în care am vorbit față-n față cu P., Goșgoș, doamnele de la cabinet, doamna doctor și farmacistul și la telefon cu Angela da foarte scurt că eram răcită și i l-am dat pe P., cu ăia de la ziar de mai multe ori, cu cineva de la cabinet ca să mă primească și astăzi m-au sunat de la psihoterapie să nu vin că e bolnavă doamna psihoterapeută da numai bine că eu îi scrisesem de ieri mail că nu vin că încă nu m-am întremat corespunzător da încet-încet îmi revine vocea și în curînd dacă mai văd lămîi plîng da cum era vorba aia că when life gives you lemons you make lemonade da cîtă băi totuși.
Showing posts with label jurnal. Show all posts
Showing posts with label jurnal. Show all posts
Friday, January 10, 2020
Wednesday, July 18, 2018
Telegrame! (îhî!)
Tot visez eu să țin un jurnal, că am mai avut și e mișto cînd citești ce făceai acu 125 de ani. La Dresda am găsit la un magazin un caiet drăguț și am zis gata, pe ăsta îl fac jurnal! Un jurnal trebuie început pe 1 ale lunii, în stilul meu o să fie ianuarie, dacă o să fie.
Ei, ieri colindam holul! și am dat peste un caiet care mi se părea cunoscut foarte, foarte tare, dar nu prea știam de unde să îl iau (e cel din centrul imaginii, cu ceva verde, în spatele cafelei. A, aici se vede mai clar, în dreapta jos.) L-am deschis și, să vezi și să nu crezi, era mhhh jurnalul meu! Mă rog, ultima oară am scris în el în decembrie 2017 și oricum crecă îl începusem prin septembrie 2017 și am scris de foarte puține ori.
Din cuprins: cine pe cine a mai bătut la tenis, ce filme am mai văzut și ce notă le-am dat, ce mă enervează socrumio că face gălăgie cînd eu aș vrea să nu facă.
Bine ați venit în viața mea secretă!!!
Wednesday, October 18, 2017
Hai să dăm mînă cu mînă
Vorbesc de două mîini stîngi, după cum se va vedea mai jos.
P. a făcut săptămîna trecută supă de dovleac. Într-o seară i s-a făcut colosal de foame (era ora de nani pentru unii dintre noi deja, care lălăiau în pat cu motanul), și-a pus supă la încălzit, a pus-o în bol, a deschis mașina de spălat vasele să trîntească diverse chestii în ea, a reușit să facă și un număr de mare echilibristică jonglînd cu bolul de supă prin bucătărie, care bol pînă la urmă a aterizat în mai multe părți pe jos, iar conținutul lui mai peste tot, mai ales pe pantalonii de pijama ai lui P., care acum sînt cu picățele, că un șip de veniș nu i-a putut scoate din boale. Arată magnificenți tu sei dă list. Dar sînt curați!!! (aceeași soartă au avut și tricoul și un prosop, dar de alea ne doare mai puțin.) Motanul a zburat din pat la auzul cioburilor în formare, P. a cerut detalii despre sistemele noastre foarte complicate de dat cu mopul... Operațiunea de îndepărtat urmele dezastrului a durat lejer o oră pe ceas. Apoi P. s-a mulțumit cu niște pîine cu brînză.
A doua zi de dimineață lălăiam și eu în pat cu motanul, ca omul. Din bucătărie se aud niște zgomote neobișnuite, urmate de strigătul liniștitor al lui P.: ”Totul e OK!”
Seara l-am întrebat ce se întîmplase. A, știi cuțitul ăla ceramic pe care mi l-ai adus tu din .ro acu x ani? I-a venit vremea, după ce l-am scăpat pe jos dimineață.
Era prea tîrziu să îl conving că ar mai fi putut fi folosit, așa ciobit cum era.
Cam asta la capitolul incidente. În bucătărie, adică.
P. a făcut săptămîna trecută supă de dovleac. Într-o seară i s-a făcut colosal de foame (era ora de nani pentru unii dintre noi deja, care lălăiau în pat cu motanul), și-a pus supă la încălzit, a pus-o în bol, a deschis mașina de spălat vasele să trîntească diverse chestii în ea, a reușit să facă și un număr de mare echilibristică jonglînd cu bolul de supă prin bucătărie, care bol pînă la urmă a aterizat în mai multe părți pe jos, iar conținutul lui mai peste tot, mai ales pe pantalonii de pijama ai lui P., care acum sînt cu picățele, că un șip de veniș nu i-a putut scoate din boale. Arată magnificenți tu sei dă list. Dar sînt curați!!! (aceeași soartă au avut și tricoul și un prosop, dar de alea ne doare mai puțin.) Motanul a zburat din pat la auzul cioburilor în formare, P. a cerut detalii despre sistemele noastre foarte complicate de dat cu mopul... Operațiunea de îndepărtat urmele dezastrului a durat lejer o oră pe ceas. Apoi P. s-a mulțumit cu niște pîine cu brînză.
A doua zi de dimineață lălăiam și eu în pat cu motanul, ca omul. Din bucătărie se aud niște zgomote neobișnuite, urmate de strigătul liniștitor al lui P.: ”Totul e OK!”
Seara l-am întrebat ce se întîmplase. A, știi cuțitul ăla ceramic pe care mi l-ai adus tu din .ro acu x ani? I-a venit vremea, după ce l-am scăpat pe jos dimineață.
