Dan Coman, aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată

Dan Coman, aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată

Atenție! Cel mai probabil spoilers!

Doresc să îi mulțumesc lui Dan Coman pentru că a fost foarte, foarte drăguț și mi-a dat autograf, deși era în timpul liber.

Îmi vine greu să scriu despre cartea asta și sper să nu dau impresia că am ceva cu autorul. Cînd încă nu terminasem lectura (eram pe la jumătate), începusem să am îndoieli legate de modul în care percepeam scriitura. Am luat o pauză și mi-am recitit impresiile scrise după Căsnicie. Poate fi vorba de același autor?!

Sigur, Dan Coman este un scriitor versatil, nu orice poet poate scrie proză și nu orice prozator poezie și așa mai departe. Încă nu i-am citit poeziile, am început cîndva să citesc Parohia, era ebook și ori nu mă împăcam eu prea grozav cu cartea electronică pe atunci (nici azi nu mor de dragul ei), ori nu m-a atras în mod deosebit cît am apucat să citesc, cert e că nu am terminat-o. Cu altă ocazie. Drept e că vreau s-o citesc, pentru că lumea în gusturile căreia am oarece încredere tare a mai lăudat-o. Nu că asta mă determină să citesc sau nu o carte! Ah, sîntem încă la introducere, după cum se vede. Am citit cu siguranță povestirea O întîlnire cu cititorii și cum ar fi putut să nu îmi placă? Am pregătit-o să o recitesc după terminarea acestor lucruri, o s-o fac după ce public aceste rînduri.

Căsnicie mi-a plăcut mult și cînd m-am apucat de aceste lucruri, am sperat să existe o asemănare cumva între ele. Destul de repede m-am gîndit că hm, parcă aduce mai mult a Parohia, dar nici o problemă, văd că merge, super.

Doresc să subliniez că nu am găsit nici o greșeală de tipar, o raritate la cărțile publicate în România în ultimii ani. Wow.*

Mi-a plăcut mult introducerea fragmentelor în limba georgiană (am dat sfoară-n țară, poate găsesc pe cineva care cunoaște limba, am o promisiune, chiar sînt curioasă dacă au sens și dacă da, ce anume înseamnă).

Și citeam eu așa, el îi împăturea soției lui cămașa și o punea în dulap, mai mîncau ei, mai nu știu ce (el fiind un cetățean care nici nu cred că era cetățean, că nu avea nici un act și nu cred că a mers la școală, neavînd nici un act, nu? Dar cînd se gîndește la ea, este doar ”soția lui” (sau ”sa”), nu femeia, nu nevasta, nu nimic. Ok!).

Am ajuns la capitolul trei (pagina 80), mi-am zis ia te uită, se schimbă treaba, foarte interesaaaant, după care, foarte repede, mai precis din punctul în care începe o oscilare (pentru mine fără cap și coadă, dar foarte apreciată de alți cititori (am citit pe net)) între narațiunea la persoana a treia și cea la persoana întîi, vai de mine, de acolo m-au luat încet-încet toți dracii. Pardon! Am fost de cîteva ori pe punctul de a abandona cartea (și de ce nu ai făcut-o, măi dragă, se vor întreba unii. Răspunsul meu acum e hehe, am terminat eu Șotron, varianta șotronită, de acum s-a terminat cu barierele psihologice etc. Asta s-a întîmplat în 2019, de asta Parohia a rămas așa...)

