Viața de vegetariană e grele

Acest post e în drafts din 19 octombrie 2017. L-am găsit din greșeală. Îl las aici. Da, e scris cu font mic, pardon. (sau nu)

Ar putea zice cineva. Chiar eu.

Vineri m-am întîlnit cu Aylyn, pe care nu o cheamă chiar așa, dar ne-am obișnuit să îi spun așa. De altfel, o am pe Aylyn și o am pe Alina, P. o cunoaște doar pe Alina, care a fost de mai multe ori la noi. De fiecare dată cînd îi povestesc ceva despre una din ele, ori spun Aylyn... P. mă privește întrebător - Aylyn, fosta mea colegă din Hamburg! A, da, zice P., ori spun Alina... P. mă privește întrebător - Alina din Constanța! Care tresare cînd cuplează frigiderul!!! A, da, zice P.

Așadar, Aylyn.

Am mers într-un loc chiar drăguț din Frankfurt și apucasem s-o informez căci vedeam o mare foame (fusesem gospodină toată ziua și nu a mai fost loc de finețuri culinare - nu știu exact ce am vrut să zic cu asta, dar da, spălasem niște mașini de rufe), așa că ea m-a dus la Roseli, de care eu nu auzisem.

Chelnerița părea cam aeriană, asta am constatat după ce am făcut o glumă după ce ne luase comanda și așa am aflat că notase eronat ce fel de cafele voiam. Hăhă. Salata 100% vegetariană pe care mi-a adus-o a fost delicioasă. După ce am luat o gură din ea, m-am dus după ea să o întreb ce fel de dresing avea. Era foarte bizi și absentă pe undeva pe la o masă afară, așa că am lăsat-o în pace și am rezolvat salata. Fix la ultima gură am găsit o chestie dubioșică, o bucățică de ceva închis la culoare, așa vinețiu să zicem. Aylyn își dă cu părerea că o fi șuncă. Eu zic mh șuncă chiar nu cred, nu am mirosit șunci, un iz de pește mă bîntuise pe mine. Apare chelnerița. Fu bun? Buuun, da nu vă supărați, ce este aceasta și îi arăt bucățica împricinată. A, este un sîmbure. Ce sîmbure, mamzel, că e moale. Și îl desfac cu unghia. Este sîmbure, continuă ea. Helău!!!! zic eu. A, știți ce crecă e?! Probabil sardele de la sizars dresing. 100% vegetarian, ole!

Mna. Da m-am simptțit fuarte bine cu Aylyn, așa că ce să faci cînd chelnerița are altele pe cap. Mno.

***

Aylyn lucrează printre altele la un muzeu. Dacă vrei să vizitezi un fost lagăr din zona Hamburg, dai telefon la ei și ei îți spun cînd și cum etc. Pentru grupuri mai ales, e cu rezervare. O colegă de-a ei a avut de curînd o conversație telefonică foarte interesantă cu o profesoară care voia să viziteze locul cu clasa ei, clasa a cincea.

Colega a încercat să o lămurească pe doamna profesoară că în toate zilele în care ar fi putut ea să vină cu elevii, deja fuseseră făcute cele maxim 10 rezervări alocate zilelor respective. Doamna profesoară i-a spus foarte înțepată Haideți doamnă nu mai fiți așa de inflexibilă, că doar și atunci încăpeau mai mulți oameni în lagăr, ce ne cramponăm acum la 10 grupuri?!

Colega lui Aylyn a închis telefonul. :-s

Wonder Wheel (2017)

Mare bucurie la casa omului Netflix! Asta cînd ai la ce să te uiți. Actualmente nu mă pasionează nici un serial și sînt destul de tristă, că tare-i bine și frumos să știi că mergi pe canapea la fix și nu trebuie să-ți bați prea mult capul cu alegerea, pentru că mai ai x episoade din serialul cutare. Dar nu am.

Mi-am pus eu diverse minuni pe listă și duminică seara au căzut sorții pe Wonder Wheel, Woody Allen, acest mare maestru etc. etc.

Nu știu alții cum sînt, dar pe mine mă seacă băiatul ăsta Justin Timberlake. Nici măcar nu știu exact de unde i/mi se trage, dar dacă am de ales, prefer să nu.

Acum nu am avut, că nu aveam altceva mai bun.

Filmul mi s-a părut slăbuțel, cred că îmi place artificiul ăsta (preluat din teatru, am citit eu pe wiki) cînd un personaj/actor vorbește cu publicul, dar aici nu mi-a plăcut. Multe chestii în film cică l-ar face să semene cu o piesă de teatru, pînă aici nimic rău, ba dimpotrivă, aș putea spune, dar ce a fost cu machiajul ăla? Sau fond de ten, vă rog să mă scuzați, dar mai toți arătau de parcă i-aș fi machiat eu, iar asta chiar nu i-o doresc nimănui. Am mai văzut multe laude la adresa cinematografiei (ei, cum se cheamă cinematography pe românește?!?!) lui Vittorio Storaro, mare meseriaș el așa (tot wiki zice), pe mine m-a lăsat rece, asta cînd nu m-a intrigat (vreau să zic scos din sărite, zic bine?).

Costumele faine, decorurile ok, acțiunea, da, de ce nu, jocul celorlalți (Kate Winslet, Juno Temple (o știam din Departe de lumea dezlănțuită), Jim Belushi) chiar bun, de Justin nu zic nimic, în afară de antipatic pentru mine, așa că ce să mai adaug ceva...

Dar în mare, un film nememorabil (pentru mine, normal). Preferatele mele de Woody Allen, pe care le-am văzut de... am pierdut șirul, rămîn Midnight in Paris și Manhattan Murder Mystery.

(2/2020)

Mă simt urmărită

Nu mai departe de acum cîteva zile scriam că vreau să citesc cît mai mult din cărțile pe care le am. Asta era sîmbătă.

Duminică am făcut o comandă de 5 cărți pe net, ultra necesară, nu așa.

Azi au ajuns.

