Monday, February 22, 2016

Amsterdam (day two 1/5)

Pentru că a doua zi am abuzat de biata cameră foto, m-am gîndit să împart pozele în cinci capitole, hehe. :)

1. Sinagoga Portugheză
2. Biblioteca Ets Haim
3. Plimbarea mea cu rătăciri la prînz
4. Bibliotheca Rosenthaliana
5. Marş prin oraş pe seară

1. Sinagoga Portugheză

A fost foarte amuzant faptul că la hotel doamnele profesoare ne-au grăbit vai vai să nu întîrziem, aşa că am ajuns cu vreun sfert de oră înaintea deschiderii într-un foarte frumos ger. :) Trebuie să mai precizez că eu nu strălucesc foarte foarte tare (ah, dar v-am mai zis) la geografie, habar nu aveam cît de la Polul Nord e Amsterdam faţă de Frankfurt şi m-am cam temut că o să mă întorc acasă cu cîţiva litri de sînge transformaţi în ţurţuri. :P (Dar asta doar după ce m-am uitat pe hartă. Iar la micul dejun care mai de care se lăuda cu aplicaţia lui pentru vreme: azi va fi un grad! la mine două grade! Fredericke dă mai mult, ea are trei!)

M-am îndurat să scot aparatul din rucsac abia în curtea interioară, aşa că nu vă pot arăta sinagoga de la stradă. Google sigur are răspuns la asta, dar mai încolo. Dacă navigaţi printre pozele alea, sînt unele care ilustrează foarte bine cît de incredibil de mare e clădirea. :>

Văzută din curte, sinagoga portugheză e uriaşă. Dacă interesează pe cineva, aş putea să vă povestesc la un moment dat din auzite de ce azi e portugheză de rit sefardic, dar cele de la muzeu erau de rit aşkenazi(c).


Frumuseţea acestei clădiri e mai multe. :) Mi se pare că e aproape neschimbată de cînd a fost construită (ăhă, acum nu ştiu cîte secole, sigur scrie pe site-ul de v-am dat link mai sus (încerc să termin mai repejor postul ăsta, acum că am constatat că am de scris mai multe...)), nu are curent electric sau căldură, aşa că doamna ghid ne-a avertizat că eventual afară e mai cald ca înăuntru...


Se folosesc în continuare lumînări, ca pe vremuri. Trebuie să fie o splendoare cînd ard toate, măcar o dată pe săptămînă, dar în sezonul cald. Pentru că în aceeaşi curte au şi o sinagogă de iarnă, încălzită, aleluia!


Sinagoga a scăpat nedistrusă de nazişti pentru că planul naziştilor (!) a fost ca, după ce scapă (!!) de evrei, să transforme sinagoga asta (şi cartierul evreiesc din Praga) în muzee. (...!)


V-am mai zis de norocul nostru chior cu vremea. Cu siguranţă alta ar fi fost atmosfera dacă nu ar fi ieşit soarele să îmi înveselească pozele. :>


Lemnul ăsta e impresionant, pe cuvînt. :) Vedeţi în stînga şi în dreapta lui Aron haKodesh (care nu ştiu cum se cheamă pe româneşte şi wiki nu ştie nici ea săraca, da' e dulapul :)) (aron chiar înseamnă dulap, dulapul sfînt probabil :D) în care se ţin sulurile Torei (ce înseamnă să faci studii într-o limbă nematernă şi habar să nu ai care e terminologia în limba maternă, uel!) - vedeţi două canapele! Pe care stau oaspeţii de vază, regele Olandei de exemplu. Şi regina? Hm, regina nu, că sinagoga asta e ortdoxă, aşa că bărbaţii stau la parter şi femeile la balcon. :) Probabil că regina nu a fost, regele o fi fost la ceva sărbătoare mare, comemorare etc. Informaţiile astea sînt în mare de la doamna ghida, ca să ştiţi cu cine să vă certaţi în caz că ceva. :P


Balconul (unul din ele) se vede în poza asta (dar şi mai sus).



Vă daţi seama aici cît e de mare sinagoga, ferestrele sînt uriaşe şi uitaţi că cele două canapele aproape nu se văd!



Un element contemporan în sinagogă a fost căciula mea, după cum puteţi vedea mai jos. Păi da, am muncit şi eu nu cu prea mare spor la nişte selfie-uri mai deosebite, dar n-ai cu cine, băi, n-ai cu cine! (Că ăsta e necazul fotografului care face singur 850 poze, nu e nimeni care să zică haidi tu să-ţi fac şi io o poză! :D) (glumesc parţial).



2 comments:

  1. Și cînd Olanda are regină, nu rege, cum fac? Nu se duce la sinagogă să nu creeze incidente diplomatice? Sau stă la balcon?

    ReplyDelete
  2. LP,
    cred că nu a fost regina, ca să nu stea la balcon... Cu regele e mai simplu, vezi tu. Nu ştiu de unde ne-am putea documenta mai bine. :)

    ReplyDelete