Revenind. De unde cartea îmi era semi indiferentă, dar era ok, a început să mă enerveze foarte, foarte tare. Și nici măcar finalul, care mi s-a părut bun, nu a mai reușit să o pună într-o lumină favorabilă în ochii mei. (Dar tot mă minunez cît de coerenți sînt oamenii în carte, respect, inclusiv țăranii.)
Toată povestea V și P nu m-a impresionat cu nimic (pozitiv :) ), aventurile ei din adolescență mi-au amintit de o prozatoare contemporană, mă scuzați, nu dau nume, dar da, de unde la Căsnicie mi s-a părut că autorul a redat vocile personajelor cu un ton foarte convingător (!), cînd intrăm în așa-zisă perspectivă feminină în aceste lucruri, la mine cel puțin s-a rupt filmul rău de tot.
Și de unde V, care și-a jurat în barbă că nu va mai suferi niciodaaaaată pentru un bărbat, pac, îl vede pe P și cade ca musca (ah da, destule muște în carte. Și plastic, pungi (?), nailon, cearceaf apretat, nu știu, nu am gustat imagistica cine știe ce.), iar acest P o tratează deosebiiit (sînt ironică, ha), dar ea îl iubește și el o iubește, extraordinar. Sînt o groază de detalii care poate erau menite să continue atmosfera poetică din primele 80 de pagini, la mine nu au prins, îmi pare nespus de rău. Și niște chestii care nu chiar se potriveau, mi s-a părut mie.
Cum ar fi, în marea de detalii, lipsa informațiilor legate de finanțele mamei lui V, ale Doamnei și ale mamei lui P. (E posibil să fi existat detalii legate de finanțele Doamnei, că nu degeaba are ea vilă, nu?, dar nu le-am reținut.)
V are un scris deosebit de ilizibil, dar nu renunță la scrisul ei nici să o pici cu ceară, chiar cînd e foarte posibil să nu ia niște examene, pentru că nimeni nu înțelege ce a scris. Dar, să vezi și să nu crezi, colegii copiază temele de la ea, plus că intră și la liceu, și la facultate, dar noroc că erau foarte destupați la minte profesorii și făceau orice efort de interpretare a unor mîzgăleli, doar-doar va fi admis candidatul cu notă mare, da.
V ne spune în detaliu ce a cumpărat de la magazin în ziua x, dar cînd să aflăm ce sfaturi de viață îi dă Doamna, atunci intră în scenă ”bla bla bla”. Vai!
Tot la capitolul detalii, nu am prea înțeles de ce era relevant să știm cîte zile a stat în spital mama lui P, dar despre boala lui P aproape nu aflăm nimic. Și morfina oricum se găsea pe toate gardurile, că știm de acum că ei erau din ce în ce mai strîmtorați. Și mulții fani ai lui P de ce nu s-au dat peste cap să vină să îl ajute într-un fel sau altul? Sau poate venise unul din ei și adusese o traistă de morfină, da, posibil.
Cînd V și P ajung acasă la P, P se spală pînă la brîu într-un lighean cu apă rece. Ca la țară, că doar acolo erau. Dar ceva mai tîrziu, din partea mea să fie și ani, dar tot la țară, și cu siguranță în comunism, vin ei repede acasă și dau drumul la apa caldă în cadă și au și gresie și nu mai știu ce. Pardon, eu sînt din Moldova, abia de cîțiva ani a început lumea să aibă ”condiții” și pe la țară, dar tot nu poți încă să te arunci în cadă cînd îți tună ție (și să te speli cu apă caldă), durează pînă încălzești apa, mai ales ditamai cantitatea. Mna, Moldova!!
Ah, da, Luca! De ce are nume personajul ăsta (de la o bucată încolo)? (Pentru că toți din trecutul ei au, ah!) Și de ce i-a crescut ei inima cît aluatul de pîine (!) cînd Luca a ținut minunatul discurs în piață? Pardon, dar dacă tot povestește la persoana întîi și nu are de ce să îi fie rușine de trecutul ei, poate să și precizeze că ”na, îți dai seama, eram mai naivă acum cîțiva ani”. Nu, ea rămîne tare pe poziție. Super, măi fată! (Trebuia virgulă după măi? Vai, ce mă fac.) Ah, greșesc, că doar P seamănă cu Luca, doar că nu e violent (vezi atitudinea lui față de țărani sau cum vorbește despre ei.)
Cu proful de sport, mă abțin.
Ah, și de cîte ori pe noapte fac dragoste. Măcar nu e un număr bătut în cuie.
Ah, mai am: cînd V se întoarce din stațiune, un drum lung (asculți cam de 10 ori o casetă pe ambele fețe), se face o singură pauză, pentru a fi studiat un arbore parcă. Atît. Cînd V și P se plimbă prin pădure, ea ”trebuie să facă pipi”. Din nou, ok!
Orășelul din nord e două pagini mai tîrziu orașul. Marele Oraș sper că e poetic, pentru că de-a dreptul misterios nu e nici pentru cititoarea de la Iași.

