vineri, 30 decembrie 2011

Diferenţe

Aho, aho, sper că aţi petrecut sărbători fericite şi vă urez La Mulţi Ani 2012! :)

Moşul meu a fost deosebit de generos şi mi-a adus printre multe multe alte chestii, un nou aparat de fotografiat, un Nikon foarte şmecher, pe care foarte sincer nu prea ştiu să-l folosesc şi probabil că sînt cu el ca o tută care face poze la apus cu bliţ:) (doar că am reuşit după lupte îndelungate să scot bliţul).

Mai jos cîteva poze de la Crăciun, mai precis prima zi la mătuşa lui P., ultimele două de la tatăl lui P., de luni.


cele mai drăguţe şosete peste ciorapi de pirat:>



eu în rochie OMG, o rochie care acum x ani era fix ca un sac şi acum abia-abia am tras-o peste burtă şi a trebuit să dau din nou nişte răspunsuri despre în ce lună sînt. în plus, am purtat-o şi marţi la balet la Lacul lebedelor, unde am şi răcit, cred, pentru că acum strănut vîrtos etc. Acolo am jucat din nou cartea gravidităţii (inexistente), pentru că am intrat "ilegal" cu o sticlă de apă, ceea ce l-a jenat teribil pe P., plus trei covrigi, ca să ştiu o treabă (pentru că-mi era super foame şi eram patru, n-am vrut să mănînc ca o ţărancă singură, doar că ceilalţi doi rămăseseră în sală, eniuei, palpitant. am făcut un kil de firmituri de sare.)


habar nu am dacă a fost gîscă sau raţă, da' a fost bună!


muffins aduşi de P., făcuţi acasă, acolo a turnat doar ciocolată caldă pe ei:>


cel mai tînăr fotograf din familie (cu camera mea cea veche)


unul din multe momente artistice ale serii :-)



courtesy of P.


So, eu deocamdată n-am idee cu ce se mănîncă acest nou aparat foto. Am făcut poze şi cu cel vechi, unele din unghiuri identice, sînt foarte curioasă cum va ieşi comparaţia.

miercuri, 7 decembrie 2011

Scurtă poveste cu morală la liber

Azi am stat acasă, aveam nişte trebi de rezolvat, surpriză maximă, am amînat şi n-am făcut nimic. Ba da, am dormit în două reprize. Vai, şi-am citit vreo cîteva pagini.

Prin casă ar fi o groază de chestii de făcut, m-am uitat eu în calendar (!) şi-am tras concluzia că nu, azi nu, mîine poate.

Dar cînd m-am trezit ultima oara m-au apucat aşa nişte remuşcări, am pus mîna pe aspirator şi-am făcut un mic pospai. Am ridicat nasul din parchet şi-am văzut pisica pe pervaz, era o ploaie torenţială, am lăsat urgent tot şi m-am repezit s-o salvez.

Îi dădeam eu de mîncare bine mersi, ea mînca fericită, cînd mă gîndesc ei poate acum ar fi momentul să-i spăl colecţia de vase de pe terasă, dacă sînt numai bine ude de la ploaie. Nu erau doar ude, aveau chiar apă în ele.

Doar nu era să le plimb prin toată casa pline de apă, hai să arunc apa. Şi să nu ies totuşi în ploaie, să le zvîrlu de la distanţă apa. Zis şi făcut, primul castronel a mers, al doilea a plecat cu tot cu conţinut.

Aşa că m-am înbrăcat frumuşel, haină de ploaie, şlapi de plastic, ditamai peria care s-a despărţit de coadă şi mi-am făcut de lucru bine-mersi, măturînd cioburile în potop. Nu puteam să le las pe cînd se usucă, e colecţie de pisici prin sector, nu voiam să am ceva pe conştiinţă.

Numai bine adunasem o moviliţă, dau să aduc făraşul, amorezul pisicii "noastre" dă să-şi bage nasul în cioburi, stai şi păzeşte-l şi pe ăla să mănînce. Foarte distractiv.

Uel. Mă mai gîndesc la morală. Da' nu mai bine stăteam eu mai departe în pat?!


marți, 6 decembrie 2011

Blogul culinar loveşte din nou! :D


Phii, ce titlu de post am ales, phii!

În pozele de mai jos se va vedea cu ochiul liber cam ce au băgat la ghiozdănel* P. şi vio de cînd au trecut de check-in pînă la sfîrşitul zilei doi de concediu.

