Thursday, January 15, 2015

Test arabă (6) (din 8!)

1. La mulţi ani!

2. Vacanţa a trecut în goană, după Alsacia am mai fost trei zile în Bavaria, minunat.
Apoi am primit o veste foarte foarte proastă din .ro.

Trei săptămîni de vacanţă în care nu am făcut absolut (dar absolut) nimic pentru facultate. Aşa că, deşi cursurile au reînceput pentru mine abia marţi şi azi e joi, sînt mega varză, super obosită (puţine ore dormite, că am uitat pînă şi literele arabe!!!), cu o stare de nedescris (o stare în care aş bate pe cineva, poftim), cu test la arabă mîine, referat joia viitoare din Ciuma de Camus pe care încă nu am citit-o (!!!!) şi cu tema compunere la franceză pe care o amîn din septembrie pentru decembrie pînă la sfîrşitul lui ianuarie şi nu mai pot prelungi, orice ar fi.

Aşa că da, iar vin cu rugămintea să-mi ţineţi pumnii, pretty please!

PS Habar nu am cam ce performanţe deosebite am avut la ultimele două teste, eu zic că le-am luat, dar seminarista a lipsit ultima oară, sper să ni le aducă mîine. Acestea fiind zise, ciuuus!
Şi m-am reapucat de mîncat dulciuri, deşi fusesem relativ cuminte şi o doamnă în ultimele luni. Avem un cîntar nou, am evitat să mă împrietenesc cu el, că presimt că nu poate fi vorba de prietenie!!! :O

LE Ăsta e postul cu numărul 300. De-acuma numai posturi minunate, nuuu? Ah, sper.


10 comments:

  1. La multi ani! Bafta si tinem pumnii

    ReplyDelete
  2. nici nu te-ai intors bine si ne pui deja la treaba :o?! hai bafta, desigur ca reluam corul! ;))

    ReplyDelete
    Replies
    1. Păi Zazu, să nu ruginiți, maică! :) sărumîna!

      Delete
  3. Nu ne-ai spus la ce oră așa că eu țin pumnii acum, că acum am văzut postarea. Baftă!

    ReplyDelete
    Replies
    1. LP,
      nici nu mi-am dat seama că am uitat ora, deși recitisem postul. :) sărumîna.

      Delete
    2. draghe, noi tinem din zori pana in seara, 7 din 7, ca nu stii cand e nevoie :))))). iuhuuuuuu pentru celelalte teste, felicitez aici ca mi-e mai simplu!

      Delete
    3. Zazu,
      mersi şi apreciez, 7 din 7 e cel mai sigur, e drept!
      :*

      Delete