Showing posts with label film. Show all posts
Showing posts with label film. Show all posts

Thursday, January 16, 2020

Wonder Wheel (2017)

Mare bucurie la casa omului Netflix! Asta cînd ai la ce să te uiți. Actualmente nu mă pasionează nici un serial și sînt destul de tristă, că tare-i bine și frumos să știi că mergi pe canapea la fix și nu trebuie să-ți bați prea mult capul cu alegerea, pentru că mai ai x episoade din serialul cutare. Dar nu am.

Mi-am pus eu diverse minuni pe listă și duminică seara au căzut sorții pe Wonder Wheel, Woody Allen, acest mare maestru etc. etc.

Nu știu alții cum sînt, dar pe mine mă seacă băiatul ăsta Justin Timberlake. Nici măcar nu știu exact de unde i/mi se trage, dar dacă am de ales, prefer să nu.

Acum nu am avut, că nu aveam altceva mai bun.

Filmul mi s-a părut slăbuțel, cred că îmi place artificiul ăsta (preluat din teatru, am citit eu pe wiki) cînd un personaj/actor vorbește cu publicul, dar aici nu mi-a plăcut. Multe chestii în film cică l-ar face să semene cu o piesă de teatru, pînă aici nimic rău, ba dimpotrivă, aș putea spune, dar ce a fost cu machiajul ăla? Sau fond de ten, vă rog să mă scuzați, dar mai toți arătau de parcă i-aș fi machiat eu, iar asta chiar nu i-o doresc nimănui. Am mai văzut multe laude la adresa cinematografiei (ei, cum se cheamă cinematography pe românește?!?!) lui Vittorio Storaro, mare meseriaș el așa (tot wiki zice), pe mine m-a lăsat rece, asta cînd nu m-a intrigat (vreau să zic scos din sărite, zic bine?).

Costumele faine, decorurile ok, acțiunea, da, de ce nu, jocul celorlalți (Kate Winslet, Juno Temple (o știam din Departe de lumea dezlănțuită), Jim Belushi) chiar bun, de Justin nu zic nimic, în afară de antipatic pentru mine, așa că ce să mai adaug ceva...

Dar în mare, un film nememorabil (pentru mine, normal). Preferatele mele de Woody Allen, pe care le-am văzut de... am pierdut șirul, rămîn Midnight in Paris și Manhattan Murder Mystery.

(2/2020)

Tuesday, January 7, 2020

Rachel

Tocmai m-am uitat la Wedding Crashers și asta doar pentru că mi-a apărut pe ecran Rachel McAdams. Știam de film (e din 2005!), dar nu m-a atras niciodată, mi se părea stupizel, așa, din impresia pe care mi-a dat-o imaginea celor doi protagoniști și nu mi-am dorit să-l văd.

Dar, să nu uităm, Rachel. Eu zic că îl are fata asta pe vino-ncoa ceva de speriat și dacă am ocazia să văd un film cu ea, cu cea mai mare plăcere, chiar dacă nu e genul meu filmul (am văzut și un fel de thriller, așa).

Wedding Crashers s-a dovedit a fi un film plăcut, care nu cere mare lucru de la spectatori, iar Rachel... Am apăsat pe pauză de mai multe ori, să o studiez mai în amănunt.

Și am găsit răspunsul la întrebarea care mă macină desigur zi și noapte: Rachel mă va juca pe mine cînd se va face un film despre viața mea, haha! :)

Cine ai vrea să joace rolul tău? :)

(1+/2020)

Thursday, April 28, 2016

O nouă dragoste

Muzicală, ce credeaţi?! :P

V-am zis de Glen Hansard, că urma să mergem la concert în februarie. Acum muuuult timp. Am fost. P. n-a ştiut pînă în ultima clipă unde mergem, mai precis cînd eram în faţa fostei sinagogi, i-am arătat afişul din vitrină şi i-am spus priper tu bi dilaitid.