Era prea tîrziu să îl conving că ar mai fi putut fi folosit, așa ciobit cum era.
Cam asta la capitolul incidente. În bucătărie, adică.
Friday, August 4, 2017
Jurnal de Tel Aviv (3)
Diseară se face săptămîna de cînd m-am întors, dar poate mai scriu și puțin despre cum a fost în Israel.
Planul de azi: să acopăr în mare prima săptămînă. Dat fiind că nu prea știu ce și cînd s-a întîmplat în afara cîtorva chestii, ar trebui să meargă ușor.
Am ajuns în Tel Aviv miercuri. Joi au fost chestii organizatorice. Vineri excursia la Haifa, care a început cu chestiile clasice - mic dejun organizat. Eylon, eu am scris la înscriere că fără gluten. A da? (Chiar și vorbisem cu o organizatoare în seara dinainte, adică aveam și scris, și oral.) Sandvișuri fără gluten nu s-au găsit, ce zici de o salată? Super. Cu ton! Ă, păi nu mănînc carne (nici pește* etc.)
Pînă la urmă am aplicat sfatul lui Eylon și am mîncat ”în jurul tonului”. :D De la trupa de româncuțe am aflat apoi expresia csf, ncsf. Mă scuzați, nu eram la curent.
Ia, trupa de româncuțe. Io, evident, Otilia, pregnant with child, o Andreie și Camelie care a declarat că nu are preferințe legate de prenumele propriu/i așa că am ajuns să îi spunem numele complet ca să fie clar despre cine vorbim :)))), plus Neli și Flori, care ultimele stăteau în cămin cu noi și care mi-au rămas datoare pînă în zilele noastre cu o roșie mare, vai. Ei, noi 4 fără ACT (numele complet al Andreiei Cameliei și da, îi scriu numele așa pentru că n-aș vrea să ajungă aici pe bază de gugăl, prin link direct chiar o rog) am stat o buuuuună bucată de sîmbătă pe bancă la umbră la 100 de grade în fața căminului și eu am încercat să mă pun la punct cu noile tendințe din limba română. Am fost cam dezamăgită.
Revenind la Haifa, micul dejun a fost la terasa unei cafenele/unui restaurant la Stella Maris, pe muntele Carmel. Cam pe aici. (link cu google maps)
Apoi a - asta am zis în alt post, fiecare autocar a rămas cu organizatorul (noi cu Eylon adică), cu ghidul autocarului și cu o persoană cu pistol, căci na. Cît pe ce era să ratăm plecarea grupului nostru, căci coadă la WC. No bun, de aici ne-am deplasat cu piciorul, ce frumos. Să tot fi fost cam ora 10:30. Ghidul ne-a povestit diverse, sinceră să fiu, era destul de greu să îl urmăresc și să admir peisajul, așa că recunosc că nu am prea fost atentă. Am stat în curtea mănăstirii Stella Maris, dar nu am apucat să aruncăm un ochi în clădire, că am șters-o mai departe și de data asta nu am vrut să mai avem de umblat bezmetice în căutarea grupului.
Am mers la un punct cu o panoramă splendidă, moment de selfiuri, păi cum altfel?! Și apoi am purces spre Peștera lui Elias (Elijah în engleză, dacă îl cheamă altfel în română, cer pardon). Între timp se făcuse cam 11, soarele ardea cu încîntare și nouă ne-au sărit ochii din cap văzînd ce drum ne așteaptă, pentru că era o grămadă de popor cu flipșflopș și alți păpuci de oraș. Am invidiat-o vag pe colega de cameră Kaley care avea adidași. Eu aveam sandale de hiking, au fost ok. Practic de la punctul cu panorama minunată am tot coborît muntele. Bine măcar că nu l-am urcat.
Cînd am ajuns la stradă, am dat de autocar și una-două am ajuns la grădinile Bahá´i, care sînt splendide. Bun. Chiar a fost foarte frumos acolo.
Pînă la ora aia, adunat, aveam cam o oră și un sfert de mers cu autocarul și locul meu a fost la culoar. Detalii palpitante, pentru că în timp ce îmi luam o înghețată așteptînd să plecăm de la grădini, deodată ochiul meu drept s-a pornit să plîngă. Din senin. Și doar dreptul. Fără vreo durere. Era, evident, vineri, cînd urma să ne întoarcem noi în Tel Aviv urma să fie Șabat, deci good luck cu găsit un doctor dacă arde. No bun, vă scutesc de suspans, am mai plîns un pic, mi-a mai trecut, pînă la urmă a trecut de la sine.
Înghețata a fost modestă (era de la camioneta de înghețată, da în lipsă de altceva...)
În Haifa era pride parade. Nu am văzut mare lucru, da totuși am văzut că era mișcare.
De acolo am mers la un satdruid druz. Organizatorii ăștia m-au cam enervat că au cam dat cu stîngu-n dreptu la comunicare, vezi fără glutenul, dar all in all totul a fost minunat. Chestia e că am oprit autocarul să o așteptăm pe ghida druidă druză. Bun. A venit ghida druidă druză și ne-a zis voi fi ghida voastră în următoarele ore. Cînd am coborît din autocar, m-am dat cu un kil de cremă de soare, că urma să ne plimbe domnița prin sector. Ea ne-a luat de la ușa autocarului și ne-a părăsit 3 minute mai tîrziu la ușa restaurantului care avea chiar umbră. No bun.
