Showing posts with label Yehudit Ravitz. Show all posts
Showing posts with label Yehudit Ravitz. Show all posts

Monday, October 10, 2016

Ce mai face Vio

Undeva acum peste 10 ani l-am descoperit pe Meir Shalev la cărți reduse la noi la librărie. Am cumpărat atunci o carte două trei, între timp am mult mai multe, dar de citit, am citit trei.

Cînd m-am hotărît să mă apuc de studii de ebraistică, țelul meu nu foarte secret (mă rog, bine totuși că nu l-am trîmbițat în gura mare la tot cartierul) era ca la finalul studiilor să-l pot citi pe Meir Shalev în original.

Ah, ce glumă bună. Sau mă rog, glumă tristă?! În fine, dorința asta a mea nu are mare tangență cu realitatea pentru că, deși în primul an de facultate am făcut ebraică la greu, în al doilea am făcut ceva mai puțin, dar și mai greu :), după care nu am mai făcut mai deloc. Ultimul meu contact cu ebraica e de acum aproape un an, cînd am mers la niște ore la Liceul Evreiesc și am asistat (căscat gura) la orele de ebraică ale copiilor de acolo. La clasa a opta nu am înțeles mai nimic. Am înțeles mai mult pe la clasele a doua - a patra...

Săptămîna asta merg la facultate la două cursuri recapitulative care se adresează celor care tocmai au terminat primele două semestre de ebraică. Dar descrierea cursului începe așa: ”ați uitat alefbetul?”. Întîi m-am amuzat, nu, alfabetul sigur nu l-am uitat. Apoi m-am trezit ieri că-l uitasem... Am fost destul de dezamăgită. Nu dau vina pe nimeni, nici măcar pe mine. Iaca s-a întîmplat.

Noroc cu duolingo, care are de cîteva luni și ebraică. Mîine măcar voi ști literele. :)

Săptămîna viitoare reîncep cursul de ebraică de la zero, de trei ori pe săptămînă (bine, în ideea că mă primește profesoara, dar nu văd de ce nu).

Am o vagă idee vag proprie pentru lucrarea de licență, care e un lucru bun, cred eu. Mai vedem.



Vă las cu o melodie foarte frumoasă în ebraică, pentru copii, din care eu înțeleg doar fata, frumoasă, grădină (e de fapt grădiniță, pentru preșcolari adicătelea). Yehudit Ravitz, doamnelor și domnilor.