joi, 14 mai 2015

În care ni se arată cum Vio a predat o compunere "la timp"

Helou, helou. Cer pardon că nu am mai răspuns la multele comentarii de la ultimele posturi, am avut motive întemeiate!!

Am un talent nebun de-a pierde vremea - uneori nici măcar nu e pierdere de vreme (da, ştiu că este şi procrastinarea, dar nu m-am împrietenit cu termenul), mă apuc de spălat muuuunţi de rufe, dau cu aspiratorul zilnic, schimb cearşafurile mai des ca niciodată - orice, numai să nu mă apuc de ce arde cel mai tare: (de ex.) compunerea X care mort-copt trebuie să fie predată pe data YZ şi nu mai tîrziu.
De asta, cînd a ars aşa de tare de stăteau pompierii la uşă :P, am preferat să nu mai scriu pe aici; frumos ar fi fost să renunţ la orice activitate necompuneristică, dar tot am mai citit un blog şi urmărit (tenis) rezultatele meciurilor de tenis. Doresc să-i comunic Simonei Halep că aş fi preferat să fie eliminată mai repede la Stuttgart şi nu la Madrid, că în timpul turneului de la Stuttgart aveam ditamai morcovul compuneristic, iar în timpul celui de la Madrid eram de-a dreptul relaxată! :)

Chestia e că deadline-ul era pe 30 aprilie, profesoara spusese că putem preda pînă la miezul nopţii, dar teoretic important e să aibă compunerea în cutia poştală electronică (?) dimineaţa, aşa că yours truly a trimis mailul pe la 6:25 a.m., fără să închid un ochi în noaptea respectivă.
Tema mea a fost foarte interesantă, am mai scris prin cîteva colţuri de internet cîte un pic despre, s-a chemat cam aşa: Antisemitism şi antiţiganism în secolul XVIII, cu analiza unor fragmente de text dintr-o cronică a lui Johann Jacob Schudt.*

M-am lungit, ca şi aici, cu introducerea compunerii şi m-am trezit că scrisesem jumătate din compunere şi încă nu intrasem de-adevăratelea în subiect. Şi cum eram în criză de timp - m-am apucat realmente de scris luni, 27 aprilie, pe seară... - am sperat să se întîmple mai multe minuni, una fiind să citesc totuşi fragmentele din Schudt pe care urma să le analizez. Uel, în ultima noapte le-am citit şi am lucrat direct pe text şi partea asta e cea mai slabă din toată compunerea. Am mai întîmpinat şi o problemă neplăcută (sînt şi plăcute?!): aveam de citit în germana mmm veche (? de pe la 1700 toamna, cu caractere care arată bine şi se citesc mai greu), mă rog, m-am obişnuit cu timpul.

Iniţial compunerea trebuia predată la începutul lui aprilie, 30 aprilie a fost ultimul termen de predare. M-am trezit că mai e un coleg în aceeaşi barcă cu mine, cu mult mai avansat ca mine în acest proiect, el fusese să vorbească cu profesoara cu o săptămînă înaintea mea şi se şi apucase de scris. În ultima noapte colegul comunică: băi, eu mă culc, nu mai predau, nu reuşesc. Nu l-am înţeles, adică l-am înţeles, dar nu l-am înţeles. (Nu sînt alcoolizată, dar vă cred că puteţi crede asta, haha.)
Aşa că leşinată de somn, am rămas şi singură pe la 3 fără ceva. Şi dă-i, şi luptă. Şi după ce-am terminat cu partea jalnică de analiză pe text, am mai trîntit şi o încheiere, care n-ar fi rea, dar mi-am dat drumul "la gură" şi cum compunerea mea în germană a fost corectată parţial de alţi ochi, partea finală a fost văzută doar de mine, trebuie să fie o nebunie.

Profesoara mi-a comunicat că cel mai tîrziu pe 11 iunie aflu nota (mai precis dacă am trecut sau nu...)

Era 1 Mai! (va urma, chiar acum. Am vrut să scriu postul următor ca parte din ăsta, dar m-am lungit cam tare, vă menajez!)