Îl rog mult pe Dan Coman, dacă se poate, să fie o idee mai moderat în folosirea cuvîntului ”superb”. Într-un număr relativ mic de pagini (de pe la 140 la 160, cel puțin) avem așa: bărbat superb (de două ori), lumină superbă, pisică superbă, iarnă superbă, salutul superb (mi s-a părut și mie deosebit ăsta), superbele fotografii și cam așa.

Mi-a plăcut o scenă, noaptea, la lac, care e realism magic (please!). De asemenea, m-a distrat faptul că García Márquez e pomenit cu numele/nume de personaje/titluri de mai multe ori, dar lui P nu îi place realismul magic, hihi.

Am văzut un clip de aproximativ 5 minute în care Dan Coman povestește cum a scris o parte din aceste lucruri în SUA, cu o bursă (da, scrie și la începutul cărții). Cam pînă pe acolo mi s-a părut mie destul de ok cartea. Începînd de la acel capitol trei (pagina 80), impresia mea a fost că poate l-a presat timpul și cumva nu a mai revenit asupra textului. Multe repetiții poate ar fi putut fi formulate altfel, de tipul tînăra, fata, femeia, fetița etc. De asemenea, cumva titlurile cărților și discurilor (”Concertino în stil clasic pentru pian și orchestră de cameră/Sonatina de pian pentru mîna stîngă”) mi s-au părut cumva de umplutură/name-dropping. Poate nu mi-ar fi sărit mie atît de multe lucruri în ochi începînd de acolo dacă nu m-aș fi poticnit la fiecare pagină.

Îmi pare foarte rău că nu mi-a plăcut mai mult. Pe de altă parte, îl am pe Enescu aici, am mari speranțe de la el.

*Am găsit totuși un pleonasm amuzant, de două ori.
Și doresc să lansez întrebarea de ce pe domnul García Márquez îl cheamă în românește doar Márquez. Sîntem noi, românii, așa, mai cu moț? Menționez că, dacă tot sînt în stare tipografiile din România să redea caracterele spaniole, atunci ar merge și Buendía în loc de Buendia și Bolaño în loc de Bolano.

PS Am scris textul ăsta în LibreOffice și iar am probleme cu formatarea în blogspot. Sper să se poată citi totuși.

Adina Nanu - Călătorie în jurul casei mele

Cred că am citit despre cartea asta şi la Ema, şi la roşuvertical, şi au fost amîndouă foarte încîntate, dacă-mi amintesc bine. Nu am găsit-o la librăria de cartier din Alexandru cel Bun, Iaşi, la Cărtureşti la Pallas Mall parcă nu era, singură nu am găsit-o la Aquarium Librarium la acelaşi mall, am întrebat dacă o au, o aveau, domnul care lucrează acolo m-a dus la un raft unde cu siguranţă n-aş fi căutat-o, mă aşteptam să fie în format "normal", nu este, este din categoria "album de artă" şi costă 75 de lei. Mmmm, am stat, m-am gîndit, m-am învîrtit, am plecat, am continuat să mă gîndesc dacă să o iau, am făcut transformarea în euro, mai aveam nişte bani pe finalul concediului, m-am hotărît că merit, am revenit la Librarium, am cumpărat-o şi sînt foarte foarte bucuroasă de decizia mea.

La roşuvertical parcă (viaţa mea are foarte mulţi "parcă", după cum se vede) am citit că a citit-o într-o zi sau cam aşa ceva (sau nu!), am pornit şi eu la drum gîndindu-mă că o s-o dovedesc foarte repede, are multe poze imagini ilustraţii, merge ţuţ. N-a mers chiar ţuţ, pentru că totuşi e o carte serioasă şi eu n-am putut s-o citesc în două ore şi mi-am şi dat seama destul de repede de asta şi m-am relaxat din punct de vedere al vitezei. :)

Iar a durat un moment pînă să înţeleg despre ce e vorba în propoziţie, dar şi cînd a început să mă prindă, m-a fascinat! Doamna Adina Nanu a împlinit 88 de primăveri pe 4 august, îi doresc din inimă La mulţi ani!, avea 87 cînd a apărut ediţia cărţii pe care am citit-o eu, o reeditare, în acest format "album de artă". Mă bucur foarte mult că am citit cartea aşa şi nu în prima ediţie, a fost o delectare pagină de pagină, m-a fascinat varietatea formelor de exprimare artistică regăsite în carte şi nutresc o mare admiraţie faţă de o persoană înzestrată cu un asemenea talent.