Mîncarea a fost mmmmmmmmmmmmmm senzațională. Cafeaua mai puțin. Un domndruid druz ne-a vorbit despre poporul lui și a fost foarte, foarte interesant. Vederea din afara restaurantului depășea cam orice așteptări. Toaleta cam modestă. :-s
Apoi ne-au urcat în autocare și ne-au dus la cămin.
Ce frumos a fost în excursie! (chiar a fost!)
Sîmbătă după cum am zis am stat frumușel la umbră. A fost o zi extraordinar de relaxantă. Nu îmi amintesc cînd am mai savurat așa fiecare clipă, fără vreo grijă.
Pentru că m-am trezit foarte devreme în primele zile cel puțin (pe la 6 sau o idee mai devreme), am fost la alergat. Dar probabil primele 2-3 zile. La alergat înseamnă cîteva minute, că nu voiam să mă omor de tot. :) Cam la asta s-a rezumat programul meu sportiv în Tel Aviv.
Duminică a început cursul. Cum în Israel weekend-ul e Șabatul, a durat un pic acomodarea cu vineri-sîmbătă închis, duminică = luni în alte țări. Cursul de idiș, da?
Credeți că e necesar să scriu care cred eu că sînt diferențele între idiș și ebraică? :D
A fost ceva curs introductiv, s-au făcut poze, eu stîngace am postat un album pe fb pe care nu aș fi vrut neapărat să-l postez și care s-a lăsat cu felicităăăări deja ai diplomă și cît ești de splendidă în rochie, care sînt, normal. Diplomă nu aveam de ce să am din prima zi. No bun. A, și nuj ce suflet foarte bizi m-a tăguit în poze, căci nu eu personal. Pentru cine nu mă știe cît sînt de splendidă, io sînt domnița cu rochie verde cu alb. Da, rochie! :O (Că doar nu mă cunoștea nimeni. :D)
În prima zi a fost și un bufet festiv, cu gluten, normal. Dar erau fructe și legume. În restul zilelor, au fost mereu băuturi. În ultima zi iar bufet festiv, nu am avut timp să îl vizitez!
Am cunoscut-o pe profesoară, ne-a dat manualul. Am fost în grupă cu Dennis ole! ACT a fost inițial în grupa mea, o altă Eugenie, tot din .ro, ele două au plecat apoi la altă grupă. Practic grupele au fost foarte fluide ele așa și ba veneau, ba plecau colegi. Am cochetat și noi cu gîndul să mergem la altă grupă, că parcă totuși e cam ușor, dar am rămas și bine am făcut, că nu a fost chiar așa de ușor!
Teme am avut fără număr! :O
Grupa de bază consta din x israelieni, vreo 2-3 americano-israelieni, o australiancă, un neamț și yours truly. Limba idiș e o varză! formată din cam 75% elemente germane (maaare parte din gramatică și vocabular), poate 15% elemente ebraice (unde trebuia eu să ridic mîna să zic da asta ce înseamnă??? israelienii înțelegînd big time), vreo 5% elemente slave - gen strune (la vioară) sau smole adică smoala din Gheena, eeee, este că m-am pus la curent cu chestii lingvistice foarte folositoare? - și, dacă mă întrebați pe mine, restul română :))), pentru că în idiș se spune lecție, educație (cred), eniuei, înțelegeți voi, din astea gen furculision. :D
Crecăcam atît despre prima săptămînă.
Și nu în ultimul rînd, grupa de românce a primit-o în rîndurile ei și pe Libi, născută în Israel, cu mama din Brăila și tatăl din Piatra Neamț. De la mine din grupă. A, și Batia, sigur, din Piatra Neamț direct. O chema Bianca atunci. Batia era la o altă grupă și am stat întîmplător lîngă ea la un concert/dineu și ne-a întrebat pe Libi și pe mine ce limbă vorbim. (Are probleme cu auzul și a prins ceva frînturi fără să fi avut pornit aparatul auditiv).
Ar mai fi, că în seara în care am cunoscut-o pe Batia eram deja răcită :D, există dovezi cu mine cu eșarfa cît fața de masă care m-a însoțit peste tot în Israel, bluză cu mînecă lungă, baxul de șervețele în față și paharul cu ceai în mînă. Muzicienii care ne-au încîntat ne-au făcut surpriza să cînte și Ciocîrlia! :O (Album poze fb aici.)
*Am aflat că în bucătăria kosher și prin extindere în bucătăria israeliană peștele este un element neutru, dpdv kosher se poate mînca și cu carne, și cu lactate, de pește vorbesc. Carnea nu se poate combina cu lactate, de unde rezultă că niște spaghete bolognese cu parmezan sau un cheeseburger te trimit direct în Gheena. :D
Și mai sînt o groază de vegetarieni care mănîncă pește. Eu nu. :)
Planul de azi: să acopăr în mare prima săptămînă. Dat fiind că nu prea știu ce și cînd s-a întîmplat în afara cîtorva chestii, ar trebui să meargă ușor.
Am ajuns în Tel Aviv miercuri. Joi au fost chestii organizatorice. Vineri excursia la Haifa, care a început cu chestiile clasice - mic dejun organizat. Eylon, eu am scris la înscriere că fără gluten. A da? (Chiar și vorbisem cu o organizatoare în seara dinainte, adică aveam și scris, și oral.) Sandvișuri fără gluten nu s-au găsit, ce zici de o salată? Super. Cu ton! Ă, păi nu mănînc carne (nici pește* etc.)
