miercuri, 26 noiembrie 2014

După douăzeci de ani!

Cei de la mine din grupa de arabă au vîrste diferite, ha! Sînt cei de 18 de ani şi unii puţin peste 20, eu şi apoi cîţiva ceva mai în vîrstă decît mine. E Ana din Olanda de exemplu, al cărei soţ lucrează acum în Dubai şi urmează să plece şi ea după ce băieţii ei cei mari şi gemeni dau bacalaureatul la anul.
Şi mai e Rolf care predă franceza şi italiana, dar nu are diplomă, aşa că vrea să o obţină acum. E în primul semestru şi la ebraică, şi la arabă, dar are cunoştinţe temeinice, aş zice.
Ieri s-a scăpat (!) şi a spus că a învăţat ebraica acum vreo douăzeci de ani. Fiind el mai puţin joven decît mine şi avînd noi la arabă un manual de prin epoca de piatră (anii '60?), fix aşa mi l-am imaginat eu pe el, cum învăţa ebraica...
Şi azi m-a lovit. Acum 20 de ani aveam 16 ani! "Douăzeci de ani" mi se pare că exprimă o perioadă aşaaaaaaaaaaaaa de mare de timp!!! Bine, mai ales în viaţa altora, că eu mă cred în continuare de 18, mă tem. P. aşteaptă cu mare interes momentul cînd voi termina eu facultatea, dar mie îmi cam place studenţia, poate mă mai gîndesc! :D

În altă dezordine de idei, trăiesc mai multe drame. Una ar fi că n-ar trebui să scriu acum postul ăsta, pentru că mhhh trebuie să predau o temă luni (de vreo 15 pagini) şi tema se află într-o situaţie jenibiloasă momentan. Dar mai sînt cîteva zile, poate o scot la capăt. Plus că îmi fac curaj, că mai ştiu eu două fete într-o situaţie similară! I'm talking to you, C., and to you, D.!
Alta e că studiul totuşi îmi cam iese pe nas. Ă pardon prin păr, am albit destul de spectaculos... Cu siguranţă o să mai aud "vai, exagerezi, nu ai deloc păr alb!!!" etc., dar mă îngrozesc de fiecare dată cînd îmi usuc părul şi constat locuri şi şuviţe noi. Măcar în germană se zice păr gri. :D
Mda, şi cam cochetez cu ideea să mă vopsesc, dar nu m-am vopsit niciodată (!!!!!!!!!!!!!!) (am avut doar o dată permanent :)))) ) şi nu aş fi ţinut morţiş, dacă nu ar fi aşa de insistentă situaţia.

Bun. A, evident că am şi test la arabă vineri, dar dacă o să-l pic, n-o să fie o mare tragedie, că am loc. Doar că am de recuperat muuuult! Dar ce-am de făcut după ce predau tema luni? (pretty please s-o predau!)

No bun, papa!!! (A, da, pray for me... vineri, luni, zilele astea... :D)

11 comentarii:

  1. Na, că am aflat, suntem de-o varsta, da' sa nu mai zici la nime' ca si io ma cred inca de ... ahm... 25? Ca la 18 prea m-ar arata lumea cu deștu' de mama minora :)). Si jur ca daca nu ma uit in oglinda n-am par alb!

    In alta ordine de idei, ambii mei prunci au minim un fir de par alb in crestet, se vede bine prin contrast. Ala mic de la nastere, ala mare de cand i-a crescut parul normal. Deci daca ei pot, la mine se trece cu vederea, Matusalem ce ma aflu :)).

    RăspundețiȘtergere
  2. Ioana,
    mulţi înainte! :D Ah, ce vremuri, în tinereţe, cînd mă pregăteam într-un mare fel pentru licenţă, la bibliotecă, şi un flăcău m-a întrebat dacă învăţ pentru bac... :D

    Chestia asta am mai scris-o cu siguranţă pe aici, dar merge repetată, cine mai ţine minte: lucram eu cu Diana şi ne împrietenisem, între noi să tot fie vreo 7-8 ani (şi-a făcut majoratul cînd eram colege de serviciu). Şi într-o zi m-am trezit eu vorbind ceva de genul "uite, şi fetele astea sînt tot cam de vîrsta noastră..." La care Diana s-a uitat destul de lung la mine şi mi-a zis "vrei să spui de vîrsta mea, nu? Că noi nu sîntem de-o seamă..." M-a pus pe gînduriiiiii.
    Gata, iar la temă. Noapte bună. :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu sunt mai mare decat tine cu...cateva luni :D
    Din motive asemanatoare dar si din curiozitate de ceva timp testez nuante...de roscat. Da, le pun pe par. Nu cumpar parfumuri, oje, cosmetice, dar..cate o vopsea ;). Si am remarcat ca imi creste parul f. repede.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Arakelian,
      tot 78istă :)? M-am întîlnit ieri cu o prietenă care foloseşte henna şi avea o nuanţă foarte faină de păr. :)
      Şi eu am renunţat la parfumuri, cosmetice nu am folosit decît cînd lucram la aeroport, mă refer la fond de ten... cremă de faţă e obligatoriu, cam atît acum. Am vreo 5 oje, mă dau cu ojă (mai precis sînt dată, de altcineva) o dată - de două ori pe an...
      Eşti mulţumită de rezultatul roşcat? :)

      Ștergere
    2. dada tot pa-shoptista :))
      Nici oje, nici creme nu am. Roscatul da:) - acum folosesc sampoane, ca schimb nuantele, sunt ca si copiii aia mici ce nu se decid la o culoare de pictat

      Ștergere
  4. la cat ne-am rugat pentru tine in ultima vreme, cand deschid blogul aici se aude un cor de ingeri :)), si sunt convinsa ca la toti cititorii tai se aude tot asa! ai facut niste sfinti din noi :)))))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. vai Zazu, da' ce frumos ai ziiiis! sărumîna! :D

      Ștergere
  5. Eu am cam rămas la 15 ani, dar la lucru mă simt de doăj' ș-un pic.

    Am noroc că am început cu părul alb și ochelarii pe la doăj' ș-un pic (coincidență?) și, deci, nu mă simt bătrînă pe chestia asta.

    Sper c-a fost ok și baftă luni!

    RăspundețiȘtergere
  6. LP,
    recomanzi şuviţili? :D

    scriu imediat cum a fost. :)

    RăspundețiȘtergere