Voila, la aeroport în Frankfurt, fiind ei foarte inspiraţi, au băgat un cîrnăcior, fiecare după preferinţele lui, zic inspiraţi, căci am precizat că mîncarea la Lufthansa e cu noroc sau fără. De data asta fu fără, dovezi pe peliculă:P nu avem, a fost ceva "prăjitură" umplută congelată/dezgheţată, P. a mîncat-o pe a lui, eu am gustat din ea, una am luat-o cu noi pentru zile negre şi-am zvîrlit-o după cîteva zile.

(Alei, am ameţit persoanele, asta-i viaţa, nici n-am mai pus disclaimer cu alcoolul, alei!)

**

un aspect pozitiv la aeroport: la standul ăsta puteam lua şi băuturi, ne-am abţinut, ne-am aşezat la o masă şi am constatat că într-un loc "mai ascuns" se afla o maşină de cafea/ceai, cu x feluri de ceai şi chiar şi ciocolată caldă. Gratuit. Nu mai ştiu dacă am scris, cînd am zburat la Berlin, am constatat că e mai ieftin să iei apa minerală de la automat decît de la stand (vorbim de aeroportul Frankfurt în continuare). Am mai reperat cel puţin o maşină de asta.



Daaaar gazda voastră culinară feminină (WTF?!) a descoperit în avion sucul de roşii, ok, redescoperit, au urmat nişte aiureli cu sare şi piper foarte distractive. Ajunşi acasă, am băgat urgent un suculeţ de roşii, aşa, de control, m-am enervat că era deja sărat. Da' poate eu vreau ca la noi la ţară fără sare!!!!

În mijloc se vede primul nostru jurnal de bord, în care cel mai mult a scris P.!!!


Cum ziceam, ajunşi la hotel, camera nu era gata (săraca, ce vină avea ea că noi am ajuns destul de cam devreme?) Suc de portocale proaspăt stors eu şi vinu' casei P. Cu vedere la mare de data asta.


Ok, ne-au dat camera, dar eu eram ultra mega lihnită. Şi nu cred c-am apucat să precizez, era sîmbătă, mă aflam într-o ţară străină şi hotelul nostru se afla chipurile într-o localitate, dar eu în afară de încă un hotel, n-am mai văzut altceva.

Aşa că ne-am lăsat bagajele în cameră în timp ce un nene ne punea perdeaua:) (Suuuuziiii, acu' serios, se scrie perdeaua sau perdeaoa? Înclin spre u totuşi. Mersi.)
P. apucase să se informeze că restaurantul e deschis pentru prînz pînă la ora x, mai aveam ca la 20 min.

Precizare: dacă ziceai dinainte că o să mînci de cel puţin trei ori la restaurantul lor, masa de seară (cred) costa 14 EUR în loc de 16,5. Iniţial am vrut, în pustietatea aia, mie mi-era că o să facem foamea. Deocamdată era vorba de masa de prînz! Pînă la urmă n-am mai luat.

Cînd am intrat în sală, era destul de pustiu, ni s-a spus cît costă mîncarea de la bufet de persoană (ca la 15 EUR) şi ni s-a mai susurat în taină că după uşa aia este restaurantul a la carte. Noi ne-am speriat c-or să ne ia pielea de pe noi (şi bufetul arăta binişor), aşa că am ales bufetul.

Unde urma eu să "descopăr" cuscusul. Am mai mîncat la viaţa mea, da' nu i-am dat importanţă.

Farfuria asta e micuţă, dar fiind fotografiată de sus, nu se vede că e cam vîrfuită... Am luat mai mereu roşii, mi-a plăcut aspectul lor "imperfect". Şi da, erau şi bune la gust. Cartofii erau scăldaţi în ulei, dar mie mi-era foame, după cum am mai zis. În imaginea de mai jos, porţia 2 din 3 ale mele...


Voila porţia de seară, tot bufet. Observ brocoli. E drept, multe legume, dar mersul de x ori la bufet, că na, e cu refill:), duce la nişte blugi purtaţi tot concediul culmea culmilor foaaaarte strîmţi în ultima zi, mai ales în avionul de întoarcere, cînd ei în mod normal trebuiau să cadă de pe mine. În plus, nestatul în camera de hotel creează impresia falsă că vaaaai cît am mai vizitat şi cîîîîît am mai umblaaaat vai ce mă dor toate alea, cînd de fapt 2/3 din timp am stat cu fundul în autobuz, asta la modul optimist. :(


Paparaţii :P noştri nu au fost mereu pe fază, a fost mereu cîte un moment prăjituristic/îngheţăţistic care nu prea s-a înregistrat!!

