joi, 29 octombrie 2015

Post cu happy end/ing: cum am făcut a doua oară biopsie la sîn şi cum m-a ajutat Louise L. Hay

Post lung probabil, foarte personal, dar, aşa cum devoalez din titlu, se termină cu bine. A, la fel de probabil, o să conţină "iubire&" fără număr. Citiţi pe propria răspundere.
Am scris postul ăsta pentru că n-am mai citit nimic despre biopsii la sîn şi poate mi-ar fi prins bine să fi citit ceva asemănător înainte de prima mea aventură (am citit de curînd despre ecografie la sîni, e drept). Şi chiar sînt extrem de încîntată de experienţa mea cu sfaturile Louisei. Puteţi comenta, chiar şi anonim, puteţi da share, numai dacă credeţi că aveţi de ce.

Am scris cîndva pe blogul vechi că am fibroadenoame în/la sîni (nu găsesc postul). În ultimii 10 ani am făcut nenumărate ecografii, cîteva mamografii şi mai nou şi biopsii.

Biopsia numero 1 a fost în martie 2014, eram refumătoare de mai bine de jumătate de an, am reuşit să mă las (de frică:D), în noaptea dinaintea procedurii n-am prea putut dormi, în fine, am ajuns la spital, am dat de o doctoriţă tînără foarte foarte faină, care mi-a mai făcut o ecografie şi apoi mi-a preluat prelevat (cred că e termenul) ţesut (?) din ambii sîni, cu anestezie locală. Anestezia mi s-a părut nasolaşă, dar tipa mi-a explicat mereu ce face, am ţinut şi eu un cablu :)

Apoi am plecat acasă, era vineri după amiază, ştiam că cel mai devreme voi afla rezultatele marţi după-amiază, au urmat zile lungi, marţi după-amiază ole! Nimic îngrijorător.

La o săptămînă după biopsie am ajuns la ginecologul meu şi i-am prezentat nişte sîni vineţii, că aşa e după biopsie. Abia atunci mi-a prescris o cremă contra vînătăilor şi am luat şi arnică. Mă rog, totul s-a vindecat minunat, nici nu se mai vede pe unde au fost făcute biopsiile.

***
Intermeţo
Dacă tot e un post deosebit de personal, să vă mai spun că mhh ciclul meu menstrual e însoţit adesea de dureri şi uneori petrec cam mult timp pe tron. Hai, că nu sînt singura.

Aici intervine Louise L. Hay. În Poţi să-ţi vindeci viaţa, pagina 217, la "Dismenoree (vezi şi Probleme feminine, Probleme menstruale)" ea recomandă practicarea setului de afirmaţii
Îmi iubesc corpul. Mă iubesc pe mine însămi. Îmi iubesc ciclurile menstruale. Totul este bine.
Luna asta mi-am spus de nu ştiu cîte ori cuvintele de mai sus şi, întîmplător sau nu, am putut merge chiar într-o excursie în timp ce eram în "perioada delicată" a lunii. Abia aştept luna viitoare, vorbesc serios!

***
Biopsia numero 2. Am fost încîntată că la ginecolog am avut prezenţa de spirit să spun da, faceţi-mi şi ecografie, chiar dacă o plătesc eu. Doctoriţei i s-a părut ceva dubios şi m-a trimis la alt doctor, care m-a primit pe loc, practic am urcat în autobuz plecînd de la ginecolog şi am coborît în faţa uşii celuilalt doctor. Şi lui i s-a părut ceva ciudăţel, am mai făcut pe loc o mamografie la sînul stîng, nu s-a văzut nimic în plus, a cerut rezultatele biopsiei de anul trecut (prin telefon) şi mi-a recomandat o biopsie nouă. Asistentele de la ginecolog mi-au făcut programarea şi luni la ora 9 eram la spital.

Zilele dinaintea biopsiei au decurs minunat. Cam cu o zi înaintea biopsiei, pe drum spre spital şi în spital mi-am spus nişte afirmaţii din cartea Louisei de la capitolul Chirurgie, un pic adaptate, care mi s-au părut mie potrivite şi care mi-au făcut tare bine.
De la pagina 195:
Fiecare mînă care mă atinge în spital este o mînă vindecătoare, plină de iubire.
Doctoriţa de acum mi s-a părut şi mai bună decît prima, deşi fusesem total încîntată şi de cea de anul trecut! Anestezia a funcţionat super, la fel şi biopsia. Mi-a mai spus să iau un paracetamol cînd ajung acasă şi să ţin comprese reci 10 minute şi apoi să fac pauză o oră şi să tot reiau.
Am luat şi arnică (homeopatic), mi-am spus că "Mă vindec rapid, confortabil şi perfect" (pag. 195) şi de asemenea mi-am ţinut palmele pe sînul stîng şi am spus "Te iubesc şi te ajut să te vindeci" (idem).

A doua zi mi-am scos pansamentul, am o vînătaie, modestă faţă de acum un an. Şi nu mă doare. Merg în continuare cu afirmaţiile şi cu arnica. :)

Azi dimineaţă am aflat că nu este niciun motiv de îngrijorare, voi face ecografie din nou peste 6 luni la doctoriţa mea. E drept că din cînd în cînd mi-a mai bătut inima mai tare, dar am încercat să mă calmez mereu cu "Totul este bine", "Totul este perfect în lumea mea", "Merit tot ce este mai bun" şi cu bonusul personal, inspirat tot din cartea Louisei, "Veşti excelente despre sănătatea mea se îndreaptă spre mine" (pag. 133: "Am o maşină frumoasă şi nouă, care se îndreaptă deja spre mine.")

Cam cu asta m-am mai ocupat eu. Între timp am trecut la altă carte de-a Louisei, o continuare a primei sau o aprofundare. Iubeşte-te pe tine însuţi şi vindecă-ţi viaţa.

---> aici <--- aveţi un link de pe wiki în engleză despre biopsie la sîn. Daţi click numai dacă vreţi.

 

marți, 20 octombrie 2015

Post cu motan (fără poze)

Mi se pare că Goşgoş nu prea a fost vedetă aici pe blog, dar pe instragram are fanii lui, aşa că nu-i bai.
Pentru cine nu mai ştie exact care e povestea lui, l-am avut patru săptămîni anul trecut, în simultan cu Căselu, nu s-au înghiţit, Căselu s-a îmbolnăvit, l-am dat pe Goşgoş înapoi. Vorba vine, el nu mai avea "înapoi", l-a preluat o vecină de-a fostei stăpîne.
În februarie l-am luat iar, de data asta ca motan unic. După vreo 4-5 săptămîni de stat numai în casă, a avut voie afară. Programul lui normal a devenit somn ziua, vînătoare noaptea. Pînă acum ne-a adus nu mai ştim cîţi şoareci, două păsărele şi uel doi iepuri. P. zice că probabil şi o cîrtiţă ceva, cît am fost eu în .ro.
Pentru Goşgoş anul ăsta totul e nou, fiind primul lui an afară ever. Noi tot mai uităm şi-apoi ne aducem aminte şi îl observăm cum descoperă el lumea.
Din cînd în cînd îi aplicăm o soluţie împotriva puricilor, viermilor, căpuşelor şi ce mai vreţi voi. Apoi îl dăm afară şi nu-l mai lăsăm în casă cîteva ore. În ultima vreme am neglijat un pic aspectul, parţial cu bună ştiinţă, că au lăsat-o mai moale căpuşele, doctoriţa ne-a asigurat că se termină şi sezonul de şoareci la un moment dat (eu cred că între timp îi aduce din Franţa, nu m-aş mira...), deci mai slăbuţ cu puricii... În fine, l-am văzut că începuse să se scarpine insistent în ultimele zile, aseară am luat hotărîrea să îi aplicăm soluţia şi papa.
Tras jaluzele, să nu ne facă surprize pe la geam, dopuri în urechi (eu, că mai nou miaună ba la o uşă, ba zgreapţănă la alta...) şi sănătate. Pe la 3:45 m-am trezit, m-am gîndit că i s-o fi uscat soluţia, m-am uitat de pe geam după el pe afară, fără să-l strig. Nu era, m-am culcat la loc.
La 3:55 s-a auzit un zgomot apocaliptic pe care nici mama dopurilor de urechi nu-l putea ţine "la distanţă". Am sărit şi eu, şi P. Ce-o fi? Ne-am lămurit, vecinul de deasupra şi-a schimbat ieri o pompă la centrală care la ora respectivă s-a apucat de hurducăit şi şuruit ca toate cele. Omul a închis centrala, şi-a cerut scuze şi hai iar la somn.
Apoi, parcă s-a deschis uşa (!) (se mai întîmplă, am observat eu). Aprind lumina, uşa de la intrare închisă. O deschis, să văd dacă delirez. Îl văd pe Goşgoş pe la castroanele lui de mîncare şi abia apuc să închid ţipînd uşa, trîntind-o probabil fix în capul şoricelului care voia să se salveze intrînd în casă. Ocazie cu care l-am trezit de tot pe P. Era deja 5, deci rezonabil.
Goşgoş ne cadorişeşte cu prada lui ori pe terasă, în faţa uşii de la balcon cum ar veni, unde sinceră să fiu e cel mai bine, pentru că sînt nişte păsări prin zonă care dimineaţa fac curăţenie la cadavre. Din nefericire iepurii nu au fost interesanţi pentru ele. Ori în casa scării, unde ajunge intrînd printr-o uşiţă de la subsol şi căsăpind şoricelul în luptă în faţa uşii noastre.

Mi-e cam somn. :D

luni, 19 octombrie 2015

Cum a fost la Tîrgul de Carte de la Frankfurt (acum şi cu LE)


Doresc să precizez că am mai fost la Tîrg acum 10 ani şi mai vedem dacă mai merg. :D

Am aflat de la prietena mea poloneză că sînt bilete mai ieftine pe groupon şi am plătit 12 EUR în loc de 18, bun. Mersi.

Faţă de acum 10 ani, am fost pregătită cu carneţel în care mi-am notat unde sînt standurile care mă interesează.

Am mers glonţ la standul României, la ora 11 urma să înceapă o întîlnire cu cititorii a scriitoarei X şi a Norăi Iuga. Am uitat cine era scriitoarea X, pentru că nu am citit nimic de ea şi nu a fost prezentă totuşi. Nici de Nora Iuga nu am citit nimic, dar mi-a plăcut destul de mult (cred că am văzut-o o dată în Cărtureşti-Verona, cel puţin aşa circula zvonul). A citit poezii din Fetiţa cu o mie de riduri, e o prezenţă captivantă, traducătorul ei (şi nu doar al ei) Ernest Wichner e foarte amuzant. Nora Iuga ştie germană, e şi traducătoare şi a primit şi un Verdienstkreuz. Ea a citit poezii în română şi traducătorul în germană. Publicul a fost modest tare şi a fost puţin penibil faptul că nu au fost puse decît vreo două întrebări. Bine, eram vreo 10-15 oameni...

Pardon de calitatea pozelor, sînt făcute destul de în viteză cu telefonul.



