Sunday, March 17, 2019

Cum să faci din proză poetică o poemă

***

dragostea mea
nu te iubesc pentru tine
nici pentru mine
nici pentru amîndoi împreună
nu te iubesc fiindcă sîngele m-ar îndemna să te iubesc
te iubesc fiindcă nu ești a mea
fiindcă te afli de partea cealaltă
acolo unde mă inviți să sar și eu nu pot face saltul
fiindcă în străfundurile posesiunii nu ești în mine
nu te cuprind
nu trec dincolo de trupul tău
de rîsul tău
există ceasuri cînd mă muncește gîndul că tu mă iubești
(cum îți mai place să folosești verbul ”a iubi”
cu cîtă ușurință îl lași să cadă peste farfurii și peste cearșafuri și peste autobuze)
mă chinuie iubirea ta care nu-mi servește drept pod
căci un pod nu se susține dintr-o singură parte
niciodată Wright și Le Corbusier nu vor face un pod susținut dintr-o singură parte
și nu mă privi cu ochii ăștia de pasăre
pentru tine operația dragostei e atît de simplă
ai să te vindeci înaintea mea
cu toate că mă iubești cum eu nu te iubesc

***

ah, da, nu am făcut nimic deosebit, ce vedeți între *steluțe* este o singură frază din Șotron, domnul Julio Cortázar, Polirom, cap. 93, pag. 464-465, traducerea Tudora Șandru Mehedinți, 2005.
aranjarea în pagină îmi aparține, mai precis: în locul fiecărei virgule am dat enter.

Friday, March 15, 2019

Continuă călătoria asiatică

Și sper să nu mai dureze mult, ă, ce vreau să zic cu asta?
M-am aventurat la citit din bucățele Raluca Feher, știu sigur că am început-o în decembrie, orișicîtuși, mai am puțin și chiar merge fragmentată. Buuun. Acum sînt la Japonia.

Cineva s-a apucat de Femeia minimarket și i-a făcut reclamă și m-am apucat și eu de ea de curiozitate. Ba chiar am și terminat-o.
Pe domnița femeie din carte o cheamă Keiko. Binențeles, singurul nume japonez posibil (vezi mai jos), mi-am zis eu la o bucată. Nu am reținut nici un alt nume din carte, bărbătușului eu i-am spus Șakira, bicoz. (era mai ușor de ținut minte, na).

Pfuai și la o bucată apare un personaj deosebit de secundar ;) pe care îl cheamă Tuan (cred). Și atunci mi-a picat fisaaaa că aseară am mai citit de un Tuan într-o povestire de Yiyun Li*, tadam.

Și mi-a mai picat fisa super super tare și m-am bucurat de memoria mea extraordinară: să vezi, vio, că în cealaltă singură carte :P japoneză citită de tine pînă acum pe domniță tot Keiko o cheamă, tada! Pfua, o să le iei fața cititorilor blogului (! o da, eu cred că sînteți mai mult de o persoană :D) cu cunoștințele tale de-a dreptul enciclopedice.

Nu o mai lungesc, cealaltă carte e Pădurea norvegiană a Haidukului Murakami (cum, nu așa îl cheamă?!). Cînd s-o caut pe Keiko printre personaje pe net, nema. Mulțumesc frumos!!!
Gugle mi-a zis că poate mă refer la Naoko? Sau poate Reiko?

Ei, ce să zic, ce mi-e Keiko, ce mi-e Naoko, sper că înțelegeți confuzia mea. Și Keiko crecă mi s-a fixat major de la Gilmore Girls, unde este o domniță (da, toate sînt așa) pe numele ei Keiko Agena. Da, gata, mystery solved.

PS Asiaticii sînt vag ciudați. Normal că am o opinie! :D

Yiyun Li e chinezo-americană, iar Tuan e în ambele cazuri vietnamez.

Friday, March 1, 2019

Secrete de familie (literare, avcorsz)

Post scris de pe telefon, fără alcool la bord (just sayin)

Cînd eram eu copil, din cînd în cînd își aducea mama aminte de cum s-a dus ea la cineva direct de la librărie și, pfuai, big drama, cum avea x cărți în traistă, soțu cinevaului a convins-o să îi împrumute și lui Muntele vrăjit.

Și de x ori am tot auzit povestea asta, pentru că am impresia că s-a lăsat cu nasuale, gen care muntele vrăjit aia e cartea mea uite aici e semnată etc etc.