Ziua 2

La terasă în Valletta, am mîncat bruscheta (cine ştie să scrie corect, please do!) excelentă şi un antreu tradiţional maltez. Pe cele două farfurii din "prim plan" (ăsta cum se mai scrie?!?!?!?) e o singură porţie împărţită. Conţine unu-x biscuiţi condimentaţi, măsline, roşii deshidratate (cred că aşa le zice), murături (nu m-au pasionat), o brînză malteză şi ea condimentată şi o pastă misterioasă. Pînă nu uit, era o pastă de linte neagră cu diverse mirodenii, bunuţă, altfel. Cred! că e şi un cîrnaţ tradiţional. Chestia asta se cheamă cam la fel peste tot (noi am mers cu ghidul şi am pus degetul şi am întrebat aveţi asta!?), dar diferă de la restaurant la restaurant (şi de la insulă la insulă:)).


Desertul mmmmmmmm profiteroles şi tartufo smth, nu găsesc pe google.it, oricum prim-planul fu o nebunie, P. a avut surpriza ca desertul "lui" (l-am mîncat tot eu, cu spiritul meu de sacrificiu!) să fie foarte rece, sort of acum scos din congelator.


Bine, mai şi băgaserăm nişte beri şi cafea, apoi autobuz un ceas şi laţi în cameră. Era prea devreme să ne culcăm, la fel, prea devreme să mîncăm: nu era încă deschis şi nici nu era foame încă!!! Dar ştiam că va veni!

A venit aşa un pic... maaaaaaaare greşeală, mai bine am fi dormit duşi pînă dimineaţă! Dar cred că ne-a fost frică să nu păţim ca la Gilmore Girls cînd se trezesc Lorelai (cu a?!) cu C. în Paris la x noaptea, totul închis, ei cu diferenţa de fus orar în cap şi foamea în stomac.

No bun, eram obosiţi, hai să ne încălzim cu o supiţă, astea oricum sînt nişte cantităţi neglijabile la restaurante!

Hopa, nu la al nostru! Cînd ni le-a adus chelnerul, ne-am dat seama că ceea ce deja mai comandasem fusese o greşeală.

Supa fu foarte bună.


În fantezia mea naivă, eu mai comandasem nişte bruschete şi antreul ăla tradiţional. Care bruschetele nu erau ca alea de nota 10 de mai devreme, poate erau ele de felul lor oricum de nota 10, dar eu salivam după alea din Valletta, iar porţioara de o persoană a fost măcar de două, nemîncate de două zile.

Roşioarele alea au fost cele mai bune ever! (între fasole şi brînza tăiată felii)


P., un mare domn care se respectă şi mănîncă foarte sănătos, şi-a luat nu ştiu ce cozonac de mare. El voia lampuki (zicea ghidul nostru că e peşte autohton), dar la noi la hotel nu era. Cu saladă şi cartofi prăjiţi by default.


După bătălie


m-am declarat învinsă şi-am sperat să nu visez urît, da' ampresia că am. Da' numa' puţin, că m-a salvat P.


*boala aia urîtă cînd vorbeşti despre tine la persoana a treia loveşte din nou, ca în titlu.

duminică, 4 decembrie 2011

Despre Malta*

nu ştiam mare lucru înainte de-a merge acolo, nici acum nu ştiu cine ştie multe, dar ceva mai mult.

Malta e o republică proaspătă în Europa, de vreo 30-40 de ani:P (detalii pe wikipedia, normal), are preşedinte guvern nebunii:P.

Şi, pe lîngă limba engleză oficială, mai este malteza, care este singura limbă semită/ică scrisă cu caractere latine şi care pentru urechiuşele mele neobişnuite cu ea sună cam ca araba, cu cîte un cuvinţel în engleză sau italiană din loc în loc.

Maltezii mi s-au părut primitori (aproape toţi), P. a făcut mişto că sînt mici de statură mulţi dintre ei (credem noi că erau maltezi, dar apoi i-am luat interviu chelnerului Timur din Rusia şi am aflat de la el că foarte mulţi dintre angajaţii în turism sînt străini).

