Cum se explică succesul în tenis (post lung crecă)

Am început acest post pe 26 iunie 2017. A durat ceva pînă să ajungă pe micile Dvs. ecrane. Am scris doar titlul și urma să pun o poză și eventual să mai explicitez un pic.

Poza:

M-am luat cu altele (Israel etc., plus că nu e singurul post neterminat de pe blogul ăsta, hăhă.)

A, pentru cine nu s-a prins, în poză puteți recunoaște (după posibilități) pe Simona Halep și pe mhhh yours truly, cu ochelari. Am fost și întrebată cine e lîngă mine, și asta de către cetățeni români care nu făceau glumițe, ci nu recunoscuseră VIP-ul. Așa că dacă nu o recunoașteți pe Simona, renunțați la cetățenia română (alături de cei cărora nu le plac vinetele, semințele și mă mai gîndesc). #amzis!

P. ne-a fotografiat la ieșirea din hotelul în care am dormit și noi, și ea. Stuttgart, aprilie 2017. Simona pierduse semifinala în ziua dinainte, acum pleca spre Madrid. Noi (P. și cu mine) am stat un secol la micul dejun și ne-am holbat la toate personajele cunoscute de la televizor. Foarte discret ne-am holbat, bineînțeles. Nu am făcut nici o poză acolo, am fost foarte, foarte civilizați.
Parcă P. și-a luat un ziar să citească, dar ți-ai găsit, la ce mișuna pe acolo, nu aveai cum. A lipsit puțin să meargă unul din noi la Sam Stosur (LE tocmai am văzut pe Twitter că e ziua ei azi :D) să o întrebe cum se pronunță numele ei, Stojur? Stoujă? Nu știm nici pînă azi. Poate o prindem pe felie luna viitoare și avem mai mult curaj, că mergem iar, al treilea an în care participăm ca spectatori. :)

A fost de departe cel mai interesant micul dejun (??? eu lucrez cu dex...) din viața noastră. Serios.

După ce ne-am plictisit de 80 de cafele etc. și mai scăzuse numărul de VIP-uri pe metru pătrat, am mers în cameră și ne pregăteam să predăm camera. Mai urma o zi cu două meciuri de tenis și apoi drum bun spre casă ne dorim. La recepție, erau destule jucătoare (turneul la care mergem noi e unul feminin), dar pe mine nu chiar mă interesau la ora aia. Tîrziu am percutat că P. preda camera în timp ce Simona preda camera, fiecare cu recepționista lui. Ioi!

P. tot zicea întreab-o de o poză!!!! Io ziceam sigur sigur, da dădeam semne că fugi tu de-aicea! Întîmplarea a făcut ca atunci cînd am ieșit noi din hotel, Simona tocmai să se îmbarce într-o mașină. Și niște fane cu mai mult tupeu au abordat-o în engleză și ea a fost de acord să se pozeze cu ele. Mi-am zis acum ori niciodată* și m-am apropiat în mare viteză Simona? Poză? Priti pliz? Vă puteți imagina cam cum a decurs dialogul, eu pot să vă spun că am scăldat-o rău de tot, m-au trecut 50 de ape, am avut emoții imense, mai ceva ca Simona în ceva finală de grand slam. Și problema mea majoră fusese ce fac bre o iau la pertu**? da n-am înțeles, de ce ar fi Simona la pertu cu mine sau invers? da să-i zic Dvs., ah, ce mă faaaaac???
Din ce am reușit să reconstitui, i-am spus aproximativ cam așa: mai e timp de încă o poză? :D Am spus mulțumesc (am făcut doo de fapt, că prima era cu mult mai întunecată decît asta, P. era și el emoționat, pe el îl lovesc glumele în engleză în cazuri de astea, noroc că nu era timp de ele :D, nici locul nu era foarte fericit, da nu puteam să îi zic că hai să mergem doi metri mai în față că e mai multă lumină, hăhă.), ea a spus cu plăcere și i-am urat mult succes sau cam așa ceva la Madrid.

