Jurnal (2)*

M-a rugat o colegă să o ajut la ebraică, are de dat examenul pe care l-am dat și eu uel acum patru ani wow ce zboară anii. Nu îmi era foarte clar dacă e serioasă, așa că i-am zis spontan ok, vino la mine acum. Ahlei, a venit chiar atunci. Casa era într-un mare fel. Am făcut niște mari inginerii și dezastrul nu a fost chiar uriaș, dar pe aproape. Am reușit și să fac un duș mega rapid și am fugit să o recuperez din stația de metrou (avea telefonul aproape descărcat și nu știa să vină la noi).
Am stat pe terasă, am mîncat, băut cafele, făcut ebraică. La o bucată, mă uit în grădină. Mă mai uit o dată. Pe iarbă erau aruncate două scaune. La noi în grădină. Erau aruncate, în sensul că erau cu picioarele în sus, unul lîngă terasă, unul în partea cealaltă a grădinii, sprijinit de măr. Peisajul era ca după uragan. E drept că fusese un puiuț de uragan cu cîteva zile înainte, dar mă mai uitasem, scaunele nu erau în peisaj. Chestia asta m-a stresat groaznic. Cine naiba ne urăște așa de tare, să își arunce gunoiul la noi în grădină? Mai încolo am mers și le-am așezat frumos față în față, pe picioarele lor.
I-am povestit și lui P. Înainte să merg la culcare, întoarsă pe dos de eveniment, am zis hai să-l întreb și pe socru' (vecinu' nostru de deasupra, rimembă). Dingălingăling la el la ușă. Uite, așa și pe dincolo, niște mîini criminale au aruncat niște scaune la noi în grădină. Socru' pălește vag și zice aoleo am uitat să le iau de acolo! Cum adică ai uitat?!?!?!? am zis eu. Păi le-am aruncat eu de pe balcon.
Imaginați-vă cam cum m-am uitat la el și cam ce ar fi fost la gura mea dacă nu era totuși socru' și cică tre să-l respect etc.
A doua zi scaunele dispăruseră. Păcat, că Goșgoș își ascuțea gheruțele pe ele.

***

Afinitățile mele culinare tot spre zero tind. Uneori îmi fac un bol cu diverși fulgi și diverse nuci etc. dimineața. Și azi. Am spălat castronul preferat cît s-a făcut cafeaua. Apoi mi-am pregătit bolul. Am pus, în ordine, o lingură de semințe de chia, patru linguri de fulgi de mei, cinci linguri de fulgi de ovăz. Apoi diverse și apoi lapte (!) de soia. Am amestecat de mai multe ori, apoi m-am avîntat la mîncat. O vreme a mers bine, pînă mi s-a părut că lingura se mișcă (!!) dubios pe fundul vasului. Aaaaaaaaaaaaaaa, castronul era umed, chia s-a lipit cu încredere și, cu stratul sănătos de mei și ovăz, laptele nu a trecut cu prea mare convingere. Ahlei, acum crănțăn cu înverșunare niște chia. Nu chiar atît de delicios pe cît mi-aș fi dorit. :D

*nu vă faceți mari speranțe, totuși. să nu ziceți că nu v-am zis.