De ce mă simt urmărită?

Păi, vine așa: eu citesc Regi, războaie și cocote, de Christoph Schulte-Richtering. Pe care am luat-o special pentru P. și în germană, e foarte faină, ediția germană chiar are și diverse ilustrații, hehe. Dar cea românească este mai frumoasă grafic.

Ah da, și acolo, informîndu-mă eu despre domnul Marco Polo și ce făcea el prin China, pe ce-mi cad ochii?!?!?!

Kubi (hanul Kubilai) l-a plăcut în mod deosebit pe tînărul Marco și i-a adus pe toți trei Polo la Beijing, în reședința sa obișnuită, iar pe Marco l-a trimis la toți prefecții săi, din întreaga Chină. În Dali, oraș din sud-vestul țării, Marco Polo nota că locuitorii mănîncă și carne crudă de porc, cu usturoi și sos de soia. Acest sushi de porc a rămas pînă astăzi o specialitate a regiunii - indiciu al veridicității relatărilor lui Marco Polo. Povestea însă și despre păsări atît de mari, încît ridicau elefanți în gheare pînă la mari înălțimi, de unde îi lăsau să cadă (probabilitatea că știrea ar fi corectă < 11,2%).

 Din cartea al cărei titlu l-am scris italic mai sus. Istoria lumii într-un singur volum, pag. 54, traducere foarte simpatică din germană din condeiul domnului Mihai Moroiu, Ed. Baroque Books & Arts 2013.
Vă amintesc că am scris despre grifoni tot acum cîteva zile, un citat din Strada, Adrian Chivu. Cam atît.

Pentru cine nu poate descifra titlurile cărților din poză, iată-le:

• Georges Perec - Quel petit vélo à guidon chromé au fond de la cour? 3,15 EUR (am citit-o în epoca de piatră, îmi amintesc numai de bine, dar nu mult, am vrut să o am)
• Wolfgang Herrndorf - Tschick 2,86 EUR
• Christoph Schulte-Richtering - Kaiser, Kriege und Kokotten 3,12 EUR + 32 Tage Juli 3,23 EUR
• Michael Chabon - The Amazing Adventures of Kavalier & Clay 2,81 EUR

Total 15,17 EUR pe site-ul medimops.de. Transport 1 EUR pînă la 10 EUR, comenzile de peste 10 EUR au transportul gratuit în Germania. Livrează cel puțin în Europa și au cărți în mai multe limbi (second hand, poate și noi), au și în română. E a doua comandă pe care o fac la ei.

Lecturi din 2019 - unde trag linie

Goodreads spune că am citit 58 de cărți anul trecut, aparent recordul meu ca număr de cărți. Totuși, în 2018, deși am citit 57 de cărți, au fost per total 231 de pagini în plus.

Să dau niște titluri, că cifrele sînt așa, pentru oficiul de statistică.

Cel mai mult și mai mult mi-au plăcut, nu într-o anumită ordine, aș spune:

Mircea Diaconu - La noi, cînd vine iarna

Marcel Aymé - Le passe-muraille

Gabriela Adameșteanu - Dimineață pierdută

Mircea Cărtărescu - Levantul

Ingeborg Bachmann - Paul Celan - Corespondența

La capitolul dezamăgiri:

Sophie van Llewyn - Bottled Goods

Martha Bibescu - Papagalul verde

Garabet Ibrăileanu - Adela

Jorge Luis Borges - Artificii

Am citit trei cărți de Xiaolu Guo, o scriitoare din China care locuiește în Anglia și scrie în engleză, și toate trei mi-au plăcut foarte mult: 

UFO in Her Eyes

A Concise Chinese-English Dictionary for Lovers

Twenty Fragments of a Ravenous Youth

Am citit și două cărți de Julio Cortázar:

Manuscris găsit într-un buzunar și alte povestiri

Șotron (mult am muncit cu el, dar l-am dovedit; l-am citit în varianta în care ”sari” prin carte de la capitolul 22 la 87 la 113 la 95 la 12 etc. (sînt niște indicații la început, m-am ținut de ele)). 

Mi-au plăcut foarte mult la capitolul non ficțiune (nu știu cum se scrie asta în românește, cu liniuță? :D):

Marius Chivu - Trei săptămîni în Himalaya

Raluca Feher - Splendidul loc al fericirii supreme, sau cum a găsit Feher Mongolia, Coreea și Japonia

M-am apropiat prin mare învăluire de Asia în general și chiar un pic de Japonia, cu Xiaolu Guo și impresiile de călătorie de mai sus și citind și Femeia supermarket, de Sayaka Murata, și Un cal într-o mare de lebede, de Raluca Nagy. 

Am citit primul meu Hemingway.

Pentru că mă controlez nu foarte grozav cînd vine vorba să mai aduc niște cărți acasă (și mai și primesc cadou :) ), mă interesează foarte mult să citesc cărți pe care le am pe hîrtie, care ocupă loc fizic în bibliotecă. În ultimele zile ale anului am citit niște ”vechituri” la mine pe rafturi, respectiv o carte pe care o primisem cam prin 1990 și 3 cărți pe care le-am cumpărat eu în 1999, adică la vremea aia ”acum 20 de ani”. O să scriu aici, spre amintire, nr x an, ca să văd ce am citit.

1 x 1990 (?), 2000, 2003, 2005, 2006, 2007, 2011, 2012, 2015; 3 x 1999, 2016, 2017; 2 x 2013; 6 x 2018; 15 x 2019, yeah, ceea ce mă interesa cel mai mult, să citesc din cele mai recente, dar de asemenea m-a speriat descoperirea celor necitite tocmai din 1999 și sînt sigură că mai am și dinainte. Bine, nu am o idee foarte clară cîte cărți am cumpărat/primit anul trecut. Pînă în iunie erau 34 *oops!* și am venit și cu vreo 20 din țară, plus cîteva de pe internet. Mno. :) A, am citit și 3 cărți despre care nu știu cînd au apărut la mine în zonă. Sînt semnate de yours truly, dar nu au dată/an pe ele, so that's that.

