Blogul culinar loveşte din nou! :D

Phii, ce titlu de post am ales, phii!

În pozele de mai jos se va vedea cu ochiul liber cam ce au băgat la ghiozdănel* P. şi vio de cînd au trecut de check-in pînă la sfîrşitul zilei doi de concediu.

Voila, la aeroport în Frankfurt, fiind ei foarte inspiraţi, au băgat un cîrnăcior, fiecare după preferinţele lui, zic inspiraţi, căci am precizat că mîncarea la Lufthansa e cu noroc sau fără. De data asta fu fără, dovezi pe peliculă:P nu avem, a fost ceva "prăjitură" umplută congelată/dezgheţată, P. a mîncat-o pe a lui, eu am gustat din ea, una am luat-o cu noi pentru zile negre şi-am zvîrlit-o după cîteva zile.

(Alei, am ameţit persoanele, asta-i viaţa, nici n-am mai pus disclaimer cu alcoolul, alei!)

**

un aspect pozitiv la aeroport: la standul ăsta puteam lua şi băuturi, ne-am abţinut, ne-am aşezat la o masă şi am constatat că într-un loc "mai ascuns" se afla o maşină de cafea/ceai, cu x feluri de ceai şi chiar şi ciocolată caldă. Gratuit. Nu mai ştiu dacă am scris, cînd am zburat la Berlin, am constatat că e mai ieftin să iei apa minerală de la automat decît de la stand (vorbim de aeroportul Frankfurt în continuare). Am mai reperat cel puţin o maşină de asta.

Daaaar gazda voastră culinară feminină (WTF?!) a descoperit în avion sucul de roşii, ok, redescoperit, au urmat nişte aiureli cu sare şi piper foarte distractive. Ajunşi acasă, am băgat urgent un suculeţ de roşii, aşa, de control, m-am enervat că era deja sărat. Da' poate eu vreau ca la noi la ţară fără sare!!!!

În mijloc se vede primul nostru jurnal de bord, în care cel mai mult a scris P.!!!

Cum ziceam, ajunşi la hotel, camera nu era gata (săraca, ce vină avea ea că noi am ajuns destul de cam devreme?) Suc de portocale proaspăt stors eu şi vinu' casei P. Cu vedere la mare de data asta.

Ok, ne-au dat camera, dar eu eram ultra mega lihnită. Şi nu cred c-am apucat să precizez, era sîmbătă, mă aflam într-o ţară străină şi hotelul nostru se afla chipurile într-o localitate, dar eu în afară de încă un hotel, n-am mai văzut altceva.

Aşa că ne-am lăsat bagajele în cameră în timp ce un nene ne punea perdeaua:) (Suuuuziiii, acu' serios, se scrie perdeaua sau perdeaoa? Înclin spre u totuşi. Mersi.)
P. apucase să se informeze că restaurantul e deschis pentru prînz pînă la ora x, mai aveam ca la 20 min.

Precizare: dacă ziceai dinainte că o să mînci de cel puţin trei ori la restaurantul lor, masa de seară (cred) costa 14 EUR în loc de 16,5. Iniţial am vrut, în pustietatea aia, mie mi-era că o să facem foamea. Deocamdată era vorba de masa de prînz! Pînă la urmă n-am mai luat.

Cînd am intrat în sală, era destul de pustiu, ni s-a spus cît costă mîncarea de la bufet de persoană (ca la 15 EUR) şi ni s-a mai susurat în taină că după uşa aia este restaurantul a la carte. Noi ne-am speriat c-or să ne ia pielea de pe noi (şi bufetul arăta binişor), aşa că am ales bufetul.

Unde urma eu să "descopăr" cuscusul. Am mai mîncat la viaţa mea, da' nu i-am dat importanţă.

Farfuria asta e micuţă, dar fiind fotografiată de sus, nu se vede că e cam vîrfuită... Am luat mai mereu roşii, mi-a plăcut aspectul lor "imperfect". Şi da, erau şi bune la gust. Cartofii erau scăldaţi în ulei, dar mie mi-era foame, după cum am mai zis. În imaginea de mai jos, porţia 2 din 3 ale mele...

