Saturday, March 30, 2013

Roma pe ploaie, văzută de pe Mausoleul Vittorio Emanuele II

Cred că posturile astea vor deveni din ce în ce mai scurte, pentru că am ajuns la ziua a doua :-) (din 12 :D) şi habar nu am ce am făcut. Adică da, văd pozele, dar sînt o infinitate, plus că a plouat şi nu am făcut mereu fotografii, plus că uneori chiar am ţinut aparatele la umbră din cauza reumatismului.

Vorbim de miercuri, cînd cred că am vizitat sinagoga şi, cum nu e voie să pozezi acolo, n-avem dovezi. Şi de asta sînt cam confuză. Vremea a fost spectaculoasă, după cum se poate vedea şi mai jos.

În ghid scria că e 7 euro să urci cu liftul pe mausoleul din titlu şi gratuit pe scări. Dar e înăltuţ. Cum am dat de alt rînd de scări în drumul nostru dinspre sinagogă, cînd am ajuns la biletele pentru lift eram deja terminată. Şi cum ştiu că noi sîntem cu capul (am urcat pe Turnul Eiffel pe scări cît s-a putut şi am şi coborît aşa şi apoi scările de la metrou au fost orgasmatice :D), ajunsă deci la bilete şi văzînd cum ploua, am zis hai să ne lăsăm păgubaşi.
P. voia să se cocoţeze, nici nu zăream pe undeva pe unde ar fi trebuit să urcăm scările, aşa că a zis nu mă interesează luăm liftul. Eu am înghiţit în sec alei 14 ioro în 5 secunde alei (îs şi zgîrcită, crecă, şi nu chiar foarte bogată:D), am ajuns la mare înălţime şi am fost de părere că a meritat, a fost super fain, în ciuda vicisitudinilor naturii, rîul, ramul. Delirez, că mi-e somn.

o căruţă


nişte ruine cu arc de triumf


Piaţa Veneţia cu o stradă (!)


cred, în stînga extrem Sfîntul Petru (catedrală, basilică, bazilică etc. :-) ), în dreapta, în dreptul antenei :-), Panteonul


talente cu Columna lui Traian în colţul dreapta jos, plus steag fluturînd pe mijloc


ruine cu tot cu Colosseum (şi un arc de triumf)


sinagoga (aia mai gălbuie, cu un cap mai înaltă decît restul clădirilor)


prin geam plouat şi cu obiectivul aburit (din seria talente)


asta nu ştiu ce e, dar e ceva cu Traian. forum, mercato etc.


ăghen, Columna. ce-i aia columnă şi ce-i aia coloană??


în mausoleu, e cu siguranţă muzeu, dar ne plouase aşa de bine sus, că haina mea de ploaie a dat cu virgulă şi cotul drept îmi era fleaşcă, aşa că am decis să mergem la autobuz şi la hotel, să ne schimbăm.


Noapte bună! :-)

6 comments:

  1. Vai, deci eu n-am ştiut că pe scări e gratis. Acuma-mi pare rău de ăia 7 euro. Dar e fain să vezi Roma de acolo. :)

    ReplyDelete
  2. superbe pozele! inca o data, sa iti fie de bine vacanta.

    ReplyDelete
  3. draga Vio, daca te consoleaza cu ceva, eu tot pe ploaie am vazut Roma, prin decembrie 2003, deci la ei e vreme normala... Mausoleul l-am vazut dar sus n-am fost, ca nu stiam atunci ca se poate urca cu liftul... pe jos no way :D

    ReplyDelete
  4. Îmi bag și eu nasul puțintel aici. Am fost la Roma din 12 până în 16 martie și tot pe ploaie l-am văzut pe Vittorio Emanuele II. :) Și îmi ziceam cu ciudă că dacă veneam o săptămână mai târziu, ne-am fi scăldat în soare, dar se pare că nu a venit soarele nici după o săptămână.

    ReplyDelete
  5. Silviu:
    Buna, superbe pozele tale. Eu plec pe 1 decembrie si tare imi e frica de vreme proasta. Tu cum ai simtit ploaia? Ce gen de ploaie este? Eu am observat ca in tarile mediteraneene ploile sunt scurte, placute si nederanjante.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Saluti, îmi permit să-ți răspund pentru că locuiesc la roma: acum doi ani aș fi spus cum scrii tu mai sus. Între timp Roma pare să fi trecut la climat tropical, am tot avut la ploi lungi, torențiale, viituri etc de ne-am plictisit. Decembrie e mai rece, deci nu cred să riști ploi.
      Apropo, cred că doar mausoleul ăsta e blestemat, mă vizitase prietena mea la jumătatea lui martie și rămăsese blocată acolo din cauza ploii!

      Delete