Mi s-a părut că toată cartea e străbătută de un optimism de nestrămutat, de multă bucurie de viaţă şi de un umor incredibil, datorate, desigur, autoarei. Toată saga nenumăratelor procese pe care le-a avut după revoluţie pentru redobîndirea Casei m-a ţinut în priză, a fost într-adevăr ca un serial în care nu puteai şti niciodată dinainte ce urma să se întîmple, după cum scrie şi doamna Nanu. Recunosc că am pierdut definitiv firul caselor, pentru că sînt mai multe, asta probabil pentru că, am stat eu şi m-am gîndit, s-ar putea să cunosc Parisul ceva mai bine ca Bucureştiul (haha!), deci strada X sau strada Y pentru mine sînt doar nişte nume, care s-au mai şi schimbat de-a lungul deceniilor, deci cred că aş fi apreciat o mică hartă simbolică, cu x-uri chiar, aici e casa părintească, aici am locuit cu soacra, aici e primul apartament, dar chiar şi aşa, a fost ok.

A fost interesant să o cunosc pe autoare, să-i cunosc familia (ce înseamnă "a cunoaşte"?!) şi sateliţii :), prin intermediul cuvintelor şi, cel mai adesea, şi al unei schiţe (unde schiţă în lumea mea înseamnă un fel de desen, dar recunosc spăşită că nu mă pricep mai deloc la termeni din domeniul picturii etc.). A trebuit să constat clişeistic o dată în plus diferenţa dintre generaţii, mă gîndeam zilele astea la numele profesoarei mele de matematică din liceu, după eforturi intense, mi-am amintit prenumele ei, mama mea îşi aminteşte în detaliu scene din şcoala primară, eu uneori am impresia că nici n-am trecut prin şcoala primară :), iar doamna Nanu probabil că ştie şi azi ce anume a învăţat la materia x cu profesoara y în anii '30. Mi-a plăcut foarte mult ce i-a spus nepotul Sif, cum bunica lui care merge la procese fără să îşi mai ia avocat (pentru că după atîtea procese a învăţat procedura şi se poate "apăra" singură...) e un exemplu pentru el.

N-aş şti să spun cui nu i-ar plăcea cartea asta! O recomand cu mare drag tuturor.

Aş dori s-o invit pe Ema 1. să continue planul interviului cu doamna Nanu :> 2. să-mi spună dacă-i surîde ideea de-a merge prin Bucureşti (într-o zi cu soare şi cu cer senin, datorate mie, se-nţelege :D) la o plimbărică (gen!) în căutarea locurilor (pe alese) descrise în Călătorie în jurul casei mele. Eu aş avea un mare chef, cînd mai ajung prin zonă.

La capitolul greşeli de tipar, practic mai nimic de comentat, am găsit două evidente, în plus, o despărţire în silabe bizară (cred că era vorba de al-tfel), un typo pe coperta 4 (!). Cred că Epilog nu e editat (?) mai deloc, la pagina 244 am numărat 4 greşeli şi de acolo nu am mai notat aspectul.

PS Scuzaţi abundenţa tăieturilor din postul ăsta.

LE Mă străduiesc să scriu doar impresiile mele cînd scriu despre o carte. De asta nu am recitit înainte de a scrie postul ce au scris la vremea respectivă Ema şi roşuvertical. Văd acum că Ema încheie postul ei astfel:

Inițial, mă gândeam să plec în căutarea clădirii pe străzile de la Aviatorilor, dar mi-am dat seama că zidurile nu pot suplini spiritul energic și creator care a plecat dintre ele - în schimb, el se regăsește între copertele acestei cărți minunate, în care paginile sunt noile ziduri, iar picturile sunt ferestrele prin care se poate privi înăuntru.

PS Am mai modificat un pic optic citatul.

Dan Coman - Căsnicie - nişte impresii (fără spoilere, sper!)

Am fost şi eu un pic prin patrie (trei săptămîni, aş mai fi stat :D) şi m-am întors cu modeste 10 kg de cărţi. În marea lor parte recomandări făcute de Ema şi de roşuvertical.