Am citit 4 cărți scrise în colaborare (3 x (1 autoare + 1 autor), 1 x 4 autori). În afara lor, am citit 22 de cărți scrise de doamne și domnișoare și 32 de cărți scrise de domni. Statistica asta pe mine personal nu mă interesează în mod deosebit, că citesc cam după cum îmi tună, dar sînt curioasă așa, per ansamblu, nu programatic.

Am citit 28 de cărți în română, dintre care 16 traduse; 14 cărți în engleză, 9 în germană, 6 în franceză. Drept e că numărul celor în germană a mai crescut datorită unor cărți pentru copii, se mai întîmplă. Simțeam eu că la capitolul ăsta cam sufăr, dar atracția mea către limba germană nu e chiar cea mai mare în momentul de față, deși ar trebui să fie. Mh.

Am citit două cărți împreună cu alții și asta m-a ajutat (vezi Șotron, support group, nu așa). Am văzut că se cheamă readalong, dar poate sînt mai multe denumiri.

16 cărți scrise de evrei sau cu tematică. În listele mele nu mai notasem aspectul ăsta și acum, cînd scriu postul, mi s-a părut un pic ciudat să specific asta. Poate voi renunța pe viitor. A fost și o campanie în Germania, ah, dar mă lungesc. Practic ar fi: am citit 16 cărți scrise de evrei sau cu tematică, so what.

Am recitit 8-10 cărți (de două nu sînt super sigură, pentru că dacă le-am mai citit, nu făceam liste atunci, nu am arhivele. :P)

9 ebooks. 0 audiobooks, hihi.

Am făcut cadou/dat (sau urmează) vreo 6 cărți. Am primit cel puțin două cărți. Am citit cel puțin trei cărți recomandate de cineva. (Aș fi zis că măcar 5, dar e posibil să nu fi notat cu atenție tot și vreau să postez azi, nu mai caut acum.) Am împrumutat două cărți de la bibliotecă și două de la rude. :)

Am citit o carte polițistă, o piesă de teatru, 3 cărți de poezii, 4 cărți de povestiri, 4 de copii, una între de copii și ya, 8 ya, una nu știu deloc unde să o încadrez.

Am citit binișor la non fiction (față de alți ani), 12 per total, din ele două de eseuri (pe teme de teoria literaturii, Eco și Sarraute), trei de călătorii, vreo 4 memorii, una de corespondență, una de religie (Tata, ce este Islamul?, de Tahar Ben Jelloun).

9 comics.

Cam atît, că am scris destul. :)

10 zile

în care am vorbit față-n față cu P., Goșgoș, doamnele de la cabinet, doamna doctor și farmacistul și la telefon cu Angela da foarte scurt că eram răcită și i l-am dat pe P., cu ăia de la ziar de mai multe ori, cu cineva de la cabinet ca să mă primească și astăzi m-au sunat de la psihoterapie să nu vin că e bolnavă doamna psihoterapeută da numai bine că eu îi scrisesem de ieri mail că nu vin că încă nu m-am întremat corespunzător da încet-încet îmi revine vocea și în curînd dacă mai văd lămîi plîng da cum era vorba aia că when life gives you lemons you make lemonade da cîtă băi totuși.

Cum să te legi la cap dacă nu te doare

Era vineri 13. O minunată zi gri în care voiam să mă întîlnesc cu D. pe la prînz, să îi duc un calendar iudaic pe care îl luasem din Cracovia și care era surpriză, îi spusesem doar că expiră ”cadoul” dacă nu ne vedem repede. D. mi-a scris că e aproape acasă, pot să vin. Asta a însemnat demarare maximă în cazul meu, drum bun spre autobuz/metrou, ce s-o nimeri, s-a nimerit ruta ocolitoare, că a întîrziat autobuzul și D. mă pusese în temă că mă trimite acasă cînd începe sabatul*. Care iarna începe devreme și era deja practic întuneric cînd mi-am părăsit domiciliul.

M-am hazardat și am ocolit suplimentar, să iau niște cărți de la bibliotecă, în fine am ajuns la gara centrală din Frankfurt, de unde urma să merg pe jos cam 10-15 minute. A, super, deja mă relaxam, mă gîndeam cum ies din gară, aprind o țigară, din astea.

- Luați un abonament de probă la ziarul nostruuuuu!

- Ah, nu, lăsați, că nu am timp să citesc ziarul, e păcat, mă grăbesc...

- Luați, doamnă, nu durează decît o secundă...

Deja scriam și ochisem o trăistuță și niște reviste și un pix (faceți abonament și primiți cadou aia aia și ailaltă!), pe toate să i le dau lui D., nu pentru că n-ar avea, dar am zis ce să le mai car acasă (vai, cîte pixuri putem avea!!!), plus că mai văzusem la el o trăistuță, diferită, chiar de la același ziar. Perfect.

- Și sigur după două săptămîni se oprește automat?

- Sigur, doamnă, vedeți că nici nu vă cere numărul de cont, doar vă trimit ei un mail după, dacă vreți să continuați...

- Aha, bine, mulțumesc, succes!

Am ajuns la D., am luat și niște dulciuri bunuțe de la arabul** din colț de la el, i le-am dat și i-am zis vezi le desfaci acuma, că am luat cîte unu din fiecare și le împărțim, bine bine a zis el, am stat la cafea, i-am dat alea de la ziar, bine tu, ne vedem la anu', sărbători fericite!

***

Ziarele au început să curgă, dar pe parola mea că îți mai trebuie o viață ca să citești ziarul, vin ditamai romanele. Și erau chestii interesante, inclusiv despre revoluția noastră, ce vreți voi. Puține au fost deschise, nici unul citit mai cu simț de răspundere, deși s-a nimerit și P. în concediu, care pe vremuri cred că avea abonament la ăștia, pînă i-am zis renunță tu la el, că nu mai ai timp să-l citești și a renunțat.