Pînă la urmă am aplicat sfatul lui Eylon și am mîncat ”în jurul tonului”. :D De la trupa de româncuțe am aflat apoi expresia csf, ncsf. Mă scuzați, nu eram la curent.
Ia, trupa de româncuțe. Io, evident, Otilia, pregnant with child, o Andreie și Camelie care a declarat că nu are preferințe legate de prenumele propriu/i așa că am ajuns să îi spunem numele complet ca să fie clar despre cine vorbim :)))), plus Neli și Flori, care ultimele stăteau în cămin cu noi și care mi-au rămas datoare pînă în zilele noastre cu o roșie mare, vai. Ei, noi 4 fără ACT (numele complet al Andreiei Cameliei și da, îi scriu numele așa pentru că n-aș vrea să ajungă aici pe bază de gugăl, prin link direct chiar o rog) am stat o buuuuună bucată de sîmbătă pe bancă la umbră la 100 de grade în fața căminului și eu am încercat să mă pun la punct cu noile tendințe din limba română. Am fost cam dezamăgită.
Revenind la Haifa, micul dejun a fost la terasa unei cafenele/unui restaurant la Stella Maris, pe muntele Carmel. Cam pe aici. (link cu google maps)
Apoi a - asta am zis în alt post, fiecare autocar a rămas cu organizatorul (noi cu Eylon adică), cu ghidul autocarului și cu o persoană cu pistol, căci na. Cît pe ce era să ratăm plecarea grupului nostru, căci coadă la WC. No bun, de aici ne-am deplasat cu piciorul, ce frumos. Să tot fi fost cam ora 10:30. Ghidul ne-a povestit diverse, sinceră să fiu, era destul de greu să îl urmăresc și să admir peisajul, așa că recunosc că nu am prea fost atentă. Am stat în curtea mănăstirii Stella Maris, dar nu am apucat să aruncăm un ochi în clădire, că am șters-o mai departe și de data asta nu am vrut să mai avem de umblat bezmetice în căutarea grupului.
Am mers la un punct cu o panoramă splendidă, moment de selfiuri, păi cum altfel?! Și apoi am purces spre Peștera lui Elias (Elijah în engleză, dacă îl cheamă altfel în română, cer pardon). Între timp se făcuse cam 11, soarele ardea cu încîntare și nouă ne-au sărit ochii din cap văzînd ce drum ne așteaptă, pentru că era o grămadă de popor cu flipșflopș și alți păpuci de oraș. Am invidiat-o vag pe colega de cameră Kaley care avea adidași. Eu aveam sandale de hiking, au fost ok. Practic de la punctul cu panorama minunată am tot coborît muntele. Bine măcar că nu l-am urcat.
Cînd am ajuns la stradă, am dat de autocar și una-două am ajuns la grădinile Bahá´i, care sînt splendide. Bun. Chiar a fost foarte frumos acolo.
Pînă la ora aia, adunat, aveam cam o oră și un sfert de mers cu autocarul și locul meu a fost la culoar. Detalii palpitante, pentru că în timp ce îmi luam o înghețată așteptînd să plecăm de la grădini, deodată ochiul meu drept s-a pornit să plîngă. Din senin. Și doar dreptul. Fără vreo durere. Era, evident, vineri, cînd urma să ne întoarcem noi în Tel Aviv urma să fie Șabat, deci good luck cu găsit un doctor dacă arde. No bun, vă scutesc de suspans, am mai plîns un pic, mi-a mai trecut, pînă la urmă a trecut de la sine.
Înghețata a fost modestă (era de la camioneta de înghețată, da în lipsă de altceva...)
În Haifa era pride parade. Nu am văzut mare lucru, da totuși am văzut că era mișcare.
De acolo am mers la un sat
Mîncarea a fost mmmmmmmmmmmmmm senzațională. Cafeaua mai puțin. Un domn
Apoi ne-au urcat în autocare și ne-au dus la cămin.
Ce frumos a fost în excursie! (chiar a fost!)
Sîmbătă după cum am zis am stat frumușel la umbră. A fost o zi extraordinar de relaxantă. Nu îmi amintesc cînd am mai savurat așa fiecare clipă, fără vreo grijă.
Pentru că m-am trezit foarte devreme în primele zile cel puțin (pe la 6 sau o idee mai devreme), am fost la alergat. Dar probabil primele 2-3 zile. La alergat înseamnă cîteva minute, că nu voiam să mă omor de tot. :) Cam la asta s-a rezumat programul meu sportiv în Tel Aviv.
Duminică a început cursul. Cum în Israel weekend-ul e Șabatul, a durat un pic acomodarea cu vineri-sîmbătă închis, duminică = luni în alte țări. Cursul de idiș, da?
Credeți că e necesar să scriu care cred eu că sînt diferențele între idiș și ebraică? :D
A fost ceva curs introductiv, s-au făcut poze, eu stîngace am postat un album pe fb pe care nu aș fi vrut neapărat să-l postez și care s-a lăsat cu felicităăăări deja ai diplomă și cît ești de splendidă în rochie, care sînt, normal. Diplomă nu aveam de ce să am din prima zi. No bun. A, și nuj ce suflet foarte bizi m-a tăguit în poze, căci nu eu personal. Pentru cine nu mă știe cît sînt de splendidă, io sînt domnița cu rochie verde cu alb. Da, rochie! :O (Că doar nu mă cunoștea nimeni. :D)
În prima zi a fost și un bufet festiv, cu gluten, normal. Dar erau fructe și legume. În restul zilelor, au fost mereu băuturi. În ultima zi iar bufet festiv, nu am avut timp să îl vizitez!
