Showing posts with label Oxfam. Show all posts
Showing posts with label Oxfam. Show all posts

Wednesday, June 26, 2019

Cum a cumpărat Vio în medie 5,66 cărți pe lună în 2019 (deocamdată)

Mă scuzați, dar fiind document copiat cu copie și pastă și lumea plîngîndu-se vaaai ce font mic ai pe bloc, iaca l-am făcut mai mare și cum am dat cu stîngu-n dreptu', ca să salvez aparențele, am dat cu enterul. Vedeți pe barba proprie. Închei aici considerațiile introductive.

***
Să vezi și să nu crezi! Am avut șocul vieții anul trecut cînd nu am mai avut loc de cărți. Ne-am ales cu niște rafturi noi din toată afacerea. Pline acuș și ele.

Unii oameni cu capul pe umeri și-ar putea imagina că gata, am învățat lecția, am băgat la cap, dar trebuie să vă zic că n-ai cu cine.

Am făcut în schimb o listă cu tot (uel, ampresea că totul e relativ, no?) ce am cumpărat anul ăsta.
Lista începe cu concluziile. Acum, că le văd că-s multicele (cărțile, nu concluziile), mă gîndesc că poate iau o pauză. Să vedem. Țineți aproape. :)

A, da, lista am făcut-o pe parcurs, nu azi. Adică m-am ținut de ea, la fiecare cumpărătureală, aproximativ.

Iacătă-o! (tadam, și ce dacă nu există iacătă! Pardong, dexonline zice altceva.)


Vio cărți cumpărate în 2019


ianuarie – iunie: 34 cărți, 160,64 EUR. O medie 

de 5,66 cărți pe lună :) și 26,77 EUR.


ianuarie (1 carte, Total 1 EUR)


Bad Homburg Tedi 26.01


Jansson, Tove – Komm mit ins Mumintal (1 EUR)


februarie (7 cărți, Total 47,40 EUR)


Valencia 7.02


Roca, Paco – Arrugas (comics) (15 EUR)

Oro, Bruno – Tú buscas amor y yo cobertura 

(apărută în februarie 2019!) (16,90 EUR) (începută 

în ziua cumpărării)


Frankfurt Oxfam 16.02


Brines Lorente, Rafael – La Valencia de los anos 40 

(3 EUR)

Palma, Felix J. - Die Landkarte der Zeit (3 EUR) 



Frankfurt Jokers ” ”

Sixtus, Albert, Koch-Gotha, Fritz, Heil, Birgit – Die 

Häschenschule (pop-up) (5 EUR) (citită în ziua 

cumpărării)


Frankfurt Oxfam 20.02


Crossan, Sarah, Conaghan, Brian – Nicu & Jess 

(3,50 EUR) (citită în două zile)


Bad Homburg Tedi 21.02


Celan, Paul – Die Jahre von dir zu mir, ein Lesebuch 

von Ben Becker (1 EUR) (citită în trei zile)


martie (1 carte, Total 1 EUR)


Bad Homburg Tedi 19.03


Joyce, James – Liebesgedichte (1 EUR)


aprilie (7 cărți, Total 17,50 EUR)


Frankfurt Oxfam 9.04 (17,50 EUR)


Cărtărescu, Mircea – Die Wissenden (3 EUR)

Correll, Gemma – A Pugʼs Guide to Etiquette (2,50 

EUR) (citită în ziua cumpărării)

Hawks, Tony – One Hit Wonderland (1 EUR)

McGregor, Ewan, Boorman, Charley, Uhlig, Robert 

– Long Way Round: Chasing Shadows Across the 

World (2,50 EUR)

Stewart, Chris – Driving Over Lemons: An Optimist 

in Andalucía (1 EUR)

Yehoshua, A.B. - The Lover (3,50 EUR)

*** Pueblos de España (4 EUR)


mai (7 cărți, Total 30,45 EUR)


Frankfurt Hugendubel 7.05 (6,95 EUR)


Shelman, Jamie – Was ich von meiner Katze lernte. 