*în cadrul unui curs care s-a chemat "Descrierea Celuilalt: etnografie europeană între antiiudaism (wiki nu-mi spune care e termenul românesc pentru asta), filosemitism şi Iluminism".

15 comentarii:

  1. Ai un dar de a povesti și de a mă face să mă treacă toate sudorile că o să te rog să pui un avertisment special, de acum înainte! La început, desigur.
    Lucrarea ta trebuie să fie extrem de interesantă, dacă n-ar fi în germană ți-aș cere-o numaidecât!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Monica,
      poate o traduc parţial la un moment dat sau scriu un post inspirat din ea, pentru cei interesaţi. În speranţa că profesoara o va decreta ok. :D

      Ștergere
  2. Monica,
    hihi pardon, mie nu mi se pare chiar cu suspans cînd îmi citesc postul, dar e drept că e scris de mine şi trăit de mine! :) Zici să anunţ din start "totul e bine cînd se termină cu bine" sau aşa ceva? Că na, am predat, dar nu ştiu dacă profesoara va decide că merită o notă de trecere... :D

    Te anunţ că postul la care muncesc acum ar fi trebuit să se numească "Cum a văzut Vio moartea cu ochii la Legoland", dar m-am gîndit să las moartea în pace... :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Tu tot zici compunere si eu ma gindesc la ce scriam noi la romana prin clasa a 5-a. Asta-i ditamai lucrarea. Cite pagini ai scris?

    RăspundețiȘtergere
  4. roşu vertical,
    Hausarbeit îi zice pe germană, dicţionarul online dict.leo.org traduce prin assignment sau paper, care mi se par la fel de clare (nu) ca şi compunere. Cînd am început să am de scris compuneri din astea, cred că le ziceam "lucrări ştiinţifice", dar astea în capul meu ar putea fi şi lucrări de laborator or smth... Eu nu le ştiu de la studiile din .ro, în .de de la un moment dat încolo sînt vitale pentru obţinerea unei note, foarte rar sînt la alegere cu examene. Mai am nişte examene, dar sînt sort of restanţe, deşi nu le-am picat, doar le-am amînat. Altfel, cred că am terminat-o cu examenele şi am rămas doar la compuneeeeri, care ar trebui să culmine cu marea lucrare de bachelor. :((
    Am scris 13 pagini cu tot cu notele de subsol (care au fost multicele, 91, pentru că am citat la greu mai ales în partea cu analiza de text, scurte totuşi, gen vezi Schudt pagina 15 şi idem, dar se adună). Opera per total are 17 pagini, dar are şi pagină de titlu, cuprins şi bibliografie. Cerinţa era să aibă în jur de 24.000 de caractere în Word, fără să se specifice cu sau fără note de subsol, cu sau fără spaţii (cu sau fără pagina de început, cuprins, bibliografie...). E cea mai lungă compunere pe care am scris-o, dar aşa s-a întîmplat: caractere (fără spaţii) 24.500, cu spaţii 28.000, cu note de subsol (fără spaţii) 31.000, cu spaţii 35.000. There, you have it. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca referat ii zice in .ro sau asa presupun eu, ca n-am mai fost de mult pe la scoala.

      Ștergere
  5. roşu vertical,
    în .de referatul e oral (am avut cîteva) şi poţi scrie "o compunere" care să se bazeze pe un referat (făcut/prezentat de tine) şi în general ai de scris ceva mai puţin în cazul ăsta.

    RăspundețiȘtergere
  6. Bravo, Viooooo! Esti o eroaie!
    Stai bine cu inima. Eu cred ca faceam criza cardiaca din cauza de stres daca era sa scriu lucrarea intr-o noapte. Desi cred c-as fi renuntat inainte, ca si colegul tau.