Am cunoscut-o pe profesoară, ne-a dat manualul. Am fost în grupă cu Dennis ole! ACT a fost inițial în grupa mea, o altă Eugenie, tot din .ro, ele două au plecat apoi la altă grupă. Practic grupele au fost foarte fluide ele așa și ba veneau, ba plecau colegi. Am cochetat și noi cu gîndul să mergem la altă grupă, că parcă totuși e cam ușor, dar am rămas și bine am făcut, că nu a fost chiar așa de ușor!
Teme am avut fără număr! :O
Grupa de bază consta din x israelieni, vreo 2-3 americano-israelieni, o australiancă, un neamț și yours truly. Limba idiș e o varză! formată din cam 75% elemente germane (maaare parte din gramatică și vocabular), poate 15% elemente ebraice (unde trebuia eu să ridic mîna să zic da asta ce înseamnă??? israelienii înțelegînd big time), vreo 5% elemente slave - gen strune (la vioară) sau smole adică smoala din Gheena, eeee, este că m-am pus la curent cu chestii lingvistice foarte folositoare? - și, dacă mă întrebați pe mine, restul română :))), pentru că în idiș se spune lecție, educație (cred), eniuei, înțelegeți voi, din astea gen furculision. :D
Crecăcam atît despre prima săptămînă.
Și nu în ultimul rînd, grupa de românce a primit-o în rîndurile ei și pe Libi, născută în Israel, cu mama din Brăila și tatăl din Piatra Neamț. De la mine din grupă. A, și Batia, sigur, din Piatra Neamț direct. O chema Bianca atunci. Batia era la o altă grupă și am stat întîmplător lîngă ea la un concert/dineu și ne-a întrebat pe Libi și pe mine ce limbă vorbim. (Are probleme cu auzul și a prins ceva frînturi fără să fi avut pornit aparatul auditiv).
Ar mai fi, că în seara în care am cunoscut-o pe Batia eram deja răcită :D, există dovezi cu mine cu eșarfa cît fața de masă care m-a însoțit peste tot în Israel, bluză cu mînecă lungă, baxul de șervețele în față și paharul cu ceai în mînă. Muzicienii care ne-au încîntat ne-au făcut surpriza să cînte și Ciocîrlia! :O (Album poze fb aici.)
*Am aflat că în bucătăria kosher și prin extindere în bucătăria israeliană peștele este un element neutru, dpdv kosher se poate mînca și cu carne, și cu lactate, de pește vorbesc. Carnea nu se poate combina cu lactate, de unde rezultă că niște spaghete bolognese cu parmezan sau un cheeseburger te trimit direct în Gheena. :D
Și mai sînt o groază de vegetarieni care mănîncă pește. Eu nu. :)
Friday, June 23, 2017
Jurnal (4)
S-au făcut 3 ani de cînd nu am mai mîncat carne. :) Mă rog, s-ar putea să fi înghițit o musculiță cînd mergeam cu bicicleta, o supă vegetariană de-a mătușii e posibil să fi fost îmbunătățită cu maggie cubuleț de pui :D, iar la restaurantul thailandez cu siguranță am avut un sos cu ceva ușoare urme de pește, mi-a spus domnița chelneriță, dar îmi era foame și eram cu niște prieteni cu copii, deci nu puteam merge prea mult să căutăm ceva care chiar să fie fără nimic. A, da, și în Cadiz salata vegetariană cu tonul trîntit deasupra, ton pescuit :D de mine cu furculița și pus în scrumieră, dar tot i-am mai simțit gustul, dar și acolo îmi era foame arzător și mă și grăbeam, că se închidea la muzeu. :D (despre acest ultim episod parcă am mai scris).
***
Da, pisica cealaltă intră pe ușa lui Goșgoș, azi-noapte se scuipau cu patimă fix în casa scării, fix la 2:30. Am dat cu apă dintr-o sticlă/stropitoare peste intrusă și s-a tirat, dar destul de greu. Chiar deloc nu are maniere. Chiar dacă i-ar fi foame, asta nu justifică să intre fraudulos la noi, cînd știm foarte bine că roiesc șoarecii în sector. Poftă bună!
***
Miercuri plec cu o bursă la Tel Aviv la un curs de idiș de o lună, ole! :D
***
***
Da, pisica cealaltă intră pe ușa lui Goșgoș, azi-noapte se scuipau cu patimă fix în casa scării, fix la 2:30. Am dat cu apă dintr-o sticlă/stropitoare peste intrusă și s-a tirat, dar destul de greu. Chiar deloc nu are maniere. Chiar dacă i-ar fi foame, asta nu justifică să intre fraudulos la noi, cînd știm foarte bine că roiesc șoarecii în sector. Poftă bună!
