Trebuie să vă zic că am dat-o-n bară cu îngrijirea blăniţei gogoşoase şi s-a încîlcit aşa de tare pe alocuri, că l-am dus la doctor unde a fost tuns cu maşina într-un fel cu fundul gol, deşi sîntem în februarie. E într-o perioadă foarte ciudată, deşi am venit cu el acum cîteva zile fără noduri în blană şi îl periem cu încredere mai tot timpul, deja are noduri proaspete. Mhhh. O să-i pozez noua freză zilele astea. Să nu rîdeţi prea tare de el.
(sursa tuturor pozelor este acest --->>>site<<<---.)
Ştiţi că Goşgoş e motanul nostru, am constatat că peste 10 zile se face anul de cînd e la noi, iuhu! Întîi l-a chemat Leon, apoi Leonel, apoi Gogoş cu tot felul de variante şi acum sîntem de ceva timp la Goşgoş. Deşi zilele astea mi-am dat seama că numele lui japonez e Gogoşica. :>
(S-ar putea să mai fi scris chestiile astea pe aici, dar nu am căutat în străfundurile blogului.)
(Primele două poze le-am publicat eu pe instagram, prima este de pe 8 septembrie 2014, prima lui zi la noi, a doua este de pe 17 februarie 2015, de cînd îl avem de tot. Sînt chiar primele poze făcute de mine cu dumnealui.)
Ceea ce am vrut să fac în schimb de muuult timp şi sper să nu fi reuşit :) pînă azi e să vă arăt poze cu dumnealui de cînd era un pisicuţ (azi) şi de cînd era la stăpîna lui care nu mai este (mîine). Pozele din trecutul lui glorios dinainte de-a fi la noi sînt de pe site-ul "mamei" lui, o doamnă care are o "crescătorie" de pisici de rasă persană. Am pus crescătorie între ghilimele, pentru că nu ştiu dacă ăsta e termenul adecvat în română. Doamna respectă standardele, iubeşte pisicile, în special rasa asta, şi nu merge cu animalele la expoziţii, pentru că i se pare stresant pentru ele. Femelele nu fac pui non-stop, ci doar din cînd în cînd, iar animalele sînt îngrijite cu mare drag. De altfel, se vede cu ochiul liber din pozele de pe site. :) (De fapt, nici nu ştiu dacă se mai ocupă cu asta, că ultimii puişori care îşi căutau o familie au venit pe lume pe 18 septembrie 2014.)
Urmează 13 poze cu Goşgoşica de cînd era el băieţel. În una nu sînt sigură că e el, dar e foarte posibil.
(sursa celor 13 poze cu Goşgoş mititel este, repet, --->>>asta<<<---.)
De Crăciun m-am învîrtit fără stare şi am pus mîna pe o carte din bibliotecă faţă de care m-am simţit atrasă la momentul ăla, ceea ce nu era cazul cu cărţile deja începute şi care încă mă aşteaptă.
Cartea Ein Geschenk von Bob de James Bowen (Un cadou de la Bob) nu cred că este tradusă în română, probabil urmează. Este deja a nu ştiu cîta :) dintr-o serie cu motanul Bob şi e prima pe care am citit-o eu. O să vă spun de la început că nu mi s-a părut că are o valoare literară colosală, dar mi-a plăcut cum e scrisă. Mi-a plăcut foarte mult povestea şi m-a impresionat profund, pot spune chiar că văd unele lucruri altfel de cînd am citit-o.
Am tot văzut cărţi din serie prin vitrinele librăriilor sau ale marilor magazine, dar nu m-am lăsat ademenită pînă în ziua cînd am găsit exemplarul de mai sus la Oxfam şi am avut mmm "un sentiment bun" - habar nu am ce vreau să zic cu asta, pentru că îmi e clar că traduc o expresie în din germană, dar, dacă tot aţi ajuns pînă aici, să vă bateţi şi voi capul cu problemele mele lingvistice. :)
S-ar putea ca mai toate cărţile lui James Bowen să semene binişor între ele, aşa că puteţi citi ce vă cade în mînă. Iar dacă vă divulg faptul că James scrie cărţi autobiografice centrate în jurul rolului motanului în viaţa lui (nu e paradox, believe you me, mai citiţi o dată :) ) - cum Bob l-a adus pe stăpînul lui pe calea cea bună, ajutîndu-l să facă pasul decisiv spre a se lăsa de droguri, asta după ce James s-a ocupat de motan cînd el era bolnav, iar apoi nu a mai scăpat de el :-) - tot mai rămîn foarte multe lucruri de descoperit.