Chestia e că nu am primit nici un email și la un moment dat mi s-a părut mie că a au trecut mai mult de două săptămîni și ziarele continuau să vină. Duminică m-am învrednicit să citesc și ce scria în rest pe hîrtia pe care am dat datele unde să vină ziarul.

A, după ce primiți primul ziar, dacă nu vreți să continuați, luați legătura cu noi și ne spuneți. Dacă nu, puteți să vă dezabonați lunar.

Bun așa, măcar nu e anual... Desigur, hîrtia aia ar fi trebuit s-o citesc cînd am făcut abonamentul sau ceva mai aproape de ziua respectivă.

Apucă-te, dă telefon la ziar. Și fără voce (răceala, tot ea). Aveam un mare chef. După ce nu m-au găsit nici după numele de familie, nici după adresă, nici după adresa de mail, și de două ori mi-au făcut legătura la centrală și de două ori mesajul s-a terminat cu vă mulțumim pentru apel, la revedere, i-am zis ăluia la telefon a treia oară dacă îmi mai faci legătura cu centrala, îl ia dracu pe unu din noi!!!! că mai aveam o mutare și făceam ca trenul și și-a cerut un milion de scuze și mi-a spus mai bine să sun marți, că sigur o să meargă centrala și mă rezolvă ei. 

(Cam nasoală treaba asta cu Adrian Chivu, Strada, am mai zis că e mare tentația, trebuie să termin urgent cartea și să mai citesc niște poezii ceva, că nu îmi mai găsesc domle stilul!)

Am sunat marți. Zi întîi aceeași poveste, apoi centrala, taci că răspunde, vai ne pare extraordinar de foarte rău, dar nici o problemă, asta după ce le-am ciripit numele meu deosebit și au corectat în baza de date (m-au găsit după adresă, că doar aia era corectă, primeam marfa), o să primiți un mail că nu aveți nimic de plătit. No bine, mulțumesc.

Miercuri la 4 dimineața chiar a venit mailul ăla, ce rău ne pare, poate cîndva o să vreți să ne dați o șansă. Total de plată zero. Ok.

Miercuri seara a venit și o factură de 70 și ceva de euro. Dragă doamna Vio, uite așa și pe dincolo. Eu zic aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa.

I-am sunat joi (azi) iar, am stat la coadă la centrală vreo 15 minute cînd iar mă apucau niște mari plăceri și la urmă m-a lămurit domnița că s-au intersectat ceva informații la ei, dar nu vă faceți nici o grijă, rămîne ca în primul mail. Sigur nu o să îmi vină somație că nu am plătit? Nu, doamnă, sigur nu.

Să vedem, abia aștept să mai primesc ceva de ei, acum, că au numele meu și am și număr de client.

De unde rezultă ca în titlul postării. Să băgăm la cap deci, zic. (Am pus virgulă după deci, (de două ori! :O ), dar nu de asta.)

*eu zic șabat, btw.
**se numește Patisserie de l'Arabie, nu fac eu glume; voiam să pun link, dar îmi tot apare avertisment de la antivirus că ”legături primejdioase”! :)))

Duios licorna trecea

Poate ați mai întîlnit undeva titlul ăsta... sau poate nu?!

Bine, voi o știți pe Anastasia*, dar de unde? 1. Ați văzut filmul (de război)? 2. Ați citit cartea (povestirea/nuvela, wiki nu e foarte sigură de data asta, de Dumitru Radu Popescu; tot de pe wiki am aflat că acest domn a fost șef de trib în CC al PCR vreo 20 de anișori și e directorul Editurii Academiei Române din 2006, olé)?

Aș dori să precizez că răspunsurile mele la 1. respectiv la 2. sînt cred că nu respectiv cel mai probabil nu.

Revenind la titlul real al acestei postări, cam pe la finalul interviului lui Marius Chivu cu Ana Dragu (mersi, L.) (destul de anevoioasă căutarea prin interviuri pe acolo, dar na, ne descurcăm și noi cum putem) am auzit și eu de ceva titlu, ”Ultima licornă”, și mi-am zis asta ce o mai fi și era să-mi sară ochii din cap și am întrebat-o pe AA băi tu știi ce e aia licornă? și ea nu a știut și eu i-am zis e unicorn băi și ea a zis oaaaat?! și eu mi-am dat în dexonline și el a zis licornă nu avem și eu am rîs și mi-am mai dat o dată și el a zis întîi

licorn, -ă - inorog

și eu am zis lui AA băi nici nu mi-am dat seama că ți-am zis inorog în englezăăă dar apoi am mai găsit tot acolo

licorn, -ă - inorog, unicorn

deci este și în română unicorn dar totuși eu de unde era să știu de licorne? că la mine în cartier chiar nu erau erau numai pegași.**

*Duios Anastasia trecea.

**tentația e cît casa să scriu în stilul lui Adrian Chivu, Strada, chestia e că lui chiar îi reușește și îmi place mult.

Rachel

Tocmai m-am uitat la Wedding Crashers și asta doar pentru că mi-a apărut pe ecran Rachel McAdams. Știam de film (e din 2005!), dar nu m-a atras niciodată, mi se părea stupizel, așa, din impresia pe care mi-a dat-o imaginea celor doi protagoniști și nu mi-am dorit să-l văd.

Dar, să nu uităm, Rachel. Eu zic că îl are fata asta pe vino-ncoa ceva de speriat și dacă am ocazia să văd un film cu ea, cu cea mai mare plăcere, chiar dacă nu e genul meu filmul (am văzut și un fel de thriller, așa).

Wedding Crashers s-a dovedit a fi un film plăcut, care nu cere mare lucru de la spectatori, iar Rachel... Am apăsat pe pauză de mai multe ori, să o studiez mai în amănunt.