Concertul a început la ora 20:00 cu o domniţă foarte palidă ea aşa (fizicălii spikin) care s-a postat la pian, a zis nişte chestii şi apoi s-a apucat de cîntat, de noi am rămas aproape cu gurile căscate. După cam a patra piesă aşa i-am şoptit lui P. tu dacă plecăm după ce termină domniţa asta de cîntat, eu nu cred că am pierdut nimic. În traducere, mi s-a părut aşa de fermecătoare, că nu mi-am imaginat că domnul cap de afiş Glen are vreo şansă să ne încînte mai mult. P. a fost de acord, dar am stat totuşi şi da, tot concertul ne-a dat pe spate într-un mare fel, ne-a făcut mult timp să visăm numai la Glen Hansard şi ocazional la Marketa Irglova, căci ea era la pian şi la voce. Osăm, vă zic!

Prin "mult timp" vreau să zic că am studiat cu atenţie programul european al lui Glen, prin Germania nu prea mai erau bilete, la Praga erau, dar P. îi promisese unui prieten că-l ajută fix atunci la cărat nişte mobilă, la Dublin nu mai erau. P. opinase că probabil cel mai fain de văzut Glen e la el acasă, aşadar în Dublin, lasă, data viitoare stăm călare pe internet şi nu-l ratăm. Mie şi Praga mi se păruse foarte atractivă, pentru că Marketa e cehoaică, dar am fost simţită şi n-am plecat fără P. Aşa-s eu, na. :))

Cînd am deschis mailul în dimineaţa zilei de 11 martie, era să-mi sară ochii din cap: P. găsise pe nu ştiu ce site bilete la Dublin, la concertul la care nu mai erau bilete, mă-nţelegeţi. Mesajul lui: "sper că ai timp atunci." Nici nu se pune problema să n-am!!! :)

Şi aşa rezultă că am luat bilete la avion şi am rezervat un hotel ţanţoş (<- ăsta era cuvîntul meu preferat la Spînzurătoarea) fix vizavi de sala de concerte.

Între timp aflasem că nu o să fie un concert tipic Glen Hansard, toată săptămîna erau manifestări legate de comemorarea/sărbătorirea a 100 de ani de la Easter Rising, el avea un braţ de invitaţi, păreau care mai de care mai irlandezi. Făcusem eu o glumiţă, că na, şi dacă vor fi doar recitări de poezii în irlandeză :P, tot o să stăm, cine ştie, poate ne plac poemele în limbi pe care nu le înţelegem. Fix aşa a şi început concertul. A, care, btw, poate fi ascultat integral aici. Şi de altfel tot programul săptămînii respective, a fost acţiune la greu, la crème de la crème a culturii irlandeze, ce mai.

Bun, ce voiam să spun de fapt e că la pauză am galopat la toaletă, apoi am luat programul*, se anunţa din minut în minut că au mai rămas x minute de pauză şi apoi se închideau uşile, din cauza transmisiunii directe la radio, dar eu mai aveam de cumpărat o napolitană, că mi-era foame, în fine, am ajuns la locul meu, mai zice Glen una, mai recită cineva ceva, deodată Glen o introduce pe-o prietenă specială pe care noi, publicum, sigur o ştim. Îi dau un cot lui P., ne frecăm amîndoi palmele, apare Marketa bine v-am găsit, sînt Marketa sau cum îmi spuneţi voi, irlandezii, Micaela, sau "fata din Once" şi se apucă de cîntat la pian. Trebuie să mărturisesc că am fost copleşită de moment şi m-a apucat o boceaaaaaaaaaaală de ziceai că ce e aia. Cînd mă scobesc silenţios de şerveţel, mă prind că şi P. era foarte crocodilistic, dacă-nţelegeţi ideea. Deci noi am plîns sincron la Marketa, fără să ne vorbim dinainte. Şi nu ne e ruşine, deh. :)

A, locurile noastre au fost cam ca astea, doar că sala nu era uriaşă şi s-a văzut bine, iar sunetul a fost splendid.

Între timp am descoperit un concert pe aproape pe 1 iulie şi am şi luat bilete la Glen, l-am pus pe P. în temă că să mă scutească vai campionatul european de fotbal who cares noi mergem la concert să fie clar! Mă tem că o să fie fără Marketa, dar om trăi şi-om vedea.