Am făcut ca de obicei bagaje pînă în untima clipă, a ieşit cu mici scîntei, normale, mi-am cerut pardon în maşină, la aeroport deja eram ultra mega relaxaţi, de numai bine am trecut amîndoi prin poarta de control care ne-a ţipat ca pe ditamai criminalii căci de relaxaţi ce eram aveam amîndoi un pumn de monede şi pentru amatori chiar şi monezi în buzunare. Eu fiind mai cu moţ am desfăcut şi rucsacul foarte contrariată şi surpriza surprizelor aveam chiar o sticlă de apă în el:)) din care am băut că mi-era sete şi doamna de control m-a crezut apoi pe cuvînt că e apă, aşa că nu m-a mai pus s-o svîrlu. Da, cuvîntu' ăsta se scrie cu z.

Mîncarea de la Luftansa pe drumul spre Malta fu execrabilă, pe drumul înapoi fu foarte bună. Mîncarea de la Tarom e excelentă, după părerea mea. A, şi multă. Bun. Am aterizat fără emoţii, a venit un nene şi ne-a luat cu maşina spre hotelul nostru. Aeroportul e în sudul insulei, noi am locuit în nord. Numai bine, să ne facem o impresie despre Malta.

Camera noastră nu era gata, aşa că am stat la barul hotelului eu la un suc de portocale proaspăt stors:), P. la un vin. Camera a fost normală, cu vedere spre nişte dealuri, problema au fost pereţii, mai precis în prima zi, în care nu s-a întîmplat nimic decît că am mîncat şi am dormit, am apucat să aud cum răcnea copilul sau grămada de copii din camera de alături. Nu plîngea, urla aşa de amoru artei. Evident că mi-a ieşit fum pe urechi. Noroc că au plecat a doua zi, cred. Apoi au venit nişte nemţi în camera cealaltă, pe ăştia i-am auzit cîntînd la duş. Evident, puteam şti exact la ce program tv se uită fiecare. (Noi, nişte finuţi, n-am deranjat pe nimeni.)

Asta fu sîmbătă, ziua minunată în care am descoperit cuscusul, care dacă se cheamă cuşcuş să fie sănătos. Am mîncat aproape în fiecare zi şi intenţionez să-i fac cadou lui P. o carte de bucate tematică:>!

Duminică n-am idee de ce ne-am lălăit aşa mult, oricum, am reuşit să ne urcăm în autobuzul expres X6 spre Valletta. Unde am şi ajuns, drumul a fost fain, capitala Maltei e frumoasă ca o bijuterie:) (!?), din păcate timpul ne-a ajuns doar pentru nişte poze şi impresii artistice şi localizat nişte muzee şi obiective turistice, cu planul de-a ne întoarce neapărat. Bine, am şi mîncat, apoi la autobuz, pa-pa, Valletta! :(

Luni am avut randevu cu Fiona, care era "ghida" noastră, vorba vine, era din partea firmei cu care am avu excursiunea. Ne-a informat că ne ia o maşină spre aeroport joi şi că sînt nişte excursii contra cost la preţuri astronomice, plus nişte goange despre autobuze, pe care le-am demascat noi în timp. :)

Datorită acestui randevu minunat, care fu la 10:30, am cam ratat planul de-a merge o zi pe insula "soră" Gozo, pînă la urmă am ajuns în vechea capitală a Maltei, Mdina, care este o bijuterie
vai de mine am mai scris deja cu bijuteria!!!
hmmmm
Mdina este ceva foarte deosebit! :) Se mai numeşte "oraşul tăcut" pentru că aproape că nu circulă maşini pe acolo şi în afara faptului că na, s-a mai modernizat, are curent electric, apă curentă etc., a rămas la exterior un oraş medieval şi chestia asta e spectaculoasă!!! Am mai fost în "oraşe vechi", mi-a amintit mult de Barcelona, dar Mdina e mai mult decît atît, chiar te aştepţi să apară cavaleri în armuri de după colţul următor etc...!

Asta a fost luni.

Planul era: marţi Gozo, miercuri un tur (?) al porturilor, care venea gratuit după excursia în Gozo, nu dura cine ştie ce mult şi mergea la fix cu nişte muzee în Valletta.

Socoteala din cameră nu s-a potrivit cu furtuna care-a venit şi-a cam inundat peisajul şi-a ţinut cam toată ziua, de ne-a vag sinistrat.

Da' aşa îmi bătea inima la Gozo, că n-am vrut să renunţ! Şi bine am făcut! Am mers cu feribotul miercuri (pardon dacă se scrie altfel) de pe o insulă pe alta, ne-a plăcut mult, şi-apoi am luat autobuzul turistic cu etaj şi fără acoperiş la etaj. :) Am descălcat la Ggantija şi-am amuţit. Acolo sînt nişte temple pardon cele mai vechi temple, aşa cum se poate vedea dînd click în wikipedia.

