Saturday, November 29, 2014

Ce vrăji am mai făcut!

Ieri am aflat că am trecut testul la arabă de acum două săptămîni, mă rog, bănuiam că am trecut, ieri am aflat nota, 2+. Ca să zică P. clasicul "numai" 2+? :))

Tot ieri am dat testul 3, pe care cică îl trec, dar la mare limită. Adică am rugat-o pe seminaristă să se uite pe el, dat fiind că de ex. la punctul 1, unde am fost întrebaţi de 5 cuvinţele din germană în arabă, nu am ştiu nici unul... avusesem de învăţat vreo 40 şi eu ştiam 7... :D care nu s-au nimerit între cele întrebat, uel. Apoi a trebuit să declinăm 3 substantive, care am zis eu mm a mers bine, ca să mă prind după că am cel puţin o greşeală. Iar la punctul 3, de vocalizat 5 propoziţii şi de tradus în germană. Cred că am vocalizat mai bine decît am tradus, pentru căci nu am ştiut o groază de cuvinte. O chestie am pus-o la ghiceală şi nu a fost ce credeam eu. Am tradus "culorile trandafirului" şi de fapt erau "spinii". :)))

În aceste condiţii... cum ziceam, sper să iasă de un 4 murdărel, dar încă de trecere. Dacă nu ne dă notele vinerea viitoare, o linşez pe seminaristă. Ay. :)

Apoi m-am întîlnit cu o prietenă şi tare bine mi-a prins!

De joi după-amiază eram în tratative cu profa de la tema de luni, poate îmi mai prelungeşte oleacă ora sentinţei (am scris so far două pagini.............!) şi mi-a prelungit-o! Ieri am primit verdictul, nu a fost foarte încîntată, dar eu sînt!

După ce termin aici, mă întorc la draga de temă, dar fără suflul stresului în spate aşa de mare...

Voiam să vă mai zic de Căselu, după primele săptămîni cu tratament homeopat(ic?) a făcut iar analize şi, dacă cele din octombrie erau dezastruoase, cele din noiembrie au fost şi mai şi.
Continuăm cu homeopatia şi pe lîngă ia şi un medicament (lichid, îl primeşte sub pasta ei preferată, deci nu o chinuim să îl înghită) clasic care să menajeze un pic rinichii.
În continuare are infecţia la dinţi, nu avem curaj să o trimitem la operaţie, din cauza valorilor nasoale rău de la analize, vîrsta ei... riscul să nu se mai trezească din anestezie e mare. Bineînţeles că existenţa infecţiei e şi ea o povară pentru rinichi. Să "ţinem sub control" infecţia cu antibiotice e de asemenea neprielnic pentru rinichi. Cumva sîntem între ciocan şi nicovală. Parcă aşa era expresia?

Altfel, capitolul mîncare e cu cîntec. Uneori nu mănîncă deloc, a avut o perioadă în care a mîncat excelent hrană umedă specială, atunci nu i-am mai dat deloc deloc hrană uscată, apoi s-a oprit de tot din mîncat hrana umedă, pe care i-am dat-o în continuare, ca apoi să o arunc în mod regulat, după cîteva zile în care i-am dat de pe deget hrana astronauţilor..., m-am gîndit să o reîncerc cu hrană uscată specială, a reînceput să mănînce. După un timp mi-am adus aminte că îi place mai mult un alt fel de hrană de asta, mai scumpă, i-am cumpărat şi a avut succes. Weekendul trecut a fost iar aproape în grevă şi a avut iar un episod de cistită. Doctoriţa la care mergem de două luni săptămînal a spus că poate nu a fost cistită acum, ci poate a eliminat o pietricică.
De vreo lună aproape are voie afară în fiecare zi, cu mici restricţii, că e frig, şi cînd avem noi de plecat foarte de dimineaţă de acasă, ori o lăsăm cam cu o oră înainte de plecarea noastră afară, ca să aibă timp să se întoarcă, ori e un pic pedepsită pînă ajung eu acasă şi o las. Cel mai mult îi place să se plimbe noaptea. :-s
Uneori, cînd sîntem foarte tehui de cap, o închidem în sufragerie + sala de mese :) + bucătărie (are şi acolo o toaletă), altfel vine uneori şi pe la 1:45 noaptea şi zgreapţănă în dormitor, s-o lăsăm afară. Dar cine s-o lase înapoi în casă?
Cînd sîntem mai puţin tehui de cap, ne sacrificăm şi o lăsăm afară şi apoi cel care s-a sacrificat şi s-a ridicat din pat moţăie în sufragerie pe canapea pîndind uşa de la balcon şi aşteptînd-o pe prinţesă.
Da, sîntem oleacă duşi cu capul. Dar ne e tare dragă dihania. :)

Wednesday, November 26, 2014

După douăzeci de ani!

