Aventuri din Ţurţurland

Întîi să precizez că noi nu avem zăpadă şi pînă acum cîteva zile am avut temperaturi foarte decente. Azi-noapte au fost -15 grade (la umbră :)) ) cică, eu credeam că-s -11 şi nu-mi explicam de ce am congelat aşa elegant.
Bine, a fost distractiv şi aici mă va înjura Adi:>, care a scris pe fb că la Paris erau -3 grade, brrrrr şi i-a răspuns cineva de la Iaşi, unde erau -22. Uel.

Azi dimineaţă la 6:20 trecute fix galopam spre autobuz, care săptămîna trecută m-a surprins constant venind la timp şi neîntîrziind pe drum şi permiţîndu-mi să iau legătura de la gară, care mă duce pînă la cîţiva metri de serviciu.
Autobuzul e trecut în plan la 6:27, mai vine uneori şi la şi 26 şi aşteaptă în staţie jumătate de minut.
Eu galopez, pentru că tot nu ştiu de cît timp exact am nevoie pînă în staţie... şi drumul e fără vizibilitate, mai precis eu apar dintre nişte clădiri la strada mare şi abia acolo văd dacă am ajuns la timp ori ba. Domnul cu şapcă cu urechi mă face fericită de obicei, înseamnă că n-am pierdut autobuzul dacă el încă e în staţie.
Azi era el şi mai erau încă doi domni.

Şi s-a făcut 6:38... ora la care de obicei mă aflu în autobuzul doi... şi atunci a venit abia primul autobuz, ca un tractor. Cei trei domni plecaseră pe jos. În autobuz, căldură ioc. Ieşeau nişte aburi ca-n amintiri din copilărie (nu-mi amintesc dacă Ion Creangă a scris şi despre iarnă!!). Presupun că minunatul autobuz modern şi-a dat duhul în condiţii misterioase şi au cocoţat un şofer în prima jumulitură de autobuz care era în stare să se deplaseze. Aşa-mi explic tractorismul şi gerul. După ce n-am mai putut de mila mea şi a celorlalţi călători, mi s-a rupt inima de bietul şofer care avea de mers toată tura în tărăboanţa aia şi îşi sufla în pumni ca să poată trage de volan...

La gară pierdusem legătura, cum era de aşteptat, am luat-o la picioruş şi visam aşa ca-n filmele alb-negru cum, ajunsă la serviciu, mă aşez direct pe calorifer! Se pare că în ciuda întîrzierii autobuzului prim şi a mersului pe jos, probabil din cauza frigului am stabilit un nou record mondial - am ajuns aşa de repede, firma era încă încuiată. Aproape mi-au dat lacrimile de frustrare cum stăteam eu acolo şi pupam uşa. A venit o tanti la maxim 3 minute de cînd începusem să-mi pierd minţile şi-am intrat şi-am dat căldura la maxim şi-am mîrîit ameninţător toată ziua la persoanele cărora le-au venit idei de genul hai să mai oprim căldura.

Cam aşa.
Mîine va fi şi mai frig, merg mai tîrziu şi sper să mă ducă tatăl lui P. cu maşina.

Ce viaţă palpitantă aaaam!