Monday, December 5, 2016

Să nu ne laminăm (2)

După ce m-am inspirat fraudulos de la Monica și am trimis pe mail fetelor care poate nu-i citesc blogul link cu calendarul, fără să precizez sursa, cer pardon în văzul lumii!

Pentru că fetele s-au hlizit ca fetele :), asta a dat naștere unor mici discuții, așa că am răscolit nițeluș pe blocul propriu și personal, ca să-mi găsesc topul best of și să constat că, deși e de acum 3 ani spre 4, încă ține.

Vă invit să-l revedeți aici! Acum și cu linkuri care funcționează! Apoi continuăm, că trebuie actualizat!!!

***
Trebuie să mă despart de conceptul mincinos ”cei mai 5 ai momentului”, pentru căci nu se poate așa!

S-o iau în ordinea domeniilor de activitate:

muzică:
Pe locul 1 rămîne Benjamin Biolay, pentru căci! E și P. de acord, ce să-mi mai bat capul! :) Plus că nici topul last.fm nu minte!


Așadar, doamnelor și domnilor, David Gray, pe locul 2!!!

Glen Hansard s-a băgat și el pe fir, nu degeaba stalkingul e o treabă serioasă și și obrazul de groupie wannabe cu cheltuială se ține.

film &:
Ca să nu îmi dărîm munca de la topul precedent, dat fiind că locul 1 e acum vacant din cauză de separare pe domenii, îl propulsez ca new entry (pfuai, ce termen scos de la naftalină de pe vremea cînd urmăream topuri muzicale la radio, aș zice) direct pe locul 1 dară pe...


(sursa imaginii: google images, via pinterest, care îmi cere să mă loghez, că altfel puneam link.)

Matthias Schoenaerts! Tadaaaam! :)



18 comments:

  1. Meh. Dar sînt sigură că au personalități minunate.

    ReplyDelete
  2. LP,
    vai de mine și de mine! :O Hai că la muzicieni nu m-așteptam acuma să aibă mare succes la publicu blogului meu (fizicăl vorbind), dar Matthias? Maaaaatttthhhhiiiiaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaas? :D

    ReplyDelete
    Replies
    1. Seamănă prea mult cu raiănii (amîndoi, că nu prea reușesc să-i țin minte destul cît să-i diferențiez) ca să mă-mpresioneze.

      Delete
    2. LP,
      să știi că iar m-am uitat la niște poze ca să văz despre ce vorbești, mie nu mi se pare că seamănă deloc, da' deloc! Mă rog, în filmele în care l-am văzut eu pe suit Matthias. :D

      Delete
    3. Ca s-o parafrazez pe Roșu Vertical, seamană ca concept. :D

      Delete
    4. LP,
      na, dacă zici tu, te cred. da' mie Ryanii nu-mi creeeeeează palpitații, dar Matthhiiiiaaaas :X:X:X:X! :D

      Delete
  3. Eu l-aș lamina pe Richard Armitage

    ReplyDelete
  4. roșu vertical,
    da bine bine, da nicio vorbuliță despre Jess? :o
    senks for șering!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Jess imi place ca_concept. Whatever that means. :))

      Delete
    2. roșu vertical,
      i-ai văzut conceptu' în noul serial? :))))))))))))))))

      Delete
    3. Deci întreb eu, dacă nimeni altcineva. Care Jess?

      Delete
    4. LP,
      uite:
      https://www.google.de/search?q=jess+mariano&rlz=1C1CHFX_deDE471DE471&espv=2&biw=1680&bih=930&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwi_2cL2zuTQAhUJWRQKHUlzDVoQ_AUIBigB
      Nu ai văzut Gilmore Girls?!?! Jess Mariano?

      Delete
    5. Jess sau Milo? Milo s-a purtat urât cu Alexis, de ce nu l-ai pus la rubrica de gossip?

      Delete
    6. Monica,
      acum ar trebui să ne lămurească roșu vertical dacă vorbea de conceptul Jess (cred) sau de conceptul Milo... :D Sursele mele nu știau că Milo s-a purtat urîîîît, vrem să știiiim! Do tell! :D
      Mai am doo elemente la rubrica de bîrve pe care le-am uitat cînd am scris postul, acum sper să nu le uit și să mai adun vreo două-trei, să îmi iasă de un postuleț tematic, mă-nțelegi, obrazul suptțire cu cheltuială se ține și nobles oblij! :D

      Delete
    7. Conceptul JESS era foarte fain și îmi pare foarte rău că pe mine nu m-a curtat un asemenea personaj în liceu.
      Între timp mi-am amintit că David al tău are un cântec foarte fain pe nume Stela artista ( în engleză )

      Delete
    8. Monica,
      Jess, băiatul rău cu geacă de piele. Ce păcat că nu are motocicletă! (sau are?!)
      Nu știu cîntecul!!!! Îl ascult acum. Cu siguranță am ascultat albumul, dar nu pe repeat foarte tare. Ah, David! :X Mersi frumos! :*

      Delete
  5. Eu am rămas la Jean Reno și Gael Garcia Bernal. Sunt fidea! ( și știe și tovarășul meu de viață, deci oarecum am acordul lui, acum că mă crede că nu-mi place de Javier Bardem și Ricardo Darin :) Nu știe nimic despre Gregory Fitoussi, nu cumva să-i suflați ceva, că ăsta e aici aproape, e pericol! Deși m-am gândit mai bine: nu e. În Mexic s-a dus el să se prezinte unei cântărețe jazz care îmi plăcea mie ( cum cântă, zic), doar ca apoi să mi-o poată prezenta, l-aș putea ruga să facă treaba asta și aici, dacă dăm peste laminabili :)

    ReplyDelete
  6. Monica,
    mulțam de comentariu! :) O, o paletă variată, avem de unde alege! Nu știam că părinții lui Jean Reno erau (sînt?) din Spania și că au șters-o în Maroc ca să scape de Franco, unde li s-a născut ficiorul Juan ;).
    Ce viteaz e tovarășul tău de viață! Oau, respect! P. cel mult ar putea să mi-l prezinte pe Giora Feidman :) :D!

    ReplyDelete