miercuri, 20 septembrie 2017

Impresii după vizita de lucru la Pitești

Adică de fapt lîngă Pitești, am mers cu taxiul, bicoz I can. Eram bizi pe telefon și nu am fost atentă dacă era pornit radioul. Știați că în Pitești este bazin olimpic? Oa.

Ți-i fuami?
A, nu, chiar am mîncat la greu azi. Da o br merge. Ei, bine, dacă mîncați voi...

 Nobles oblij, au mai intrat niște mămăligă, ghiveci, saladă de vinete și dulceață de cireșe amare. Cer pardon, ampresea că mai era ceva, da crecă am uitat.

Br la lumina lumînării, că a fost furtună cu artificii și curentu dus a fost, chiar de doo ori, da am stat în curent, să compensăm. M-a adoptat o pisică, se pare că nu avea purici.

La culcare l-am întrebat pe domnul găzdoiu dacă ne mai vedem dimineață. Clar!

Dimineața situația a fost totuși alta, dat fiind că am făcut ochi pe la 10, ups.

Fulgi de ovăz cu lapte. Cafele. Am vorbit de mai aveam o mutare și ne dureau gurile. Prînz: ca aseară, bonus un ochișor.

Cu taxiul la gară. Europa FM. Laura Pausini. :d

Mi-e cam somn. Mă duc la București, că e furtună, da vreau să mă mai doară olea gura, plus că vinete mămăligă br chestii.

Ce fain că am cărat aparatul foto de un kil jumate după mine, da nu l-am scos din paporniță. Mna.

Vă dorim noapte bună.

PS La Titu a urcat multă lume. Cei trei domni care stau lîngă mine i-au zis controlorului nonșalant "s-a văzut, s-a văzut". Idem domnița din stînga, care citește Sandra Brown. ;)

marți, 19 septembrie 2017

După ani și ani, în patrie

Am aterizat aseară în București. Cînd încă nu primisem dezlegare la vorbit la telefon, o duamnă, că alfel nu po să-i spun, a sunat pe cineva, era aproape miezul nopții, și i-a spus cinevaului ești redus mintal?! de mai multe ori. Pentru asta și eu aș fi dat telefon, rilii. Plus că nuj dacă am mai auzit expresia, la noi se zice ej cu capu.

Radioul în România e meserie, magic FM crecă. Numai aici poți asculta Laura Pausini like it's 1995. Pe bune, m-am simțit foarte jovenă. Taxiul a mers la ora aia ca vîntul și ca gîndu, plus foarte ieftin. Recomand.

Am cazare :d în cel mai fain apartament ever. Prietenii știu de ce. :d

4 ore de somn mhhh.

Spre metrou am reperat un magazin Vitalite Shopping, am citit Vitalie Shoplifting.

20 lei 10 călătorii cu metroul. Haha. În țara civilizată în care locuiesc eu, ca să ajung o singură dată la Universitate plătesc cam la fel.

La Copac ciorbă de cartofi, spanac cu ochi și salată de fructe. Norocul meu: cu tot cu o coajă de nucă, ole!

La Gara de Nord crezi că toate călătoriile sînt gratuite, la ce moarte de om era la cele 6 cozi. Nu mai erau bilete la primul tren spre Pitești, cine ar fi crezut. Nu gazda mea de la Pitești, care m-a avertizat că poate vor fi una-două persoane la rînd. Ahlei.

Am luat bilet la trenul de mai tîrziu, de unde raportez cu drag, asta după ce am mai îngurgitat mămăligă cu brînză și smîntînă, mămăliga nu se vedea :o, ziceai că era "surpriză albă", dar bun-bun, și saladă vegetariană cam de la pungă, da măslinele puteau pune viața cuiva în primejdie, dacă le foloseai ca proiectile. Doresc să îi mulțumesc Emei că și-a sacrificat ore din viață că să stea cu mine (și să nu îmi arate Carusel în Centrul vechi), dar papornitsele erau grele, maiche.

Bine, pa!

vineri, 4 august 2017

Jurnal de Tel Aviv (3)

Diseară se face săptămîna de cînd m-am întors, dar poate mai scriu și puțin despre cum a fost în Israel.
Planul de azi: să acopăr în mare prima săptămînă. Dat fiind că nu prea știu ce și cînd s-a întîmplat în afara cîtorva chestii, ar trebui să meargă ușor.

