Friday, February 26, 2016

Amsterdam (day two 4/5)

Mai e un pic şi e gata ziua asta. :) Ieri am fost într-o altă dimensiune şi doar am ales pozele pe care le postez acum.

4. Bibliotheca Rosenthaliana

Ne-am întîlnit după prînz la una din clădirile Universităţii din Amsterdam, din cîte am înţeles "pe vremuri" facultăţile umaniste se aflau pe aproape, dar nu în aceeaşi clădire acelaşi corp (limba română nu are sinonime pentru "clădire"?!?!?!). "Pe vremuri", adică avem informaţii first hand, profesoara olandeză care preda ebraica în Frankfurt şi-a făcut studiile în Amsterdam. :)

Ce am văzut mi-a plăcut foarte mult. Totul e mult mai modern ca în Frankfurt şi peste tot domnea o atmosferă intelectuală care-ţi dădea ghes să iei şi tu loc şi să descoperi lucruri fascinante într-una din multele cărţi din bibliotecă.

Noi am vizitat Bibliotheca Rosenthaliana, care e parte a unui complex muzeal cu tema "colecţii speciale". Am cumpărat un calendar cu hărţi de la magazinul superb (!) al muzeului şi am primit un braţ de pliante, din care am aflat şi că acolo poate fi vizitat şi Muzeul Teatrului. La Muzeul de Arheologie Allard Pierson puteţi vizita pînă pe 17 aprilie o expoziţie cu tema Sicilia şi marea.




Ne-am lăsat genţile şi jachetele (în lumea mea tot geci le spun, fac un efort pe blog) la vestiare, sub cheie, am fost preluaţi de o doamnă curator care ne-a arătat manuscrise şi cărţi vreo două ore şi mai bine, cred, că noi nu ne mai dădeam duşi. Întîi am aflat cîte ceva despre istoria colecţiei bibliotecii Rosenthaliana, apoi am mers într-o altă sală, unde ea a început să înşire perne pe o masă, pe care punea obiecte (manuscrise şi cărţi, da) deschise şi ne povestea despre ele. Cred că aş fi putut să mai stau o zi să o ascult vorbind. Cred că dacă ar fi fost pe alese şi mi-ar fi zis cineva vrei să vii la activitatea asta sau preferi să bei o cafea, poate aş fi optat pentru cafea, pentru că nu mi-am imaginat că cineva poate face prezentarea unor cărţi atît de interesantă. Am făcut foarte multe fotografii (pe care nu vi le arăt, pentru că sînt cu colegii mei şi nu le-am cerut voie...) pentru că toţi erau fascinaţi şi nu se mai opreau din studiul colecţiei şi din discuţii şi întrebări adresate doamnei curator.
Cel mai scump obiect pe care l-am văzut este asigurat pentru suma de 750.000 EUR (nu e nicio greşeală, trei sferturi de milion de euro...!) şi se pare că există colecţionari care au oarecare dare de mînă şi care ar plăti şi unul-două milioane pentru un astfel de exemplar.


Dacă îmi amintesc bine, imaginea de mai jos reprezintă o carte publicată la o tipografie creştină: imaginea este cu capul în jos. :)






nişte amulete


În secolul XVII evreii au avut un Mesia fals în persoana lui Sabbatai Zevi (grafie conform wikipedia în engleză), toată lumea era fericită că gata, a venit Mesia, pînă cînd Sabbatai le-a făcut un mare bucluc şi s-a făcut musulman.








Sper că e clar pentru absolut toată lumea că-mi plac mult ilustraţiile (colorate) din cărţi (?) vechi.

Am vorbit un pic cu doamna curator şi mi-am amintit de perioada în care am lucrat şi eu cu cărţi vechi la biblioteca universităţii din Frankfurt şi cum ştiam şi eu care-s sumele pentru care asiguram cărţile pe care le trimiteam la scanat la Berlin, pentru a fi digitalizate. Doamna asta are probabil unul dintre cele mai faine joburi din lume şi e mereu pe drumuri :> pentru a face expertiza unor manuscrise şi colecţii. :)

2 comments:

  1. Fain! Și eu mă dau în vânt după poze colorate din cărți vechi :-)

    ReplyDelete
  2. K.J. Mecklenfeld,
    bine ai revenit! Mersi de comentariu. Faci ceva special ca să cauți cărți de astea sau doar te bucuri cînd îți ies în cale?

    ReplyDelete