100 Lektionen, die mich glücklich machen (6,95 

EUR) (citită în ziua cumpărării)



Frankfurt Oxfam 20.05 (6,50 EUR)


Sorrell, Miriam – Mouthwatering Vegan: Over 150 

Recipes for Vegan, Vegetarians (and Even 

Carnivores) to Enjoy (3,50 EUR)

Berlin, Lucia – A Manual for Cleaning Women (3 

EUR)


Frankfurt Oxfam 23.05 (17 EUR)


Sebald, W.G. - Die Ringe des Saturn (3,50 EUR)

Di Benedetto, Bioy Casares, Borges, Denevi, 

Gallardo, Mujica Lainez, Ocampo – Narradores 

argentinos. Argentinische Kurzgeschichten (2,50 

EUR)

Houellebecq, Michel – Poésies (3 EUR)

Cohen, Leonard – Poems 1956-1968 (3 EUR)


iunie (11 cărți, Total 63,29 EUR)


Frankfurt Jokers 5.06 (7,99 EUR)


Folman, Ari, Polonsky, David – Waltz with Bashir 

(7,99 EUR)


Frankfurt Oxfam ” ” (6,50 EUR)


Cohn, Rachel, Levithan, David – Dash & Lily’s Book 

of Dares (1 EUR) (citită 10-15.06.2019)

Murakami, Haruki – Gefährliche Geliebte (1,50 EUR)

Guène, Faïza – Du Rêve pour les Oufs (1,50 EUR) 

(citită 21-22.06.2019)

Mann, Reva - The Rabbi’s Daughter (2,50 EUR)


Bad Homburg Hugendubel 18.06 (12 EUR)


Schaab, Sylvia – Es geht auch ohne Plastik (12 EUR)


Bad Homburg Supp’s 21.06 (28 EUR)


Ottolenghi, Yotam – Simple. Das Kochbuch (28 

EUR)


” ” ” ” 24.06 (1,60 EUR)


von Chamisso, Adelbert – Peter Schlemihls 

wundersame Geschichte (1,60 EUR)


Frankfurt Oxfam 25.06 (7,20 EUR – aveau reducere 

20% la toate cărțile)


Bennett, Alan – The History Boys (3 EUR – 2,40)

Kuerten, Gustavo – Guga, um brasileiro (3,50 EUR – 

2,80)

Yates, Richard – Revolutionary Road (2,50 EUR – 

2,00)


Am cumpărat de la Tedi o carte de spaniolă 

(vocabular) la 1 EUR. De la Oxfam o metodă retro de 

spaniolă :) la 5 EUR (are discuri, nu cd-uri!). P. 

cumpără cărți de/pe internet, în general pentru 

serviciu. Am mai cumpărat cărți pe care le-am făcut 

cadou lui K., A.-B., D.


Bine, se vede cu ochiul liber că locul pierzaniei mele 

:) este Oxfam. Da' chiar așa de rău nu-mi pare. Și m-

am scăpat la cartea cu plasticul, care a costat 12 

euro (e nouă). La fel cu Ottolenghi, 28 euro, dar o 

voiam de ceva timp și-am încălecat pe-o șa și v-am 

spus povestea așa!

PS Anul ăsta, zice goodreads, am citit 31 de cărți 

(unele mai lungi și unele mai scurte. 6600 pagini.) 

Gata.

Sunday, January 17, 2016

LE acum şi cu un film de pe youtube: Motanul Bob

De Crăciun m-am învîrtit fără stare şi am pus mîna pe o carte din bibliotecă faţă de care m-am simţit atrasă la momentul ăla, ceea ce nu era cazul cu cărţile deja începute şi care încă mă aşteaptă.


Cartea Ein Geschenk von Bob de James Bowen (Un cadou de la Bob) nu cred că este tradusă în română, probabil urmează. Este deja a nu ştiu cîta :) dintr-o serie cu motanul Bob şi e prima pe care am citit-o eu. O să vă spun de la început că nu mi s-a părut că are o valoare literară colosală, dar mi-a plăcut cum e scrisă. Mi-a plăcut foarte mult povestea şi m-a impresionat profund, pot spune chiar că văd unele lucruri altfel de cînd am citit-o.