Și am găsit răspunsul la întrebarea care mă macină desigur zi și noapte: Rachel mă va juca pe mine cînd se va face un film despre viața mea, haha! :)

Cine ai vrea să joace rolul tău? :)

(1+/2020)

Astăzi: despre grifoni

(...) și Cip m-a întrebat tu știi ce e grifonul? și i-am spus nu știu și Cip mi-a spus grifonul e un animal jumate leu jumate vultur care ridică un elefant sus în văzduh și îi dă drumul și elefantul se face praf și grifonul îl mănîncă și Mugurica l-a întrebat ai văzut tu? și Cip mi-a spus auzi ce zice dacă am văzut și ei i-a spus normal că da am văzut unul la țară anul trecut și Mugurica l-a întrebat ținea un elefant în gheare? și Cip i-a spus normal că nu ținea nici un elefant ținea o vacă și Mugurica i-a spus nu există grifoni au fost demult în istorie da au murit și Cip i-a spus eu cu ochii mei am văzut unul la țară și Mugurica i-a spus minți și Cip a rîs și mi-a spus sînt mari cît un avion cu reacție și au ghearele ca leii și Mugurica mi-a spus minte și Cip i-a spus pe cît facem pariu dar Mugurica n-a făcut pariu și Cip a rîs din nou și mi-a spus am scăpat de unul ca prin urechile acului că l-am văzut tîrziu și am avut noroc că m-am aruncat la pămînt și m-am rostogolit într-un șanț și avea ghearele așa mari că n-a putut să ajungă la mine și Mugurica i-a spus ai văzut o cioară și te-ai speriat de ea și Cip i-a spus eu am fost acolo nu tu și Mugurica s-a uitat de sus la el și i-a spus nu te cred și Cip i-a spus e treaba ta și Mugurica ne-a spus mă duc acasă (...)

ceea ce vă doresc și vouă.
Din Adrian Chivu, Strada, Polirom 2012, pag. 30.

Dan Coman, aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată

Dan Coman, aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată

Atenție! Cel mai probabil spoilers!

Doresc să îi mulțumesc lui Dan Coman pentru că a fost foarte, foarte drăguț și mi-a dat autograf, deși era în timpul liber.

Îmi vine greu să scriu despre cartea asta și sper să nu dau impresia că am ceva cu autorul. Cînd încă nu terminasem lectura (eram pe la jumătate), începusem să am îndoieli legate de modul în care percepeam scriitura. Am luat o pauză și mi-am recitit impresiile scrise după Căsnicie. Poate fi vorba de același autor?!

Sigur, Dan Coman este un scriitor versatil, nu orice poet poate scrie proză și nu orice prozator poezie și așa mai departe. Încă nu i-am citit poeziile, am început cîndva să citesc Parohia, era ebook și ori nu mă împăcam eu prea grozav cu cartea electronică pe atunci (nici azi nu mor de dragul ei), ori nu m-a atras în mod deosebit cît am apucat să citesc, cert e că nu am terminat-o. Cu altă ocazie. Drept e că vreau s-o citesc, pentru că lumea în gusturile căreia am oarece încredere tare a mai lăudat-o. Nu că asta mă determină să citesc sau nu o carte! Ah, sîntem încă la introducere, după cum se vede. Am citit cu siguranță povestirea O întîlnire cu cititorii și cum ar fi putut să nu îmi placă? Am pregătit-o să o recitesc după terminarea acestor lucruri, o s-o fac după ce public aceste rînduri.

Căsnicie mi-a plăcut mult și cînd m-am apucat de aceste lucruri, am sperat să existe o asemănare cumva între ele. Destul de repede m-am gîndit că hm, parcă aduce mai mult a Parohia, dar nici o problemă, văd că merge, super.

Doresc să subliniez că nu am găsit nici o greșeală de tipar, o raritate la cărțile publicate în România în ultimii ani. Wow.*

Mi-a plăcut mult introducerea fragmentelor în limba georgiană (am dat sfoară-n țară, poate găsesc pe cineva care cunoaște limba, am o promisiune, chiar sînt curioasă dacă au sens și dacă da, ce anume înseamnă).

Și citeam eu așa, el îi împăturea soției lui cămașa și o punea în dulap, mai mîncau ei, mai nu știu ce (el fiind un cetățean care nici nu cred că era cetățean, că nu avea nici un act și nu cred că a mers la școală, neavînd nici un act, nu? Dar cînd se gîndește la ea, este doar ”soția lui” (sau ”sa”), nu femeia, nu nevasta, nu nimic. Ok!).

Am ajuns la capitolul trei (pagina 80), mi-am zis ia te uită, se schimbă treaba, foarte interesaaaant, după care, foarte repede, mai precis din punctul în care începe o oscilare (pentru mine fără cap și coadă, dar foarte apreciată de alți cititori (am citit pe net)) între narațiunea la persoana a treia și cea la persoana întîi, vai de mine, de acolo m-au luat încet-încet toți dracii. Pardon! Am fost de cîteva ori pe punctul de a abandona cartea (și de ce nu ai făcut-o, măi dragă, se vor întreba unii. Răspunsul meu acum e hehe, am terminat eu Șotron, varianta șotronită, de acum s-a terminat cu barierele psihologice etc. Asta s-a întîmplat în 2019, de asta Parohia a rămas așa...)