Că am ajuns eu să citesc romanul din titlul postului e rezultatul intuiţiei fantastice a roşuverticalei, care încă nu l-a citit, l-a simţit, mă-nţelegeţi. :D Mi-a plăcut foarte mult :>, m-a surprins tare.

Eu cam citesc recenziile (chiar şi pe scurt :P) fetelor ăstora, aşa că acum mă jenez puţin să scriu negru pe alb impresiile mele, pentru că stilul meu e cam sărăcuţ aşa, da' în clipa asta altu' n-am şi oricum mi-a venit ideea să scriu şi ca să-mi spăl vag obrazul faţă de mine, care am o micăcompunere care-şi aşteaptă predarea marţea viitoare şi la care n-am mişcat nimic, ba chiar sînt încă depărtişor de start, dar mi-am zis că scriind totuşi despre o carte, oricum ar fi, tot e un fel de pregătire pentru compunerea numero 1. :D No bun, crecă o să le trîntesc cum îmi vin în cap sau cum mi le amintesc. Nu mult, probabil introducerea mai lungă decît conţinutul.

Această carte este o operă de ficţiune.

Orice asemănare cu persoane sau instituţii reale este pur întîmplătoare. 

Dan Coman e din judeţul Bistriţa-Năsăud. Cer pardon, habar nu am unde vine asta, în afara faptului că e prin Transilvania, dacă e scris în stele, o să ajung şi eu cîndva pe acolo şi o să am o imagine concretă a locurilor, nu doar cea desprinsă din cartea asta. Ce voiam să spun: partea italică a trebuit să mi-o readuc în minte de nenumărate ori, iar dacă autorul ar fi fost ieşean (ca mine) sau şi-ar fi făcut studiile în Iaşi şi şi-ar fi plasat personajele în oraşul pe care-l cunosc eu cît de cît, probabil că m-aş fi întrebat în nenumărate rînduri dacă nu cumva nu l-am văzut pe el în faţă la noi la cinema sau pe ea ieşind din librărie sau pe ei pe o bancă în parc etc. Iar, ce vreau să spun e că Dan Coman scrie cu o naturaleţe extraordinară, că parcă auzi pe cineva povestind ce i s-a întîmplat "prietenului" lui (sau lui) şi nu prea te poţi desprinde, vrei să afli ce s-a mai întîmplat, şi apoi? şi după asta?

Recunosc că primul capitol mi s-a părut ceva mai greoi, nu ştiu de ce, al doilea m-a captivat şi m-a prins foarte mult (zic acelaşi lucru?), chiar mă gîndeam mmm dacă autorul alternează vocile (da, dacă ne uităm la cuprins), abia aştept să citesc capitolele pare, dar m-am înşelat, dacă mă gîndesc mai bine, probabil că mi-a fost un pic greu la început să mă obişnuiesc cu personajele, asta-i tot.

Dacă ar fi să sintetizez cum am văzut eu Căsnicie, aş spune că e "un roman de atmosferă, cu mult sex". Bineînţeles că e cu mult mai mult decît asta. :) Atmosfera asta m-a bîntuit o bună parte din lectură, mi s-a părut în acelaşi timp apăsătoare şi fascinantă. Cît despre sex, Dan Coman l-a descris aşa cum descrie orice altceva, foarte fain, iar eu m-am învîrtit cinci minute în jurul frazei ăsteia, căci despre sex. Dacă aş fi ştiut că voi citi "despre sex", probabil m-aş fi gîndit ah clar, ca în filmele româneşti contemporane, multe nume de organe şi mai ştiu eu ce. (Trebuie să mă mărturisesc că pe mine în Jurnalul lui Mihail Sebastian m-a scos din sărite că el pardon voia s-o fută pe nu ştiu ce actriţă. (Omul n-avea voie să scrie ce voia el în jurnalul lui, clar. :D)) Adică pardon, mă enervează să citesc chestii vulgare, cred că pe alocuri dă din coate mironosiţa din mine, deşi la viteză mă exprim (uneori) vulgar. Uel pardon.
Revenind la Căsnicie, chiar m-am întrebat pe alocuri dom'le, da' oamenii ăştia fac numai dragoste? sex deloc? :D