Am fost destul de spiciles:P, apoi am luat autobuzul următor spre capitala Victoria (fostă Rabat) (Rabat se cheamă şi oraşul aflat la 5 minute distanţă de Mdina pe insula "mare"). Apoi am făcut turul semi-complet, am descălecat în Victoria, am mîncat, am vizitat citadela, catedrala, muzeul, totul foarte pe fugă, am apucat să iau unul-două suveniruri:>, din nou în autobuz, direct în port la feribot, lăsîndu-mă cu ochii în soare, cică era în reparaţie nu ştiu ce drum spre nu ştiu ce sat unde voiam eu musai să văd nu ştiu ce biserică, a cărei cupolă e a treia ca mărime din Europa, zice ghidul nostru, deci mai mare decît cea din Mosta, care se poate vedea vag în postul precedent despre Malta.

Dar a fost bine aşa, ne-am completat lista de to do pe data viitoare... Din păcate, au mai urmat doar mîncări, bagaje, somn, pisici (n-am mai fost pe insule de-astea, da' am mai văzut la tv) erau gîrlăăăă..., drumul la aeroport, bye bye Malta, see you soonish!

**poate, dacă ies zarurile cu noroc, mai scriu cu poze un pic despre mîncare(a malteză).

*post scris supt influenţa băuturii alcoolice bere. Mulţumesc pentru înţelegere. :)

sâmbătă, 3 decembrie 2011

Ecshan fara diacritice, dar cu pozi

Transmitem in direct de la fatsa locului. In poza trei din coada se poate remarca o camila. Argintie.















vineri, 2 decembrie 2011

the very first

marea


Mosta


stradă în Valletta


"reclamă"


"room with a view"


Mdina <3


view from Mdina


"vreau şi eu ce iei tu"/"grindină"


culorile mării pe furtună


hai că n-a fost chiar aşa de rău/outro


duminică, 6 noiembrie 2011

Minibilanţ

Săptămîna asta a fost foarte stranie, de ziua de luni nici nu-mi mai amintesc mare lucru, dar primele trei zile ale lunii ăsteia au fost pretty much sub orice critică, una mai proastă ca alta.
Noroc că pe vineri aşa s-au mai dres ploile cît de cît - doar că s-a adunat oboseala după o săptămînă record la serviciu, somn puţin, alcool amestecat (amestecul şi nu cantitatea au cauzat).
Două zile am făcut pe fashionista :) (sau mai multe), toată seara am fost ca o fetiţă care poartă prima oară rochie şi era ca un fel de oftat pozitiv manifestat în cuvinte "ich trage ein Kleidchen".
Vremea a fost grozavă, soare incredibil şi cald, am făcut o căruţă de puncte la pariurile fotbalistice, dar sînt pe ultimul loc - sezonul meu a fost foarte prost.
All in all, am reuşit să urnesc nişte munţi în existenţa mea:P şi sînt mulţumită.



Dar am un nod în gît şi-mi vine să plîng. Şi mi-am ales şi-o piesă pe care, doar că acum mă culc.

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Paralele in/egale

Am fantezii cu mine mergînd la Riki (profesoara de ebraică) şi rugînd-o să-mi facă rost de versurile melodiei mele preferate (n-am nici titlu, nici interpret...), cam aşa cum o asaltau în pauză colegele pe profesoara de germană în clasa a şasea şi-o rugau să le traducă horoscopul din revista Bravo.

marți, 25 octombrie 2011

Worms 2.1

Majoritatea fotografiilor din seria asta sînt făcute de P., nu prea mai ştiu cu exactitate care anume, dar, normal, alea mişcate, încadrate aiurea etc. sînt numai şi numai opera lui! :)) (glumesc, parţial)

Martinsgasse, de unde şi numele :P



aici începe Judengasse


O hartă a cartierului evreiesc de pe la 1780, din vitrina cafenelei Affenhaus


sinagoga veche:)


intrarea în Mikveh - datează din 1185 (am ales termenul englez, iaca)


 baia rituală (?)


 spatele sinagogii :>


poarta (?) lui Rashi


zidul de nord al oraşului (cred)


interiorul sinagogii - arcada din stînga dă în sinagoga femeilor, care pe vremuri era separată de cea a bărbaţilor printr-un perete.