4 volume avea Muntele vrăjit, cartea (!) aia. Ei, în toată chestia asta eu nu am reușit să înțeleg de ce a luat-o mama așa prin lanu literar de secară, carte cu vrăjitoare îi trebuie ei? și mai face și atîta caz despre asta 

A, da, și mi-era cam frică de posibilitatea ajungerii Muntelui vrăjit la noi în bibliotecă, eu cu vrăjitoarele etc. neîmpăcîndu-mă mai deloc (ba chiar fiindu-mi vag frică de ele). Der, ai sed it.

Acest post se dedică și unei cititoare foarte dedicate care momentan citește o carte foarte ezoterică din cîte înțeleg a unui autor neamț, Muntele prăjit parcă am reținut că se cheamă cartea. Bun.

Sunday, January 6, 2019

Scriitori controversați și muzică din Mongolia

După ce anul trecut am vrut să citesc un autor și am renunțat, pentru că era implicat într-un scandal din seria #metoo, cineva ;) a propus să-l citesc anul ăsta, cînd l-am gugălit și am aflat că a fost ”reabilitat”, adică mai multe instituții au investigat problema și au considerat că omul e curățel, așa.
Vorbesc despre Junot Diaz, cu ceva accente.

Căutînd ”adevărul” despre domnul de mai sus, am aflat întîmplător (!) că fix autorul pe care îl citesc fix acum, ok, azi, nu în timp ce scriu articolul ăsta, e și el bine mersi în scandalul #metoo. Ca să vezi și să nu crezi.
Despre Sherman Alexie este vorba.

LE Aici un link suplimentar despre Sherman Alexie etc.

Cum New York Times are informații fără număr, dar un număr limitat de articole la liber pe lună fără să ai abonament și/sau să faci șmecherii, am căutat informații pe alte site-uri. Și așa am ajuns la npr, care e National Public Radio, care nu știam. După ce am citit pe acolo despre Alexie, m-am mai plimbat puțin prin pagină și mi-a atras atenția un articol despre o bandă formație heavy metal din Mongolia.



Întîi m-am uitat la videoclip ca să mă hlizesc, dar nu chiar m-am hlizit. L-am lăsat să meargă și a doua oară și îmi place așa, în felul lui, deși nu am nici cea mai mică tragere de inimă să ascult de bunăvoie chestiuni heavy metal etc.

Nu cred că am mai ascultat muzică din Mongolia pînă acum. Țara asta mă fascinează binișor, din copilărie, de cînd auzisem de Ulan Bator și mi se părea că au timbre faine mongolii.

LE Flăcăii ăștia au nu știu ce instrumente nemaipomenite, dar ați auzit de Jew's harp?!?!?! Eu nu, articolul de la npr zice de instrumentul respectiv și mai jos aveți link la wiki, că ce ne-am face fără ea.

Friday, January 4, 2019

Azi despre Mongolia

Vorba vine, dar citesc destul de anevoios impresiile de călătorie ale Ralucăi Feher (wiki zice că Feher înseamnă ”alb” pe ungurește, mi-am dat în gugle pentru că am văzut la Monica un titlu de carte care avea ceva feher și nu era Raluca, era Regele alb, tadam!) despre Asia. Anevoiosul ține de mine, cartea îmi place, mă distrez binișor, îmi place răutăcismul autoarei care transpare pe alocuri. :)

Așa, zice acolo că nuj ce alți turiști or ajuns acolo, în Mongolia adică! după ce s-or uita la ceva documentar cu Ewan McGregor care face turu' Mongoliei și nu numa' și este pe DVD (da' pe bani, po să vă zic de pe-acuma, Netflix sau Amazon Prime nu îl au moka, sînt fff dezamăgită).
Și l-am scobit puțin pe Ewan, ce era să fac! Și am aflat că a fost căsătorit cu o tipă greco-franceză evreică și împreună au avut (și sper că mai au) trei fete, iar pe a patra au adoptat-o din Mongolia. Ewan a zis că (mie, aseară, la telefon, sau pe wiki na) fetele îs crescute în religia iudaică, el fiind oricum mai mult de poză creștin. Am mai recuperat un element de trivia cu evrei, iuhu!

A, toate chestiile în Mongolia par să se numească Ginghis. Adică sigur au bere și vodcă și poate mai au și alte cele, nu am reținut. Așa îl cheamă în română pe băițașu' ăsta, Ginghis, da? Că mi se pare destul de greu numele, mai că îmi vine să îi zic Gingis sau Ghinghis, tot aia. Phii.