Am ajuns în Tel Aviv miercuri. Joi au fost chestii organizatorice. Vineri excursia la Haifa, care a început cu chestiile clasice - mic dejun organizat. Eylon, eu am scris la înscriere că fără gluten. A da? (Chiar și vorbisem cu o organizatoare în seara dinainte, adică aveam și scris, și oral.) Sandvișuri fără gluten nu s-au găsit, ce zici de o salată? Super. Cu ton! Ă, păi nu mănînc carne (nici pește* etc.)
Pînă la urmă am aplicat sfatul lui Eylon și am mîncat ”în jurul tonului”. :D De la trupa de româncuțe am aflat apoi expresia csf, ncsf. Mă scuzați, nu eram la curent.

Ia, trupa de româncuțe. Io, evident, Otilia, pregnant with child, o Andreie și Camelie care a declarat că nu are preferințe legate de prenumele propriu/i așa că am ajuns să îi spunem numele complet ca să fie clar despre cine vorbim :)))), plus Neli și Flori, care ultimele stăteau în cămin cu noi și care mi-au rămas datoare pînă în zilele noastre cu o roșie mare, vai. Ei, noi 4 fără ACT (numele complet al Andreiei Cameliei și da, îi scriu numele așa pentru că n-aș vrea să ajungă aici pe bază de gugăl, prin link direct chiar o rog) am stat o buuuuună bucată de sîmbătă pe bancă la umbră la 100 de grade în fața căminului și eu am încercat să mă pun la punct cu noile tendințe din limba română. Am fost cam dezamăgită.

Revenind la Haifa, micul dejun a fost la terasa unei cafenele/unui restaurant la Stella Maris, pe muntele Carmel. Cam pe aici. (link cu google maps)
Apoi a - asta am zis în alt post, fiecare autocar a rămas cu organizatorul (noi cu Eylon adică), cu ghidul autocarului și cu o persoană cu pistol, căci na. Cît pe ce era să ratăm plecarea grupului nostru, căci coadă la WC. No bun, de aici ne-am deplasat cu piciorul, ce frumos. Să tot fi fost cam ora 10:30. Ghidul ne-a povestit diverse, sinceră să fiu, era destul de greu să îl urmăresc și să admir peisajul, așa că recunosc că nu am prea fost atentă. Am stat în curtea mănăstirii Stella Maris, dar nu am apucat să aruncăm un ochi în clădire, că am șters-o mai departe și de data asta nu am vrut să mai avem de umblat bezmetice în căutarea grupului.



Am mers la un punct cu o panoramă splendidă, moment de selfiuri, păi cum altfel?! Și apoi am purces spre Peștera lui Elias (Elijah în engleză, dacă îl cheamă altfel în română, cer pardon). Între timp se făcuse cam 11, soarele ardea cu încîntare și nouă ne-au sărit ochii din cap văzînd ce drum ne așteaptă, pentru că era o grămadă de popor cu flipșflopș și alți păpuci de oraș. Am invidiat-o vag pe colega de cameră Kaley care avea adidași. Eu aveam sandale de hiking, au fost ok. Practic de la punctul cu panorama minunată am tot coborît muntele. Bine măcar că nu l-am urcat.
Cînd am ajuns la stradă, am dat de autocar și una-două am ajuns la grădinile Bahá´i, care sînt splendide. Bun. Chiar a fost foarte frumos acolo.



Pînă la ora aia, adunat, aveam cam o oră și un sfert de mers cu autocarul și locul meu a fost la culoar. Detalii palpitante, pentru că în timp ce îmi luam o înghețată așteptînd să plecăm de la grădini, deodată ochiul meu drept s-a pornit să plîngă. Din senin. Și doar dreptul. Fără vreo durere. Era, evident, vineri, cînd urma să ne întoarcem noi în Tel Aviv urma să fie Șabat, deci good luck cu găsit un doctor dacă arde. No bun, vă scutesc de suspans, am mai plîns un pic, mi-a mai trecut, pînă la urmă a trecut de la sine.

Înghețata a fost modestă (era de la camioneta de înghețată, da în lipsă de altceva...)

În Haifa era pride parade. Nu am văzut mare lucru, da totuși am văzut că era mișcare.

