Mare bucurie la casa omului Netflix! Asta cînd ai la ce să te uiți. Actualmente nu mă pasionează nici un serial și sînt destul de tristă, că tare-i bine și frumos să știi că mergi pe canapea la fix și nu trebuie să-ți bați prea mult capul cu alegerea, pentru că mai ai x episoade din serialul cutare. Dar nu am.
Mi-am pus eu diverse minuni pe listă și duminică seara au căzut sorții pe Wonder Wheel, Woody Allen, acest mare maestru etc. etc.
Nu știu alții cum sînt, dar pe mine mă seacă băiatul ăsta Justin Timberlake. Nici măcar nu știu exact de unde i/mi se trage, dar dacă am de ales, prefer să nu.
Acum nu am avut, că nu aveam altceva mai bun.
Filmul mi s-a părut slăbuțel, cred că îmi place artificiul ăsta (preluat din teatru, am citit eu pe wiki) cînd un personaj/actor vorbește cu publicul, dar aici nu mi-a plăcut. Multe chestii în film cică l-ar face să semene cu o piesă de teatru, pînă aici nimic rău, ba dimpotrivă, aș putea spune, dar ce a fost cu machiajul ăla? Sau fond de ten, vă rog să mă scuzați, dar mai toți arătau de parcă i-aș fi machiat eu, iar asta chiar nu i-o doresc nimănui. Am mai văzut multe laude la adresa cinematografiei (ei, cum se cheamă cinematography pe românește?!?!) lui Vittorio Storaro, mare meseriaș el așa (tot wiki zice), pe mine m-a lăsat rece, asta cînd nu m-a intrigat (vreau să zic scos din sărite, zic bine?).
Costumele faine, decorurile ok, acțiunea, da, de ce nu, jocul celorlalți (Kate Winslet, Juno Temple (o știam din Departe de lumea dezlănțuită), Jim Belushi) chiar bun, de Justin nu zic nimic, în afară de antipatic pentru mine, așa că ce să mai adaug ceva...
Dar în mare, un film nememorabil (pentru mine, normal). Preferatele mele de Woody Allen, pe care le-am văzut de... am pierdut șirul, rămîn Midnight in Paris și Manhattan Murder Mystery.
(2/2020)