Am fost cam dezamăgită de standul României, pentru mine personal atracţia principală. În primul rînd, e un stand fără vînzare. Păi atunci e aproape total neinteresant pentru mine, care sînt public şi nu editură sau mai ştiu eu ce agenţie de copyright. Că România nu e chiar aşa de departe de Germania (sau invers) şi mai ajung prin ţară şi mai aflu ce noi apariţii sînt. Selecţia mi s-a părut potrivită adică modestă, m-am bucurat să văd Editura Hasefer.
Şi se vindeau cărţi, doar de la Polirom. Că celelalte sînt donaţii, că nu putem, că nu ştiu ce. Don't get me wrong, eu îi cred pe cei care lucrează acolo, dar mă depăşeşte situaţia. Aşa. Deci aflu eu că doar de la Polirom (şi de la nu ştiu ce editură cu V, am uitat care).
Mă duc şi mă învîrt pe la cărţile de la Polirom, îmi aleg o Gabriela Adameşteanu, merg la "casă".
- A, vorbiţi cu colegul Alex, el a preluat comanda acum!
- Şi cine este colegul Alex?!?!!?
- A! Cel cu cămaşa cadrilată!
- No bun.
Mă învîrt într-o părere pe lîngă ColeguAlex care chiar vorbea cu nişte unii (care vorbeau în ruseşte or smth între ei), am stat ca la 5-10 minute uitîndu-mă în cărţi, bun, în sfîrşit ColeguAlex pare ocupat doar cu smartofonul.
- Nu vă supăraţi, îmi puteţi spune cît costă cartea asta?
- Sigur. 10 EUR cele paperback şi 15 EUR hardcover.
Ar fi fost mult prea solicitant să-mi spună asta primul coleg. Mă gîndeam că trebuie să cerceteze într-un catalog de preţuri smth.

M-am mai gîndit, am lăsat cartea, nu ardea s-o am şi era mai scumpă. :D Şi am cam plecat.




Acum 10 ani standul României era mai mare, aş spune, şi avea aspect de librărie clasică, nu era cine ştie ce fermecător, dar avea o ofertă bogată. Şi vindeau.
În prima poză se vede un stîlp cu cărţi, mai stilizat, în spatele Norăi Iuga. În următoarele două poze vedeţi toţi stîlpii (pomi??) cu cărţi. Sus era numele editurii şi cîte un autor cu poză şi nume. Stîlpii aveau cîteva rafturi pe care erau expuse cîte o carte, plus cîte un intrînd din loc în loc, în care erau mai multe cărţi, să zicem 10. Faceţi voi calculele, cam cîte cărţi au fost "prezente" la tîrg.

Culmea culmilor mi s-a părut faptul că nu puteai cumpăra o carte de-a Norăi Iuga. Chiar aş fi luat. Uel. (Nu erau de la Polirom sau de la editura V(xxx).)

Am văzut că x standuri naţionale nu vindeau, deci nu e doar la noi.
Mai jos cîte o poză de la standul Rusiei şi cel al Cehiei, erau prin zonă şi le-am pozat aşa, comparativ. Italia avea un stand cît jumătate de pavilion (exagerez vag). :D




Totuşi nu am fost chiar degeaba la tîrg. Am luat material informativ de la standul României şi, din ce-am văzut, sînt chestii super faine. (Am reperat nişte greşeli la unul din cele în germană, dar să nu exagerăm, mă concentrez pe partea pozitivă.) Antologia fiction 2015 contemporary romanian prose, apărută la Polirom, era, culmea, gratuită. Am crezut că e pur şi simplu traducerea volumului Best of: proza scurtă a anilor 2000, dar nu e, deşi autorii se suprapun pe alocuri (eu am văzut Lavinia Branişte şi Dan Coman şi-am fost cam sigură de asta, dar apoi am constatat că de ex. Dan Coman are un fragmenţel (unu' erotic) din Căsnicie. Şi în rezumat e o chestie pe care eu nu am citit-o în carte, gen personajul x moare. Mhh.)
Ideea cărţii ăsteia e foarte faină, de mare actualitate şi am observat că la majoritatea textelor scrie "translation rights available". Sper să fi luat multe persoane cu influenţă în domeniu cărţulia şi să vedem pe viitor mai multe traduceri ale autorilor români. :>



Invitatul special al tîrgului a fost Indonezia, ţara celor 17 mii de insule, care e a patra ţară la nivel de populaţie de pe glob (după China, India (India vine super super tare din urmă!!!), SUA) (am cercetat, nu ştiam cine e pe 3 şi nici cine e pe 4). Nu vă pot spune nimic mai mult despre Indonezia, pentru că nu am ajuns la standul/pavilionul lor. Pardon.

Multe standuri erau deja închise, pe alocuri angajaţii (lor) dormeau, unii erau cu valizele după ei, cred că abia aşteptau să plece, după o săptămînă de tîrg. M-a interesat să casc gura la Israel, dar am şters-o repejor, că nu am înţeles nimic. :D (Şi nici nu l-am văzut pe Meir Shalev, mno. Pentru cine nu ştie, Meir Shalev e prezent miercuri, peste două zileJOI la Festivalul Internaţional de Literatură de la Timişoara (informaţie via Lecturile Emei, via roşu vertical, dacă am reţinut bine. :D))

Altfel, am mîncat o clătită cu Nutella (not pictured) şi o Flammkuchen. În ordinea asta.



Am avut o recoltă bogată de vederi (unele gratuite, dar asta nu e important). Am ajuns pe la standurile de artă, să tot stai pe acolo să caşti gura, dar la un moment dat rucsacul mi s-a părut cam greu şi începeam să resimt oboseala. Era şi un tîrg de anticariat (?), ar fi trebuit să-mi las geanta şi haina la garderobă, am renunţat. Editurile nemţeşti îţi cam luat ochii.

Am mai ajuns într-un pavilion educaţional (căutam zona de Papetărie/Cadouri :D), unde era paradisul dicţionarelor. Plus un milion de edituri teologice. Pe acolo m-am hotărît să mă retrag în glorie, nu înainte de a mai trece prin zona calendarelor în drum spre metrou, care a avut întîrziere, dar a fost plăcut.

Vă mai las cu nişte pozişoare. Unele sînt deja pe instagram.


Asta era coada la autografe la Charlotte Link (cică e cea mai de succes scriitoare din Germania. Uel.) Pe care eu am confundat-o cu Charlotte Roche. :D


Erau foarte mulţi fani manga şi nu mai ştiu ce îmbrăcaţi foarte caraghios/simpatic, mulţi foarte subţire pentru vremea de ieri, puţin i-a interesat, îşi fac damblaua o dată pe an. :)



PS Mi se pare că dDacă daţi click pe poze se măresc (poate se poate citi ce scrie pe coperta de la Polirom...)

LE: Văd pe net că minunatul concept al standului României este senzaţional şi nemaipomenit, spectaculos şi cînd îmi mai vin cîteva sinonime, mai scriu. Iaca, el nu este la prima apariţie, anul trecut a fost idem. Şi aflăm toate detaliile (plus poză din 2014) de aici.

 Cam la fiecare 3-4 ani, Ministerul Culturii schimbă conceptul standului. Anul acesta avem un concept elaborat de o firmă de arhitectură în parteneriat cu Muzeul Satului din Bucureşti, cu o bogată experienţă în domeniul expoziţiilor. Credem că standul, expus pentru prima dată în aprilie 2014 la Târgul de Carte din Budapesta pe 30 metri, este reuşit.
Nu am idee de ce buget dispune Ministerul Culturii pentru un astfel de Tîrg, dar îmi scapă totuşi de ce să nu vii cu ceva nou în fiecare an. E ceva semn de mîndrie că vaaaai, uite, recunosc standul ăsta, sigur e al României, l-am văzut şi anul trecut şi m-a impresionat prin design, cîtă fericire că nu l-au schimbat!!!?


Supă de dovleac - reţetă

Blogul culinar al lui Vio se întoarce :)), de data asta în calitate de degustător (!) şi scrib (!!), că supa a cărei reţetă v-o prezint este în totalitate opera lui P., meritul meu fiind faptul că am sugerat să o facă. :>
La cererea telespectatorilor! (:P)



Ingrediente (cantităţile pot varia, sînt "după ureche", zice the chef):
- 2 dovleci Hokkaido
- 4 morcovi
- 7 cartofi mici
- 3 cepe mici
- 1 linguriţă sare
- 1 linguriţă piper

Se taie totul cubuleţe. Ceapa se prăjeşte în ulei de măsline. Restul legumelor aterizează în aceeaşi oală, unde se prăjeşte totul cam 5 minute (probabil se amestecă). Apoi se completează cu apă pînă sînt acoperite toate legumele. Se lasă la foc mic (dar să fiarbă totuşi) cam jumătate de oră.
La final se foloseşte un nu ştiu cum se cheamă pe româneşte blender/mixer vertical (zice Mihaela :) ), care face în toată oala o supă cremă. În capul meu se cheamă mixer, dar cred că sînt eronată.

Separat se prăjesc delicat nişte seminţe de dovleac şi se presară (!) deasupra. Cine vrea, poate pune mai multă sare/piper etc. Eventual ulei de dovleac de pamplezir deasupra. :D Mi se pare că merge şi cu smîntînă sau brînză, depinde de gusturi.

A fost cu siguranţă una din cele mai bune supe mîncate de mine evă!!! Tocmai se pregăteşte următoarea!

Poftă bună!

Roşu vertical, there, you have it! :D


marți, 29 septembrie 2015

Ce mai spune Louise L. Hay

M-a amuzat fragmentul următor, sper să vă placă şi vouă.

Una din dorinţele mele cele mai arzătoare este ca la şcoală să li se predea copiilor o materie intitulată: "Cum funcţionează gândurile tale." Personal, nu am înţeles niciodată necesitatea de a memora datele bătăliilor istorice. Tot acest efort mi se pare o risipă inutilă de energie. În locul acestor materii, profesorii le-ar putea preda copiilor subiecte importante, cum ar fi: "Felul în care funcţionează mintea mea", "Cum îmi pot gestiona situaţia financiară", "Cum îmi pot investi banii pentru a mă bucura de siguranţă financiară", "Cum să fii părinte", "Cum să îţi creezi o relaţie armonioasă" şi "Cum să îţi cultivi respectul şi preţuirea de sine." 
Îţi poţi imagina cum ar arăta generaţia de adulţi cărora li s-au predat în copilărie aceste subiecte, alături de alte materii obişnuite? Gândeşte-te cum s-ar manifesta aceste adevăruri în viaţa lor. Cu siguranţă, am vedea mult mai mulţi oameni fericiţi în jur, care sunt mulţumiţi de viaţa lor, care au situaţii financiare confortabile şi care îmbogăţesc întreaga societate prin investirea înţeleaptă a banilor lor. Ei s-ar bucura de relaţii armonioase cu toţi cei din viaţa lor, şi-ar creşte echilibrat copiii şi ar da naştere unei alte generaţii de adulţi care vor fi mulţumiţi de viaţa lor, în condiţiile în care fiecare şi-ar exprima în mod creativ propria individualitate.