De acolo am mers la un sat druid druz. Organizatorii ăștia m-au cam enervat că au cam dat cu stîngu-n dreptu la comunicare, vezi fără glutenul, dar all in all totul a fost minunat. Chestia e că am oprit autocarul să o așteptăm pe ghida druidă druză. Bun. A venit ghida druidă druză și ne-a zis voi fi ghida voastră în următoarele ore. Cînd am coborît din autocar, m-am dat cu un kil de cremă de soare, că urma să ne plimbe domnița prin sector. Ea ne-a luat de la ușa autocarului și ne-a părăsit 3 minute mai tîrziu la ușa restaurantului care avea chiar umbră. No bun.



Mîncarea a fost mmmmmmmmmmmmmm senzațională. Cafeaua mai puțin. Un domn druid druz ne-a vorbit despre poporul lui și a fost foarte, foarte interesant. Vederea din afara restaurantului depășea cam orice așteptări. Toaleta cam modestă. :-s



Apoi ne-au urcat în autocare și ne-au dus la cămin.
Ce frumos a fost în excursie! (chiar a fost!)



Sîmbătă după cum am zis am stat frumușel la umbră. A fost o zi extraordinar de relaxantă. Nu îmi amintesc cînd am mai savurat așa fiecare clipă, fără vreo grijă.
Pentru că m-am trezit foarte devreme în primele zile cel puțin (pe la 6 sau o idee mai devreme), am fost la alergat. Dar probabil primele 2-3 zile. La alergat înseamnă cîteva minute, că nu voiam să mă omor de tot. :) Cam la asta s-a rezumat programul meu sportiv în Tel Aviv.

Duminică a început cursul. Cum în Israel weekend-ul e Șabatul, a durat un pic acomodarea cu vineri-sîmbătă închis, duminică = luni în alte țări. Cursul de idiș, da?

Credeți că e necesar să scriu care cred eu că sînt diferențele între idiș și ebraică? :D

A fost ceva curs introductiv, s-au făcut poze, eu stîngace am postat un album pe fb pe care nu aș fi vrut neapărat să-l postez și care s-a lăsat cu felicităăăări deja ai diplomă și cît ești de splendidă în rochie, care sînt, normal. Diplomă nu aveam de ce să am din prima zi. No bun. A, și nuj ce suflet foarte bizi m-a tăguit în poze, căci nu eu personal. Pentru cine nu mă știe cît sînt de splendidă, io sînt domnița cu rochie verde cu alb. Da, rochie! :O (Că doar nu mă cunoștea nimeni. :D)

În prima zi a fost și un bufet festiv, cu gluten, normal. Dar erau fructe și legume. În restul zilelor, au fost mereu băuturi. În ultima zi iar bufet festiv, nu am avut timp să îl vizitez!

Am cunoscut-o pe profesoară, ne-a dat manualul. Am fost în grupă cu Dennis ole! ACT a fost inițial în grupa mea, o altă Eugenie, tot din .ro, ele două au plecat apoi la altă grupă. Practic grupele au fost foarte fluide ele așa și ba veneau, ba plecau colegi. Am cochetat și noi cu gîndul să mergem la altă grupă, că parcă totuși e cam ușor, dar am rămas și bine am făcut, că nu a fost chiar așa de ușor!
Teme am avut fără număr! :O

Grupa de bază consta din x israelieni, vreo 2-3 americano-israelieni, o australiancă, un neamț și yours truly. Limba idiș e o varză! formată din cam 75% elemente germane (maaare parte din gramatică și vocabular), poate 15% elemente ebraice (unde trebuia eu să ridic mîna să zic da asta ce înseamnă??? israelienii înțelegînd big time), vreo 5% elemente slave - gen strune (la vioară) sau smole adică smoala din Gheena, eeee, este că m-am pus la curent cu chestii lingvistice foarte folositoare? - și, dacă mă întrebați pe mine, restul română :))), pentru că în idiș se spune lecție, educație (cred), eniuei, înțelegeți voi, din astea gen furculision. :D
Crecăcam atît despre prima săptămînă.

Și nu în ultimul rînd, grupa de românce a primit-o în rîndurile ei și pe Libi, născută în Israel, cu mama din Brăila și tatăl din Piatra Neamț. De la mine din grupă. A, și Batia, sigur, din Piatra Neamț direct. O chema Bianca atunci. Batia era la o altă grupă și am stat întîmplător lîngă ea la un concert/dineu și ne-a întrebat pe Libi și pe mine ce limbă vorbim. (Are probleme cu auzul și a prins ceva frînturi fără să fi avut pornit aparatul auditiv).