Iată că în Elveția există un sat care se numește Gingins, wiki știe că are ca la 1200+ locuitori, bogați, sper, că eu așa am ajuns la localitate (să fim înțeleși, localitate merge de zis și la cătun, și la Tokyo??), gugălind un jucător de tenis francez, Jo-Wilfried Tsonga, care acolo plătește impozite. Cum, nu? Mă rog. Mi s-a părut că seamănă așa Ginghis cu Gingins.

Cam asta am avut de spus. Babay!

PS M-am dezabonat pe Twitter de la cele 345324 canale pe care îmi curgeau informații despre tenis. Parol! Sînt pe care să îmi purific și lista de pe instagram la capitolul ăsta, pfiu, greu, greu.

Thursday, January 3, 2019

Postu' 1

Sau postarea, mai știu eu cum se cheamă chestiile astea?

Am vrut să mai scriu de circa 822 de ori, așa că acum m-am apucat de compus, pentru căci altfel iar nu scriu nimica. Văd că în 2017 și 2018 am fost deosebit de constantă, am scris pe bloc de 13 ori de căciulă. Nici măcar nu am planificat să fie așa.

***

A, crecă voiam să scriu despre despărțiri, cum în 2018 am dat două cărți (bune, domle, serios, da le-am citit și am considerat că nu le voi reciti, adică pe una, pe cealaltă o mai aveam în germană).

Am mai făcut o super sortare cu P. și am ales niște genți din uriașa noastră colecție de păstrat și un vraf uriaș de donat, bașca unele de dat la gunoi. Am fost foarte încîntată că am apucat să salvez o gentuță pentru fetița unei prietene, pentru că P., în elanul excesul lui de zel, a zvîrlit și gențile de aruncat, și alea de donat. Olé!

Mi-am luat din România niște păpuci foarte comozi de care sînt foarte încîntată. Cînd să cîntăresc bagajul, ieșea un pic cu virgulă, că na, iar am cumpărat cărți (despre asta poate altă dată), am primit borcane :D și o cantitate impresionantă de nuci. Cînd mă gîndeam eu că dom'le, lasă că la aeroport o să mai scot din nuci dacă e ceva, că erau cu tot cu lemne :D, mi-a venit gîndul bun, da' greu. (Și ampresea că a mai fost o minte cremenală la mijloc care mi-a mai dat idei!) Am cedat păpucii vechi, o pereche de cizme care erau okeiș, dar departe de a fi superbe haha, le aveam cam de 6 ani, și niște alte chestii care poate erau și mai babe. Da, puteam să le mai port poate încă 10 ani, dar știu că au fost donate de unde le-am lăsat eu și chiar mă bucur. Recunosc că le-am pozat la despărțire, că am mai pățit să mă întreb da unde este dom'le chestia x că eu știu sigur că am avut... a, da nu cumva am dat-o?

În ultima zi a lui 2018 am fost cu P. la IKEA să mai cumpărăm un braț de rafturi, că nu știu cine tot cumpără cărți la noi (!!!), de nu mai avem loc de ele. No bun, pe 1 ianuarie P. s-a apucat de montat și io am plecat la plimbare (adică chiar m-am dus să mă plimb). P. a făcut și o sortare și pregătise ditamai lada cu hîrtie (cărți de-ale lui vechi gen programare în limbajul x care nu se mai practică) și io mi-am făcut așa un calcul, taci că scobesc cutia aia mîine cînd pleacă P. pe ogor. Numa bine că la ieșirea pe ușă a doua zi, P. a înhățat și cutia la subraț și eu am rămas ăăăăăă sigur nu e nimic de-al meu în eaaaaa? Sigur, a zis P. Și a trebuit să înghit gălușca, ce era să mai fac.

A, da, și cînd eram eu bine mersi la plimbare nuj cum am reușit să trag de căști sau ce s-a întîmplat, da le-am rezolvat (s-or defectat #gen!) și după ce am mai tras de cablu în țîșpe direcții, m-am hotărît să le zvîrlu și am făcut-o foarte artistic la un coș în centru' orașului, care nu corespunde cu reciclatu' electronicelor etc., da corespunde cu stilu' meu, că alfel iar zăceau fo 14 ani într-un sertar, lasă că se repară ele singure, știți voi, ca fotoliul din Friends.


#letgo


A, vreau să mai scriu ceva. :P

LE La mulți ani! :)

Îmi doresc pe viitor să nu mai plîng (:P) de dorul obiectelor împrumutate cuiva care să spunem ar necesita ceva mai mult timp să găsească drumul acasă. Sau nu mai ajung deloc. Da, la tine mă gîndesc, fosta colegă de serviciu de la aeroport, care ești păstrătoarea unui DVD cu Fata cu cercelul cu perlă și a unor cd-uri nu mai știu cu ce! :D