    Ai observat ca eu ii spun lucrare. Poate pentru ca in franceza e "travail". Desi l-as fi putut traduce ca "lucratura". :))))

    Vai Vio, mi-am amintit EXACT in aceasta secunda ca am uitat sa te intreb cum a ramas cu expresia aia "totala" de la lucrarea in franceza cu "multitudinea de mijloace artistice" sau "padurea de expresii". Vai, nu se poate, am uitat, stiu doar ca era ceva vegetal la care tu tineai mult si care mie-mi placea la nebunie desi imi suna ca naiba. :))) Ce-a zis profa?

    RăspundețiȘtergere
  7. Cora_,
    :D am scris-o în 3 zile, o seară şi o noapte, nu doar o noapte. :P În schimb eu ştiu că tu ai scris o lucrare într-o duminică!

    Era "jungla definiţiilor literare" sau aşa ceva, nu ştiu nici pînă acum, nu pentru că nu m-a interesat, dar n-am îndrăznit să o bat la cap pe profesoară să-mi dea nota, după ce am convins-o să mă mai păsuiască încă două luni cu predarea!!! Dar probabil că o să o contactez luna asta, în mai, dacă nu dă ea vreun semn înainte...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca ai dreptate, era lucrarea aia la care credeam ca am o saptamana in plus si nu aveam.
      Daca asa am facut, sunt tare, am avut probabil materialul citit sau era vreo ceva de bagat din burta, ca la asta ma pricep, dar la lucrari serioase cu biografii stufoase tre' sa ma apuc din timp, ca sunt lenta. :)

      Da, da, jungla, ce misto! Noi dam profilor la sfarsit de trimestru un plic deja timbrat cu adresa scrisa cu tot si ne trimit lucrarile prin posta, daca vrem sa avem corecturile/greselile. E super practic.
      Voua nu va da lucrarile corectate?

      Ștergere
  8. Cora_,
    ştiu că ai pus o poză cu lucrarea ta şi scriai că şi pisica s-a plictisit. :)) Eşti tare, e clar!

    Vom vedea cît de mişto i s-a părut profei jungla... :D La ebraistică am scris şi primit înapoi o singură lucrare deocamdată, profa mi-a explicat ce a fost bine şi ce mai puţin şi am putut să o întreb tot ce îmi era neclar. Asta m-a ajutat foarte mult (zic eu). Profesoara la care am scris lucrarea asta ultima mi-a scris că o să ne vedem să discutăm despre opera mea, deci clar o să văd ce a corectat etc. Dar la ebraistică sîntem destul de puţini studenţi, profesorii nu au sute de lucrări de corectat. Cred că au mega maxim 10 pe semestru. Acum am fost eu şi poate o colegă care o fi predat la timp. Că 3 candidaţi la lucrare am fost de la bun început şi ştiu sigur căcolegul nu a predat.
    La romanistică, acolo unde am scris de junglă, sînt mult mai mulţi studenţi şi cred că de asta durează şi corectarea mai mult. Cred că după ce afli nota, poţi ruga profesorul să vorbiţi de lucrare într-o întrevedere. Profesoara asta cu jungla pauzează semestrul ăsta, am noroc că cică e în Frankfurt, la un moment dat o să trebuiască să o contactez dacă nu îmi scrie ea înainte. Ay.
    Nu, practica cu plicul nu este la noi, eu nu ştiu de ea. Dar trebuie să dăm o declaraţie că noi am scris lucrarea şi că nu o predăm la două obiecte, ci doar la unul (gen să se pupe temele de la mai multe cursuri şi să scrii doar o lucrare, dar să iei mai mult de o notă pe ea. :D)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La noi nu au timp profii de discutat cu fiecare in parte, asa ca pun notite pe lucrare si ti-o trimit, daca vrei. Chiar ni s-a spus ca cei care trimit plicuri vor avea notite amanuntite, de fapt cred ca alora care nu pun plic nici nu le scriu notite, ca in general proful nu se intalneste cu nimeni sa-i dea lucrarea, nici macar secretariatul nu face asta, deci daca nu dai plic nu stii ce-ai gresit, vezi doar nota in dosar, pe net.