Nu ştiu dacă există un cititor ideal al romanului ăstuia, măcar din punct de vedere al vîrstei cred că aş putea fi, iar dacă eram din judeţul BN, n-am niciun dubiu. :) Rebeca are probabil tot cam atîtea primăveri cîte am şi eu (37!), unele gînduri de-ale ei mi s-au părut cunoscute, le-am gîndit şi eu în relaţia x sau y.
Mi-au plăcut culoarea locală/românească a romanului, chiar şi porţia de facebook, nu ştiu ce proteste cauzate de nu ştiu ce planuri parlamentare, posturi tv, eugenii, chestii.

M-am bucurat să-l pot citi pe Dan Coman în original, îi doresc să îi fie tradus Căsnicie, cred că e o provocare mare pentru un traducător, pentru că stilul (indirect liber?? sau monologul/jurnalul) sună atît de bine în româneşte, încît mă întreb dacă o traducere s-ar putea apropia de nivelul originalului. Asta probabil ar putea devia într-o discuţie despre traduceri în general, ceea ce nu este cazul aici :), dar m-am întrebat de mai multe ori oare cum s-ar zice asta în germană şi n-am avut un răspuns clar, deşi manevrez binişor limba asta. :)

Ediţia asta foloseşte grafia cu î din i, de la cap la coadă, yay! fapt care mi-a făcut o mare bucurie. Am dat peste două greşeli de tipar (!) şi vreo 2-3-4-5 chestii la care aş fi avut ceva de obiectat. În rest, nimic. Limbajul foarte de zi cu zi, cred că un singur cuvînt nu am înţeles, m-am gîndit că e regionalism, nici nu l-am căutat, nici nu l-am reţinut.
Nu ştiu dacă altă limbă poate reda nuanţele cuprinse în română în cuvîntul "pocăită".*
Întîi am crezut că e o greşeală :), apoi mi-a plăcut că SMS-urile sînt redate fără diacritice. A fost un loc într-un capitol par în care am notat cu creionul "foarte tare! :)", a fost o surpriză optică.

Mi-ar fi plăcut să fac un curs la facultate în care să discutăm şi despre romanul ăsta. Mi-a plăcut mult cum e construit, cum personajele se conturează şi capătă profunzime aproape de la o pagină la alta. Şi mi-a plăcut şi cronologia.
M-a dus cu gîndul la un moment dat la Zeruya Shalev, nici nu mai ştiu care roman al ei, pentru că era împrumutat şi l-am returnat neterminat (tot într-un concediu în .ro) şi nici nu am simţit o nevoie nemaipomenită de a-l termina... (şi oricum eu aş vrea să fie Meir Shalev mai citit decît Zeruya sau măcar la fel de... :D). Şi m-am mai gîndit şi la Luni de fiere, dar adevărul e că au trecut minim 15 ani de cînd l-am citit şi nu-mi mai amintesc decît că m-a impresionat construcţia romanului mai mult decît acţiunea :), dar n-aş spune nici că acţiunea m-a lăsat rece, dar construcţia - jos pălăria.

Ca să mai şi termin, mi-a plăcut foarte mult Căsnicie, îl recomand oricui şi îmi doresc să-l recitesc, pentru că îmi imaginez că l-aş înţelege mai bine (nu cred că l-am înţeles nemaipomenit de bine acum, dar asta nu mi-a micşorat bucuria lecturii). Aşa, şi Parohia e în aşteptare, dar mhhh compunerile pentru facultate mhhh. :-s

*Scobind netul, observ o mare varză în capul poporului nostru :) în ceea ce priveşte terminologia "pocăit" - "advenstist adventist" (LE) - "penticostal" - "protestant" etc. Ce nu e creştin-ortodox, catolic, evreu, musulman sau ateu (sau mormon sau amish cred), e cam aceeaşi chestie pentru noi. Evident că zic la grămadă.
Există destul de puţine recenzii la ora asta pentru Căsnicie (vai, ce înaintea timpului meu sînt! :O :D), unele cu spoilere majore. Nu am citit nimic înainte de a scrie postul ăsta, am văzut după că mai multă lume zice de Zeruya Shalev şi de Pascal Bruckner (Luni de fiere, presupun). :)