***
Miercuri plec cu o bursă la Tel Aviv la un curs de idiș de o lună, ole! :D
***
Tuesday, June 20, 2017
Jurnal (3)
Tot voiam să scriu despre noaptea în care Goșgoș ne-a adus doi șoricei vii în casă, în apartament. Primul a fugit în bucătărie și l-am închis acolo. Al doilea a nimerit în hol, P. l-a scos în grădină după o mică repriză de vînătoare. Mai mult de o săptămînă am avut un șoarece în bucătărie, o mare bucurie, sincer! I-am pus de mîncare, capcane, chestii. Nu l-am prins. La un moment dat a dispărut (sperăm că pe geam, pe care l-am ținut larg deschis).
poza 1
poza 2
***
Ca să nu mă plictisesc, Goșgoș mi-a adus ieri un șoricel (viu, da?) în sufragerie. Am apucat să închid ușile și l-am fugărit (sau el pe mine?) cu multe urlete și înjurături groaznice pînă l-am prins și l-am dat afară. Pe la finalul urmăririi ca-n filme am deschis ușa de la balcon, în speranța că poate iese singur, dar nu, a ieșit doar motanul. Au mai ieșit urletele mele disperate, care au speriat-o pe vecina cea băgăcioasă.
***
După atîta treabă, Goșgoș a adormit. M-am dus pînă la subsol și m-am întors cu P. Cînd urcam scările, P. comentează că Goșgoș a luat-o pe scări în sus. Eu m-am minunat teribil, îl lăsasem dormind, iar ușa de la intrarea în apartament era închisă serios. Uitîndu-mă în sus pe scări, era să leșin de uimire: acolo era o altă pisică!!!!!!!!!!!! La noi în casă. Presupun că a intrat pe ușa lui Goșgoș. I-am deschis ușa principală și a șters-o în natură. E o cunoștință mai veche și se scuipă reciproc cu Goșgoș într-o mare veselie, spre marea noastră încîntare, mai ales noaptea... S-a dus siguranța mea că mîncarea pe care i-o las lui Goșgoș în casa scării în speranța că nu ne trezește chiar e mîncată de el. Nu am mai auzit pînă acum ca o pisică străină să folosească ușa pisicii casei. Foarte nerușinată această vizitatoare!
***
Am reușit azi să îmi uit parola de la contul de paypal și să îl blochez. L-am deblocat, dar ayayay, ce stres!
poza 1
poza 2
***
Ca să nu mă plictisesc, Goșgoș mi-a adus ieri un șoricel (viu, da?) în sufragerie. Am apucat să închid ușile și l-am fugărit (sau el pe mine?) cu multe urlete și înjurături groaznice pînă l-am prins și l-am dat afară. Pe la finalul urmăririi ca-n filme am deschis ușa de la balcon, în speranța că poate iese singur, dar nu, a ieșit doar motanul. Au mai ieșit urletele mele disperate, care au speriat-o pe vecina cea băgăcioasă.
***
După atîta treabă, Goșgoș a adormit. M-am dus pînă la subsol și m-am întors cu P. Cînd urcam scările, P. comentează că Goșgoș a luat-o pe scări în sus. Eu m-am minunat teribil, îl lăsasem dormind, iar ușa de la intrarea în apartament era închisă serios. Uitîndu-mă în sus pe scări, era să leșin de uimire: acolo era o altă pisică!!!!!!!!!!!! La noi în casă. Presupun că a intrat pe ușa lui Goșgoș. I-am deschis ușa principală și a șters-o în natură. E o cunoștință mai veche și se scuipă reciproc cu Goșgoș într-o mare veselie, spre marea noastră încîntare, mai ales noaptea... S-a dus siguranța mea că mîncarea pe care i-o las lui Goșgoș în casa scării în speranța că nu ne trezește chiar e mîncată de el. Nu am mai auzit pînă acum ca o pisică străină să folosească ușa pisicii casei. Foarte nerușinată această vizitatoare!
***
Am reușit azi să îmi uit parola de la contul de paypal și să îl blochez. L-am deblocat, dar ayayay, ce stres!
Thursday, December 8, 2016
Caleidoscopul zilei de ieri
Pardon, unele chestiuțe le-am scris pe twitter.
Mi-am făcut doza zilnică de duolingo dimineață la calculator. Primesc mai puține puncte decît dacă fac de pe telefon, dar îmi creez o bază de date de cuvinte și de asta prefer de la calculator. Cînd îmi era lumea mai dragă (și începea să fie tîrziu și presimțeam că o să galopez spre metrou), a leșinat internetul. Treaba asta e gravă, că prestasem ca turbata la etapa de pe duolingo și riscam să nu pup niciun punct. Am resuscitat internetul, am părăsit domiciliul în fugă evidamente, uitînd geamul la bucătărie deschis, după ce aerisisem în toată casa, cu căldura pornită în toată casa am uitat geamul deschis deci. P. a congelat cînd a ajuns acasă, mna.
Am prins chiar și autobuzul, alergînd, șoferul a fost de treabă și a deschis ușa pentru mine (tocmai pleca).
În metrou (care la noi în zona rurală e de suprafață) mi-am ridicat ochii din telefon la o bucată și am văzut o domniță care galopa și ea ca o gazelă (mult mai repede ca mine) în speranța că va prinde metroul. Mi-am zis poți să uiți, n-ai nicio șansă să-l prinzi. În stație am așteptat curioasă să văd dacă atleta ajunge la timp, dar am așteptat stînd confortabil pe scaun. Un domn foarte străin după aspect a deschis ușa metroului și în circa 4 secunde a intrat și atleta, care i-a mulțumit. Chestia asta aproape m-a făcut să-mi dea lacrimile de emoție (vorbesc foarte serios). Mi s-a mai întîmplat să pup ușa metroului, pentru că nu e de-ajuns să ajungi lîngă metrou ca să poți intra, mai trebuie să se deschidă și ușa... În timp ce eu pariam cu mine dacă tipa prinde metroul, domnul respectiv a avut x calități care l-au determinat să apese pe buton. :)
Apoi s-a întîmplat că l-am prins pe Dumnezeu de un picior!