Ieri am reuşit să vedem şi filmul ultra mega celebru Once, la care iar nuj cum am lăcrămat amîndoi pe alocuri, Marketa pare să aibă efectul ăsta asupra noastră.

PS Roşu vertical, dacă citeşti aceasta, da, ea e fata cu aspiratorul. :P Pardon că a durat aşa mult pînă să-ţi răspund. :)

* Pe net erau anunţaţi invitaţii lui Glen (Roddy Doyle, Colm Mac Con Iomaire, David Rooney, Judith Mok, Ye Vagabonds, Lisa O'Neill, Stephen James Smith, Joseph O'Connor, Paula Meehan, Maya Youssef, Loah & Brendan Begley) şi mă informasem puţin privitor la fiecare dintre ei. Marketa, după cum se vede, nu era pe listă. În programul publicat apărea, dar n-am avut timp să-l citesc şi mai bine aşa, surpriza a fost maximă.

Saturday, January 16, 2016

LE Acum şi cu trei imagini din The Economist, plus platforma 9 3/4: David Bowie şi Alan Rickman

A aflat toată lumea cred că au murit cei doi artişti.

Din nefericire, fix duminică seara, înainte de-a se întoarce lumea cu fundul în sus, m-am trezit eu să mă exprim pe Twitter că pe mine David mă plictiseşte. Tocmai ascultasem o piesă şi îmi dădusem seama, o dată în plus, că nu sînt fană (am încercat de mai multe ori să-l ascult sistematic, dar fără să îmi atingă coarda sensibilă în mod deosebit).
A doua zi intru pe net, deschid Twitter şi imdb să văd ce şi cum cu Golden Globes şi mă izbeşte: David Bowie a murit. Am şters twitt-ul şi mi-am propus să-mi ţin "gura" cînd mai vine vorba de artişti mai în vîrstă. Şi am precizat că nu practic vrăjitoria.

Mai adaug totuşi că, deşi nu am fost fană, mi-a fost drag ca persoană. Şi am urmărit toate cele 11 clipuri din linkul ăsta şi mi-am dat seama că-mi erau cunoscute mai multe decît credeam.

LE Trei imagini din The Economist, găsite pe Twitter.



The Economist are playlist săptămînal pe Spotify (căutare după: theeconomistplaylist ).

***

Ieri cînd a venit P. acasă l-am luat din uşă: "ai citit ştirile azi?". "Nu", a răspuns el nevinovat. "A murit Alan Rickman." "Oare l-am omorît noi că ne-am uitat alaltăieri la Sense And Sensibility?", a exagerat el.



"Dacă e aşa, l-am putea învia uitîndu-ne în seara asta la A Little Chaos", am încercat eu fără succes.


LE: Articol de pe mashable.com despre ah, copy paste: 'Harry Potter' fans have turned Platform 9 3/4 into a memorial for Alan Rickman.

R.I.P.

Friday, January 15, 2016

Maşina de călătorit în trecut funcţionează impecabil

Mi-a trimis ieri Ema nişte linkuri muzicale, unul era într-un playlist. Melodia iniţială mi-a plăcut, dar cînd am ajuns la Quantic - Time Is The Enemy, nu mi-am mai putut dezlipi ochii de ecran.



Am fost aşa de încîntată de imagini (şi de melodie, dar imaginile mă fascinează într-un mare fel), că deja am trimis de aseară linkul pe mail în toate colţurile lumii. Spre marea mea bucurie, dimineaţă găsesc în inbox un mail de la vărul meu cu



alt link din youtube (Air - La Femme D'Argent), cu menţiunea:
ce bine seamănă cu ăsta (unul din favoritele mele)
L-am găsit integral (probabil clipul 1 şi clipul 2 puse cap la cap) şi mut pe archive punct org. Sper că v-a făcut plăcere călătoria cu tramvaiul prin San Francisco în 1905/1906.
Dacă mai ştiţi filme asemănătoare, ştiţi unde mă găsiţi. Vă mulţumesc. :)