş fi şi citit Sense and Sensibility, aş şti să spun dacă filmul e fidel cărţii :), probabil că şi asta ar fi o carte şi cu Londra.
O, am mai găsit una citită: The Uncommon Reader, Alan Bennett! Yay! :) Şi Honour de Elif Shafak!

N-am ajuns încă în oraşul ăsta. Dar aş vrea.



Vi se întîmplă să descoperiţi legături între cărţi de care nu ştiaţi? Ce cărţi cu Londra vă vin vouă în minte, aşa, la o primă strigare? :)

Mulţumesc. :>

PS Probabil că şi alte cărţi de Nick Hornby au acţiunea la Londra. :)

luni, 18 ianuarie 2016

Ce filme am mai văzut*

1) Bananas - regia: Woody Allen (1971)

O comedie absurdă la care am rîs într-o veselie :P, de mai multe ori se terminase de ceva timp momentul amuzant, iar eu continuam să rîd (isteric :D). Precizez că-mi place mult Woody Allen.

The movie is ranked at the No. #69 spot on the American Film Institute's "100 Years...100 Laughs" Top 100 List. (link)



Nota mea pe imdb.com: 9*/10. Nota generală pe imdb: 7,1.

2) Suburban Girl - regia: Mark Tarlov (2007)

L-am împrumutat datorită titlului în germană Ein Sommer in New York (O vară în New York), am zis ia să fac eu o mică excursie, nu cred că o să fie un mare efort. Nu a fost mai deloc, că filmul nu m-a impresionat prin mai nimic. Dacă sînteţi fani Sarah Michelle Gellar şi Alec Baldwin, poate vreţi să-l vedeţi. La un moment dat ne-am prins că filmul are nişte capitole evidente şi P. tot era optimist şi zicea vai, simt eu că ăsta e un film bun şi ne scapă nouă ceva. L-am invitat să-l mai vedem o dată şi să fim foarte atenţi la acele capitole, sînt foarte fericită că a refuzat. Poate o să vă entuziasmeze faptul că ea şi el sînt editori de carte şi din cînd în cînd ea mai ales lucrează şi face adnotaţii pe marginea unor foi.

Nota mea pe imdb.com: 6*/10. Nici nu ştiu de ce, ar fi fost un maxim 5,5, din simpatie să zic. Amuzant e că nota generală pe imdb e fix 5,5.

3) Inside Llewyn Davis - regia: Ethan şi Joel Coen (2013)

Filmul ăsta mi-a plăcut foarte foarte mult! Pe Oscar Isaac (care tocmai a cîştigat un Golden Globe!) vreau să-l iau acasă (pentru că-i plac pisicile şi cîntă fain, nu de altceva :O ). E un film tare bun, parol. Gata, sper că v-am convins. :)
Dacă vă plac filmele regizate de fraţii Coen (şi chiar dacă nu!), nu are cum să nu vă placă filmul ăsta, care a cîştigat (şi) Marele Premiu al Festivalului de la Cannes şi care are îi are în distribuţie şi pe Carey Mulligan, Adam Driver :), John Goodman şi Justin Timberlake.
Serios, recomand foarte foarte tare. Trailerul de pe imdb e diferit un pic şi îmi place mai mult, dar nu am reuşit să-l copiez aici.



Nota mea pe imdb.com: 9*/10. Nota generală 7,4 (cam puţin, poate au votat fostele prietene ale lui Justin Timberlake, ce ştiu eu.)

4) Sense and Sensibility - regia: Ang Lee (1995)

Nu ştiu dacă mai este cineva care să nu fi văzut filmul ăsta. Dar dacă mai sînteţi, vi-l recomand. :D Sau poate doreaţi să-l revedeţi şi nu mai ştiaţi că vreţi, hihi. Poate nu mai ştiţi cum arăta Kate Winslet la 20 de ani? :) Pe lîngă regretatul Alan Rickman, îi mai puteţi urmări şi pe Hugh Grant, Gemma Jones (mama lui Bridget Jones, ok?) şi Emma Thompson, care l-a cunoscut pe actualul ei soţ datorită acestei ecranizări.