Louise L. Hay, Poţi să-ţi vindeci viaţa, Editura Adevăr Divin, Braşov, 2010, traducerea din limba engleză de Cristian Banu, pag. 63-64.

sâmbătă, 26 septembrie 2015

Fără titlu (poezie)

(scrisă de yours truly pe 21 septembrie 1999 în trenul Mangalia-Iaşi, venind de la Balcic, undeva după Bîrlad)

Am trecut prin gara unde te-am văzut ultima dată,
Nu m-am uitat la banca pe care-am stat,
în faţa căreia ne-am sărutat, ne-am fotografiat,
Trenul a plecat. S-a întunecat. Ploaia a stat.
Unbreak my heart.

joi, 17 septembrie 2015

Shalom Auslander - Vorsicht, bissiger Gott (Atenţie, Dumnezeu care muşcă)* acum şi cu probă de lectură!!!

Probabil jumătate de blogosferă a citit/auzit de Speranţa: o tragedie. Eu n-am citit-o încă, deşi am început-o şi m-am luat cu altceva (nici nu mai ştiu cu ce, nici nu contează).
Am dat în schimb la reduceri peste cărticica asta, a, am scanat coperta, azi cu poză!



de povestiri, din care am citit patru cred trei, bestiale toate. Recomand fierbinte. Titlul în engleză e Beware of God.
Dacă vreţi să aflaţi despre războiul din familia Bernstein, în care fiecare soţ are pregătită sub pat o valijoară, pentru cînd vine Mesia sau nu se ştie niciodată - sau despre Bobo, cimpanzeul care se urăşte pe sine şi îşi cere scuze de la vecina sa de la grădina zoologică, Esmeralda - sau despre Mîna ocrotitoare de sus, unde Dumnezeu se luptă cu o migrenă, iar Moartea şi Lucifer fac liste pro şi contra în ceea ce priveşte fumatul şi tuberculoza, vă invit la lectură. Traducerea în germană e bestială, îmi imaginez că originalul trebuie să fie delicios (ay!).
Mi-a amintit de stilul lui Woody Allen, care-mi place la nebunie şi cred că ambii autori au o anumită doză de "duşi cu pluta". Versiunea mea are un capitol bonus care se numeşte "Glosar pe care mi l-a băgat pe gît lectorul meu pentru ediţia germană" şi care conţine într-adevăr un glosar foarte amuzant. :D
*cred că "Atenţie, Dumnezeu rău!" în care înlocuim "cîine" cu "Dumnezeu" e o traducere foarte potrivită, dar ce te faci dacă un cîine e rău, dar ţine în el, ca-n bancul cu pricina? Am preferat să merg la sigur cu muşcatul. V-aş da link la banc, dar toate site-urile mă pun să dau like paginii pe facebook, care să lăsăm.

LE O persuană bine intenţionată mi-a dat --->link<--- cu un preview din gugle bucs. Mi se pare că se poate citi integral (erată: lipsesc două pagini, 7 şi 8) prima povestire în engleză. Senkiu!!! :>

miercuri, 16 septembrie 2015

Igor Cobileanski - Cînd se stinge lumina

Filmul ăsta scurt/lung de 8 minute e vechi, din 2009 2006, da' în caz că nu l-aţi văzut pînă acum sau aveţi chef să-l revedeţi, here comes. Mie mi l-o dat S. pe hangouts ieri, deh. Cred că am mai dat de el în lunga mea carieră internetistică. Enjoy.



vineri, 11 septembrie 2015

.ro cu poze (1)*

Gazdele mele din Iaşi îşi fac o casă de lemn. Mi-a plăcut mult fereastra asta.


Cred că n-am mai fost pînă acum într-o casă "la roşu".


Mai multe trupe s-au adunat la pădure. Unde nu era semnal! Undeva pe malul pîrîului Dobrovăţ (cred).




Se pare că mă atrag fumul şi razele de soare. :)


Oare care-i soarta cărţilor cărate la pădure? Apucă cineva să citească?






Natură!




Frigărui. Am mîncat peste 10...


Probabil drum prin pădure.


În pădure.








Ce frumos a fost la pădure! :D
N-am mai postat fotografii de aşa de mult timp, că am cam uitat cum se face. :)

*să vedem

joi, 10 septembrie 2015

Am o întrebare! (Pot să v-o pun? :D)*

Neaţa.
Am dat întîmplător peste un avertisment legat de blog şi vreau să vă întreb dacă

sînteţi anunţaţi că blogul ăsta foloseşte cookies cînd îl accesaţi?

Avertismentul zice aşa:

European Union laws require you to give European Union visitors information about cookies used on your blog. In many cases, these laws also require you to obtain consent.

As a courtesy, we have added a notice on your blog to explain Google's use of certain Blogger and Google cookies, including use of Google Analytics and AdSense cookies.

You are responsible for confirming that this notice actually works for your blog and that it is displayed. If you employ other cookies, for example by adding third-party features, this notice may not work for you. Learn more about this notice and your responsibilities.

şi n-aş vrea să-mi aprind vreun pai în cap. Apreciez fierbinte răspunsuri cu da, văd anunţul. Mulţumesc frumos! :) Cora_, eu la tine văd, de exemplu.

* Nu m-am putut abţine cu paranteze din titlu. :D

miercuri, 9 septembrie 2015

Bridget Jones - prepare to be amazed

Mai este cineva care să nu fi văzut/citit Bridget Jones?!

De ieri îmi tot amintesc o frază/mai multe faze din film. Nici nu mai ţin minte dacă e fix la fel şi în carte (am căutat în zadar un locuşor pe net unde am scris eu despre o diferenţă majoră între traducerea BJ 2 în germană şi în română, nu găsesc şi pace unde, că v-aş fi dat link).






Jude: Just as you are? Not thinner? Not cleverer? Not with slightly bigger breasts or slightly smaller nose?
Bridget: No.
Shazzer: Well, fu*k me.
Tom: This is someone you hate right?
Bridget: Yes, yes, I hate him.
(de aici.)

M-am apucat ieri de o carte de self-help (Poţi să îţi vindeci viaţa, Louise L. Hay) şi m-am plimbat prin casă şi mi-am spus de nu ştiu cîte ori "vio, te iubesc şi te accept exact aşa cum eşti."

Rîdeţi voi şi mustăciţi cît vreţi, dar vă iubiţi şi vă acceptaţi exact aşa cum sînteţi? :)

(răspund acum şi la comentariile restante şi cer pardon de întîrziere, por favor.)

luni, 7 septembrie 2015

Adina Nanu - Călătorie în jurul casei mele

Cred că am citit despre cartea asta şi la Ema, şi la roşuvertical, şi au fost amîndouă foarte încîntate, dacă-mi amintesc bine. Nu am găsit-o la librăria de cartier din Alexandru cel Bun, Iaşi, la Cărtureşti la Pallas Mall parcă nu era, singură nu am găsit-o la Aquarium Librarium la acelaşi mall, am întrebat dacă o au, o aveau, domnul care lucrează acolo m-a dus la un raft unde cu siguranţă n-aş fi căutat-o, mă aşteptam să fie în format "normal", nu este, este din categoria "album de artă" şi costă 75 de lei. Mmmm, am stat, m-am gîndit, m-am învîrtit, am plecat, am continuat să mă gîndesc dacă să o iau, am făcut transformarea în euro, mai aveam nişte bani pe finalul concediului, m-am hotărît că merit, am revenit la Librarium, am cumpărat-o şi sînt foarte foarte bucuroasă de decizia mea.

La roşuvertical parcă (viaţa mea are foarte mulţi "parcă", după cum se vede) am citit că a citit-o într-o zi sau cam aşa ceva (sau nu!), am pornit şi eu la drum gîndindu-mă că o s-o dovedesc foarte repede, are multe poze imagini ilustraţii, merge ţuţ. N-a mers chiar ţuţ, pentru că totuşi e o carte serioasă şi eu n-am putut s-o citesc în două ore şi mi-am şi dat seama destul de repede de asta şi m-am relaxat din punct de vedere al vitezei. :)

Iar a durat un moment pînă să înţeleg despre ce e vorba în propoziţie, dar şi cînd a început să mă prindă, m-a fascinat! Doamna Adina Nanu a împlinit 88 de primăveri pe 4 august, îi doresc din inimă La mulţi ani!, avea 87 cînd a apărut ediţia cărţii pe care am citit-o eu, o reeditare, în acest format "album de artă". Mă bucur foarte mult că am citit cartea aşa şi nu în prima ediţie, a fost o delectare pagină de pagină, m-a fascinat varietatea formelor de exprimare artistică regăsite în carte şi nutresc o mare admiraţie faţă de o persoană înzestrată cu un asemenea talent.

Mi s-a părut că toată cartea e străbătută de un optimism de nestrămutat, de multă bucurie de viaţă şi de un umor incredibil, datorate, desigur, autoarei. Toată saga nenumăratelor procese pe care le-a avut după revoluţie pentru redobîndirea Casei m-a ţinut în priză, a fost într-adevăr ca un serial în care nu puteai şti niciodată dinainte ce urma să se întîmple, după cum scrie şi doamna Nanu. Recunosc că am pierdut definitiv firul caselor, pentru că sînt mai multe, asta probabil pentru că, am stat eu şi m-am gîndit, s-ar putea să cunosc Parisul ceva mai bine ca Bucureştiul (haha!), deci strada X sau strada Y pentru mine sînt doar nişte nume, care s-au mai şi schimbat de-a lungul deceniilor, deci cred că aş fi apreciat o mică hartă simbolică, cu x-uri chiar, aici e casa părintească, aici am locuit cu soacra, aici e primul apartament, dar chiar şi aşa, a fost ok.

A fost interesant să o cunosc pe autoare, să-i cunosc familia (ce înseamnă "a cunoaşte"?!) şi sateliţii :), prin intermediul cuvintelor şi, cel mai adesea, şi al unei schiţe (unde schiţă în lumea mea înseamnă un fel de desen, dar recunosc spăşită că nu mă pricep mai deloc la termeni din domeniul picturii etc.). A trebuit să constat clişeistic o dată în plus diferenţa dintre generaţii, mă gîndeam zilele astea la numele profesoarei mele de matematică din liceu, după eforturi intense, mi-am amintit prenumele ei, mama mea îşi aminteşte în detaliu scene din şcoala primară, eu uneori am impresia că nici n-am trecut prin şcoala primară :), iar doamna Nanu probabil că ştie şi azi ce anume a învăţat la materia x cu profesoara y în anii '30. Mi-a plăcut foarte mult ce i-a spus nepotul Sif, cum bunica lui care merge la procese fără să îşi mai ia avocat (pentru că după atîtea procese a învăţat procedura şi se poate "apăra" singură...) e un exemplu pentru el.

N-aş şti să spun cui nu i-ar plăcea cartea asta! O recomand cu mare drag tuturor.

Aş dori s-o invit pe Ema 1. să continue planul interviului cu doamna Nanu :> 2. să-mi spună dacă-i surîde ideea de-a merge prin Bucureşti (într-o zi cu soare şi cu cer senin, datorate mie, se-nţelege :D) la o plimbărică (gen!) în căutarea locurilor (pe alese) descrise în Călătorie în jurul casei mele. Eu aş avea un mare chef, cînd mai ajung prin zonă.