Cei de la mine din grupa de arabă au vîrste diferite, ha! Sînt cei de 18 de ani şi unii puţin peste 20, eu şi apoi cîţiva ceva mai în vîrstă decît mine. E Ana din Olanda de exemplu, al cărei soţ lucrează acum în Dubai şi urmează să plece şi ea după ce băieţii ei cei mari şi gemeni dau bacalaureatul la anul.
Şi mai e Rolf care predă franceza şi italiana, dar nu are diplomă, aşa că vrea să o obţină acum. E în primul semestru şi la ebraică, şi la arabă, dar are cunoştinţe temeinice, aş zice.
Ieri s-a scăpat (!) şi a spus că a învăţat ebraica acum vreo douăzeci de ani. Fiind el mai puţin joven decît mine şi avînd noi la arabă un manual de prin epoca de piatră (anii '60?), fix aşa mi l-am imaginat eu pe el, cum învăţa ebraica...
Şi azi m-a lovit. Acum 20 de ani aveam 16 ani! "Douăzeci de ani" mi se pare că exprimă o perioadă aşaaaaaaaaaaaaa de mare de timp!!! Bine, mai ales în viaţa altora, că eu mă cred în continuare de 18, mă tem. P. aşteaptă cu mare interes momentul cînd voi termina eu facultatea, dar mie îmi cam place studenţia, poate mă mai gîndesc! :D

În altă dezordine de idei, trăiesc mai multe drame. Una ar fi că n-ar trebui să scriu acum postul ăsta, pentru că mhhh trebuie să predau o temă luni (de vreo 15 pagini) şi tema se află într-o situaţie jenibiloasă momentan. Dar mai sînt cîteva zile, poate o scot la capăt. Plus că îmi fac curaj, că mai ştiu eu două fete într-o situaţie similară! I'm talking to you, C., and to you, D.!
Alta e că studiul totuşi îmi cam iese pe nas. Ă pardon prin păr, am albit destul de spectaculos... Cu siguranţă o să mai aud "vai, exagerezi, nu ai deloc păr alb!!!" etc., dar mă îngrozesc de fiecare dată cînd îmi usuc părul şi constat locuri şi şuviţe noi. Măcar în germană se zice păr gri. :D
Mda, şi cam cochetez cu ideea să mă vopsesc, dar nu m-am vopsit niciodată (!!!!!!!!!!!!!!) (am avut doar o dată permanent :)))) ) şi nu aş fi ţinut morţiş, dacă nu ar fi aşa de insistentă situaţia.

Bun. A, evident că am şi test la arabă vineri, dar dacă o să-l pic, n-o să fie o mare tragedie, că am loc. Doar că am de recuperat muuuult! Dar ce-am de făcut după ce predau tema luni? (pretty please s-o predau!)

No bun, papa!!! (A, da, pray for me... vineri, luni, zilele astea... :D)

Friday, November 21, 2014

Votul din diaspora

Mersi, Suzi, pentru link. Îl pun aici, că aşa îmi place să mă uit la el, tulai! :)

link: aici. Germania: 96,05% Iohannis! That's the spirit! Şi acum să mă întorc la tema de vacanţă, numai mîine nu-i poimîine etc. Cum care vacanţă? De vară, reportată la 1 decembrie. Tema, nu vacanţa. Da, am o viaţă complicată.
:*

LE >>>Aici<<< e lista cu voturile din toate ţările. Distracţie plăcută! Vă zic din start: Ponta a cîştigat alegerile în Palestina, la mustaţă!

Thursday, November 13, 2014

Test arabă 2

Helou. Pretty please țineți-mi niște pumni mîine dimineață cînd iar ne testăm. Între 8:15 9:45, ca la jumătate de oră. Apreciez pozitiv. Acum vă rog să mă scuzați, am de învățat vreo nu știu cîte forme de plural, care mai de care mai pardon neregulate.
:-)

Thursday, November 6, 2014

Lambada se întoarce!

Poate nu ştiţi ce vreau să zic, da' pe vremea cînd încercam să-mi organizez un pic blogul, pusesem tag lambada la posturile cu linkuri muzicale etc. Parcă!

Aşadar! Ignoraţi limba cîntării şi pliz pliz spuneţi-mi cu ce altă piesă seamănă bucata >>>>> asta <<<<<, pridi pridii pliz! A, nu e secret cine lălăie, Ivri Lider, leidizengentălmens:P:P, I was lucky to be loved. No bun, aud.

PS Mîine aflu ce şi cum cu testul 1 de arabă, da' nu a fost chiar spectaculos. Şi deci nota chiar nu contează, dacă am 1 pe linie, nu influenţează nota de la examen.
A, da, e un ger la noi! Bine, poate nu ger, da' am congelat rău de tot. Şi mai e şi grevă la doicefere :), care creează un mare haos în trafic.
Mă duc la teme, pardon.