Mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut! :-)
Săptămîna asta a fost foarte încărcată. De fapt, săptămîna trecută am fost în concediu (Berlin, Breslau, Görlitz). Ne-am întors duminică şi am prins un ambuteiaj serios pe autostradă.
Luni am avut "evaluarea psihologică" pentru Forţele de Muncă. Ca la 5 ceasuri, rezultatul a fost "foarte bine", rup tot, pot să fac cu viitorul meu glorios tot ce vreau eu... (m-au testat ca să vadă dacă mă duce capul să mă "recalific" ca funcţionară, ăsta era scopul dară).
Luni n-am mai făcut nimic (în afară de mîncat seminţe online...). Marţi am dormit şi am făcut vag ordine, că seara a aterizat mama. Miercuri am stat cu ea şi apoi am făcut un testuleţ pregătitor pentru joi. Joi ca la tăiere la minunatul TestDaF, unde primele probe, la care mă simţeam destul de sigură, mi s-au părut foarte grele şi habar nu am ce-o să fie, iar ultimele două, care mi se păruseră nasolaşe la pregătire, au fost mai uşoare la faţa locului. După cum ziceam, asta e aşa la nivel de părere, la un moment dat o să şi aflu cum am evoluat cu adevărat. :-)
Joi am ieşit prin cartier cu mama, ieri am fost chiar pînă în centru, iar azi plouă, aşa că mă culc. Mă rog, plouă des.
Cer pardon că nu v-am zis mai devreme cum fu.
La Berlin am depus o parte din actele pentru facultate la o instituţie care se cheamă uni-assist şi care prelucrează ei întîi datele, înainte de a le trimite "în teritoriu", la Frankfurt în cazul meu. Nu trebuia să merg personal, dar dacă tot am ajuns acolo... A, şi l-am văzut pe Cărtărescu cum şi-a luat premiul.
http://www.hkw.de/de/programm/2012/ilp_2012/shortlist2012/ilp2012_titel2.php
Saturday, June 16, 2012
Wednesday, June 13, 2012
Ziua 14 a sosit (aproape)
Mîine am testul de germană TestDaF. Îmi cam tremură picioruşele la gîndul lui, dar o să merg şi dacă-s vitează, aflu că l-am luat peste şase (!!!) săptămîni. Tre' să fiu acolo la 8:45 şi, cum mi-o fi norocul, termin pe la 17-18.
Please pray for meeee! :-)
Please pray for meeee! :-)
Subscribe to:
Posts (Atom)