Și aici voiam să ajung! Lung drum, da, înțeleg. Simona a cîștigat turneul de la Madrid, a ajuns în finală la Roma și în finală la Roland Garros, pînă la urmă a bătut-o pe Șarapova ole ole, eram la Iași și am văzut momentul istoric pe digi live, alături de niște cetățeni fără cultură tenisistică (a trebuit să le explic cum funcționează scorul), dar asta nu știrbește din istoricitatea momentului!, a devenit numărul 1 mondial, am văzut live momentul la București, mersi, Ionuca!
Practic, faptul că Simona a făcut poză cu mine i-a schimbat viața în bine, sper că vă e clar. Sau faptul că P. ne-a pozat. :)

**********
Urmăresc un site de tenis din România, treizecizero.ro pe numele lui. Ei au scos un album foto cu Simona Halep. Am ezitat să îl comand online, pînă la urmă l-am comandat de la Cărturești din Iași și tadam, fix cînd urma să vină albumul meu, am văzut că a apărut și o a doua ediție. Nu-i nimic, eu o am pe prima.

Un mic excurs (haha). Înainte de epoca Simona Halep, P. putea să creadă că cele mai frecvente prenume de damă din România sînt Livia și Simona. Livia este la noi în familie dubla bunica-nana. Simona sînt mama și nora nană-mii. La care noră Simona și văr stau eu cînd sînt în Iași (cît m-or mai ține). În plus, două foste colege de liceu au prenumele doi Simona. Între timp, plus Simona Halep. 

În seara dinaintea plecării spre Nemția, Simona (gazda) stătea pe canapea în timp ce eu tot extrăgeam diverse chestii din traiste (cărți, în general) și mă lăudam modest (!) cu ele. Îi explic Simonei (gazdei) planul colosal: cu albumul ”Simona de păstrat” merg la Stuttgart la turneu și sper să o prind iar pe Simona și să o rog să-mi dea un autograf!
La care Simona (gazda) zice:
Da nu vrei să-ți dau eu un autograf?
!!!!!!!!!!!!


*Poate nu știați, dar este citat din Deșteaptă-te, române! Eu nu știam. Doresc să precizez că nici nu chiar știu imnul. Rușinică, da. Nu, nu renunț la cetățenie pentru asta! :o
** taci că pertu vine din germană, cine ar fi crezut?!

Ce mai face misteriosul domn P. (pe care unii l-au botezat Hans!)

P. e pe val, așa că tre să notez, pînă nu uit.

luni
P. îmi explică de ce nu m-am apucat eu încă de scris lucrarea de licență (da, da, știu, tot aia).
- Uite, tu nu te-ai apucat încă de scris pentru că încă nu ai citit destul pe subiect. Dacă erai vampir, să zicem, și scriai despre vampiri, în jumătate de oră ai fi scris lucrarea aia, că ai fi trăit în perioada respectivă și știai totul super.
- Nuj ce obsesie aveți voi cu România și vampirii, da să știi că noi nu ne identificăm cu ei așa cum vă imaginați voi, ăștia din afară. Dacă nu era nenea ăla îmscapănumeleacuma, nu ne mai frecați la melo cu vampirii voștri cu tot.
- Vlad... Tepeș!
- Țepeș, da, dar nu el, ăla de a scris cartea faimoasă.
- Bram Stoker!
- Ăhă. Adică nu zic nu, noi stem recunoscători că Dracula și turismul, mai veniți, vă rugăm, da cam asta a fost toată identificarea noastră cu vampirii.

***
marți
- Ă, vezi că or trimis pachet din patrie și ă mmm ă iar e pe numele tău.
- Ștefan Chel Mare?
- Cel Mare, chel înseamnă fără păr, ohne Haare, iote ce s-a potrivit. :D
- Ștefan Chel Haare!

.

Manifestări culturale (!)

M-a întrebat o fană dacă nu mai scriu :D și acu fac un efort. :)

Dacă și autorii celebri republică texte din stînga în dreapta (gen întîi pe fb sau în revista Elle, apoi în volum), cer pardon dacă îmi iau nasu- (legu, unde este bre apostrofu?!?!?!) la purtare și eu și ă nu am mai publicat asta efectiv, da poate deja v-am pove de un eveniment sau doo din ce urmează, de al treilea sigur nu, că e freș, da nu am chef/timp să caut acuma. No bun.