Revenind. De unde cartea îmi era semi indiferentă, dar era ok, a început să mă enerveze foarte, foarte tare. Și nici măcar finalul, care mi s-a părut bun, nu a mai reușit să o pună într-o lumină favorabilă în ochii mei. (Dar tot mă minunez cît de coerenți sînt oamenii în carte, respect, inclusiv țăranii.)
Toată povestea V și P nu m-a impresionat cu nimic (pozitiv :) ), aventurile ei din adolescență mi-au amintit de o prozatoare contemporană, mă scuzați, nu dau nume, dar da, de unde la Căsnicie mi s-a părut că autorul a redat vocile personajelor cu un ton foarte convingător (!), cînd intrăm în așa-zisă perspectivă feminină în aceste lucruri, la mine cel puțin s-a rupt filmul rău de tot.
Și de unde V, care și-a jurat în barbă că nu va mai suferi niciodaaaaată pentru un bărbat, pac, îl vede pe P și cade ca musca (ah da, destule muște în carte. Și plastic, pungi (?), nailon, cearceaf apretat, nu știu, nu am gustat imagistica cine știe ce.), iar acest P o tratează deosebiiit (sînt ironică, ha), dar ea îl iubește și el o iubește, extraordinar. Sînt o groază de detalii care poate erau menite să continue atmosfera poetică din primele 80 de pagini, la mine nu au prins, îmi pare nespus de rău. Și niște chestii care nu chiar se potriveau, mi s-a părut mie.
Cum ar fi, în marea de detalii, lipsa informațiilor legate de finanțele mamei lui V, ale Doamnei și ale mamei lui P. (E posibil să fi existat detalii legate de finanțele Doamnei, că nu degeaba are ea vilă, nu?, dar nu le-am reținut.)
V are un scris deosebit de ilizibil, dar nu renunță la scrisul ei nici să o pici cu ceară, chiar cînd e foarte posibil să nu ia niște examene, pentru că nimeni nu înțelege ce a scris. Dar, să vezi și să nu crezi, colegii copiază temele de la ea, plus că intră și la liceu, și la facultate, dar noroc că erau foarte destupați la minte profesorii și făceau orice efort de interpretare a unor mîzgăleli, doar-doar va fi admis candidatul cu notă mare, da.
V ne spune în detaliu ce a cumpărat de la magazin în ziua x, dar cînd să aflăm ce sfaturi de viață îi dă Doamna, atunci intră în scenă ”bla bla bla”. Vai!
Tot la capitolul detalii, nu am prea înțeles de ce era relevant să știm cîte zile a stat în spital mama lui P, dar despre boala lui P aproape nu aflăm nimic. Și morfina oricum se găsea pe toate gardurile, că știm de acum că ei erau din ce în ce mai strîmtorați. Și mulții fani ai lui P de ce nu s-au dat peste cap să vină să îl ajute într-un fel sau altul? Sau poate venise unul din ei și adusese o traistă de morfină, da, posibil.
Cînd V și P ajung acasă la P, P se spală pînă la brîu într-un lighean cu apă rece. Ca la țară, că doar acolo erau. Dar ceva mai tîrziu, din partea mea să fie și ani, dar tot la țară, și cu siguranță în comunism, vin ei repede acasă și dau drumul la apa caldă în cadă și au și gresie și nu mai știu ce. Pardon, eu sînt din Moldova, abia de cîțiva ani a început lumea să aibă ”condiții” și pe la țară, dar tot nu poți încă să te arunci în cadă cînd îți tună ție (și să te speli cu apă caldă), durează pînă încălzești apa, mai ales ditamai cantitatea. Mna, Moldova!!
Ah, da, Luca! De ce are nume personajul ăsta (de la o bucată încolo)? (Pentru că toți din trecutul ei au, ah!) Și de ce i-a crescut ei inima cît aluatul de pîine (!) cînd Luca a ținut minunatul discurs în piață? Pardon, dar dacă tot povestește la persoana întîi și nu are de ce să îi fie rușine de trecutul ei, poate să și precizeze că ”na, îți dai seama, eram mai naivă acum cîțiva ani”. Nu, ea rămîne tare pe poziție. Super, măi fată! (Trebuia virgulă după măi? Vai, ce mă fac.) Ah, greșesc, că doar P seamănă cu Luca, doar că nu e violent (vezi atitudinea lui față de țărani sau cum vorbește despre ei.)
Cu proful de sport, mă abțin.
Ah, și de cîte ori pe noapte fac dragoste. Măcar nu e un număr bătut în cuie.
Ah, mai am: cînd V se întoarce din stațiune, un drum lung (asculți cam de 10 ori o casetă pe ambele fețe), se face o singură pauză, pentru a fi studiat un arbore parcă. Atît. Cînd V și P se plimbă prin pădure, ea ”trebuie să facă pipi”. Din nou, ok!
Orășelul din nord e două pagini mai tîrziu orașul. Marele Oraș sper că e poetic, pentru că de-a dreptul misterios nu e nici pentru cititoarea de la Iași.

Îl rog mult pe Dan Coman, dacă se poate, să fie o idee mai moderat în folosirea cuvîntului ”superb”. Într-un număr relativ mic de pagini (de pe la 140 la 160, cel puțin) avem așa: bărbat superb (de două ori), lumină superbă, pisică superbă, iarnă superbă, salutul superb (mi s-a părut și mie deosebit ăsta), superbele fotografii și cam așa.

Mi-a plăcut o scenă, noaptea, la lac, care e realism magic (please!). De asemenea, m-a distrat faptul că García Márquez e pomenit cu numele/nume de personaje/titluri de mai multe ori, dar lui P nu îi place realismul magic, hihi.

Am văzut un clip de aproximativ 5 minute în care Dan Coman povestește cum a scris o parte din aceste lucruri în SUA, cu o bursă (da, scrie și la începutul cărții). Cam pînă pe acolo mi s-a părut mie destul de ok cartea. Începînd de la acel capitol trei (pagina 80), impresia mea a fost că poate l-a presat timpul și cumva nu a mai revenit asupra textului. Multe repetiții poate ar fi putut fi formulate altfel, de tipul tînăra, fata, femeia, fetița etc. De asemenea, cumva titlurile cărților și discurilor (”Concertino în stil clasic pentru pian și orchestră de cameră/Sonatina de pian pentru mîna stîngă”) mi s-au părut cumva de umplutură/name-dropping. Poate nu mi-ar fi sărit mie atît de multe lucruri în ochi începînd de acolo dacă nu m-aș fi poticnit la fiecare pagină.

Îmi pare foarte rău că nu mi-a plăcut mai mult. Pe de altă parte, îl am pe Enescu aici, am mari speranțe de la el.