Domniţele care sînteţi la curent cu tot ce mişcă în materie de Jane Austen & pe micile şi marile ecrane, sînt toate filmele cam la fel? Eu abia am încercat marea cu degetul cu filmul ăsta, deşi sînt convinsă că am mai văzut în tinereţe în România, dar nu prea mai îmi amintesc mare lucru.
(Şi anul trecut la cinema Departe de lumea dezlănţuită. :D)

Nota mea pe imdb.com: 9*/10. Nota generală 7,7.

*Probabil aşa se numesc x alte posturi pe alte bloguri. Ce am acum prezentă în cap este seria roşu verticală cu titlul "Ce-am mai citit".

duminică, 17 ianuarie 2016

LE acum şi cu un film de pe youtube: Motanul Bob

De Crăciun m-am învîrtit fără stare şi am pus mîna pe o carte din bibliotecă faţă de care m-am simţit atrasă la momentul ăla, ceea ce nu era cazul cu cărţile deja începute şi care încă mă aşteaptă.


Cartea Ein Geschenk von Bob de James Bowen (Un cadou de la Bob) nu cred că este tradusă în română, probabil urmează. Este deja a nu ştiu cîta :) dintr-o serie cu motanul Bob şi e prima pe care am citit-o eu. O să vă spun de la început că nu mi s-a părut că are o valoare literară colosală, dar mi-a plăcut cum e scrisă. Mi-a plăcut foarte mult povestea şi m-a impresionat profund, pot spune chiar că văd unele lucruri altfel de cînd am citit-o.

Am tot văzut cărţi din serie prin vitrinele librăriilor sau ale marilor magazine, dar nu m-am lăsat ademenită pînă în ziua cînd am găsit exemplarul de mai sus la Oxfam şi am avut mmm "un sentiment bun" - habar nu am ce vreau să zic cu asta, pentru că îmi e clar că traduc o expresie în din germană, dar, dacă tot aţi ajuns pînă aici, să vă bateţi şi voi capul cu problemele mele lingvistice. :)

S-ar putea ca mai toate cărţile lui James Bowen să semene binişor între ele, aşa că puteţi citi ce vă cade în mînă. Iar dacă vă divulg faptul că James scrie cărţi autobiografice centrate în jurul rolului motanului în viaţa lui (nu e paradox, believe you me, mai citiţi o dată :) ) - cum Bob l-a adus pe stăpînul lui pe calea cea bună, ajutîndu-l să facă pasul decisiv spre a se lăsa de droguri, asta după ce James s-a ocupat de motan cînd el era bolnav, iar apoi nu a mai scăpat de el :-) - tot mai rămîn foarte multe lucruri de descoperit.

Acţiunea se petrece în mare la Londra, James relatează în episodul ăsta cum a reuşit să agonisească bani pentru a petrece Crăciunul din 2010 la căldurică, el cîştigîndu-şi traiul vînzînd un ziar al persoanelor fără adăpost şi cîntînd la chitară şi voce :), nişte activităţi care îi aduc cît de cît venituri, dar nu cine ştie ce constante. Bob îl însoţeşte de bunăvoie mai tot timpul, alteori nu dă semne că vrea să plece de acasă.

Mi-a plăcut faptul că James ajunge să aştepte cu drag Crăciunul şi să-l preţuiască, ceea ce cu ani înainte nici nu şi-ar fi putut imagina. Problematica persoanelor fără adăpost ocupă o mare parte din pagini (!), mai ales situaţia lor în timpul iernii. Cînd oamenii "normali" aleargă încărcaţi de cadouri de la un magazin la altul în goana după încă ceva, nu prea mai au ochi şi pentru cei defavorizaţi. Sau nu vor să se gîndească decît să ajungă cît mai repede acasă, la căldurică, pe cînd vagabonzii nu au întotdeauna unde înnopta la adăpost de frig.