Ar mai fi, că în seara în care am cunoscut-o pe Batia eram deja răcită :D, există dovezi cu mine cu eșarfa cît fața de masă care m-a însoțit peste tot în Israel, bluză cu mînecă lungă, baxul de șervețele în față și paharul cu ceai în mînă. Muzicienii care ne-au încîntat ne-au făcut surpriza să cînte și Ciocîrlia! :O (Album poze fb aici.)

*Am aflat că în bucătăria kosher și prin extindere în bucătăria israeliană peștele este un element neutru, dpdv kosher se poate mînca și cu carne, și cu lactate, de pește vorbesc. Carnea nu se poate combina cu lactate, de unde rezultă că niște spaghete bolognese cu parmezan sau un cheeseburger te trimit direct în Gheena. :D
Și mai sînt o groază de vegetarieni care mănîncă pește. Eu nu. :)

miercuri, 5 iulie 2017

Jurnal de Tel Aviv (2)

În prima seară în apartament am fost doar eu cu Kaley, 20 de ani, din sudul Californiei, în grupa de idiș începători. Sîntem colege de cameră. E foarte liniștită ea.
Am mai vorbit cu Dennis, care s-a dus la supermarket, eu m-am retras la garaj. Apartamentul e spre foarte murdar, incredibil. Ce bine că pusesem un sul de hîrtie igienică în valiză, că nu era.

***
Nu prea am timp de jurnal. Nici nu mai știu cînd am scris bucata de mai sus. S-au întîmplat multe, am cunoscut foarte, foarte mulți oameni, în marea lor majoritate interesanți.
Joi, 29.06, ne-am întîlnit cu toții (numai la cursul de idiș sînt 130 de participanți!) și ne-au prezentat campusul, am avut un mic dejun undeva la umbră, apoi am fost în grupe mai mici și am încercat să aflăm cîte ceva unii despre alții. Apoi niște chestii organizatorice.
În apartament venise Otilia, petrecem mult timp împreună. Am fost cu Dennis la mall, îmi căutam șlapi, am dat doar de Versace și Louis Vuitton, stai să vezi că e mall fancy, sîntem într-o zonă mai cu moț din Tel Aviv.
La supermarket am stat la o casă la care se plătea doar cu cardul, noi avînd cash, evident. Am stat mult la coadă iar și pînă la urmă o doamnă cu un cărucior plin de cumpărături pentru șabat ne-a lăsat pe amîndoi în fața ei. Acolo studenții primesc 3% reducere, ole.

***
Vineri, 30.06
Am fost în excursie la Haifa. Foarte fain. Trei autocare, fiecare cu un înger păzitor purtător de pistol.
Va urma?

vineri, 30 iunie 2017

Jurnal de Tel Aviv (1)

Scris de pe mobil

Miercuri, 28.06.2017
Am plecat cu ceva întîrziere din Frankfurt. Am avut loc la geam, lîngă Marquita die Oklahoma City. Ne-am conversat aproape tot drumul. Nu am lăsat-o să adoarmă. :d Grecia e fascinantă și văzută de sus. Am primit mîncare vegetariană chiar bună.

Controlul pașapoartelor - cozi imense. Am trecut fără probleme, recuperat valiza, scos cureaua din bagaj, că uitasem să o iau. Conectat la wifi. Dennis, colegul din Frankfurt, era tot la coadă la pașapoarte. Am luat și valiza lui. A apărut și el. Scos șekeli de la automat. Luat bilet de tren. Nu am idee cum am reușit să îmi murdăresc blugii luați dimineață de pe sîrmă foarte ciudat pe fund, dar pe cusătură. Chiar nu am o explicație pentru asta.
La peron la universitate am dat de scări. Dennis a mers să întrebe dacă nu e lift. Un soldat m-a întrebat ce caut, un lift. Cred că e unul mai încolo. Mersi, era. În stație este un pian.
OK, 20 de minute de mers pe jos. Eram un pic întîrziați și eu cu două valize. Un tip i-a cerut o țigară lui Dennis și s-a uitat pe telefon cum ajungem unde trebuia. Întîi ne-a spus că e foarte aproape și ne-a arătat niște scări în sus. Reacția mea: no way! Apoi ne-a zis ce autobuz să luăm, bilete de la șofer, acum vine autobuzul.
A întîrziat un pic. Un alt soldat m-a întrebat în engleză dacă sînt din Tel Aviv. Hihi. Dennis a luat bilet și pentru mine, de altfel, tot el mi-a plătit și biletul de tren (bancnotă prea mare, problemă la automat). Valiza mea cea mare a plecat de capul ei prin autobuz la o curbă, soldatul a pus-o între scaune. Am crezut că am ajuns, Dennis a coborît și cu valiza mea mică, stai că mai e o stație. Dennis, hai înapoi. :d
Am ajuns... Va urma. Plecăm în excursie la Haifa.