*Am găsit totuși un pleonasm amuzant, de două ori.
Și doresc să lansez întrebarea de ce pe domnul García Márquez îl cheamă în românește doar Márquez. Sîntem noi, românii, așa, mai cu moț? Menționez că, dacă tot sînt în stare tipografiile din România să redea caracterele spaniole, atunci ar merge și Buendía în loc de Buendia și Bolaño în loc de Bolano.

PS Am scris textul ăsta în LibreOffice și iar am probleme cu formatarea în blogspot. Sper să se poată citi totuși.

Mai e mult pînă diseară

În primul și în primul rînd, dacă vă interesează ceva fain, înscrieți-vă aici și, în funcție de cît de mult munciți, o să vă atingeți țelurile, tadam! Ah, da, m-am înscris. E gratuit. :) Mel Robbins îmi place foarte mult. ;)

Voiam să scriu cu totul altceva azi. Dar, să vezi și să nu crezi, nu știu cînd a trecut ziua! În sensul că e deja foarte tîrziu și nu mai stau mult și trebuie (!) să mai și fumez înainte de-a mă culca.

P. a fost cu familia în format mare (!) la muzeu și la restaurant. Singurul lucru ok pentru mine e că nu am pierdut biletul și pot să intru cînd vreau, presupun că vinerea viitoare, să vedem, sper să pooot! Că azi, în afara răcelii și a faptului că rațiunea (!) (oare mai pot pune (!) în postul ăsta?) a învins inima, haha, nu m-ar fi împiedicat nimeni și nimic. Mna.

Dar am spălat rufe, stînd acasă ca o soție oropsită de soartă. Cine a scris drama aia celebră cu soția și mașina de spălat? Cehov? Gogol? Mbine. Ibsen!

#culturale #muzicale

În al doilea și în al doilea rînd (păi ăsta de ce nu e cu repetiție, mă rog?), am stat foarte călare pe net, mai ales facebook de la un punct încolo. Pardon, a fost în interes deosebit de cultural. Nu am dat nici un like sau ceva. Și am și citit niște articole artistice. Și după ce m-am săturat de nu știu ce șlagăre îmi tot propune Spotify, am trecut la ascultat Tartini, Giuseppe, nu ca să mă laud (hm), ci pentru că am avut eu cîndva o casetăăăă care avea Paganini pe o parte (toată lumea auzise de el) și Tartini pe cealaltă (da' ăsta cine mai e?!) și mie mi-a plăcut Tartini mai mult și zic eu așa că am șanse să regăsesc bucățile, cu răbdare mare. :)

#geografice

Ah, da, am mai aflat că Botswana o duce nemaipomenit de bine, cel puțin așa zice articolul din Spiegel pe care l-am primit de la P. Pun --aici-- linkul, în germană, dar poate aveți cum să-l traduceți. Nu mă pot abține, iată stema Botswanei. În rest, chiar vreau să mai aprofundez despre țara asta, că mi-a plăcut ce-am citit. Am mai zis serios? Serios.

Există o baze de date demografice din perioada 1850-1914, făcută de cei de la Universitatea din Cluj în colaborare cu nu știu ce instituție din Norvegia. Sper să mai adauge date pe parcurs, pentru că eu nu am găsit pe nimeni...! Dar poate găsiți voi, aici. Probabil că aveți șanse mai mari dacă sînteți din Ardeal, dar nu neapărat.

Era să închei fără măcar un cuvînt nou, cel ăsta de azi e din prefața Bibliei, tantania. E învechit, săracu', da' există.

#dexonline #lingvistice

diortosire - corectură într-un text tipografic. wow! E posibil să fi existat meseria de diortositor cîndva.

Vă dorim noapte bună. Eu și Goșgoș, dacă chiar vrea cineva să știe! :O

PS E posibil totuși să nu funcționeze abonamentul din dreapta. Nu știu ce să-i fac. De asemenea, mi s-a adus la cunoștință (!) (uite că am mai putut!) faptul că cine vrea să comenteze pe blog are de trecut prin proba de foc a imaginilor anti spam. Pe cuvînt că nu știu cum să le scot, după setările pe care le-am studiat eu, nu ar trebui să fie. Vă spun chiar ce setări am: să intre la moderare comentariile trimise la postări mai vechi de 14 zile. Mna, alte secrete nu mai am. Heeelp? :)

Despre masochism

Poate nu e postarea cea mai grozavă în care să anunț cu litere de aur (ha!) că puteți să primiți pe email ce mai scriu pe blog, dacă vă treceți adresa undeva aici în dreapta sus. Mai că am descoperit roata în 2020. Mulțumesc persoanei implicate.

Sigur că da!

Asta (titlul, despre masochism) a rămas de ieri și se potrivește cu starea mea de azi. Chiar nu contează la cine am văzut, era un citat din Marianne Faithfull pe goodreads și am fost curioasă cine e doamna asta. Atît de curioasă, că pînă azi am uitat (a avut o relație cu Mick Jagger, poftim, și nu știu ce cîntec de la Rolling Stones a fost compus datorită pasiunii ei pentru cartea Maestrul și Margareta).

Altceva mi-a atras totuși mie atenția.

Ia spuneți voi, masochism vine din latină sau din greacă?

Vine de la Leopold von Sacher-Masoch, care a scris Venus in Furs. Foarte frumos din partea lui. El era ceva unchi al Mariannei de mai sus, așa am ajuns la el.

Și am terminat o carte care mi-a scos peri albi și ah, da, de asta se potrivește titlul. Mă mai gîndesc un pic ce notă îi dau.

Altfel, nu mi-a trecut răceala, mă cam doare capul, nu-mi arde de amuzamente. Noapte bună.

În care aflăm că unele chestii sînt enervante și se termină cu un poem, tadam.

Întîi să precizez că mi-a trecut prin cap că în titlul precedent mergea mai bine chiar reviriment (dacă tot stau călare pe dexonline, nu?!).