Sigur că e imposibil să ajuţi pe toată lumea. Sigur că mai toată lumea îşi aminteşte de Filantropica şi de celebrul "V-am luat banii!" (youtube). Cu toţii am văzut deja cerşetori cu animale lîngă ei şi ne-am întrebat ce caută acolo animalul (eu prima oară la Paris am văzut. Dar am şi văzut de curînd o imagine pe facebook (link proTV) cu un băiat şi un cîine în faţa unui magazin din Bucureşti, era zăpadă, copilul a spus că nu mai simte frigul, dar i-e frică pentru cîinele lui. Apoi am citit că intrase pe fir o organizaţie, să ajute familia copilului.) Nu mai ştiu dacă e din carte treaba asta, dar cu siguranţă nimeni nu a visat în copilărie să cerşească la maturitate...

E foarte greu să discerni între cineva care are cu adevărat nevoie de ajutor şi un cerşetor "fals", dar ce fel de viaţă o fi aia să stai cu mîna întinsă la mila altuia, pe ger şi viscol? Sau chiar şi pe o temperatură ideală.

***

Îmi vine destul de greu să transpun în cuvinte ceea ce gîndesc şi ce simt vis-à-vis de cei cu care soarta a fost mai puţin generoasă. Deja mi se pare că postul ăsta are din plin clişee şi limbaj de lemn. Şi că îmi pune în evidenţă o parte naivă.

De fapt voiam să subliniez faptul că mă bucur foarte mult că am citit cartea, chiar în perioada Crăciunului (deşi mi-a lipsit zăpada), că îl urmăresc pe James Bowen pe Twitter şi pe facebook, că anul ăsta (2016) va avea loc premiera filmului făcut după viaţa lui James şi în care rolul lui Bob este jucat întîmplător de... Bob! Cîteodată avem nevoie şi de poveşti reale cu happy end, iar James şi Bob sînt un exemplu excelent. James a reuşit să nu se mai drogheze şi este acum un autor de succes. :)

Ema a scris mult mai coerent :D despre Un motan pe nume Bob, cartea care a apărut la Polirom.

(A doua imagine luată de pe facebook cu Snipping Tool.)

LE Am dat pe facebook (sursa) peste un film cu James, Bob şi nişte fani. Foarte drăguţ.



sâmbătă, 16 ianuarie 2016

LE Acum şi cu trei imagini din The Economist, plus platforma 9 3/4: David Bowie şi Alan Rickman

A aflat toată lumea cred că au murit cei doi artişti.

Din nefericire, fix duminică seara, înainte de-a se întoarce lumea cu fundul în sus, m-am trezit eu să mă exprim pe Twitter că pe mine David mă plictiseşte. Tocmai ascultasem o piesă şi îmi dădusem seama, o dată în plus, că nu sînt fană (am încercat de mai multe ori să-l ascult sistematic, dar fără să îmi atingă coarda sensibilă în mod deosebit).
A doua zi intru pe net, deschid Twitter şi imdb să văd ce şi cum cu Golden Globes şi mă izbeşte: David Bowie a murit. Am şters twitt-ul şi mi-am propus să-mi ţin "gura" cînd mai vine vorba de artişti mai în vîrstă. Şi am precizat că nu practic vrăjitoria.

Mai adaug totuşi că, deşi nu am fost fană, mi-a fost drag ca persoană. Şi am urmărit toate cele 11 clipuri din linkul ăsta şi mi-am dat seama că-mi erau cunoscute mai multe decît credeam.

LE Trei imagini din The Economist, găsite pe Twitter.



The Economist are playlist săptămînal pe Spotify (căutare după: theeconomistplaylist ).

***

Ieri cînd a venit P. acasă l-am luat din uşă: "ai citit ştirile azi?". "Nu", a răspuns el nevinovat. "A murit Alan Rickman." "Oare l-am omorît noi că ne-am uitat alaltăieri la Sense And Sensibility?", a exagerat el.



"Dacă e aşa, l-am putea învia uitîndu-ne în seara asta la A Little Chaos", am încercat eu fără succes.


LE: Articol de pe mashable.com despre ah, copy paste: 'Harry Potter' fans have turned Platform 9 3/4 into a memorial for Alan Rickman.