vineri, 23 iunie 2017

Jurnal (4)

S-au făcut 3 ani de cînd nu am mai mîncat carne. :) Mă rog, s-ar putea să fi înghițit o musculiță cînd mergeam cu bicicleta, o supă vegetariană de-a mătușii e posibil să fi fost îmbunătățită cu maggie cubuleț de pui :D, iar la restaurantul thailandez cu siguranță am avut un sos cu ceva ușoare urme de pește, mi-a spus domnița chelneriță, dar îmi era foame și eram cu niște prieteni cu copii, deci nu puteam merge prea mult să căutăm ceva care chiar să fie fără nimic. A, da, și în Cadiz salata vegetariană cu tonul trîntit deasupra, ton pescuit :D de mine cu furculița și pus în scrumieră, dar tot i-am mai simțit gustul, dar și acolo îmi era foame arzător și mă și grăbeam, că se închidea la muzeu. :D (despre acest ultim episod parcă am mai scris).

***
Da, pisica cealaltă intră pe ușa lui Goșgoș, azi-noapte se scuipau cu patimă fix în casa scării, fix la 2:30. Am dat cu apă dintr-o sticlă/stropitoare peste intrusă și s-a tirat, dar destul de greu. Chiar deloc nu are maniere. Chiar dacă i-ar fi foame, asta nu justifică să intre fraudulos la noi, cînd știm foarte bine că roiesc șoarecii în sector. Poftă bună!

***
Miercuri plec cu o bursă la Tel Aviv la un curs de idiș de o lună, ole! :D

***

marți, 20 iunie 2017

Jurnal (3)

Tot voiam să scriu despre noaptea în care Goșgoș ne-a adus doi șoricei vii în casă, în apartament. Primul a fugit în bucătărie și l-am închis acolo. Al doilea a nimerit în hol, P. l-a scos în grădină după o mică repriză de vînătoare. Mai mult de o săptămînă am avut un șoarece în bucătărie, o mare bucurie, sincer! I-am pus de mîncare, capcane, chestii. Nu l-am prins. La un moment dat a dispărut (sperăm că pe geam, pe care l-am ținut larg deschis).

poza 1

poza 2

***
Ca să nu mă plictisesc, Goșgoș mi-a adus ieri un șoricel (viu, da?) în sufragerie. Am apucat să închid ușile și l-am fugărit (sau el pe mine?) cu multe urlete și înjurături groaznice pînă l-am prins și l-am dat afară. Pe la finalul urmăririi ca-n filme am deschis ușa de la balcon, în speranța că poate iese singur, dar nu, a ieșit doar motanul. Au mai ieșit urletele mele disperate, care au speriat-o pe vecina cea băgăcioasă.

***
După atîta treabă, Goșgoș a adormit. M-am dus pînă la subsol și m-am întors cu P. Cînd urcam scările, P. comentează că Goșgoș a luat-o pe scări în sus. Eu m-am minunat teribil, îl lăsasem dormind, iar ușa de la intrarea în apartament era închisă serios. Uitîndu-mă în sus pe scări, era să leșin de uimire: acolo era o altă pisică!!!!!!!!!!!! La noi în casă. Presupun că a intrat pe ușa lui Goșgoș. I-am deschis ușa principală și a șters-o în natură. E o cunoștință mai veche și se scuipă reciproc cu Goșgoș într-o mare veselie, spre marea noastră încîntare, mai ales noaptea... S-a dus siguranța mea că mîncarea pe care i-o las lui Goșgoș în casa scării în speranța că nu ne trezește chiar e mîncată de el. Nu am mai auzit pînă acum ca o pisică străină să folosească ușa pisicii casei. Foarte nerușinată această vizitatoare!