#culturale #poezie

Acum să mă scuze domnu' Cărtărescu, dar nu am înțeles nimic, dar nimic, din primul poem (sau o fi poezie?!) (care e diferența dintre ele, vă rog? Aici îl întreb pe Poetul. (sau pe cine m-ar putea lămuri)) din volumul său superb intitulat Poezia. Și cine a inventat regula cu virgula înaintea lui intitulat în acest caz să mă mai scutească. (Vai, credeam că mă umblu umplu toată de catharsis scriind aici, dar mhhh vă spun la urmă cum a decurs toată treaba, dacă e cazul.)

Aseară nu mai puteam de intelectuală în pat și citeam din domnu' (să precizez: C., asta doar pentru că azi am citit în premieră din... wait for it: Biblie, care ar fi ”citeam din Domnu'”, nu?!) și P. citea și el, că uneori sîntem un cuplu model. Așa, și domnu' C. este foarte solicitant din punct de vedere de care vreți voi, dar eu o să zic dicționăresc. Și îmi lăsasem liniștită telefonul departe, așa că m-am apucat să-mi dau în dex de pe telefonul lui P. Cînd s-au aglomerat cuvintele (!!!), mi-am trimis din whatsapp-ul lui niște mici liste. La un moment dat am adus și telefonul meu. Ca să țin pasul cu această mare necunoscută care este domnul C. și să nu pierd lista, am continuat-o tot pe whatsapp, la care P. a citit [fetust] și pe bună dreptate. Apoi mi-am trimis un mail, că nu se mai putea așa.

Cine a citit poema Căderea, este rugat fierbinte să îmi spună și mie ce a vrut să exprime poetul. Mulțumesc frumos.

#dexonline #lingvistice

evanescent - care se pierde, dispare treptat

tașist - (despre picturi) care este realizat în pete de culoare

madison - un anumit fel de dans modern/melodia lui

diedru - aveți aici, eu nu rețin, pardon

penteră - navă grecească cu cinci rînduri de vîsle

vetust - învechit

imbroglio - confuzie (etc.)

triton - zeitate cu bust de om și coadă de pește (soțul sirenei, cum ar veni?!)

centaur - jumătate om, jumătate cal

minotaur - (monstru cu) trup de om și cap de taur

rărunchi - rinichi

Vă mai las cu informația că am căutat poate o zecime din cuvintele necunoscute, unde mi se părea că pardon bate prea tare cîmpii, nici nu m-am mai ostenit. Chiar mă întrebam cam ce înțelegeau cititorii ”pe vremea” cînd a apărut Faruri, vitrine, fotografii, mai ales dacă nu erau deosebit de francofili. Că ei nu aveau dexonline.

Astăzi am mai citit și din alt ăăăă o să spun misterios cantautor cu C., despre care în general numai de bine, dar azi nu, nu, nu. Țineți aproape, poate se dezleagă misterul în zilele următoare.

Și vă rog să mă scuzați, am aflat pe propria piele :) că, deși o răceală te poate ține la pat, tot ea te poate trimite la mașina de spălat cînd constați ca o doamnă că nu prea mai ai ce pune pe ăăă organism.

A, totuși, mă simt căutată de muză și poftiți aici o mică poemă, de factură modernă misterioasă și nu vreau să precizez de unde m-am inspirat.

ce imbroglio! (diedru?!)
pe pentera vetustă tașistă
a sărit un triton
ținîndu-se de rărunchi
într-un madison evaneșcent*
cu un centaur și un minotaur

*licență poetică

Mai poftiți pe la noi.

În care se arată cum acest blog va cunoaște ditamai revivalul

2020!

După ce am trecut prin multe și am aflat că decadă în română nu înseamnă ce înseamnă în engleză și că noul deceniu de fapt începe abia în 2021, am reușit să trec cumpăna dintre ani (!) cu o răceală de mare angajament, ceea ce nu vă doresc și vouă.

Dar la mulți ani!

#culturale #poezie #muzicale

Am terminat Balada evreului care a ajuns de la cenușiu la albastru, de Ițic Manger (mulțumesc, E.!) abia dimineață. M-am dat puțin pe wikipedia, să văd și eu cine e domnul ăsta Anacreon care apare la Ițic. De acolo am aflat (pagina în engleză) că ”Anacreon al Suediei” a fost Carl Michael Bellman. Numele ăsta îmi era cunoscut, aveam și o bănuială. M-am apucat să ascult pe Spotify. Nu, nu chiar e pe gustul meu. Am întrebat-o pe I. dacă de la ea știu de Carl Michael. I. știa doar de un Bellman simplu (un muzician norvegian, de data asta). L-am căutat și îl ascult, e mult mai digerabil pentru mine față de domnul rococo (sînt convinsă că suedezul place și va plăcea multora, poate și mie, dacă mă înarmez cu mai multă răbdare/deschidere la minte).

Navigînd prin vîltorile wikipediei, am aflat și că Bellman e un fel de Bulă suedez și m-am distrat cu exemplele de acolo, pe care vi le dau aici cu copy/paste.

A Russian, a German and Bellman wanted to see who could swim the fastest across the Atlantic. First out was the German. He swam one kilometer and drowned. Next came the Russian. He swam 10 kilometers and then he drowned. Now it was Bellman's turn. He swam and swam until he almost reached the coast of America – then he got tired and swam back.

***

A Dane, a Norwegian and Bellman made a wager on who could remain inside a goat pen the longest. First out was the Dane, who came out after just 10 minutes yelling "Damn! The goat stinks!" After him the Norwegian went in, and after half an hour he came out yelling, "Damn! The goat stinks!" Finally Bellman went in. After two hours the goat came rushing out yelling "Damn! Bellman stinks!"

#lingvistice #wikipedia4ever

Apoi m-am băgat în niște poezii mai vechi de-ale domnului Mircea C. Era obligatoriu să ajung la dicționar la un moment dat.

Dacă vă interesează, iată cu ce mi-am mai îmbogățit vocabularul/cunoștințele generale azi (vom vedea cît timp rămîn stocate datele astea...) (via dexonline/wiki)

foc bengal - foc de artificii

funambulesc - acrobatic/bizar/extravagant

Sandro di Mariano - Botticelli