miercuri, 7 septembrie 2016

Nişte filme, ba chiar şi nişte seriale

Am ajuns la un fel de concluzie despre un gen de filme care-mi plac. Asta pentru că aveam două filme pe o listă, pe care le revăd (destul de) des, şi duminică am văzut un al treilea, care a intrat direct pe listă, yay.
Şi mai sînt nişte seriale, da, imediat despre.

***
August: Osage County (2013) (nota imdb modestă 7,3*, nota mea: 10 :>) (drama)

Trailerul.

Are un mega braţ de staruri, dar nu de asta îmi place. (Filmele cu braţul de staruri, dar cu acţiune super greu de urmărit, pentru că 80 de firişoare care pe undeva de fapt erau unite, nu, mulţumesc, nu sînt genul meu. Exemple: Love Actually (7,7* pe imdb!), aim sou veri sori, deci nu, deşi îmi plac mulţi actori din distribuţie. Valentine's Day (yay, 5,7* pe imdb, măcar nu sînt singura!), idem.)
Reţeta succesului mi se pare a fi în cazul filmelor de pe lista mea o familie măricică, mai mult sau mai puţin (dis)funcţională, care petrece cîteva zile împreună în urma unui eveniment (aniversare, deces, vacanţă etc.).

Nu am idee de ce nota imdb nu e mai mare, două actriţe au nominalizări la Oscar pentru filmul respectiv.

Am văzut reclama la cinema, dar cred că l-am ratat, l-am văzut de pe net :insert emoticon ruşinat:, apoi l-am luat pe DVD şi l-am văzut de mai multe ori. Îmi tot propun să-mi notez ce filme văd, de cîte ori le văd, dar uit. :)

**
This Is Where I Leave You (2014) (nota imdb ayayay 6,6*, nota mea: 10) (comedy, drama)

Trailerul.

Nu mai ştiu cum am dat de el, dar îl am pe DVD, deci sînt cu conştiinţa împăcată. :> Cred că l-am văzut de mai multe ori decît pe cel de mai sus, că e mai uşurel totuşi.

*
Duminică aşteptam să înceapă un meci de tenis la US Open, cînd P. a nimerit la tv începutul unui film despre care a comentat, atunci, la primele secvenţe, "ăsta ar putea fi un film de Woody Allen", care n-a fost, dar una din actriţe a jucat în două filme ale lui WA (asta după ce-am ameţit căutînd-o pe net, că semăna cu o altă actriţă, mna.)

Dan in Real Life (2007) (nota imdb 6,8*, nota mea mmm nu i-am dat notă încă, un 9 acum, trebuie să-l revăd) (comedy, drama, romance)

Trailerul.

**
Cînd gîndeam şi scriam postul ăsta, mi-am dat seama că mai am cel puţin două filme care se încadrează cumva în schema de mai sus (adică cea cu familia), pe care le revăd cu plăcere. Cred că v-am mai zis că eu mă uit cu drag la filme pe care le ştiu bine. De asta mă interesa statistica, să ştiu şi eu ce film am văzut de cele mai multe ori. Nu cred că e Pacientul englez, că e lung şi, deşi e frumos :>, e trist, nu ştiu dacă nu o fi Closer... sau poate Pretty Woman? Sau Notting Hill? Sau Runaway Bride? Se pare că-mi place Julia Roberts. :O :))

Mine Vaganti (Männer al dente/Loose Cannons) (Italia 2010) (nota imdb 7,2*, nota mea: 10) (comedy, drama, romance)

Trailerul.

Regizorul e Ferzan Özpetek (wiki), credeam că am mai scris despre, dar n-am găsit nimic pe blog. Datorită coloanei sonore am descoperit-o pe Sezen Aksu (wiki). Piesa mea preferată aici. (Nihayet se numeşte, în caz că nu merge linkul.)

*
Must Love Dogs (2005) (nota imdb 5,9*, nota mea: 8, e genul de film care pe vremea mea se chema "de duminică seara", simpatic, fără prea multe chestii complicate, nu trebuie să faci mare efort intelectual ca să-l urmăreşti :>) (comedy, romance)

Trailerul. (Filmul totuşi e mult, mult mai fain şi mai complex decît e prezentat în trailer, care e unul scurt, de 30 secunde.)

A! Era să uit de seriale!

Mi-a plăcut cam tare Parenthood (2010-2015) (am scris un pic despre el aici). Nu vă dau link de pe wiki, tocmai din cauză de spoilere, big drama dacă le citiţi, trust me. Roşu vertical, Dvs. m-aţi adus pe drumul Parenthood I guess? Care de asemenea crecăci tot datorită Dvs. am văzut şi Brothers & Sisters (2006-2011), care iar mi-a plăcut, dar m-a şi enervat pe alocuri. :)

Ce recomandări de filme/seriale care să aibă cît de cît ceva în comun cu ce-am zis eu mai sus aţi avea? De fapt, nici actorii cunoscuţi, nici familia măricică nu sînt obligatorii. :)) Mulţam!





2 comentarii:

  1. Da, da. Îmi asum responsabilitatea pentru serialele alea două, you're welcome. :P

    This is where I leave you pare mișto, în sensul că e cu cîțiva actori care-mi plac.

    RăspundețiȘtergere
  2. roșu vertical,
    senks senks. dă-i o șansă lui This is where I leave you. ;) dar să știi că toate îs mișto. :))))

    RăspundețiȘtergere