R.I.P.

vineri, 15 ianuarie 2016

Maşina de călătorit în trecut funcţionează impecabil

Mi-a trimis ieri Ema nişte linkuri muzicale, unul era într-un playlist. Melodia iniţială mi-a plăcut, dar cînd am ajuns la Quantic - Time Is The Enemy, nu mi-am mai putut dezlipi ochii de ecran.



Am fost aşa de încîntată de imagini (şi de melodie, dar imaginile mă fascinează într-un mare fel), că deja am trimis de aseară linkul pe mail în toate colţurile lumii. Spre marea mea bucurie, dimineaţă găsesc în inbox un mail de la vărul meu cu



alt link din youtube (Air - La Femme D'Argent), cu menţiunea:
ce bine seamănă cu ăsta (unul din favoritele mele)
L-am găsit integral (probabil clipul 1 şi clipul 2 puse cap la cap) şi mut pe archive punct org. Sper că v-a făcut plăcere călătoria cu tramvaiul prin San Francisco în 1905/1906.
Dacă mai ştiţi filme asemănătoare, ştiţi unde mă găsiţi. Vă mulţumesc. :)


miercuri, 13 ianuarie 2016

Un foarte foarte scurt post informativ

Cer scuze, am făcut nişte inginerii pe blog şi uel:

1) am editat postul de ieri cu turnurile de cărţi, are acum o imagine în care se văd mai bine titlurile şi l-am republicat azi.

2) am scris înainte un post despre Muzeul Subacvatic de Arte (Artă?) MUSA, care, din cauza ingineriei cu postul de ieri, nu mai apare ca ultimul postat, deci e posibil să-l rataţi şi ar fi păcat, zic eu.

Mulţumesc pentru răbdare. :)

(Acum cu poză mai mare) Lista de cărţi, acum şi în formă de turnuri!

Dacă Ema a pus poză cu ce are ea de gînd să citească, ia să pun şi eu! E drept că m-am înfricoşat un pic mai tare, cînd le-am văzut aşa adunate. Dar e bine că am făcut-o şi pe asta! :D


Cam atît pentru azi. Spor la ce faceţi! :)

LE Sînt într-un fel de ordine, dacă nu puteţi citi titlul, îl puteţi căuta acum două posturi. :) Începutul e în stînga jos şi sfîrşitul în dreapta jos. :)

LLE :) Iaca şi o poză mai mare, sper că destul de mare. :)


Un muzeu fascinant în care nu ştiu dacă voi ajunge vreodată

Dar există internet şi iată un motiv în plus să fiu recunoscătoare: m-am plimbat puţin prin Muzeul Subacvatic de Arte MUSA din Cancun, Mexic.



Ia uitaţi un videoclip de pe site-ul muzeului aici. Sînt convinsă că s-a scris mult despre muzeu şi se va mai scrie, eu nu-mi amintesc să mai fi citit, în schimb ştiu că m-au fascinat nişte imagini cu un oraş scufundat din China şi cu o biserică inundată tot din Mexic.

Iar pentru a vizita MUSA online nici măcar nu trebuie să-mi fac probleme că nu ştiu să înot. :) Dar mi-ar plăcea. A, am ajuns la muzeu datorită ultimului iFly KLM Magazine (valabil LE disponibil :D în engleză, franceză, spaniolă, olandeză, germană), despre care cred că am mai scris (sau am vrut), nu am timp mereu să-l citesc (sau frunzăresc), dar este mereu de o calitate ireproşabilă.

