Sunday, July 31, 2016

Varşovia 2013 (5)

În afara Castelului Regal sub nori, în această poză facem cunoştinţă cu un pod peste Vistula, care Vistula este cel mai mare (şi mai lung) :) rîu din Polonia. Oare v-am zis că mie îmi place să zic că ţara se numeşte Polonezia? Pe modelul Indoneziei şi mai ales în germană, Polonesien. 


Nişte creaturi/creaţii comestibile. Oare lumea le ţine atîrnate sau mai ciuguleşte din ele? :)


Un ceas deosebit, vizavi de casa cu leul şi dragonul din Varşovia (4)


Următoarele trei poze: Oraşul Vechi - Piaţa Centrală, zic eu. Rynek Starego Miasta. Plin ochi de terase, foarte foarte plăcută atmosfera. Gen vacanţă la Marea Neagră, hihi.




O casă cu bufniţă


Magazinul vieţii mele (sau orice magazin care vinde ceramică de la Bolesławiec )


Strada, văzută dintr-o mhh gelaterie.


şi interiorul, cu automat de îngheţată şi bibliotecă. :)


Saturday, July 30, 2016

Varşovia 2013 (4)

În zare se zăreşte barbacana! Nu cred că am dat de cuvîntul ăsta în română pînă azi, aşa că vă pot oferi un truism: omul cît trăieşte învaţă! :> Ah, l-am întrebat şi pe P. şi nici el nu ştia, deşi el participă la diferite aventuri medievale în nişte jocuri de rol fantasy, deci sîntem amîndoi mai cultivaţi azi. :) Barbacana din Varşovia se poate vizita, linkul muzeului aici.


Adică dacă ruşii pot, polonezii de ce n-ar putea? Sticlă de votcă Chopin folosită pe post de decoraţiune. :>


O dovadă că nu totul trebuie să arate perfect nici măcar în buricul tîrgului capitalei.


Lumea făcea poze într-o veselie în piaţa centrală din centrul vechi. :) Casa din stînga, cu leul şi dragonul deasupra e chiar mai interesantă decît ce am fotografiat eu, mulţumiri, Street View!


Vin cu numele în engleză pentru căci pardon nu ştiu ce e aia archcathedral! Aşadar, St. John's Archcathedral. Cînd mă uit acum la poză, mai degrabă aş localiza-o în Amsterdam, dar e din Varşovia. :) (Poate pentru că e construită în stilul brick gothic (să traducă cine poate :D), care este bine reprezentat şi în Olanda. :>)


un restaurant


Tot prin oraşul vechi


În stînga Coloana/Columna lui Sigismund şi archcathedral de mai devreme


Neptunea mi s-a părut că sună foarte româneşte şi şi steagul de deasupra mi s-a părut a fi românesc, dar pe net am găsit doar informaţia conform căreia acolo se pot cumpăra suveniruri (mai ales mmm africane).


Nişte colţunaşi nemaipomenit de tradiţionali (habar n-aveam că pirogile (piroşti, tot wiki, săraca) sînt colţunaşi :>) pe care nu prea-mi amintesc unde i-am mîncat şi nici n-aş putea spune cum au fost, dar mi se pare că arătau bine. :))


Friday, July 29, 2016

18 ani


Varşovia 2013 (3)

Interiorul de la Field Cathedral of the Polish Army, ce chestie drăguţă este Photo Sphere, puteţi vedea şi decoraţiunile de Crăciun! :)



 Noi practic nu am vizitat catedrala, doar am avut un punct de întîlnire în faţa ei şi, pînă au apărut toţi, am făcut cîteva poze. Imaginea de mai jos cred că e dintr-un altar (?) în care se ajungea din stradă şi era deschisă întîmplător uşa. Îmi amintesc că am galopat apoi să-i ajung pe ceilalţi. :)


Dacă tot am zis de cariatidele de la  Curtea Supremă a Poloniei, mai jos mai toate pozele pe care le am. Nu îmi dau seama dacă se vede treaba asta, dar domniile lor stau cu picioarele :> în apă.




În plan secund (???) se vede iar Field Cathedral etc.


Oraşul se pregătea pentru Noaptea Muzeelor, cred că şi cei din imagine...


Linişte şi pace.


Oraşul vechi :)


Thursday, July 28, 2016

Varşovia 2013 (2)

Castelul regal are foarte multe de oferit, dacă vă uitaţi la alte poze pe net :). Cred că imaginea asta îmi place pentru culori cel mai mult şi mai mult.


O parte din oraşul vechi, cu o bucăţică de zid. :)


Domniţa cred că era ospătăriţă într-un restaurant şi mergea relaxată în uniforma de serviciu. :>


Mi-au plăcut mult stîlpii lor de iluminat. În centru în prima imagine şi spre dreapta în a doua se vede Columna/Coloana lui Sigismund (wiki: în onoarea regelui Sigismund III Vasa, care a mutat capitala Poloniei de la Cracovia la Varşovia în 1596. Monumentul a fost ridicat iniţial în 1644.)



Statuia lui Jan Kiliński (unul din capii răscoalei poloneze împotriva ruşilor (garnizoanei ruseşti) din 1794 din Varşovia)


Un ceas deosebit :>, pe clădirea Muzeului de Arte Decorative şi Precizie :> (pardon, am găsit foarte greu o pagină pe wiki, în poloneză doar)


Ufo înseamnă şi în germană, şi în poloneză, O.Z.N. Partea cu poloneza am aflat-o abia acum.


Curtea Supremă a Poloniei


 Bustul lui Ioan Paul II de la intrarea în Field Cathedral of the Polish Army


Wednesday, July 27, 2016

Varşovia 2013

Am mai pus nişte poze aici şi m-am mai uitat o dată, de două ori la poze (căutînd 1 cariatide 2 casa lui Etgar Keret) şi m-am hotărît să mai pun aici pînă mă plictisesc/uit/mă iau cu altceva etc.

Foarte pe scurt: am fost în mai 2013 într-o excursie de patru zile la Varşovia, organizată de seminarul de ebraistică din Frankfurt. Am vizitat mult în grup (cu autocarul, cu tramvaiul sau pe jos) şi am avut şi timp liber.

Parcul Łazienki


Deasupra şi dedesubt: Palatul Łazienki





o splendoare care nu putea lipsi! :>


 Statuia lui Chopin. Vă recomand să citiţi cele cîteva informaţii de pe wiki în engleză, foarte interesante!


Poză făcută din autocar :P


În 2013, Beyoncé era foarte Big in Japan Varşovia.


În programul excursiei figura şi o trecere prin Praga, la care noi ne-am hlizit, neştiind că Praga e şi un cartier al Varşoviei. Mai jos un grup de muzicanţi. Click aici pentru mai mult informaţii şi un mic film pe youtube.