Nici măcar nu mai știu ordinea cronologică. Gata.

1. Cînd a apărut nu știu ce film cu hobitu (2013??), lui P. i s-a pus pata pe un cîntec (I See Fire???) marca Ed Sheeran. Nu crecă mai auzisem de Ed pînă atunci, da P. îl asculta în disperare și tadam a găsit bilete în Frankfurt la un concert tadam. Asta era pe bune într-o toamnă. Concertul a fost în februarie, noi am fost răciți bine amîndoi, așa că i-am trimis pe Angela și gagixo la concert.
Acum, pentru cine nu știe cine e Ed Sheeran, el are în clipa asta (2018) 27 de primăveri. Acum cîțiva ani avea ceva mai puțin, logic. Gagicuțele moarte după el au cam 13-14 ani, presimpt. Angela, care are 60+, și gagicu, care atunci se învîrtea pe la 70-, au zis după concert că mamămamă ce ne-a plăcut, da mhhh cam băteam la ochi în public. De-atunci a rămas între noi vorba că Ed Sheeran are bunici germani, care au fost la acel concert în Frankfurt. :P


2. Într-o vară am plecat noi doi la un alt concert în Frankfurt, la Robert Plant (link) (un băițaș de la Led Zeppelin) (care acu e la 70-, deci tot așa era și atunci). Am ajuns la sala de concerte, era cam pustiu, am găsit loc de parcare practic lîngă ușă și mm cum să zic, cînd zic că era cam pustiu, de fapt era așa de pustiu, că zici că trecuse ceva bombă pe acolo și tăiase toată suflarea din parcare. Afară de noi, avcorsz.
No bun, ne-am dumirit la o bucată că da, concertul era în ziua aia, dar în cu totul altă parte în Frankfurt. Am apucat să ajungem dincolo și am mai prins un pic din opening act și apoi domnu Robert Plant ne-a încîntat. La concertul ăsta, noi am fost printre cei mai tinerei. Restul erau cam de vîrsta lui Robert, aici ar fi trebuit să îi fi trimis pe Angela și pe gagixo. :)

3. Trebuia să îmi iau bilete de avion să merg în patrie la făcut buletin + pașaport. Așa nu am avut mare tragere de inimă, că la fix a venit cadoul cumnatei de Crăciun: bilete la nuj ce comediant (așa îi cheamă pe ăștia în limba română? bine.) pe 10 martie. No bun, am luat și avionul, m-am și întors cu pașaport, că na, treabă complicată cînd te căsătorești în țări străine și nu te preocupă aspectul, na.) (Azi am un ceva cu ”na”. Și cu ”no bun”.)
Sîmbătă am purces la Markus Krebs, căci așa îl cheamă pe domnu. Nu am fost noi chiar primii, dar pentru că nu era Seinfeld, am zis că găsim locuri (locurile erau pe alese). Ei, nu a fost chiar așa, abia am găsit niște locuri să stăm toți împreună și 1 mare lucru nu am auzit 2 mare lucru nu am văzut 3 mare lucru nu am înțeles. Îmi era clar că dacă aș vedea programul la tv, aș pricepe mai mult, că na, se aude mai bine, vezi buzele cum se mișcă ele așa... Nenea ăsta mergea o bucată pe șcenă și tadam cînd să zică poanta se întorcea în partea cealaltă. Eram cam devastată. Și frustrată. Și auzi la mine, că cică știu germana. Ah. Am estimat că am înțeles undeva pe la 10-15%. La pauză toți 4, trei vorbitori nativi de germană și cu mine, am ajuns la concluzia că sonorul e modest etc. Nici ei nu înțeleseseră chiar tot.
Eram pregătită pentru partea a doua, altă oră de suferință, dar voiam să încerc orce să înțeleg mai mult. Numa bine că artistu a făcut ceva criză de glicemie în culise și s-a retras cu salvarea la spital. Între timp e bine, totu minunat.

Crecă aș fi înțeles mai puțin dacă spectacolul ar fi fost în ebraică.