(imaginea este luată din iFly KLM Magazine cu Snipping Tool.)

luni, 11 ianuarie 2016

O recomandare de playlist de pe Spotify

Întîi cu teoria. În rezumat, dacă nu aveţi Spotify, am pus linkuri de pe youtube, ca să vedeţi despre ce vorbesc. :)

Probabil că nu toată lumea foloseşte Spotify, mie îmi place, am o versiune gratuită şi pentru telefon, şi pentru calculator (:P) (cu reclame, care nu mă deranjează, deşi unele sînt enervante, de ex. una zice aşa: "te-ai săturat să îţi fie întreruptă muzica de reclame enervante?", la care eu răspund cu voioşie "nuuuuu!" (costă vreo 10 euro pe lună versiunea full şi nu simt nevoia să dau atîţia bani)). Nu sînt sigură că este şi în România - am făcut acum o mică anchetă pe gugle şi cică nu. Pe youtube sînt nişte tutoriale cu titluri "cum să asculţi Spotify în România", vedeţi voi dacă vă interesează. (Cînd am fost la Iaşi în vară am ascultat muzică de pe Spotify de pe telefon.)

Pentru cei care folosesc Spotify, am nimerit ieri peste un playlist foarte fain, are spre 300 de melodii şi am sărit doar vreo trei pînă acum. Foarte faină selecţie. Aşa, dacă aveţi chef să căutaţi, playlistul se numeşte The Catcher In The Rye şi este creat de Sebastian Pichardo. Da, am ajuns la el căutînd un audiobook. :) Experienţa mea cu playlisturile pînă acum nu a fost chiar glorioasă, Spotify mă vede în Germania şi playlisturile nemţeşti sînt băgate la înaintare, aşa că şi dacă dau de ceva care să-mi placă în mare parte, tot mă trezesc cu piese germane şi, am uitat să vă spun, nu-mi place muzica lor (cu foarte foarte mici excepţii), aşa că trebuie să fiu mereu alertă. :)

Aşa, din lista asta, în caz că aţi ajuns pînă aici, am aflat de:

1) Art Tatum is widely acknowledged as one of the greatest jazz pianists of all time (da, toată lumea ştia de el, eu nu, deşi sînt fană înfocată a genului)
- aici un link de pe youtube, sper să meargă din toate ţările. Doar aşa, de făcut poftă, dacă mai e cineva pe lume care nu-l ştie pe domnul Tatum. :D

2) Postmodern Jukebox - o constelaţie de muzicieni diverşi, sub mîna magică a lui... ia să-l lăsăm să se prezinte singur (de pe Twitter): Scott Bradlee @scottbradlee I make music sound old.
I-am şi ochit că au concert în Frankfurt pe 24 aprilie, aşa că...
- Single Ladies de pe youtube. În lista lor de coveruri nu se poate să nu găsiţi ceva care să fie pe gustul vostru. :)

3) Andrea Motis e o domniţă barceloneză de 20 de primăveri (în sfîrşit am nimerit-o, e născută în mai :)) ). Şi ea e prin sector pe 13 martie, să vedem ce sfori pot fi trase. :)
Cred că am găsit un concert întreg pe youtube. Poftiţi.

A, de data asta dintr-o reclamă (ce mă făceam dacă nu aveam reclame!?) de pe Spotify am aflat săptămîna trecută de Glen Hansard (Hansard and Irglová's song "Falling Slowly" won the 2007 Academy Award for Best Original Song) şi am şi luat bilete pentru 24 februarie, într-o fostă sinagogă, sînt foarte curioasă. Aici un link din care probabil vă puteţi da seama dacă vă interesează sau nu stilul lui.