***
Am reușit azi să îmi uit parola de la contul de paypal și să îl blochez. L-am deblocat, dar ayayay, ce stres!

vineri, 9 iunie 2017

Jurnal (2)*

M-a rugat o colegă să o ajut la ebraică, are de dat examenul pe care l-am dat și eu uel acum patru ani wow ce zboară anii. Nu îmi era foarte clar dacă e serioasă, așa că i-am zis spontan ok, vino la mine acum. Ahlei, a venit chiar atunci. Casa era într-un mare fel. Am făcut niște mari inginerii și dezastrul nu a fost chiar uriaș, dar pe aproape. Am reușit și să fac un duș mega rapid și am fugit să o recuperez din stația de metrou (avea telefonul aproape descărcat și nu știa să vină la noi).
Am stat pe terasă, am mîncat, băut cafele, făcut ebraică. La o bucată, mă uit în grădină. Mă mai uit o dată. Pe iarbă erau aruncate două scaune. La noi în grădină. Erau aruncate, în sensul că erau cu picioarele în sus, unul lîngă terasă, unul în partea cealaltă a grădinii, sprijinit de măr. Peisajul era ca după uragan. E drept că fusese un puiuț de uragan cu cîteva zile înainte, dar mă mai uitasem, scaunele nu erau în peisaj. Chestia asta m-a stresat groaznic. Cine naiba ne urăște așa de tare, să își arunce gunoiul la noi în grădină? Mai încolo am mers și le-am așezat frumos față în față, pe picioarele lor.
I-am povestit și lui P. Înainte să merg la culcare, întoarsă pe dos de eveniment, am zis hai să-l întreb și pe socru' (vecinu' nostru de deasupra, rimembă). Dingălingăling la el la ușă. Uite, așa și pe dincolo, niște mîini criminale au aruncat niște scaune la noi în grădină. Socru' pălește vag și zice aoleo am uitat să le iau de acolo! Cum adică ai uitat?!?!?!? am zis eu. Păi le-am aruncat eu de pe balcon.
Imaginați-vă cam cum m-am uitat la el și cam ce ar fi fost la gura mea dacă nu era totuși socru' și cică tre să-l respect etc.
A doua zi scaunele dispăruseră. Păcat, că Goșgoș își ascuțea gheruțele pe ele.

***

Afinitățile mele culinare tot spre zero tind. Uneori îmi fac un bol cu diverși fulgi și diverse nuci etc. dimineața. Și azi. Am spălat castronul preferat cît s-a făcut cafeaua. Apoi mi-am pregătit bolul. Am pus, în ordine, o lingură de semințe de chia, patru linguri de fulgi de mei, cinci linguri de fulgi de ovăz. Apoi diverse și apoi lapte (!) de soia. Am amestecat de mai multe ori, apoi m-am avîntat la mîncat. O vreme a mers bine, pînă mi s-a părut că lingura se mișcă (!!) dubios pe fundul vasului. Aaaaaaaaaaaaaaa, castronul era umed, chia s-a lipit cu încredere și, cu stratul sănătos de mei și ovăz, laptele nu a trecut cu prea mare convingere. Ahlei, acum crănțăn cu înverșunare niște chia. Nu chiar atît de delicios pe cît mi-aș fi dorit. :D

*nu vă faceți mari speranțe, totuși. să nu ziceți că nu v-am zis.

vineri, 2 iunie 2017

Jurnal!

Dormim cu geamul deschis, e plăcut. Înainte de ora la care am fi vrut să ne trezim, auzim mieunături sub fereastră (ha, sinonim!). P., înarmat la sugestia mea cu niște apă pentru a liniști mîțele rivale, ridică jaluzelele exterioare și constată că era doar Goșgoș mîndru nevoie mare că a prins un șoricel. Numai bine că l-a scăpat într-o tufă și dus a fost șoricelul. Yay!

***

Înainte de plecare, P. vine în dormitor să mă pupe. Goșgoș lîngă mine miaună. P. îl pupă și pe el (ok, din aer, da' oricum!).

***

Urmăream o pisicuță celebră pe instagram și abia am apucat să o urmăresc, că s-a și prăpădit. :(

***

Citesc o carte emoționantă cu ”mărturii” scrise de autori/persoane lesbiene/gay. Căutînd pe net ceva despre una din persoanele astea, am văzut că azi ar fi fost ziua creatorului steagului cu curcubeul, Gilbert Baker.