Am tot văzut cărţi din serie prin vitrinele librăriilor sau ale marilor magazine, dar nu m-am lăsat ademenită pînă în ziua cînd am găsit exemplarul de mai sus la Oxfam şi am avut mmm "un sentiment bun" - habar nu am ce vreau să zic cu asta, pentru că îmi e clar că traduc o expresie în din germană, dar, dacă tot aţi ajuns pînă aici, să vă bateţi şi voi capul cu problemele mele lingvistice. :)

S-ar putea ca mai toate cărţile lui James Bowen să semene binişor între ele, aşa că puteţi citi ce vă cade în mînă. Iar dacă vă divulg faptul că James scrie cărţi autobiografice centrate în jurul rolului motanului în viaţa lui (nu e paradox, believe you me, mai citiţi o dată :) ) - cum Bob l-a adus pe stăpînul lui pe calea cea bună, ajutîndu-l să facă pasul decisiv spre a se lăsa de droguri, asta după ce James s-a ocupat de motan cînd el era bolnav, iar apoi nu a mai scăpat de el :-) - tot mai rămîn foarte multe lucruri de descoperit.

Acţiunea se petrece în mare la Londra, James relatează în episodul ăsta cum a reuşit să agonisească bani pentru a petrece Crăciunul din 2010 la căldurică, el cîştigîndu-şi traiul vînzînd un ziar al persoanelor fără adăpost şi cîntînd la chitară şi voce :), nişte activităţi care îi aduc cît de cît venituri, dar nu cine ştie ce constante. Bob îl însoţeşte de bunăvoie mai tot timpul, alteori nu dă semne că vrea să plece de acasă.

Mi-a plăcut faptul că James ajunge să aştepte cu drag Crăciunul şi să-l preţuiască, ceea ce cu ani înainte nici nu şi-ar fi putut imagina. Problematica persoanelor fără adăpost ocupă o mare parte din pagini (!), mai ales situaţia lor în timpul iernii. Cînd oamenii "normali" aleargă încărcaţi de cadouri de la un magazin la altul în goana după încă ceva, nu prea mai au ochi şi pentru cei defavorizaţi. Sau nu vor să se gîndească decît să ajungă cît mai repede acasă, la căldurică, pe cînd vagabonzii nu au întotdeauna unde înnopta la adăpost de frig.



Sigur că e imposibil să ajuţi pe toată lumea. Sigur că mai toată lumea îşi aminteşte de Filantropica şi de celebrul "V-am luat banii!" (youtube). Cu toţii am văzut deja cerşetori cu animale lîngă ei şi ne-am întrebat ce caută acolo animalul (eu prima oară la Paris am văzut. Dar am şi văzut de curînd o imagine pe facebook (link proTV) cu un băiat şi un cîine în faţa unui magazin din Bucureşti, era zăpadă, copilul a spus că nu mai simte frigul, dar i-e frică pentru cîinele lui. Apoi am citit că intrase pe fir o organizaţie, să ajute familia copilului.) Nu mai ştiu dacă e din carte treaba asta, dar cu siguranţă nimeni nu a visat în copilărie să cerşească la maturitate...

E foarte greu să discerni între cineva care are cu adevărat nevoie de ajutor şi un cerşetor "fals", dar ce fel de viaţă o fi aia să stai cu mîna întinsă la mila altuia, pe ger şi viscol? Sau chiar şi pe o temperatură ideală.

***

Îmi vine destul de greu să transpun în cuvinte ceea ce gîndesc şi ce simt vis-à-vis de cei cu care soarta a fost mai puţin generoasă. Deja mi se pare că postul ăsta are din plin clişee şi limbaj de lemn. Şi că îmi pune în evidenţă o parte naivă.

De fapt voiam să subliniez faptul că mă bucur foarte mult că am citit cartea, chiar în perioada Crăciunului (deşi mi-a lipsit zăpada), că îl urmăresc pe James Bowen pe Twitter şi pe facebook, că anul ăsta (2016) va avea loc premiera filmului făcut după viaţa lui James şi în care rolul lui Bob este jucat întîmplător de... Bob! Cîteodată avem nevoie şi de poveşti reale cu happy end, iar James şi Bob sînt un exemplu excelent. James a reuşit să nu se mai drogheze şi este acum un autor de succes. :)

Ema a scris mult mai coerent :D despre Un motan pe nume Bob, cartea care a apărut la Polirom.

(A doua imagine luată de pe facebook cu Snipping Tool.)

LE Am dat pe facebook (sursa) peste un film cu James, Bob şi nişte fani. Foarte drăguţ.