La capitolul greşeli de tipar, practic mai nimic de comentat, am găsit două evidente, în plus, o despărţire în silabe bizară (cred că era vorba de al-tfel), un typo pe coperta 4 (!). Cred că Epilog nu e editat (?) mai deloc, la pagina 244 am numărat 4 greşeli şi de acolo nu am mai notat aspectul.

PS Scuzaţi abundenţa tăieturilor din postul ăsta.

LE Mă străduiesc să scriu doar impresiile mele cînd scriu despre o carte. De asta nu am recitit înainte de a scrie postul ce au scris la vremea respectivă Ema şi roşuvertical. Văd acum că Ema încheie postul ei astfel:

Inițial, mă gândeam să plec în căutarea clădirii pe străzile de la Aviatorilor, dar mi-am dat seama că zidurile nu pot suplini spiritul energic și creator care a plecat dintre ele - în schimb, el se regăsește între copertele acestei cărți minunate, în care paginile sunt noile ziduri, iar picturile sunt ferestrele prin care se poate privi înăuntru.

PS Am mai modificat un pic optic citatul.

marți, 25 august 2015

Dan Coman - Căsnicie - nişte impresii (fără spoilere, sper!)

Am fost şi eu un pic prin patrie (trei săptămîni, aş mai fi stat :D) şi m-am întors cu modeste 10 kg de cărţi. În marea lor parte recomandări făcute de Ema şi de roşuvertical.

Că am ajuns eu să citesc romanul din titlul postului e rezultatul intuiţiei fantastice a roşuverticalei, care încă nu l-a citit, l-a simţit, mă-nţelegeţi. :D Mi-a plăcut foarte mult :>, m-a surprins tare.

Eu cam citesc recenziile (chiar şi pe scurt :P) fetelor ăstora, aşa că acum mă jenez puţin să scriu negru pe alb impresiile mele, pentru că stilul meu e cam sărăcuţ aşa, da' în clipa asta altu' n-am şi oricum mi-a venit ideea să scriu şi ca să-mi spăl vag obrazul faţă de mine, care am o micăcompunere care-şi aşteaptă predarea marţea viitoare şi la care n-am mişcat nimic, ba chiar sînt încă depărtişor de start, dar mi-am zis că scriind totuşi despre o carte, oricum ar fi, tot e un fel de pregătire pentru compunerea numero 1. :D No bun, crecă o să le trîntesc cum îmi vin în cap sau cum mi le amintesc. Nu mult, probabil introducerea mai lungă decît conţinutul.

Această carte este o operă de ficţiune.
Orice asemănare cu persoane sau instituţii reale este pur întîmplătoare. 

Dan Coman e din judeţul Bistriţa-Năsăud. Cer pardon, habar nu am unde vine asta, în afara faptului că e prin Transilvania, dacă e scris în stele, o să ajung şi eu cîndva pe acolo şi o să am o imagine concretă a locurilor, nu doar cea desprinsă din cartea asta. Ce voiam să spun: partea italică a trebuit să mi-o readuc în minte de nenumărate ori, iar dacă autorul ar fi fost ieşean (ca mine) sau şi-ar fi făcut studiile în Iaşi şi şi-ar fi plasat personajele în oraşul pe care-l cunosc eu cît de cît, probabil că m-aş fi întrebat în nenumărate rînduri dacă nu cumva nu l-am văzut pe el în faţă la noi la cinema sau pe ea ieşind din librărie sau pe ei pe o bancă în parc etc. Iar, ce vreau să spun e că Dan Coman scrie cu o naturaleţe extraordinară, că parcă auzi pe cineva povestind ce i s-a întîmplat "prietenului" lui (sau lui) şi nu prea te poţi desprinde, vrei să afli ce s-a mai întîmplat, şi apoi? şi după asta?

Recunosc că primul capitol mi s-a părut ceva mai greoi, nu ştiu de ce, al doilea m-a captivat şi m-a prins foarte mult (zic acelaşi lucru?), chiar mă gîndeam mmm dacă autorul alternează vocile (da, dacă ne uităm la cuprins), abia aştept să citesc capitolele pare, dar m-am înşelat, dacă mă gîndesc mai bine, probabil că mi-a fost un pic greu la început să mă obişnuiesc cu personajele, asta-i tot.

Dacă ar fi să sintetizez cum am văzut eu Căsnicie, aş spune că e "un roman de atmosferă, cu mult sex". Bineînţeles că e cu mult mai mult decît asta. :) Atmosfera asta m-a bîntuit o bună parte din lectură, mi s-a părut în acelaşi timp apăsătoare şi fascinantă. Cît despre sex, Dan Coman l-a descris aşa cum descrie orice altceva, foarte fain, iar eu m-am învîrtit cinci minute în jurul frazei ăsteia, căci despre sex. Dacă aş fi ştiut că voi citi "despre sex", probabil m-aş fi gîndit ah clar, ca în filmele româneşti contemporane, multe nume de organe şi mai ştiu eu ce. (Trebuie să mă mărturisesc că pe mine în Jurnalul lui Mihail Sebastian m-a scos din sărite că el pardon voia s-o fută pe nu ştiu ce actriţă. (Omul n-avea voie să scrie ce voia el în jurnalul lui, clar. :D)) Adică pardon, mă enervează să citesc chestii vulgare, cred că pe alocuri dă din coate mironosiţa din mine, deşi la viteză mă exprim (uneori) vulgar. Uel pardon.
Revenind la Căsnicie, chiar m-am întrebat pe alocuri dom'le, da' oamenii ăştia fac numai dragoste? sex deloc? :D

Nu ştiu dacă există un cititor ideal al romanului ăstuia, măcar din punct de vedere al vîrstei cred că aş putea fi, iar dacă eram din judeţul BN, n-am niciun dubiu. :) Rebeca are probabil tot cam atîtea primăveri cîte am şi eu (37!), unele gînduri de-ale ei mi s-au părut cunoscute, le-am gîndit şi eu în relaţia x sau y.
Mi-au plăcut culoarea locală/românească a romanului, chiar şi porţia de facebook, nu ştiu ce proteste cauzate de nu ştiu ce planuri parlamentare, posturi tv, eugenii, chestii.

M-am bucurat să-l pot citi pe Dan Coman în original, îi doresc să îi fie tradus Căsnicie, cred că e o provocare mare pentru un traducător, pentru că stilul (indirect liber?? sau monologul/jurnalul) sună atît de bine în româneşte, încît mă întreb dacă o traducere s-ar putea apropia de nivelul originalului. Asta probabil ar putea devia într-o discuţie despre traduceri în general, ceea ce nu este cazul aici :), dar m-am întrebat de mai multe ori oare cum s-ar zice asta în germană şi n-am avut un răspuns clar, deşi manevrez binişor limba asta. :)

Ediţia asta foloseşte grafia cu î din i, de la cap la coadă, yay! fapt care mi-a făcut o mare bucurie. Am dat peste două greşeli de tipar (!) şi vreo 2-3-4-5 chestii la care aş fi avut ceva de obiectat. În rest, nimic. Limbajul foarte de zi cu zi, cred că un singur cuvînt nu am înţeles, m-am gîndit că e regionalism, nici nu l-am căutat, nici nu l-am reţinut.
Nu ştiu dacă altă limbă poate reda nuanţele cuprinse în română în cuvîntul "pocăită".*
Întîi am crezut că e o greşeală :), apoi mi-a plăcut că SMS-urile sînt redate fără diacritice. A fost un loc într-un capitol par în care am notat cu creionul "foarte tare! :)", a fost o surpriză optică.

Mi-ar fi plăcut să fac un curs la facultate în care să discutăm şi despre romanul ăsta. Mi-a plăcut mult cum e construit, cum personajele se conturează şi capătă profunzime aproape de la o pagină la alta. Şi mi-a plăcut şi cronologia.
M-a dus cu gîndul la un moment dat la Zeruya Shalev, nici nu mai ştiu care roman al ei, pentru că era împrumutat şi l-am returnat neterminat (tot într-un concediu în .ro) şi nici nu am simţit o nevoie nemaipomenită de a-l termina... (şi oricum eu aş vrea să fie Meir Shalev mai citit decît Zeruya sau măcar la fel de... :D). Şi m-am mai gîndit şi la Luni de fiere, dar adevărul e că au trecut minim 15 ani de cînd l-am citit şi nu-mi mai amintesc decît că m-a impresionat construcţia romanului mai mult decît acţiunea :), dar n-aş spune nici că acţiunea m-a lăsat rece, dar construcţia - jos pălăria.

Ca să mai şi termin, mi-a plăcut foarte mult Căsnicie, îl recomand oricui şi îmi doresc să-l recitesc, pentru că îmi imaginez că l-aş înţelege mai bine (nu cred că l-am înţeles nemaipomenit de bine acum, dar asta nu mi-a micşorat bucuria lecturii). Aşa, şi Parohia e în aşteptare, dar mhhh compunerile pentru facultate mhhh. :-s

*Scobind netul, observ o mare varză în capul poporului nostru :) în ceea ce priveşte terminologia "pocăit" - "advenstist adventist" (LE) - "penticostal" - "protestant" etc. Ce nu e creştin-ortodox, catolic, evreu, musulman sau ateu (sau mormon sau amish cred), e cam aceeaşi chestie pentru noi. Evident că zic la grămadă.
Există destul de puţine recenzii la ora asta pentru Căsnicie (vai, ce înaintea timpului meu sînt! :O :D), unele cu spoilere majore. Nu am citit nimic înainte de a scrie postul ăsta, am văzut după că mai multă lume zice de Zeruya Shalev şi de Pascal Bruckner (Luni de fiere, presupun). :)

luni, 27 iulie 2015

Laudă-mă, gură, că ţi-oi da friptură (de soia)

Neaţa. Friptură de soia pentru că am sărbătorit şi eu anişorul necarnivor, lăudatul deja s-a întîmplat pe twitter, unde am fost mult mult mai activă decît aici, ia mai puţin timp, cred, altfel nu-mi explic. Plus că cele 140 caractere chiar nu lasă cine ştie ce loc de elaborat. :D
A, da' să mă laud totuşi şi aici:
am luat nota maximalistică 1,0 la idiş :>:> şi o notă superbă :D 1,3 la aramaică. Franceza cică vine prin septembrie.

De fapt am vrut să scriu altceva: nepotul german a stat la bunici (mai mult la jumătatea feminină) două săptămîni şi e în continuare mare fan jucării şi orice cu lego. A fost cu bunică-sa în oraş cu bicicleta, drumul nu e nici scurt, nici lung, dar e la deal. :D
Cînd au ajuns pe la mijlocului celui mai muntos deal :), nepotu' s-a dat jos de pe bici smiorcăindu-se (împlineşte 7 ani în decembrie şi acum pe 13 august începe şcoala): bunicaaaa, nu mai poooot, e prea greu la deaaaaal!
Bunixa i-a zis: Nepotu, sus în vîrfu' dealului este o gelaterie de unde o să-ţi iau un "cocoloş" (habar nu am în clipa asta cum se cheamă o biluţă :D în limba mea maternă :>) de îngheţată.
Evident că în doi timpi şi trei mişcări nepotul era la coadă la gelaterie. :)

Apoi s-au dus la cumpărat lego, el cu 30 de ioro din puşculiţa proprie. Ce te faci că ce voia dumnealui era 49,99 ioro?? Bunixa fermă pe poziţie: -Dragă, nu-ţi ajung banii, asta-i viaţa.
Pînă cînd el a venit cu o afirmaţie care a lăsat-o pe bunixa mască: -Bunica, da' tu trebuie să pui de la tine de două ori 10 ioro şi se rezolvă!
Clar, templul de nu ştiu care la 49,99 ioro a fost cumpărat, bunica fiind uluită de genialitatea micului matematician.