Planul meu fusese să trecem prin cartierul evreiesc în drumul spre Rin şi voiam să ajungeam neapărat şi la cimitirul evreiesc (care se află în cu totul altă direcţie:) ) pe lumină. Aşa că am parcurs repejor Judengasse, din păcate, pentru că uel nu este mai nimic de văzut! Sînt cîteva (2? 3? 4? 5?)magazine/cafenele la începutul străzii, dar părea pustiu totul, un magazin de suveniruri care vindea pălării de Panama (da!?), o cafenea nu foarte îmbietoare (am citit chestii faine despre Affenhaus, nu mai ştiu unde - se organizează concerte şi nu mai ştiu ce:-)), bine, nici nu ăsta era scopul plimbării noastre.

Piaţa Sinagogii este micuţă, mă aşteptam la ceva mai mare, pe stînga cum vii dinspre Martinsgasse este o clădire cu o placă memorială - acolo a fost sinagoga Levy. Vizavi de ea este sinagoga de mai sus, dacă nu ar fi avut şi ea o placă memorială, nu mi-aş fi dat seama ce e. (Nu că mă pricep la sinagogi!, dar de obicei au măcar o stea a lui David la vedere (iaca, wikipedia în română e de acord cu mine.))

Poza de mai sus cu "spatele sinagogii" are într-adevăr o mică stea în vîrf, nu poza, sinagoga, văzută din unghiul respectiv.

Ce m-a mirat foarte foarte tare e că nu era nicio maşină de poliţie la vedere (şi nici nu prea avea unde să fie ascunsă). Îmi amintesc că am văzut poliţie în Marais în Paris, în Frankfurt este mereu şi cred că la fel în Köln. Deşi parcă mai nimerisem o sinagogă în Paris, undeva pe lîngă Opera Garnier, parcă nepăzită.

Am intrat în curte, pustiu. Ne-am învîrtit pe acolo, am coborît la Mikveh, am făcut turul, am ajuns la Casa lui Rashi/Muzeul Evreiesc/Arhivele oraşului. Am vrut să intrăm, dar nu eram hotărîţi, nu ştiam exact ce vrem să facem... am căutat un supermarket să luăm apă şi ne-am întors să vedem sinagoga şi pe dinăuntru. Muzeul a rămas pe data viitoare :(, în sinagogă iar n-a trebuit să spunem nimic nimănui, nu tu buletin, nu nimic. În sinagoga femeilor (cum spuneam, partea din stînga, nu se vede în imagine) sînt nişte plăcuţe cu victimele din Worms, cîteva sute. :-(

Formularea lasă de dorit, dar n-am alta : atmosfera în zona asta e unică, aş spune plăcută, dar mi-e teamă că exagerez. M-a întristat (ăsta e cuvîntul) că, dintr-o comunitate înfloritoare, astăzi mai locuiesc în oraş doar ceva peste 100 de evrei; cred că mi-ar fi plăcut să fie o băcănie ceva cu produse kosher acolo:), mi-am dat seama că lipseşte, poate intru eu în afaceri la un moment dat!
Mi-a plăcut totuşi (la plăcutul ăsta mă refeream mai înainte) că, după atîtea distrugeri şi atîţia morţi, măcar s-au străduit să reconstruiască ce-a mai putut fi reconstruit... Sinagoga e muzeu, dar se oficiază şi ceremonii religioase.

Am mai citit apoi în ghid că am ratat şi o aşa numită "Casa la soare", hm, de fapt se pare că am văzut-o şi P. a spus ceva că e casa comunităţii, eu l-am contrazis şi aşa a rămas. Hm.

Vreau neapărat să mai merg şi să vizitez muzeul. Şi să mă plimb cătinel pe Judengasse...

PS Nu cred că am scris pe blog despre asta, din septembrie m-am apucat - serios - de ebraică, adică merg la un curs în Frankfurt. Am avut două săptămîni de vacanţă, mîine am iar, abia aştept. O., toda! :>

(spre deosebire de - neserios -, cum mă apucasem în decembrie 2009, singură, şi-am abandonat repejor, pardon, postponed :))

LE am tot încercat să public postul ăsta aseară, nu a vrut deloc să meargă, l-am salvat în mail şi l-am copy/paste-at din nou, în drafts nu a vrut blogspotul să mi-l salveze de la o bucată încolo. Sper să meargă acum!!!

(din drafts: LE postarea continuă la mine în drafts, dar nu reuşesc s-o public, cred că s-a defectat blogspotul.)