duminică, 10 ianuarie 2016

Listă de lectură :>

Am văzut că multă lume îşi face liste cu ce are de gînd să citească anul ăsta. :) (Nu dau linkuri, pentru că am văzut chiar multicele, am văzut şi anul trecut, cu siguranţă au fost şi înainte, dar nu aveam eu mari tangenţe atunci cu blogurile literare). Doresc să precizez că pentru 2016 cel mai mult şi mai mult îmi doresc să termin facultatea, chestie care înseamnă pregătirea unei teze de bachelor, care cu siguranţă îmi va ocupa cîteva luni de zile.
Cum eu într-un an bun citesc aproximativ 20 de cărţi, e clar din start că lista de mai jos e foarte departe de adevăr, dar am avut nevoie de o selecţie din cele aproape 500 (!!!) de titluri necitite adunate de mine pe goodreads (as in "le am şi nu le-am citit", nu "aş dori să mi le procur cîndva şi să le citesc", că mai am şi la categoria asta cîteva...)
Mai adaug că actualmente am 11 cărţi începute şi mai am unele comandate şi unele pe care vreau să le cumpăr. Ele nu sînt incluse în lista de mai jos.
Audiobook înseamnă că o să încerc să citesc cartea cu ochii :P şi să o şi ascult simultan (am aflat de la o prietenă de existenţa audiobook-urilor pe Spotify, pînă acum căutam (şi de obicei nu căutam deloc) pe youtube), pentru că citesc ceva mai repede cînd aplic treaba asta (dacă am cum) unor cărţi în engleză.
La secţiunea autori, am mai mult de două cărţi de fiecare şi aş fi foarte încîntată dacă aş citi măcar una...
Cam atît deocamdată. Încerc să adaug (linkuri) în engleză la cărţile în germană traduse. (Lista se vrea într-o ordine alfabetică a autorilor, aşa cum i-am găsit pe goodreads.)

Cărţi pe care aş vrea să le citesc destul de repede J
1. Open, Andre Agassi
2. Tante Semra im Leberkaeseland, Lale Akgun
3. Penelopiada, Margaret Atwood
4. Speranţa: o tragedie, Shalom Auslander
5. Pride and Prejudice, Jane Austen (audiobook)
6. Die Eleganz des Igels, Muriel Barbery
7. Jakob der Luegner, Jurek Becker (link)
8. Windows on the World, Frederic Beigbeder check 
9. Copilărie berlineză la 1900, Walter Benjamin
10. Escapada, Lavinia Branişte check 
12. Wir brauchen neue Namen, NoViolet Bulawayo (link)
13. Herve Guibert, Francois Buot
15. Le proces-verbal, Le Clezio
16. Şotron, Julio Cortazar
17. Cum se face o teză de licenţă, Umberto Eco
18. Sectanţii, Vasile Ernu
19. Prietena mea genială, Elena Ferrante
20. Toate bufniţele, Filip Florian
21. Everything is Illuminated, Jonathan Safran Foer check
22. Die Katze, die nach Paris reiste, Peter Gethers (link)
23. Lieber jetzt als irgendwann, Lauren Graham (link) check 
24. Bei Hitze ist es wenigstens nicht kalt, Dora Heldt check 
24. Papa, was ist der Islam?, Tahar Ben Jelloun (link) check pt. Le racisme expliqué à ma fille
25. Three men in a boat, Jerome K. Jerome (audiobook)
26. Pe drum, Jack Kerouac
27. The History of Love, Nicole Krauss
28. Das Woerterbuch der Liebenden, David Levithan (link) check 
29. Atonement, Ian McEwan
30. Hendrik de Mol şi Planeta de Aur, K.J. Mecklenfeld
31. Big mouth & ugly girl, Joyce Carol Oates
32. Toamna decanei. Convorbiri cu Antoaneta Ralian, Radu Paraschivescu
33. Amintirile unei nonagenare, Antoaneta Ralian
34. Broderii, Marjane Satrapi check
35. Gustul, mirosul şi amintirea, Anamaria Smigelschi
36. Eu, motanul, Natsume Soseki
37. Beim Griechen, Alexandros Stefanidis
38. A fost un stetl în Carpaţi, Claus Stephani check
39. Buch des Fluesterns, Varujan Vosganian (Cartea şoaptelor)
40. The Big Jewish Book for Jews: Everything You Need to Know to Be a Really Jewish Jew, Ellis Weiner, Barbara Davilman
41. Interesanţii, Meg Wolitzer
42. Scrisoare de dragoste în scriere cuneiformă, Tomas Zmeskal

Autori:
1. Woody Allen
2. Ingvar Ambjoersen
3. Aharon Appelfeld
4. Paul Auster
5. Julian Barnes
6. Marius Chivu
7. Siri Hustvedt
8. Wladimir Kaminer
9. Ephraim Kishon
10. Alexander McCall Smith
11. Herta Mueller
12. Amelie Nothomb
13. Georges Perec
14. Elif Shafak
15. Meir Shalev
16. Galsan Tschinag (Mongolia)
17. Irvin D. Yalom