Acum, pentru cei care ştiu situaţia din .ro şi cine mai ştie de unde, unde copiii ştiu literele şi mai ştiu eu ce dinainte de-a merge la şcoală, aici nu cred că e la fel. Pe cumnată-mea n-am vazut-o să se agite în vreun fel şi cred că juniorul ştie cel mult să-şi scrie numele şi bonus MAMA sau pe acolo. Iar dacă îl pui să aleagă între o bancnotă de 5 euro şi un braţ de monede în valoare totală de 1 euro să zicem, probabil alege monedele. Că-s mai multe.

Mă scuzaţi, mă duc să fac curat. :D

luni, 13 iulie 2015

De data asta chiar că ultima dată :)))

Mheh, yellow. Sînt în sesiune şi, dacă se aliniază planetele, ar trebui să fie ultima cu examene. Unul l-am dat, a fost uşor, n-am vrut să vă solicit. Nici următoarele n-ar trebui să fie cine ştie ce, dar să nu întind coarda prea tare... Îmi mai puteţi ţine pumnii:
vineri, 17 iulie, 12:00 - 14:00 (ora Germaniei) :) (la franceză mhhh)
marţi, 21 iulie, 12:00 - 14:00 (idem) (la arameică sau aramaică mhhhhh ;-s ;-s ;-s)

Să nu ziceţi că nu v-am zis! :)) (Mersi!) :D
:*

miercuri, 24 iunie 2015

Băi, deci vă rog să mă scuzaţi :D

Poate aţi crezut că m-a călcat trenu' după Meno Sebastiano Argenti, care n-a fost cazu', slavă Domnului, da' am fost vai de steluţa mea plină peste cap de diverse chestii. Care nu că acu' n-aş fi.
Comentariile voastre le-am primit, le-am citit şi m-am bucurat, da' chiar n-am apucat să răspund. Şi acum crecă o fi expirat de ex. un oarece link cu un oarece film...

Chestia e că după compunerea de care vă scriam în postul precedent, am mai primit o notă, la compunerea dinainte de Legoland, care a fost uel fff modestă, 3,3, cu care n-am avut de ce să mă laud, ba chiar m-am depresat vag. :P Bine, nu era de mai mult ea şi vestea bună e că nu trebuie s-o rescriu, da' aşa mă obişnuisem cu notele bune, că am avut probleme de management cu nota asta! :D

Ah da, şi apoi, pe 12-13 iunie, P. s-a dus la petrecanie la Bremen, unde io nu m-am dus, de fincă studiile mele aveau seminarul în bloc, vineri şi sîmbătă. Ay. Şi nici filmu' cu Kate Winslet nu a mai rulat la cinema, deci am fost mega depresată. :D

Problema e că, uitîndu-mă eu bine-mersi în călindar şi bătîndu-mă frumuşel pe umăr că brava vio ai scris deja doo compuneri semestru' ăsta, mai ai doo şi aia eşti, am constatat că nu prea mai am timp să respir! Chestie care nu mi-a plăcut deloc, da' deloc!

Marţea trecută am aflat că am de prezentat un referat în două săptămîni, în condiţiile în care eu prepar un referat pentru mîine, deci ar fi fost 3 zile între cele două referate şi materia a doua este puţin spus de coşmar.

Ieri stăteam aşa şi meditam în barbă traducînd din Talmud (#killmekillmenow) şi m-am hotărît să zic pa cursului de Talmud, că ăsta era cu referatul nr. 2. Cum am început să rumeg aşa cătinel la decizia asta, cum a început să-mi revină pulsul în limite normale, nu am mai oftat din toţi rărunchii etc. Şi chiar mi-am băgat picioruşul (ah pardon) şi m-am dus la curs unde întîi am fost singură cu profa, apoi au mai apărut două damicele.
I-am comunicat profei că în condiţiile referatului care bate la uşă, eu contemplu (!) intens pa-pa Talmud, apoi am putut urmări cursul relacsată şi perfect conştientă de faptul că nu pricep o iotă. Nu numai că Talmudul e greu în draci pentru oricine, da' mie şi germana îmi pune probleme mari la capitolul ăsta, că pentru mine Schlauch înseamnă doar furtun, nu şi nu ştiu ce beşică :) în care mai transportau ei nişte lichide în antichitate. Ia mai lăsaţi-mă! :) Şi ca să văd că în dicţionarul german-german, cuvintele din traducerea germană a Talmudului sînt date din 2 în 2. Gen "entspunden" - care am înţeles eu că e un fel de "a scoate dopul", nu este. Or io n-am mare chef pe ghicitelea. Bun, deci scuzaţi divagaţia.
La final profa a fost foaaaarte flexibilă şi din referat a rămas că să zicem noi aşa cu cuvintele noastre şi cînd vrem noi, da' semestrul ăsta, cam ce ne interesează şi de ce ne interesează şi dacă ne putem imagina să scriem compunere despre.
Precizez că aflatul că referatul e în două săptămîni a fost proasta organizare a profei, nu a noastră. No bun. În cazu' ăsta mă mai duc la cursul ei, deşi ieri ne-a zis clar că noi (cei care studiem capitolul x din Talmud, inclusiv ea şi toţi savanţii) habar nu avem dacă vorbim de amfore sau butoaie (vorbim de vin, alcoolic). Dar traducerile se zbat să spună butoi. Şi materialul din care e făcut capacul e gips sau argilă, care în engleză era(u) acelaşi cuvînt.
Scriu chestiile astea, pentru cine o fi citit pînă aici, ca să înţelegeţi cît e de frustrant.

Ah da, rămîne referatul de mîine, la franceză, trebuia să-l scriu şi să-l pun în grupul de studenţi online marţi. Abia l-am început şi e miercuri. Am o idee destul de vagă despre ce le voi spune şi culmea e că nu sînt foarte stresată. N-aş zice nici că-s zen, dar din moment ce am stat să scriu întîi asta şi abia după revin la referat cred că spune multe.
M-am gîndit eu aşa că în cei aproape trei ani de cînd sînt studentă în .de cam tot ce am predat/scris a fost cu întîrziere. Aşa că doar nu era acum, la ultimul referat (sper:D) la proful ăsta, să fiu gata la timp?! Să fim serioşi.

Tema e total nefascinantă, cînd mi-am ales termenul, m-am uitat să fie după compuneri şi înainte de examene şi să nu fie total neinteligibilă. N-am ştiut în ce mă bag, mi-aş fi ales Jules Verne cred sau ceva asemănător şi nu Michel Tournier, Vendredi ou les limbes du Pacifique. Cred că e o conspiraţie mondială în care cei care au citit cartea şi au urît-o nu vor să recunoască şi scriu elogios despre, ca să entuziasmeze şi pe alţii, care la rîndul lor vor vrea să păcălească pe alţii... cerc vicios, parol! Nu-mi amintesc să mi se mai fi întîmplat să citesc o carte care să nu-mi placă neam, dar să mi se pară destul de faină critica!

Ah, da, şi cu asta închei, cred că am nevoie disperată de o vacanţăăăăăă! :-s

miercuri, 10 iunie 2015

Meno Sebastiano Argenti

Într-o zi m-au lovit amintirile. Nu cine ştie ce multe, da' oricum!

Sînt convinsă că toţi cei din generaţia mea (care sînteţi? :D) ştiu cine e personajul din titlu. P. nu are atîta cultură cinematografică, aşa că nu a auzit de, nu a văzut Gheaţa verde. Cum era de aşteptat, filmul nu se găseşte pe nicăieri, asta după ce am făcut reclamă, vai, sigur o să-ţi placă, e cu acţiuneeee şi cu actori cunoscuţi (Omar Shariff, Ryan O'Neal) :D (şi cu mult suspans, ceea ce de fapt l-ar cam scoate de pe o listă a filmelor la care mă uit eu în general, ca să nu-mi stea inima-n loc).

Ei, dacă nu-l găsim pe ăsta, hai să încercăm cu altul (cu Jane Seymour şi Christopher Reeve) care a făcut valuri cînd eram eu copil în România. Undeva, cîndva. Nici pe ăsta nu-l găsim. Astfel se încheie scurta listă :D cu filme de care-mi amintesc eu că le-am văzut de nenumărate ori.

Şi-mi mai amintesc că se plîngea mama la cinematograf că "iar au tăiat!" din film. Şi încercînd să mă prind la ce se referă tăiatul ăsta, că nu se vedeau găuri pe ecran (!!), am ajuns la concluzia că de fiecare dată cînd se schimba cadrul, clar, au tăiat. Erau pe cîmpul de luptă şi deodată se certau în senat, mama, mama, ai văzut, au tăiat! :D

Azi mă duc să mă tundă Diana. Diana mea născută aici din părinţi sîrbi şi care acasă vorbeşte o română destul de veche, în care la "minge" se spune "dop" şi din vocabularul ei românesc lipseşte "deodată" şi nu ştiu cum fac, că de fiecare dată cînd vorbim, folosesc "deodată" şi apoi i-l traduc în germană.

A, da, de ce filme din copilăria comunistă vă amintiţi? :) (ce drăguţă e construcţia asta în română, în speranţa că e corectă :D, "de ce" care nu înseamnă "de ce?" :>.)

Ca să nu vă mai zic (celor care încă nu ştiţi!) că 1. săptămîna trecută am mai copt o compunere (în franceză) :D şi 2. ieri am aflat că am luat 1,0 la compunerea din iarnă în franceză (!!!!!!!!!!), iuhu! (nota cea mai mică în lumea noastră :D, dar cea mai rîvnită în Germania, căci perfection!)

