Doar nu mai vorbisem de mult de căni... :) Astea aici se cheamă Sammlertassen, cum ar veni căni de colecţie. Povestea lor pe scurt e că i-au aparţinut mătuşii lui P. care are 92 de ani, care a căzut în apartamentul ei de cîteva ori şi nu s-a mai putut ridica şi acum stă la o nepoată de-a ei, tot o mătuşă de-a lui P., pînă se eliberează o cameră la soare (!) într-un cămin de bătrîni.
Ieri am fost tot familionul, mai puţin mătuşa de 92 de ani, care e în cărucior cu rotile şi e destul de greu să se deplaseze/să fie deplasată, la locuinţa ei şi am luat chestii, ceea ce n-a fost amuzant, dar trebuia să fie făcut. Am un amestec de sentimente vis-a-vis de treaba asta, dar na. (zise ea cu înţelepciune)
Cam atît. Adică ar fi mai mult, dar de fapt am de pregătit un referat pentru vineri şi, evident, acum mă apucă bloggingul!!! :)
PS M-am gîndit la Vera ieri din cauza acestor căni, că ştiam că îi plac şi ei, poate nu musai exemplarele astea, dar oricum ceşti ! (nu căni, pardon, ceşti, căniţe :-) ). Mătuşa avea vreo mmm 11-12, o altă mătuşă a luat 5 şi le-am împărţit prieteneşte, nu a fost bătălie. Oricum deocamdată nu am unde să le pun. Parcă văd că P. o să le expedieze la subsol după cîteva luni de stat pe masă. Trebuie să ne luăm o vitrină, acum că avem ce arăta... ...
Ce frumuseți!
ReplyDeletevio draga, on topic pt. commentul de la postul de mai jos - sa stii ca mi-a trecut razant prin creier ieri, o nanosecunda, Clara S. dar nu am dus conceptul la o concluzie logica. Acu, ca-mi spi, da, asa este. Concluzia: vad prea multe filme si ascult prea multa muzica si sint prea senila sa duc demn aceasta povara, adica sa-mi amintesc TOT.
ReplyDeleteObiectele sint foarte frumoase, ma bucur ca au ajuns la tine, ca esti cineva care le apreciaza.
Eu le-as folosi, as bea ceai si cafea din ele, pe rind, in fiecare dimineatza.
Filosofia mea in materie de cesti de cafea e urmatoarea: nimeni, in afara de mine, nu le atinge (am vreo doua prietene care primesc cafea din ele cind ma viziteaza. Dar nu au voie decit sa bea. Cu mare grija.) Altfel, doar eu le folosesc si doar eu le spal.
Daca pe P nu il intereseaza, tant mieux, le folosesti numai tu. Sau le folosesti numai in weekend, cind nu te grabesti si nu risti sa spargi din goana. Inca si mai bine, astfel diminetzile de simbata si duminica vor fi speciale.
Vera,
ReplyDeletemă gîndeam că o să-ţi aminteşti la un moment dat. Eu încerc să nu panichez în mod deosebit cînd nu-mi amintesc chestii, căci la ce-mi foloseşte panicatul? :)
S-ar putea să le folosesc la ocazii speciale, dar chiar ar trebui să le găsim un loc, dar dulapurile noastre erau pline ochi dinainte şi chiar şi pe la subsol avem depozitate o groază de chestii pe care nu le folosim (frecvent) şi care poate şi-ar găsi locul într-o bucătărie de două ori mai mare ca a noastră... La mătuşa asta erau aproape numai lucruri foarte foarte faine, unele noi-nouţe, încă ambalate, sau foarte puţin folosite. Întîmplător, o verişoară de-a lui P. se mută acum de la părinţi la prietenul ei, dar, din cîte am înţeles, la ei e foarte mic spaţiul şi oricum el deja avea cam tot ce îi trebuie... În rest, toată lumea cam are şi cratiţe, şi farfurii, şi feţe de masă, şi pahare de şampanie etc. etc. etc.
Tot am mai îndesat în desagă chestii care nu ne trebuiau arzător, iar cu o zi înainte P. cumpărase două tigăi. :)
Vio, stiu ce spui, ca si eu am desfacut citeva case complet echipate si lucrurile trebuiau sa ajunga UNDEVA, era pacat sa fie aruncate sau date aiurea, la femeia de serviciu de pe scara. In principiu, eu am luat ce credeam eu ca imi trebuie sau acele obiecte, ca si tine, care erau vechi, frumoase, speciale. Insa, principiul meu este ca, daca itzi deja ocupa locul, macar sa ai o bucurie, asa ca ori le folosesc cu oarecare regularitate, ori le pun undeva unde le vad cu oarecare regularitate si frumusetzea lor imi da un je me sais quoi de bine. De asemeni, de cind am aflat cu parabenii si alte porcarii legate de plastic si aluminiu, nu mai folosesc nimic (unde pot) din aceste doua materiale si a devenit si acesta un criteriu care mai triaza din obiecte.
ReplyDeleteje NE sais quoi, pardon.
ReplyDeletefoarte frumoase! :)
ReplyDeleteȘi eu procedez la fel în privința ceștilor, Vera! Nu știu de ce, dar chiar consider că o ceașcă e personală. Apoi vin cele pentru musafiri.
ReplyDeletemor dupa cestile tale! eu caut de ceva timp, dar n-am gasit inca pe aici prin zona. probabil ca daca m-as duce in nurnberg as gasi un magazin de antichitati de unde sa cumpar.
ReplyDeletedaca mai dai de vreo matusa d-asta plina de cesti, let me know :D
de altfel sînt to die for, blo! :)
ReplyDeletecu siguranţă găseşti, chiar şi pe net, da' crecă-s scumpuţe. la noi crecă se găsesc la antichităţuri, cum zici şi tu, şi am văzut la magazine fensi care vînd ceai. da' mi-a interzis P. să cumpăr :)) (asta crecăcam de cînd ne-am cunoscut).
nu vreau d-alea de la magazin fensi, vreau d-alea adevarate, rotunjoare si frumoase :)
ReplyDeleteam uitat că am moderare la comenturi la posturi mai vechi de doo săptămîni, nici nu-mi amintesc cînd i-am dat drumu' primului coment al tău. :)
ReplyDeleteşi cum citisem eu comentu' în mail, am crezut că e la vedere pentru tot poporu'. :)
crede-mă căci ce-am văzut eu la magazinu fensi era fuarte fuarte adevăăă! da' mă mai aptţin încăăăă. i-am dat mamei două căni din ale noastre (nu de astea!!) cînd a fost acum la noi şi am mai făcut un mini spaţiu în dulap. :> bine, s-a rezolvat urgent, că ea i-a făcut lui P. de Crăciun cadou o cană! :D