Antologii
Das Leben ist herzzerreissend, Ursula Koehler

Poezie
Iv Cel Naiv check (un volum, Versez)
Jacques Prevert (Paroles) check (alt volum, Histoires)

duminică, 3 ianuarie 2016

Vreau să îmi cumpăr casă! :D

Cînd o să cîştig la lotto sau dacă îmi donează Seinfeld cîteva milioane că aşa are el chef, una (!) din casele pe care vreau să mi le cumpăr ar fi asta.








A, am fost la Praga înainte de Crăciun şi m-am amorezat rău de tot de capitala Cehiei. Care în germană se cheamă Tschechien Cehiăn şi muuultă lume zice Cehai, pentru căci înainte era Cehoslovacai şi o rezultat corectul Slovacai (Slovacia) :) şi celălaltul pentru rimă Cehai. La care eu adaug "care nu există", haha.

Căsuţa aceasta este aşadar pi şientru în Praga. Mă rog, depinde de ce-nţelegem prin şientru, da' orişicîtuşi. Am zărit-o de la distanţă din maşină şi am zis bag mîna-n foc căci este o sinagogă. Uel, bine că n-am băgat-o, că nu crecă era, nu ştiu nimic despre casa asta, dar nu figurează pe lista sinagogilor (pe care le-am văzut/bifat). Cred că de la distanţă îmi place un pic mai mult decît de aproape. Mi s-a părut că are culori vesele şi nu poţi s-o treci cu vederea!

Eu nu mă pricep cam deloc la arhitectură, da' ce-mi place, îmi place şi cu asta basta. Da' mi-ar plăcea să vină cineva (Cora_?) şi să-mi explice că uite faptul că are un rînd de ferestre în stînga (după balcoanele exterioare "mari") şi un rînd de ferestre pe dreapta ceva mai ieşite în afară, cu totul, de sus pînă jos, creează impresia de coloane, iar fereastra centrală de la ultimul etaj e cu boltă (!), care da, te-ar putea duce cu gîndul la un templu.

Tovarăşii ăia doi care stau sub un balcon îmi inspiră un stil vaaaag socialist, dar noi să fim sănătoşi!
Am vrut să mă dau măreaţă să zic cariatida şi atlantul, da' parcă ei stau la palavre, nu chiar pun umăru' la propriu să susţină balconu', cum am văzut fără număr la alte case în Praga (şi nu numai). După o scurtă elucidare pe wiki, crecă denumirile erau corecte sau pe aproape, da' ce mă şochează în această clipă după ce le-am examinat mai pe îndelete detaliile corporale este căci domniţa este pardon în ţţle guale, iar domnu' are cel puţin şosete or opinci!, bluză de corp şi o manta aşa. Păi dar se poate? În decembrie? Vai!

Am mai găsit două poze, ia:


Aici o vedeţi pe fabuloasa casă la capătu' străzii, pe colţ, da' pozele de mai sus sînt de pe cealaltă stradă.


Respectiv de pe strada asta, unde casa vieţii este unde se vede un semafor pe roşu, în stînga în planu' îndepărtat al imaginii. După cum lesne se poate observa, îs numa' una şi una casele din zonă şi, generalizez eu, din Praga.

Şi wiki me-a atras atenţia alo vio vezi că ai văzut nişte cariatide la Varşovia, poftiţi şi Dvs.:


La Curtea Supremă a Poloniei. Din păcate nu-s groaznic de cunoscute, că-s în partea din spate a clădirii. Adică sînt ele cunoscute, da' wiki ne arată numa' faţada principală la articolu' principal. Cu selfie cu tricou verde în dreapta jos, da' vă trebuie ochi buni. :D

Aşa. Mi-aş dori să mai revin cu poze din Praga (şi din alte părţi) şi să mai scriu şi alte cele, da' nu promit nimica.

Vă doresc tuturor un an minunat! La mulţi ani! :)