Şi după ce-am predat compunerea (cu 26 de ore întîrziere, ah, o nimica toată... :D), m-am dus la cursuri după patru ore de somn, am asistat la franceză şi arameică (că n-am participat) şi apoi, ca să nu dorm de la 5 seara, m-am dus prin oraş, unde am ajuns la cinema, unde n-am adormit (wow!) şi am văzut un film drăguţ (!) la care nu aş fi intrat premeditat, că nu-s fană Kate Winslet (îmi pare rău, trei ceasuri pe scaun la Titanic m-au marcat aproape forevă). Dar A Little Chaos a mers, cu mîna pe inimă zic că nu mi-am dat seama cînd au trecut două ore (!), l-am văzut în germană, vocea actorului principal mi s-a părut foarte interesantă ca să nu zic segxy :D şi am mai fost şi luni o dată, să-l aud şi-n original, care n-a mai avut atîta farmec (urăsc filmele dublate, asta e excepţia), da' tot a mers. Şi dacă reuşesc să mai ajung prin zona cinematografului cît mai rulează filmul, intenţionez să-l mai văd (da-n germană pliz :D). În germană se cheamă, parcă mai inspirat, adică să ai o vagă idee despre ce e filmul înainte de a-ţi lua bilet, bine, dacă nu ai văzut reclama (care în capul meu nu se cheamă trailer), Grădinăreasa (!) din Versailles.

miercuri, 20 mai 2015

Mmmmă mmmmaturizez? (post vag trist)

Mă bîlbîi pentru că aş fi vrut să încep altfel, dar nu ştiu cum să traduc în română "über seinen eigenen Schatten springen" (In Dutch we have a saying that translates literally as ‘jump over one’s own shadow’, which means surpassing oneself ).

Motanul Leon/el/Goşgoş etc. s-a prezentat vineri acasă cu două căpuşe în blăniţă, pe care i le-am scos cu penseta şi el a stat foarte cuminte, bravo! La farmacie am aflat că "picătura" împotriva căpuşelor să vinde doar cu reţetă. Am făcut programare la doctoriţa veterinară, am fost azi.

A fost prima oară cînd am mers cu el la doctor. Am sperat să meargă şi P., dar azi nu a putut şi nu am vrut să mă întind cu căpuşele. Pentru mine a fost destul de traumatic, pentru că ăsta era drumul pe care mergeam cu Căselu la tratament şi acolo şi-a aflat şi sfîrşitul.

Dar azi, în aceeaşi cameră de consultaţie, mi-am spus că sînt şi eu martoră a cercului vieţii, o pisică a murit, alta trăieşte şi e sănătoasă, şi în afara faptului că sînt pisici, vin la acelaşi doctor, sînt ale noastre şi întîmplător au blana roşcată, sînt diferite.

Cred că am vrut să scriu postul ăsta ca să marchez momentul pentru mine. Mai mergem pe 29.05 să vedem ce valori au analizele lui Goşgoş. Pe viitor, pentru căpuşe etc. nu mai trebuie să meargă şi el, doar prima oară a fost necesar.

No bun, s-a înnorat, dar plec iar ca o eroină la bibliotecă! Iuhu! :)

joi, 14 mai 2015

În care ni se arată cum a fost Vio la Legoland

Continuăm programul cu excursia la Legoland Deutschland, bilete cumpărate imediat după revelion, a trebuit să merg, deşi eram frîntă după compunere şi văzusem că vremea "nu va ţine cu noi" (<- una dintre expresiile care mă enervează la culme :)) ).

Perioada: 1-2 mai. Am fost 4 adulţi şi un minor, toţi într-o maşină, în care am încăput chiar bine şi chiar am şi dormit un pic, pînă cînd minorul m-a tras puţin de păr vio vio uite nu ştiu ce, care am fost o doamnă şi nu l-am blagoslovit etc.

Doresc să precizez că a plouat cu găleata toată ziua de 1 mai. Ideal, mai ales cînd aveai de gînd să-ţi petreci ziua într-un parc de distracţii în aer liber. Pe autostradă nu au fost rare momentele cînd abia vedeam maşina din faţa noastră. A, şi a fost friguţ. Soacră-mea şi cumnată-mea s-au gîndit să fie simţite :P şi au venit cu bagaj foarte puţin, deşi noi le-am zis că avem loc gîrlă în portbagaj, dar nu ne-au crezut. Aşa că au zgribulit cu mare drag.

După ce haina mea de ploaie de la Aldi nu a mai făcut faţă averselor :P (uitasem că e bolnavă pe alocuri), cînd ne-am întors la domiţil am scobit netul şi am găsit o informaţie pe un blog (comentariul Adelei) şi cu prima ocazie mi-am cumpărat o haină de ploaie monstruos de scumpă (dar vag redusă), pentru care aş face şi o asigurare în caz de furt, uitat în cuier pe undeva etc.

LE După ce am scris despre cazare în detaliu, am văzut că este şi un film (or fi mai multe), iaca, foarte clar. :)
Revenind la Legoland, cazarea noastră a fost la Ritterburg (dînd <-click pe poze puteţi vedea exact cum arată un apartament, pentru că nu cred că s-a nimerit să fie fotografiat fix apartamentul nostru), cînd am luat biletele ne-am gîndit să avem o experienţă completă (dacă treaba asta nu e tradusă din engleză, atunci nu ştiu de unde e şi nu mă ajută greieraşul cu o formulare mai grozavă în clipa asta). Ideea a fost excelentă, minorul este pasionat de lego (eu nu sînt deloc :D), hotelurile în sine par făcute din lego şi camerele sînt decorate în aceeaşi idee. Am avut un mic apartament (trăiam cu impresia pînă să ajungem la faţa locului că o să avem o cameră mare) căruia nu am avut să-i reproşez nimic (nimicul e relativ). Cum intrai, pe stînga erau două paturi supraetajate şi un pat vizavi, între ele, sus, un televizor (cu canal lego cu reclame şi nu numai), pe dreapta ceva masă de priponit bagaje.
În mijloc e un mic hol şi există o uşă între paturile de mai sus şi hol (care uşă intră în perete şi care nu se cheamă rabatabilă, dar nu ştiu cum se cheamă) pe care nici nu am văzut-o iniţial. Din hol în stînga intri în baie, mare, cu o cabină de duş (care stropea puţin, punct negativ:P), toaletă, chiuvetă, foarte fain împărţit totul, destule rafturi, cuiere etc. Vizavi de uşa de la baie e un dulap înalt cu trei uşi, cu frigider şi cană de fiert apa, ceaiuri etc.
Urmează camera mare :), cu pat dublu, noptiere pe stînga şi mese, scaune, tv pe dreapta. Între pat şi geam era o delicată pînză de paianjen, alt punct negativ. :D A trebuit să mă străduiesc să le găsesc şi pînza n-aş fi găsit-o dacă nu ar fi făcut soacră-mea poze fără număr. Geamul avea plasă de ţînţari :p, o idee excelentă. Am stat la parter, destul de aproape de intrare, a mai venit miros de fum, că se fuma afară. Ghinion, am închis geamul.
Am fost foarte încîntaţi de cazare şi eu personal am dormit ca un lemn, ole!

Seara am fost la restaurant în Königsburg, care e la jumătate de minut distanţă. Deşi restaurantul a fost plin ochi şi plin de copii, atmosfera a fost foarte faină şi mîncarea mi-a întrecut aşteptările. Tot acolo am fost şi la micul dejun, pentru mine pe locul 1 în topul locurilor unde am mîncat dimineaţa (ah vai dar ce sinonim :P), ofertă foarte bogată chiar şi pentru vegetarieni.

**
Ziua 1. Nu uitaţi ploaia. Ne-am echipat (contra cost) cu pelerine galbene de ploaie cu logo lego :), noi şi 90% din vizitatori. Pentru mine ziua a fost foarte soft, am mers cu un trenuleţ printr-o piramidă, mi s-a făcut foame, am stat la ditamai coada pentru o pizza okeiş şi o cafea şi le-am mîncat afară, nu în ploaie (era acoperită terasa), dar în frig. Ne despărţisem de grupul aventuros, dar au venit şi ei să mănînce şi pînă la urmă am găsit loc înăuntru şi am stat acolo destul de mult, să ne încălzim, nu foarte uşor cînd ai geaca (a, jacheta!)/pantofii/puloverul udă/uzi/ud. :D
Pentru mine ziua a continuat cu cocoţatul într-un turn (fără efort, turnul coboară şi urcă singur :P) de unde am admirat împrejurimile, foarte frumos, apoi m-am retras la garaj, că se făcuse 15:30 şi puteam intra în cameră, trebuia musai :P să dorm să recuperez noaptea intelectuală muncită la compunere (vezi postul ăsta), eu mica eroină!
Am dormit două ceasuri, apoi s-au întors şi ceilalţi, am mers la masă, am scris mai sus. Şi apoi nani.

**
Ziua 2. Mic dejun, golit camera, purces în parc. Nu mai ploua!!!!!!!!!! Altî viaţî, ca să zic aşa. Lumea s-a aşezat la coadă la un ditamai rollercoasterul - cum se spune pe româneşte la rollercoaster??? -, eu le-am zis pa, nu mă interesa, am plecat să bîntui de una singură. P. a venit şi el la o bucată, nevrînd să mă simt abandonată hihi. Ne-am plimbat cu un trenuleţ care făcea turul parcului. Ceilalţi trei erau gata cu rollercoasterul, ne-am întîlnit la Burgul (?) cavalerilor, unde am stat o oră şi ceva la coadă ca să ne dăm cu o chestie cu care ei mai merseseră în seara precedentă de patru ori şi vio, este aşa de faaaain, neapărat hai şi tu.
No bine, a fost chiar frumos prin castel în trenuleţ, dar apoi am ieşit din castel şi pardon aproape m-am ***** pe mine de frică!!!!!!!!!!! Nu era cu restricţii de vîrstă, erau şi copii mai mici... Precizez că a fost prima ŞI ULTIMA oară cînd am pus piciorul într-o astfel de "distracţie". Atît am mai apucat să-i zic soacră-mii: zi mersi că-s foarte rapide curbele şi nu apuc să vomit! Am coborît cu genunchii moi şi a durat cîteva ceasuri bune să-mi revin şi uel ca să zic adevărul a trebuit să mă lupt să nu bocesc acolo, că mă făceam de ruşinică de numa-numa.*


(Am lăsat poza de mai sus la dimensiunea asta, că se văd mai bine feţele, chiar dacă în browserul meu strică un pic aranjarea paginii, oricum inteţionez să nu o las mult aici.)

Apoi ne-am uitat la diverse oraşe făcute din lego, partea asta chiar mi-a plăcut cel mai mult. Şi am mai mers şi la Acvariu, mi-a plăcut iar, dar ori îmi trebuie ochelari, ori trebuie să mă caut de atacuri de panică - era cam înghesuială, întuneric, nu m-am simţit bine, dar, repet, mi-a plăcut. La aer şi la lumină mi-a plăcut şi mai mult, am mîncat o napolitană belgiană (?) nespectaculoasă, minorului i-a fost cumpărat un lego scump rău şi asta a fost cam tot, ne-am întors cu bine acasă. :)

Dacă mergeţi aici şi lăsaţi să se încarce/daţi click pe imaginile din ultimele două săptămîni, puteţi vedea toate pozele pe care le-am postat din Legoland pe instagram. Un film de prezentare frumos realizat puteţi vedea aici (aproape 4 minute).

Ca să închei într-o notă amuzantă (după părerea mea), am găsit un --->>> extras (?) dintr-un episod din Friends, cel în care Ross are "a near death experience", exact ca mine!!! :)))

*Monica, de asta postul ăsta era să se cheme "Cum a văzut Vio moartea cu ochii". :)



Intermezzo

Eu nu am auzit de Ane Brun pînă duminică (?), noroc cu lumea de pe instagram care a fost la concertul ei de la Sala Radio din Bucureşti şi a postat extaziată şi m-am apucat şi eu de ascultat pe spotify, care uel slavă Domnului că există spotify (gratuit şi cu reclame şi pardon dacă am mai zis de spotify, că ştiu sigur că am vrut să zic şi am făcut reclamă pe mail într-o veselie, băliv iu mi!).

