Wednesday, May 23, 2012

Pink Martini

Am fost la concertul lor luni seara în tîrguşorul nostru. Solista a fost Storm Large, o tipă colosală, ne-a fermecat pe amîndoi de n-am mai ştiut cum ne cheamă.
Între altele, au cîntat o piesă cu textul în limba română (cu muuulte diacritice care au pus probleme majore de pronunţie şi recunosc că un vers nu l-am înţeles neam). La finalul cîntecului, flăcăul din spatele nostru dreapta a ţîşnit ca muşcat să aplaude, strigînd furtunos braaaavoooo! Tipa de lîngă el l-a întrebat prompt sînteţi din România, după care au trăncănit destul de mult şi destul de tare, de-mi venea să mă întorc spre ei şi să le zic gălăgia!
Au plecat împreună.
În parcare văzusem o maşină cu număr de Sibiu, dar nu erau ei.
Oricum, m-a amuzat coincidenţa, sala măricică şi aproape plină (poate 20 de locuri libere, din ochi aşa) - ei, doi români care nu se cunosc şi vin singuri la concert (adică neînsoţiţi) şi stau unul lîngă altul şi eu, altă româncă, probabil aflîndu-mă acolo pentru a povesti. :-)
În faţa noastră - o pereche de domni foarte drăguţi.

Am stat pentru prima dată la balcon (dreapta) :-) şi mi-a plăcut foarte mult. Mai vreau. Recomand fierbinte concertul, în constelaţia asta. Storm Large, ţineţi minte numele ăsta!

2 comments:

  1. Hehe, a fost sora lu Liviu saptamana trecuta, nu mai stiu exact cand. Faceti schimb de impresii, cand vii incoa.

    ReplyDelete
  2. şur! :-)
    voi ce nu v-aţi dus?

    ReplyDelete