Cu o altă aplicație consolidez (!) cuvintele de pe duolingo. Ieri m-a lovit revelația în metrou cînd mi-am dat seama că 7 sheva שבע e rudă cu săptămîna shavua שבוע, care are 7 zile, ce chestie! Stăteam și rînjeam de una singură în metrou și nu aveam cu cine șerui informația! Probabil că mai toată lumea știe asta și poate și eu am știut și am uitat, dar acum am (re)descoperit-o singură, deci o știu! Sînt convinsă că o să o țin minte de acum. Numerele în ebraică sînt o mare pacoste, zice profa noastră cel puțin. Eu cred tot ce zice profa! :O :D
La cursul de ebraică crecă am avut un soi de febră la un moment dat, contemplam (!) ideea să plec acasă la prînz, dar sînt foarte încîntată că am rezistat pe poziții, ziua a fost foarte faină.
Am mîncat o salată mmmm la La Maison du Pain (casa pîinii, pentru nonfracofili, dar mie îmi place s-o pronunț lamezodiupein!) și am băut un ceai Kusmi, ocazie cu care am constatat (de fapt abia azi, dar orișicîtuși) ca sînt snuabă, ceaiul ăsta e de obicei împachetat splendididisssssiiim și costă un purcoi de bani, uel. Am recitit acolo o povestire a lui Etgar Keret în traducerea germană - Deodată a bătut cineva la ușă - și a trebuit să mă abțin să nu rîd cu lacrimi pe alocuri.
Apoi mi-am luat o apă și am mers la bibliotecă, unde inițial nu era nimeni! Lumea era la masă probabil. Pe drum am dansat ascultînd Albano & Romina Power. Da! :D Am conjugat verbe pînă m-a luat cu rău (exagerez), am făcut o temă - două și am plecat la Aviv.
Cine e Aviv? Aviv e o israeliancă cu trei bunici din România, care predă diverse la școala evreiască din Frankfurt, nu știe germana și învață cu mine și eu cu ea ebraică. Asta în germană se cheamă Tandempartner. Ca bicicleta care merge în tandem. :)
Ne înțelegem foarte bine, ar fi o groază de chestii de povestit, dar deja e lung postul. I-am comunicat revelația mea cu 7/săptămînă și ea a fost impresionată (da, pentru ea personal nu era o noutate). După ce m-am mai minunat eu un pic că uite în germană sau engleză nu e așa, sieben/Woche, seven/week..., suspans, oare cum e în română? Șapte/săptămînă. Nicio legătură. Momeeeeent! Dar dacă scot diacritica, iaca legătura. Voi, vorbitori nativi de română care ați ajuns atît de departe cu lectura acestui post, erați conștienți de treaba asta, care de exemplu în franceză se cam pierde? Ok, în italiană parcă se mai aude. :))
De aici nu rezultă că ebraica e soră cu latină, nici măcar frate cu codrul. (hăhă, asta s-a vrut a fi o glumiță.)
După ce am avut revelația limbii ebraice cu 7, mi-am zis că va fi o zi memorabilă. Așa că mi-am făcut curaj și i-am povestit lui Aviv diverse chestii simpluțe în ebraică. Oricum, bravo, Vio! I-am povestit următoarea chestie care mi s-a părut foarte amuzantă: luni P. m-a întrebat dacă vreau ceva de la alimentară. I-am zis că vreau morcovi. A refuzat să ia, motivînd că ultimele două dăți a cumpărat morcovi, i-a spălat, curățat, pregătit pentru Vio care voia niște healthy snacks! (ca să slăbească, uel) și i-a aruncat tot el, nemîncați, evident, și mucegăiți. Am înghițit în sec și nu am mai vrut nimic de la alimentară. Ieri, miercuri, mă întreabă P. dacă să cumpere ceva pentru mine de la magazin. Morcovi! :D
(Nu a cumpărat, că deja era spre ieșire cînd a citit mesajul meu.)
Iar dans, inclusiv la magazin căutînd brînză, unde o doamnă angajată care avea capul acoperit în genul african (apreciez eu) m-a văzut și a izbucnit într-un rîs sincer. :)
Am mai constatat că, după ce în ultimii ani am suferit groaznic că lumea îmi scrie minunatul prenume cu doi de t, se poate și altfel. Am pierdut un h din prenumele sărbătoritei de ieri. :)
Mphiii. Ce mult am scris.
Mi-am făcut doza zilnică de duolingo dimineață la calculator. Primesc mai puține puncte decît dacă fac de pe telefon, dar îmi creez o bază de date de cuvinte și de asta prefer de la calculator. Cînd îmi era lumea mai dragă (și începea să fie tîrziu și presimțeam că o să galopez spre metrou), a leșinat internetul. Treaba asta e gravă, că prestasem ca turbata la etapa de pe duolingo și riscam să nu pup niciun punct. Am resuscitat internetul, am părăsit domiciliul în fugă evidamente, uitînd geamul la bucătărie deschis, după ce aerisisem în toată casa, cu căldura pornită în toată casa am uitat geamul deschis deci. P. a congelat cînd a ajuns acasă, mna.
Am prins chiar și autobuzul, alergînd, șoferul a fost de treabă și a deschis ușa pentru mine (tocmai pleca).
