joi, 19 octombrie 2017

Let´s dance

Acum x ani (aș zice 6, că așa arată posterul pe care îl am atîrnat în stînga) mișunam cu ceva treabă prin Frankfurt, probabil la cursul de ebraică, și, din ce îmi amintesc, cred că fusesem pusă proaspăt pe liber de la minunatul meu job de atunci de super vînzătoare la aeroport, ole. (Vai, chiar, nu am mai avut de ceva timp coșmaruri (noaptea adică) despre marele job!)
Așa. Și mi-au picat ochii pe un afiș și am notat sau ceva (nu aveam smartofon atunci!) și acasă am căutat pe net și am luat bilete la un spectacol de dans al celor de la Batsheva Dance Company. Ce am văzut pe scenă ne-a cam dat pe spate pe mine și pe P., parcă Angela* și gagicu nu chiar au fost mega impresionați. Dar noi doi am zis dom´le dacă mai dăm de ăștia vrem neapărat să-i mai vedem.
Apoi, în mai 2015, niște coreografi care au lucrat cu Batsheva, Sharon Eyal și Gai Behar, au trecut cu noua lor producție chiar prin tîrgușorul nostru. Iuhu, i-am văzut. Iar ne-au plăcut mult. A, bine înțeles că pregătirea mea și a lui P. în domeniul dansului este cam egală cu zero, indiferent că vorbim de chestii clasice sau moderne. A, ba nu, pardon, știm jazz hands, am fost la Joey Tribbiani Dance Academy!




Anul ăsta am stat o lună în Tel Aviv.
Între multele chestii organizatorice, după ce m-am gîndit să văd ce fac Batsheva, care evident sînt din Tel Aviv, am uitat de ei. Într-o seară, colega mea de cameră mi-a spus că mîine seară merge la ceva spectacol de dans. Mie mi-au sărit ochii din cap. Ahlei Batsheva!? Crecă da. Erau aproape sold out, pînă mi s-a blocat mie browserul :), nu am mai găsit bilete, nici nicăieri pe net, așa că mi-am zis că nu a fost să fie și asta e. Colega de cameră a menționat spectacolul respectiv ca una dintre experiențele cele mai grozave din cursul șederii ei în Israel. Mheh!

Săptămîna trecută am aflat întîmplător că vin în Frankfurt Sharon Eyal și Gai Behar. M-am uitat pe net după bilete, mai erau, m-am relaxat și aproape am uitat. Cînd m-am uitat din nou, am zis acum iau bilet, nu mai stau!, am dat click pe bilet pentru student. Taxe poștale aproape cît biletul. Vălei, da de ce? A, pentru că spectacolul era aproape mîine și biletul nu mai avea cum să fie trimis cu poșta normală. Bun și așa!
Luni am fost să văd ce nebunii au mai făcut Sharon și Gai. Nu a interesat pe nimeni dacă sînt sau nu studentă. De asemenea, era cu loc pe scaun, dar locul la alegere. Așa că m-am așezat pe rîndul 8 fix în mijloc. A fost din nou o experiență năucitoare. Aproape nu am respirat. Cred că la fel s-a întîmplat și cu ceilalți spectatori.
Am văzut două mhh bucăți. Sara, urmată de Killer Pig. Am găsit pe youtube un fragmențel din Killer Pig din 2009. Nu chiar seamănă cu ce am văzut eu de curînd, în Frankfurt au fost 5 dansatori, ceea ce schimbă coregrafia clar.
O căutare pe vimeo.

Întîmplător, plecăm joi seara tîrziu la Stockholm. La Opera din Stockholm poate fi văzută Sharon Eyal pe 18 octombrie și pe 24 octombrie &. Noi sîntem acolo între 20 și 24 la prînz, ce ironic. :D Lasă că dacă nu îi urmăresc acum pe toate canalele media posibile și imposibile! :D


*mama lui P., nu e vina voastră că probabil scriu prea rar despre ea, așa că ați avut timp să uitați ce și cum.

PS Post scris miercuri la prînz, dar nu am vrut să floodez internetul cu postările mele, de asta le public mai tîrziu (uneori).

miercuri, 18 octombrie 2017

Hai să dăm mînă cu mînă

Vorbesc de două mîini stîngi, după cum se va vedea mai jos.

P. a făcut săptămîna trecută supă de dovleac. Într-o seară i s-a făcut colosal de foame (era ora de nani pentru unii dintre noi deja, care lălăiau în pat cu motanul), și-a pus supă la încălzit, a pus-o în bol, a deschis mașina de spălat vasele să trîntească diverse chestii în ea, a reușit să facă și un număr de mare echilibristică jonglînd cu bolul de supă prin bucătărie, care bol pînă la urmă a aterizat în mai multe părți pe jos, iar conținutul lui mai peste tot, mai ales pe pantalonii de pijama ai lui P., care acum sînt cu picățele, că un șip de veniș nu i-a putut scoate din boale. Arată magnificenți tu sei dă list. Dar sînt curați!!! (aceeași soartă au avut și tricoul și un prosop, dar de alea ne doare mai puțin.) Motanul a zburat din pat la auzul cioburilor în formare, P. a cerut detalii despre sistemele noastre foarte complicate de dat cu mopul... Operațiunea de îndepărtat urmele dezastrului a durat lejer o oră pe ceas. Apoi P. s-a mulțumit cu niște pîine cu brînză.

A doua zi de dimineață lălăiam și eu în pat cu motanul, ca omul. Din bucătărie se aud niște zgomote neobișnuite, urmate de strigătul liniștitor al lui P.: ”Totul e OK!”

Seara l-am întrebat ce se întîmplase. A, știi cuțitul ăla ceramic pe care mi l-ai adus tu din .ro acu x ani? I-a venit vremea, după ce l-am scăpat pe jos dimineață.
Era prea tîrziu să îl conving că ar mai fi putut fi folosit, așa ciobit cum era.

Cam asta la capitolul incidente. În bucătărie, adică.