Voila porţia de seară, tot bufet. Observ brocoli. E drept, multe legume, dar mersul de x ori la bufet, că na, e cu refill:), duce la nişte blugi purtaţi tot concediul culmea culmilor foaaaarte strîmţi în ultima zi, mai ales în avionul de întoarcere, cînd ei în mod normal trebuiau să cadă de pe mine. În plus, nestatul în camera de hotel creează impresia falsă că vaaaai cît am mai vizitat şi cîîîîît am mai umblaaaat vai ce mă dor toate alea, cînd de fapt 2/3 din timp am stat cu fundul în autobuz, asta la modul optimist. :(

Paparaţii :P noştri nu au fost mereu pe fază, a fost mereu cîte un moment prăjituristic/îngheţăţistic care nu prea s-a înregistrat!!

Ziua 2

La terasă în Valletta, am mîncat bruscheta (cine ştie să scrie corect, please do!) excelentă şi un antreu tradiţional maltez. Pe cele două farfurii din "prim plan" (ăsta cum se mai scrie?!?!?!?) e o singură porţie împărţită. Conţine unu-x biscuiţi condimentaţi, măsline, roşii deshidratate (cred că aşa le zice), murături (nu m-au pasionat), o brînză malteză şi ea condimentată şi o pastă misterioasă. Pînă nu uit, era o pastă de linte neagră cu diverse mirodenii, bunuţă, altfel. Cred! că e şi un cîrnaţ tradiţional. Chestia asta se cheamă cam la fel peste tot (noi am mers cu ghidul şi am pus degetul şi am întrebat aveţi asta!?), dar diferă de la restaurant la restaurant (şi de la insulă la insulă:)).

Desertul mmmmmmmm profiteroles şi tartufo smth, nu găsesc pe google.it, oricum prim-planul fu o nebunie, P. a avut surpriza ca desertul "lui" (l-am mîncat tot eu, cu spiritul meu de sacrificiu!) să fie foarte rece, sort of acum scos din congelator.

Bine, mai şi băgaserăm nişte beri şi cafea, apoi autobuz un ceas şi laţi în cameră. Era prea devreme să ne culcăm, la fel, prea devreme să mîncăm: nu era încă deschis şi nici nu era foame încă!!! Dar ştiam că va veni!

A venit aşa un pic... maaaaaaaare greşeală, mai bine am fi dormit duşi pînă dimineaţă! Dar cred că ne-a fost frică să nu păţim ca la Gilmore Girls cînd se trezesc Lorelai (cu a?!) cu C. în Paris la x noaptea, totul închis, ei cu diferenţa de fus orar în cap şi foamea în stomac.

No bun, eram obosiţi, hai să ne încălzim cu o supiţă, astea oricum sînt nişte cantităţi neglijabile la restaurante!

Hopa, nu la al nostru! Cînd ni le-a adus chelnerul, ne-am dat seama că ceea ce deja mai comandasem fusese o greşeală.

Supa fu foarte bună.

În fantezia mea naivă, eu mai comandasem nişte bruschete şi antreul ăla tradiţional. Care bruschetele nu erau ca alea de nota 10 de mai devreme, poate erau ele de felul lor oricum de nota 10, dar eu salivam după alea din Valletta, iar porţioara de o persoană a fost măcar de două, nemîncate de două zile.

Roşioarele alea au fost cele mai bune ever! (între fasole şi brînza tăiată felii)

P., un mare domn care se respectă şi mănîncă foarte sănătos, şi-a luat nu ştiu ce cozonac de mare. El voia lampuki (zicea ghidul nostru că e peşte autohton), dar la noi la hotel nu era. Cu saladă şi cartofi prăjiţi by default.

După bătălie

m-am declarat învinsă şi-am sperat să nu visez urît, da' ampresia că am. Da' numa' puţin, că m-a salvat P.

*boala aia urîtă cînd vorbeşti despre tine la persoana a treia loveşte din nou, ca în titlu.