Cîntecul meu preferat pînă acum este The Treehouse Song de pe albumul Changing of the Seasons (2008). Poate repet, foarte rar mă uit la muzică, întîmplător piesa asta are videoclip, încă nu l-am văzut, doar ascultat, mă-nţelegeţi. LE Am văzut videoclipul, mă depăşeşte complet ce-a vrut să exprime şi sper să vă concentraţi pe melodie şi nu pe imagini. :)

Iaca şi versurile, de aici.

THE TREEHOUSE SONG SONGTEXT

When I woke
I took the backdoor to my mind
and then I spoke
I counted all of the good things you are

and that list of charms was
longer than my chain of broken hearts
and when the day was done
I figured I had already lost
from the start – from the start

I was gonna love you till the end of all daytime
and I was gonna keep all our secret signs and our lullabies
I was made to believe that our love would grow old
we were gonna live in a treehouse and make babies
and we were gonna bury our ex-lovers and their ghosts
baby we were made of gold

so many times
we drank fine wine in one swallow
and in those late nights
we painted our walls bright yellow

În care ni se arată cum Vio a predat o compunere "la timp"

Helou, helou. Cer pardon că nu am mai răspuns la multele comentarii de la ultimele posturi, am avut motive întemeiate!!

Am un talent nebun de-a pierde vremea - uneori nici măcar nu e pierdere de vreme (da, ştiu că este şi procrastinarea, dar nu m-am împrietenit cu termenul), mă apuc de spălat muuuunţi de rufe, dau cu aspiratorul zilnic, schimb cearşafurile mai des ca niciodată - orice, numai să nu mă apuc de ce arde cel mai tare: (de ex.) compunerea X care mort-copt trebuie să fie predată pe data YZ şi nu mai tîrziu.
De asta, cînd a ars aşa de tare de stăteau pompierii la uşă :P, am preferat să nu mai scriu pe aici; frumos ar fi fost să renunţ la orice activitate necompuneristică, dar tot am mai citit un blog şi urmărit (tenis) rezultatele meciurilor de tenis. Doresc să-i comunic Simonei Halep că aş fi preferat să fie eliminată mai repede la Stuttgart şi nu la Madrid, că în timpul turneului de la Stuttgart aveam ditamai morcovul compuneristic, iar în timpul celui de la Madrid eram de-a dreptul relaxată! :)

Chestia e că deadline-ul era pe 30 aprilie, profesoara spusese că putem preda pînă la miezul nopţii, dar teoretic important e să aibă compunerea în cutia poştală electronică (?) dimineaţa, aşa că yours truly a trimis mailul pe la 6:25 a.m., fără să închid un ochi în noaptea respectivă.
Tema mea a fost foarte interesantă, am mai scris prin cîteva colţuri de internet cîte un pic despre, s-a chemat cam aşa: Antisemitism şi antiţiganism în secolul XVIII, cu analiza unor fragmente de text dintr-o cronică a lui Johann Jacob Schudt.*

M-am lungit, ca şi aici, cu introducerea compunerii şi m-am trezit că scrisesem jumătate din compunere şi încă nu intrasem de-adevăratelea în subiect. Şi cum eram în criză de timp - m-am apucat realmente de scris luni, 27 aprilie, pe seară... - am sperat să se întîmple mai multe minuni, una fiind să citesc totuşi fragmentele din Schudt pe care urma să le analizez. Uel, în ultima noapte le-am citit şi am lucrat direct pe text şi partea asta e cea mai slabă din toată compunerea. Am mai întîmpinat şi o problemă neplăcută (sînt şi plăcute?!): aveam de citit în germana mmm veche (? de pe la 1700 toamna, cu caractere care arată bine şi se citesc mai greu), mă rog, m-am obişnuit cu timpul.

Iniţial compunerea trebuia predată la începutul lui aprilie, 30 aprilie a fost ultimul termen de predare. M-am trezit că mai e un coleg în aceeaşi barcă cu mine, cu mult mai avansat ca mine în acest proiect, el fusese să vorbească cu profesoara cu o săptămînă înaintea mea şi se şi apucase de scris. În ultima noapte colegul comunică: băi, eu mă culc, nu mai predau, nu reuşesc. Nu l-am înţeles, adică l-am înţeles, dar nu l-am înţeles. (Nu sînt alcoolizată, dar vă cred că puteţi crede asta, haha.)
Aşa că leşinată de somn, am rămas şi singură pe la 3 fără ceva. Şi dă-i, şi luptă. Şi după ce-am terminat cu partea jalnică de analiză pe text, am mai trîntit şi o încheiere, care n-ar fi rea, dar mi-am dat drumul "la gură" şi cum compunerea mea în germană a fost corectată parţial de alţi ochi, partea finală a fost văzută doar de mine, trebuie să fie o nebunie.

Profesoara mi-a comunicat că cel mai tîrziu pe 11 iunie aflu nota (mai precis dacă am trecut sau nu...)

Era 1 Mai! (va urma, chiar acum. Am vrut să scriu postul următor ca parte din ăsta, dar m-am lungit cam tare, vă menajez!)

*în cadrul unui curs care s-a chemat "Descrierea Celuilalt: etnografie europeană între antiiudaism (wiki nu-mi spune care e termenul românesc pentru asta), filosemitism şi Iluminism".

marți, 21 aprilie 2015

Citeşte aici ce a păţit ieri vio!

Neaţa.

Ieri a trebuit să mă duc la facultate, deşi aş fi chiulit, că na, să mergi de zioa ta la cursuri nu e chiar aşa de cool... Mai aveam de dus nişte cărţi la bibliotecă, aşa că am plecat mai devreme. Teoretic, bine am făcut, că a fost nu ştiu ce defecţiune la metrou şi mai mult nu mergeau decît mergeau.

Practic, la prima staţie au urcat doi joveni care s-au aşezat lîngă mine şi care erau foarte deosebiţi aşa.
Cică alergaseră să prindă metroul şi au scos nişte sunete preţ de două minute, de te lua cu rău. Îşi trăgeau sufletul foarte teatral deci. Apoi unul din ei a desfăcut o ciocolată ceva şi a aruncat ambalajul pe jos, moment în care am simţit eu nevoia să mă uit urît la el. Mi-a zîmbit dulce şi mi-a zis da ce-are duamnă că duar e hîrtie!
Eu i-am zis că în spatele lui e un coş de hîrtie şi de acolo a început circul. M-au mirosit după accient că nu-s de-a lor şi au ţinut-o vreun sfert de oră numai în glumiţe care mai de care mai reuşite, toate ţintind spre cît de dragi le sînt lor străinii, pînă au coborît.
Am aflat că fiecare are 15 primăveri, că miroase urît în metrou pentru că stau eu acolo, că am ochi albaştri, dar urîţi, citesc lent, beau din sticlă de sticlă, care e nasol, verdele e culoarea mea preferată? sînt profesoară? da de ce citesc în metrou de pe nişte hîrtii? de unde mi-am luat încălţările, că sigur au fost ieftine...
Şi or mai fi zis, nu cred că am ţinut minte tot. A fost prima mea experienţă de genul ăsta şi tare mi-aş fi dorit să n-o fi avut sau îmi doresc să nu se mai repete...

Ce învăţ eu din asta? Habar nu am. Probabil să-mi văd de treabă pe viitor, deşi flăcăii ăştia s-au luat şi de alţi călători cu totul nevinovaţi.

Altfel, am cumpărat un manual pentru un curs, făcut de prof, 14,50 EUR, mi se pare exagerat de mult ca preţ studenţesc.

Am fost la un curs pentru care nu mă pregătisem în mod deosebit, dar care nu se mai ţine. Era 99,99% clar de joi treaba asta, dar mai bine să vin eu degeaba, decît să-mi spună în clar măi dragă nu se ţine.

Mhh. Seara a fost salvată de ieşirea cu P. la restaurantul meu preferat actualmente. Şi am şi primit nişte cadouri în mod surprinzător (adică îmi cumpărasem eu singură o carte şi i-am vîndut-o lui la preţul din magazin, să mi-o facăcadou. :D I-am zis că în face în mod garantat o bucurie.)

miercuri, 15 aprilie 2015

Art meets art meets art

Phii, nu mai termin de descoperit America, deşi am treabă!
3 minute şi 23 de secunde din 2012, nemaipomenit de extraordinar. Vă invit să vedeţi la chaika. Pfuai. Osăm. Un scurtmetraj de Sebastian Cosor, The Scream.

Mic dejun chestii! (vio descoperă din nou America)

Salutare, naţiune! (Ăsta era ceva salut pe la radio, celebru??)

Sînt destul de eroină în ultima vreme şi mă străduiesc să mănînc dimineaţa şi m-am gîndit să vă povestesc şi vouă.

Pentru cine nu a citit în stele, P. şi cu mine am îngroşat rîndurile vegetarienilor din iunie 2014 (deci sîntem încă nişte puiuţi :D), eu nu mănînc carne deloc, el nu zice nu la peşte şi neamurile lor. Lactate şi ouă mîncăm amîndoi.

Mai nou îmi fac dimineaţa (vorba vine, azi am mîncat pe la 11 şi ceva...) terci! :) Din fulgi de ovăz şi mei, zilele astea cu două curmale, o banană şi un kiwi. Şi mereu cu o linguriţă de chia, una de seminţe de in şi un pic de ulei de in. Legenda spunea că terciul ăsta ţine de foame... Eu nu sînt foarte convinsă, dar e bunuţ. Şi sănătos, da?

De fapt de chia voiam să scriu, m-am motivat acum, după ce am văzut pe un site că nici iniţiatorii site-ului nu ştiau de chia în 2013 şi au descoperit această plantă într-o călătorie în America de Sud.

Iaca ce zice wiki despre. Pe scurt, se pare că chia e minunată pentru conţinutul ridicat de omega 3, calciu, fier, fibre, antioxidanţi şi nu numai. Cum şi noi abia am aflat de ea, scriu aici, că poate or mai fi interesaţi care nu ştiu încă. Neamurile mele vegetariene din .ro ştiau şi au tăcut mîlc. :)
Am reuşit să extrag de la ei o informaţie despre vlăstari, dar n-am probat. Site-ul Ligiei Pop pare foarte fain, recunosc că nu m-am plimbat pe acolo (poate o singură dată de pe telefon, deci am uitat aproape instant...)

Cam atît acum. Ce n-am făcut în vacanţă pentru facultate s-a aglomerat acum, aşa că mă întorc la stiva de cărţi. Probabil o să am nevoie să-mi ţineţi nişte pumni pentru prima temă, dar vă mai anunţ eu...

Papa!