***

Am făcut ieri o poză cu cărțile care au intrat recent (chiar ieri) în biblioteca mea/noastră. Abia mai tîrziu mi-am dat seama că e cumva simbolică alăturarea (intenția mea nu a fost chiar deloc politică!): evrei, LGBT, mmm afro-americani. E corect politic ultimul termen?



***

vineri, 7 aprilie 2017

Nici nu mai știu să scriu

Mmm, nu prea mi-am dat seama că a trecut așa mult timp de cînd nu am mai scris pe blog! Dar iată că ieri s-a întîmplat ceva care mi s-a părut că merită consemnat.

Pentru că timpul nu stă pe loc (1) și farmaciile online sînt mai ieftine decît cele clasice (2), am comandat de curînd două produse cosmetice anti ce vreți voi și le așteptam ieri pe la prînz.

P. era și el acasă și tocmai luam prînzul, cînd bate cineva la ușă. Nu putea fi decît socrul, curierul ar fi sunat la poartă. P. e de acord să îl ducă pe tatăl lui la dentist și să îl și ia. Era ceva anestezie la mijloc și angajamentul de a nu opera vehicule.

P. se întoarce foarte repede.
- Mă sună cînd e gata.
- Are numărul tău de mobil?
- Măcar fixul și tot e ok.

Trec vreo două ore, întreb cum îl cheamă pe dentist, nu îl mai cheamă așa, că a ieșit la pensie domnul respectiv, deci puțin mai complicat de găsit numărul pe internet.

Dar sună cineva la poartă! Ies în mare viteză, tre să fie cosmeticele mele, ole! Cînd-colo, vecina de alături:
- Domnul socru a terminat la dentist și s-ar bucura să îl ia cineva.

P. a purces urgent și nu a fost nici o problemă.

***
Eu m-am hlizit major pentru că nu o dată am auzit formularea asta la IKEA: micuțul cutărică așteaptă să fie recuperat (!) de părinții lui.

***
Am fost la Dublin acum două luni. Ne-a dus socrul la aeroport și l-am rugat să ne și aștepte, uite, ca să îți fie ție mai ușor, ne vedem la terminalul 1. Bine, perfect. Îl și sună P. din Dublin, uite, asta e ora la care ar trebui să aterizăm, pe curînd!
Am aterizat la terminalul 2, avînd doar bagaje de mînă, am făcut noi o inginerie și am găsit o scurtătură spre terminalul 1, doar că a trebuit să ne întoarcem, pentru că nu trecusem prin niciun control. Asta ne-a costat vreo jumătate de oră dacă nu mai bine și oricum eram rupți de picioare. Într-un final am ajuns și la punctul de întîlnire. Nici urmă de socru. Sunăm pe fix, poate nu a plecat de acasă. Nu a răspuns. Sunăm pe mobil. Nu răspunde. O contactez pe cumnata: ce număr de mobil are taică-tău? Ea se distrează că hăhă, stați în aceeași casă, dar îmi dă numărul. Tot nu dăm de socru. Studiem toate mașinile parcate în apropiere. Nimic. Ne învîrtim pe acolo mai bine de o jumătate de oră și pînă la urmă luăm metroul spre casă. Ajungem acasă, socrul ioc. Măi să fie.
După ce am studiat x siteuri cu accidente rutiere, apare și socrul. Eu în culmea fericirii, el parțial în culmea fericirii.
- Păi n-ați zis că să vă aștept?
- Păi unde ai fost?
- Unde am stabilit.
- Păi nu am dat de tine nicăieri. Și am sunat pe mobil.
- A, mobilul meu nu merge. Dar v-am sunat eu.
- ???
- Am dat și anunț prin difuzor!!!
Pînă la urmă am aflat că el fusese la aeroport ”din timp”, adică probabil cînd noi abia ne îmbarcam, el ne și aștepta. Apoi s-a panicat, că avionul nostru nu a aterizat! Păi uită-ne, normal că a aterizat.
El a bîntuit prin aeroport ca la 4-5 ore și a plătit peste 20 de euro parcarea. :D

Este foarte palpitant cum se comunică în familia asta.

PS Îmi dau seama că nu e cel mai amuzant post scris cu mînuțele astea două, dar se pare că chiar mi-am pierdut antrenamentul. Materialul avea potențial. Pardon.