Acţiunea se petrece în mare la Londra, James relatează în episodul ăsta cum a reuşit să agonisească bani pentru a petrece Crăciunul din 2010 la căldurică, el cîştigîndu-şi traiul vînzînd un ziar al persoanelor fără adăpost şi cîntînd la chitară şi voce :), nişte activităţi care îi aduc cît de cît venituri, dar nu cine ştie ce constante. Bob îl însoţeşte de bunăvoie mai tot timpul, alteori nu dă semne că vrea să plece de acasă.
Mi-a plăcut faptul că James ajunge să aştepte cu drag Crăciunul şi să-l preţuiască, ceea ce cu ani înainte nici nu şi-ar fi putut imagina. Problematica persoanelor fără adăpost ocupă o mare parte din pagini (!), mai ales situaţia lor în timpul iernii. Cînd oamenii "normali" aleargă încărcaţi de cadouri de la un magazin la altul în goana după încă ceva, nu prea mai au ochi şi pentru cei defavorizaţi. Sau nu vor să se gîndească decît să ajungă cît mai repede acasă, la căldurică, pe cînd vagabonzii nu au întotdeauna unde înnopta la adăpost de frig.
Sigur că e imposibil să ajuţi pe toată lumea. Sigur că mai toată lumea îşi aminteşte de Filantropica şi de celebrul "V-am luat banii!" (youtube). Cu toţii am văzut deja cerşetori cu animale lîngă ei şi ne-am întrebat ce caută acolo animalul (eu prima oară la Paris am văzut. Dar am şi văzut de curînd o imagine pe facebook (link proTV) cu un băiat şi un cîine în faţa unui magazin din Bucureşti, era zăpadă, copilul a spus că nu mai simte frigul, dar i-e frică pentru cîinele lui. Apoi am citit că intrase pe fir o organizaţie, să ajute familia copilului.) Nu mai ştiu dacă e din carte treaba asta, dar cu siguranţă nimeni nu a visat în copilărie să cerşească la maturitate...
E foarte greu să discerni între cineva care are cu adevărat nevoie de ajutor şi un cerşetor "fals", dar ce fel de viaţă o fi aia să stai cu mîna întinsă la mila altuia, pe ger şi viscol? Sau chiar şi pe o temperatură ideală.
***
Îmi vine destul de greu să transpun în cuvinte ceea ce gîndesc şi ce simt vis-à-vis de cei cu care soarta a fost mai puţin generoasă. Deja mi se pare că postul ăsta are din plin clişee şi limbaj de lemn. Şi că îmi pune în evidenţă o parte naivă.
De fapt voiam să subliniez faptul că mă bucur foarte mult că am citit cartea, chiar în perioada Crăciunului (deşi mi-a lipsit zăpada), că îl urmăresc pe James Bowen pe Twitter şi pe facebook, că anul ăsta (2016) va avea loc premiera filmului făcut după viaţa lui James şi în care rolul lui Bob este jucat întîmplător de... Bob! Cîteodată avem nevoie şi de poveşti reale cu happy end, iar James şi Bob sînt un exemplu excelent. James a reuşit să nu se mai drogheze şi este acum un autor de succes. :)
Ema a scris mult mai coerent :D despre Un motan pe nume Bob, cartea care a apărut la Polirom.
(A doua imagine luată de pe facebook cu Snipping Tool.)
LE Am dat pe facebook (sursa) peste un film cu James, Bob şi nişte fani. Foarte drăguţ.