PS Pentru cine întreabă, m-am relăsat şi de fumat (martie 2014, după ce mă reapucasem în mai 2013, deh.)

marți, 7 aprilie 2015

După 4 ani! (post lung crecă)

Întîi şi întîi aş dori să vă zic că am ditamai reclamaţia la cine a inventat vacanţele!!! Se termină!!! Nu mă mai joc aşa. (Vorbesc de perioada aia de timp dintre semestre, nu de concedii, care suferă de acelaşi lips, din cîte am auzit.)

Lunea viitoare începe semestrul de vară. Sincer să fiu, nu mi-a lipsit. Mheh. Şi s-a şi văzut, că prestaţia mea pentru facultate, după examenul de arabă, este undeva la 1,7%, ceea ce n-are sens să mai detaliez acuma, da' am nevoie de mai multe miracole divine şi crecă îmi retrag plîngerea de la începutul postului ăstuia, ca să nu supăr pe nimeni... (!!!) (!!!!)

***
Duminică m-a întrebat P. ce citesc şi i-am povestit un pic de Sefarad, mulţumesc pe această cale sufletului nobil care mi-a trimis cartea, xoxo!! Şi cum îmi bate mie inima tare tare de tot cînd citesc de Madrid şi cînd mai şi recunosc vreun alt nume pe acolo, pe unde am fost şi noi.
Căci da, cum oi mai fi zis pe aici acum ceva timp, Madridul a fost prima mea dragoste spaniolă. De care m-am despărţit cu lacrimi în ochi, chit că plecam spre Barcelona şi ştiam că Barcelona e mai faină decît Madridul! (din auzite)

Si aşa am ajuns să ne amintim de excursia la Barcelona. Pentru P. definitoriu este: "oraşul cu catedrala pe care n-am văzut-o".
Eu: - Adică cum? Că mie îmi vin acum în minte două pe care le-am văzut.
P.: - Aia a arhitectului celebru mmm!
Eu: - A, da, unde am ajuns la ora închiderii. :)))

Adevărul este că au rămas atîtea chestii de vizitat "data viitoare" mai peste tot pe unde am fost, că faptul că Sagrada Familia e pe listă ar putea da impresia că a fost intenţionat, cînd de fapt n-a fost aşa.

Unde voiam să ajung: ce-mi amintesc eu din Barcelona, după cei 4 ani din titlu.

***
Cînd spun sau gîndesc Barcelona, mă apucă o mare foame, pentru că prima asociere pe care o fac este cu restaurantul unde am mîncat în fiecare zi, uneori şi de două ori pe zi. Princesa 23, de pe Carrer de la Princesa, care văd acum că e închis (!!!) şi aproape că nu mai vreau să mai scriu mai departe, dar poate reuşesc cu un efort.

- hotelul nostru Barcelona Colonial în care mi-a stat puţin inima-n loc, de ce frumos mi s-a părut
- catedrala din oraşul vechi în faţa căreia am stat la taclale cu Ana gravidă
în faţa căreia era un talcioc de unde am cumpărat un medalion pentru bunica mea care mi-a amintit de medalionul pe care-l purta ea la gît
într-o curte interioară a căreia era un (h)eleşteu şi erau şi nişte gîşte. Catedrala asta m-a impresionat maxim!
- un magazin cu insigne tot în oraşul vechi (din alea de pe vremuri, cu un ac şi "căpăcel") de unde am cumpărat una cu o broască ţestoasă pentru un prieten de-al lui P., care a primit insigna în februarie 2015, pentru că aşa sînt eu de organizată... şi unde am vorbit cu proprietarul într-un fel de spaniolă super interesantă presărată cu expresii din telenovele sud şi central americane, că de fapt de acolo ştiu eu spaniolă, ca să spun tot adevărul şi numai adevărul
şi pe linia asta, cum am convins pe cineva într-o farmacie în aceeaşi spaniolă să-mi dea un antibiotic într-o sîmbătă seara, că mă durea o ureche şi antibioticele se dădea doar cu reţetă şi eu nu aveam :>
- Rambla cu o piaţă senzaţională şi cu o librărie din care am cumpărat-o pe Rutu Modan, pe care am citit-o de curînd :))
- un magazin cu cele mai parfumate ceaiuri, de care am tras cred că pînă anul trecut... :)
- o plimbare nocturnă cu Doro şi Dragoş spre statuia lui Columb şi iahturile uriaşe din port
- un magazin de unde am cumpărat halviţă, unul de unde am cumpărat baclavale (vînzătoarea era arăboaică), unul cu jucării de lemn, unul ţinut de indieni/pakistanezi, de unde am luat tricouri turistice :>
- excursia clasică la stadion, cu ocol la o mănăstire pe un deal (nu din cele celebre), nişte terenuri de tenis, un cimitir etajat lîngă stadionul şi muzeul FC Barcelona, unde erau multe pisici
- cea mai veche sinagogă din Europa (?), Muzeul Ceramicii, papagali în copaci
- un soare orbitor
- nişte piaţete grozave în oraşul vechi, undeva era un Irish Pub
- nu mi-am luat o geantă cu model cu mere şi mi-e încă un pic ciudă
- baloane uriaşe de săpun într-o curte de biserică

***
Cam atît acum. Fundalul muzical pentru mine a fost "I left my heart in San Francisco" în varianta Westlife. :) Din păcate nu planificăm curînd o altă excursie acolo. Din prea multe motive (mostly studioase, financiare şi alte destinaţii pe listă).

***

PS Roşuvertical ne zice totuşi să vedem ceva înainte de-a vizita Barcelona. :)

duminică, 29 martie 2015

Tom şi Jerry

De aproape două săptămîni Leonel iese afară, îi place la nebunie, şi normal. Cîteodată pare panicat de nu ştiu ce foşnet şi studiază de pe preşul de la intrare nişte păsărele, cu foarte mare atenţie.
Noi sîntem super frînţi, că dumnealui zgreapţănă cu mare drag la diverse uşi şi miaună şi noi, ca nişte oameni de treabă, ne dăm frumuşel jos din pat şi îi deschidem diversele uşi.

Acum o săptămînă am declarat că nu mai pot şi l-am închis la subsol. Vorba vine, avea acolo ditamai domeniul de explorat, toaletă, apă, mîncare şi uşă spre afară pe care o poate deschide în ambele sensuri (adică se şi poate întoarce pe acolo). Singura chestie deosebită a fost că am închis uşa care dă spre casa scării. Dimineaţă l-am găsit cătrănit şi "n-a vrut să vorbească cu noi" destul timp. Fiind el un motan cu oareşce probleme pihice, ne-au cuprins remujcările şi am continuat să ne epuizăm noi pînă peste poate, că dumnealui doarme de pe la 8 la 17 ziua şi apoi e dispus la plimbări.

Problemele lui i se trag de la următoarele: i-a murit stăpîna acum vreo jumătate de an. A stat la noi 4 săptămîni. Din cauza bolii lui Căselu nu l-am mai putut ţine pe el. L-a preluat o vecină de-a stăpînei decedate şi l-a ţinut pînă cînd a trebuit să plece undeva şi n-a avut cu cine să-l lase şi nu ne-a sunat să ne întrebe şi pe noi dacă îl mai vrem (noi îl mai voiam, dar întîi ne-am lins rănile după ce s-a dus Căselu.) Aşa Leonel a aterizat la un domn pentru două săptămîni. Mama domnului e bătrînă şi brusc a primit loc într-un cămin, urma să se mute, locuia în alt Land, domnul şi-a dat seama că va lipsi pentru mai mult timp, nu bun pentru Leonel, a ajuns iar la noi. Am fost foarte încîntaţi şi am zis că gata, clar, nu-l mai dăm nimănui. (Nici nu voia nimeni să ni-l ia, la noi fiind condiţiile ideale pentru o pisică, aşa, dintre toţi candidaţii din peisaj.)
Pentru motan totuşi au fost cam multe schimbări în jumătate de an. Se ascunde cînd aude soneria şi cînd au venit polonezii în vizită şi au vrut să-l vadă, probabil a crezut că iar vrem să-l dăm, că ei erau cu gecile pe ei.
Cu lista asta de motive în minte, încercăm să nu-l traumatizăm cine ştie ce şi stăm şi ne minunăm ce ne cresc cearcănele.

Săptămîna trecută am găsit un şoarece mort la subsol. Mare bucurie. Am avut aşa o mică bănuială. Azi-noapte P. i-a deschis uşa de la apartament lui Leonel, care Leonel stătea foarte mîndru pe covorul din casa scării şi prezenta un şoarece încă nu mort. M-am bucurat teribil. :( Mă tem că o să urmeze o zburătoare.

A reuşit pînă acum să deschidă două dulapuri mari, un dulap de papuci şi nişte sertare. E foarte talentat.

Vă mai ţin la curent cu aventurile noastre comune sau individuale. :)

vineri, 27 martie 2015

Da' bine, băi!!!!!!!!!!!!

Mie de ce nu mi-a zis nimeni de blogul ăsta!?!?!?!!? Este ultra-mega-super tare, băliv iu mi!!!!

După ce obosiţi pe acolo, dacă vreţi să vedeţi 11 locuri de pe Terra preferate de protagonista de mai sus, plimbaţi-vă aici.

Fiind acolo doar un post, mereţi mai departe şi vedeţi că în curînd vom avea o româncă pe Lună Marte. :D Colea.

Un foarte mare B R A V O!!!!

miercuri, 11 martie 2015

marți, 10 martie 2015

Continuăm programul cultural

Ştiţi care e capitala culturală a Europei în 2015?
Sînt două, Plzen şi Mons. Una în Cehia, cealaltă în Belgia. De Plzen n-am citit mare lucru, că m-am proptit la Mons, de care cred că n-am auzit pînă acum, dacă mă grăbesc, cred că e ceva cu Formula 1, care nu e, că aia e (Le) Mans, în Frans. :-) Are P. o verişoară acolo.
Am citit un articol vag amuzant despre Mons în calitatea sa de capitală culturală a Europei, despre super arhitecţi angajaţi pentru mmm planuri de mare angajament! Care nu prea sînt gata la timp, depăşesc bugetul de te apucă ameţelile etc. Ocazie cu care mi-am amintit că nu e o noutate sau o raritate treaba asta, vezi campionate mondiale de fotbal cu stadioanele gata sau aproape gata cu x secunde (ore, zile oatevă) înaintea primului meci, aeroportul din Berlin pe care personal l-am abandonat (as in nu mă mai impresionează ştirile pe tema asta), la de cîte ori s-a schimbat directorul, să vedeţi că ne mai trebuie două miliarde şi nu-l deschidem decît poate, optimist, în 2018 (cifrele sînt din capul meu, bazate cîndva pe date reale :)) ).
Daniel Libeskind e un arhitect foarte interesant!!
Am crezut că el e responsabil pentru Muzeul Evreiesc din Varşovia (denumirea completă e Muzeul de Istorie al Evreilor Polonezi; cel din Bucureşti văd că se cheamă Muzeul de Istorie a Evreilor, aşa că nu ştiu dacă nu cumva e eronat să scriu Muzeul Evreiesc, dar nu ştiu cum ar trebui). Nu e el, sînt nişte finlandezi, arhitectura m-a impresionat.

PS Iar la Mons am ajuns pentru că au şi ei nişte Van Gogh anul ăsta! :)