      Bine ca mi s-a intamplat sa nu citesc notitele, ca n-aveam chef, dar asta e alta poveste... o sa le citesc vreodata pe cele necitite, sa ma distrez. :)))

      Noi nu dam declaratie de-asta, dar daca folosesti aceeasi lucrare sau parti din ea la doua materii se considera autoplagiat si se pedepseste, da. :) Poti insa sa folosesti acelasi subiect, daca il dezvolti separat, in lucrarea a doua. ideea e sa nu copiezi paragrafe intregi, chiar daca lucrarea iti apartine.

      Tu esti pe ultima suta de metri si termini, nu? Ce mai ai de predat?
      Bafta maxima, eu inca ma gandesc daca sa iau curs in toamna sau nu.

      Ștergere
  9. Cora_,
    mă gîndesc că toţi pun la voi plic... adică de ce nu te-ar interesa ce observaţii a avut de făcut profesorul? Doar eşti acolo ca să înveţi... Părerea mea. :) Mi se pare că nici la noi nu-s la secretariat lucrările, probabil le păstrează profesorii un timp şi apoi le zvîrlu. Şi la noi sînt online notele. Sau la secretariat, dar pe o hîrtie, nu pe lucrare...
    Dar dacă aveţi întrebări despre lucrare în timpul redactării lucrării, nu puteţi merge la profesor? La noi în general este o oră pe săptămînă în care poţi merge, te treci pe o listă şi stai la rînd la uşa omului. :)
    Dar dacă ai scris cam aceleaşi chestii la doi profesori diferiţi, cum îşi dau seama? Ebraistica mea cu romanistica nici măcar nu sînt în acelaşi campus, sigur nu se ştiu profii. Şi operele noastre nu se publică pe internet sau mai ştiu eu ce...

    Mai am 2-3 examene (adică 3, dar nu m-am prins dacă e importantă nota la unul dintre ele, am impresia că trebuie doar să-l dau (şi să-l iau, cred...)), un raport de practică după ce-o s-o fac (noiembrie-decembrie, cînd ţi-am scris cu unghiile netăiate :D:D), vreo 3 lucrări din astea (în speranţa că cele două la care nu am nota încă au fost de trecere, dacă nu, trebuie să refac cursurile şi să rescriu operele) şi cireaşa de pe tortura finală: lucrarea de bachelor. :-s mai am, nu sînt chiar gata. ar fi trebuit să termin acum în vară, dar uite că m-am lungit şi nu ştiu cînd termin, în speranţa că termin cîndva... :D

    Să fie, baftă maximă şi ţie! Să-mi zici ce-ţi iei. :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu pun toti. Pai gandeste-te ca daca faci lucrarea de mantuiala numai ca s-o faci si sa scapi (la 18 ani se mai intampla), stii cam ce "valoare artistica" are, ce sa mai dai 3,4 dolari sa-ti spuna profa ca ai facut o lucrare de doi lei? :)))
      In principiu profii nu pot sti ca ai folosit parti din lucrare, dar ajunge sa stii tu ca ai autoplagiat si ca nu e mumos, ca poti fi exmatriculat. :)
      Ce m-a surprins prima data in tara asta a fost declaratiile pe propria raspundere. Cand facem declaratia de venit de ex, nu trimitem probe la guvern ci doar declaratia, adica ei te cred pe cuvant. Pot insa controla prin sondaj si daca minti, nu se joaca. De-aia e toata lumea corecta sau ma rog, aproape... :)))

      Noi nu facem lucrare de bachelor, treci doar cele 30 de cursuri si cand le termini te anunta calculatorul: gata, esti meserias, vino sa-ti iei diploma. Cam impersonal, asa...

      Ștergere
  10. Cora_,
    no bine, ai şi tu dreptate! :D

    Noi facem lucrarea de bachelor, pe care primeşti notă şi credit points, la final ai, cu tot cu lucrarea asta, 180 credit points. Cumva cred e cam aceeaşi chestie şi la tine, şi la mine, dacă stau să consider lucrarea ca pe o compunere :D normală... :D Ok, ca două compuneri. :D

    RăspundețiȘtergere