În metrou (care la noi în zona rurală e de suprafață) mi-am ridicat ochii din telefon la o bucată și am văzut o domniță care galopa și ea ca o gazelă (mult mai repede ca mine) în speranța că va prinde metroul. Mi-am zis poți să uiți, n-ai nicio șansă să-l prinzi. În stație am așteptat curioasă să văd dacă atleta ajunge la timp, dar am așteptat stînd confortabil pe scaun. Un domn foarte străin după aspect a deschis ușa metroului și în circa 4 secunde a intrat și atleta, care i-a mulțumit. Chestia asta aproape m-a făcut să-mi dea lacrimile de emoție (vorbesc foarte serios). Mi s-a mai întîmplat să pup ușa metroului, pentru că nu e de-ajuns să ajungi lîngă metrou ca să poți intra, mai trebuie să se deschidă și ușa... În timp ce eu pariam cu mine dacă tipa prinde metroul, domnul respectiv a avut x calități care l-au determinat să apese pe buton. :)
Apoi s-a întîmplat că l-am prins pe Dumnezeu de un picior!
Cu o altă aplicație consolidez (!) cuvintele de pe duolingo. Ieri m-a lovit revelația în metrou cînd mi-am dat seama că 7 sheva שבע e rudă cu săptămîna shavua שבוע, care are 7 zile, ce chestie! Stăteam și rînjeam de una singură în metrou și nu aveam cu cine șerui informația! Probabil că mai toată lumea știe asta și poate și eu am știut și am uitat, dar acum am (re)descoperit-o singură, deci o știu! Sînt convinsă că o să o țin minte de acum. Numerele în ebraică sînt o mare pacoste, zice profa noastră cel puțin. Eu cred tot ce zice profa! :O :D
La cursul de ebraică crecă am avut un soi de febră la un moment dat, contemplam (!) ideea să plec acasă la prînz, dar sînt foarte încîntată că am rezistat pe poziții, ziua a fost foarte faină.
Am mîncat o salată mmmm la La Maison du Pain (casa pîinii, pentru nonfracofili, dar mie îmi place s-o pronunț lamezodiupein!) și am băut un ceai Kusmi, ocazie cu care am constatat (de fapt abia azi, dar orișicîtuși) ca sînt snuabă, ceaiul ăsta e de obicei împachetat splendididisssssiiim și costă un purcoi de bani, uel. Am recitit acolo o povestire a lui Etgar Keret în traducerea germană - Deodată a bătut cineva la ușă - și a trebuit să mă abțin să nu rîd cu lacrimi pe alocuri.
Apoi mi-am luat o apă și am mers la bibliotecă, unde inițial nu era nimeni! Lumea era la masă probabil. Pe drum am dansat ascultînd Albano & Romina Power. Da! :D Am conjugat verbe pînă m-a luat cu rău (exagerez), am făcut o temă - două și am plecat la Aviv.
Cine e Aviv? Aviv e o israeliancă cu trei bunici din România, care predă diverse la școala evreiască din Frankfurt, nu știe germana și învață cu mine și eu cu ea ebraică. Asta în germană se cheamă Tandempartner. Ca bicicleta care merge în tandem. :)
Ne înțelegem foarte bine, ar fi o groază de chestii de povestit, dar deja e lung postul. I-am comunicat revelația mea cu 7/săptămînă și ea a fost impresionată (da, pentru ea personal nu era o noutate). După ce m-am mai minunat eu un pic că uite în germană sau engleză nu e așa, sieben/Woche, seven/week..., suspans, oare cum e în română? Șapte/săptămînă. Nicio legătură. Momeeeeent! Dar dacă scot diacritica, iaca legătura. Voi, vorbitori nativi de română care ați ajuns atît de departe cu lectura acestui post, erați conștienți de treaba asta, care de exemplu în franceză se cam pierde? Ok, în italiană parcă se mai aude. :))
De aici nu rezultă că ebraica e soră cu latină, nici măcar frate cu codrul. (hăhă, asta s-a vrut a fi o glumiță.)
După ce am avut revelația limbii ebraice cu 7, mi-am zis că va fi o zi memorabilă. Așa că mi-am făcut curaj și i-am povestit lui Aviv diverse chestii simpluțe în ebraică. Oricum, bravo, Vio! I-am povestit următoarea chestie care mi s-a părut foarte amuzantă: luni P. m-a întrebat dacă vreau ceva de la alimentară. I-am zis că vreau morcovi. A refuzat să ia, motivînd că ultimele două dăți a cumpărat morcovi, i-a spălat, curățat, pregătit pentru Vio care voia niște healthy snacks! (ca să slăbească, uel) și i-a aruncat tot el, nemîncați, evident, și mucegăiți. Am înghițit în sec și nu am mai vrut nimic de la alimentară. Ieri, miercuri, mă întreabă P. dacă să cumpere ceva pentru mine de la magazin. Morcovi! :D
(Nu a cumpărat, că deja era spre ieșire cînd a citit mesajul meu.)
Iar dans, inclusiv la magazin căutînd brînză, unde o doamnă angajată care avea capul acoperit în genul african (apreciez eu) m-a văzut și a izbucnit într-un rîs sincer. :)
Am mai constatat că, după ce în ultimii ani am suferit groaznic că lumea îmi scrie minunatul prenume cu doi de t, se poate și altfel. Am pierdut un h din prenumele sărbătoritei de ieri. :)
Mphiii. Ce mult am scris.
Subscribe to:
Posts (Atom)