Thursday, February 8, 2018

Azi sînt în priză. Azi despre purici. Nu aruncați cu oo în Goșgoș!

Pentru că am o grămadă de treabă, scriu pe bloc.

Poate am ținut secret că avem niște purici la suptsol?? De unde oricum nu mă îngrămădeam să spăl rufe, puricii sînt în camera unde e mașina de spălat și mhhh cumva mi-e frică să intru acolo.

Da, acum două săptămîni am cumpărat ceva spray. Azi poate o să îl folosesc.

Ultima oară am aspirat dihăniile (ok, liniștiți-vă: nu știu de ce, dar ei mor pe cale naturală, din păcate nu chiar toți, dar deocamdată nu am avut victime umane și nici Goșgoș nu se scarpină) și l-am trimis pe P. cu sacul de la aspirator la gunoi. Adică să nu se întoarcă puricii să ne bîntuie. Apoi am lăsat aspiratorul fără sac la subsol.

Cînd nu s-a mai putut, l-am luat pe aspiratorul un pic în scîrbă și l-am adus în apartament și i-am pus sac proaspăt și am dat cu aspiratorul (noi nu avem covoare, ceea ce necesită aspirat des. Plus Goșgoș. Și nici cu părul meu nu mi-e rușine.) Aspiratorul a făcut ca toți dracii. Parol. Și, după ce P. a aspirat cacao de șoarece de v-am zis mai devreme, a observat și el că e cam zgomotoasă chestiunea, așa că i-a făcut operație de extragere a mațelor, că ce are?

Avea că eu i-am pus filtrul invers. Pi cum, de ce a mers, dacă l-am pus invers? Nu e vina mea.

Ei. Azi am aspirat oleacă și iar făcea ca toți știți voi. L-am desfăcut. Mno, firmiturile de la hrana uscată și cacaolele aspirate de P. erau ba în sac, ba pe lîngă. Am scos totul în mijlocul holului, am pus aaaaalt filtru, că doar îs ieftine rău, am schimbat și mama filtrului hepa și am mai descoperit nu știu ce chestie care se scoate și pe care am curățat-o.

Crecă, deși am aspirat puțintel cu filtrul pus eronat, am contribuit astfel decisiv la scurtarea vieții acestui aspirator. Eu așa zic. O să mă consult cu P. cînd aterizează acasă.

La cît păr de-al meu trecuse prin filtrul minunat, mă și mir că e aspirator super special pentru animale de companie. Mh.

Deci da.

4 comments:

  1. Poate aruncă Goșgoș cu ouă în voi că-l puneți în primejdie cu puricii voștri. :P

    Pe de altă parte puteți și voi să-i reproșați cacao de șoarece. păi ori pisică ori șoarece! Hi, poate puricii erau de la șoareci.

    ReplyDelete
  2. LP,

    sper să îmi aduc aminte să îi pun azi picături anti purici pe ceafă. :)

    Nu mai țin minte dacă am scris pe blog, crecă da, dar a trecut ceva timp de atunci: noi am tot avut șoareci în apartament, nu i-am mai numărat. Primul a fost ceva mușteriu de-al lui Căselu, care nu știu nici azi cum a ajuns în casă, că ea nu era vînătoare mai deloc. Oricum, la o bucată am găsit în spatele unui fotoliu ÎN CAMERA ÎN CARE DORMEA CĂSELU un munte de hrană uscată de pisică și bineînțeles cacao fără număr. Adică practic Căselu și colegu de cameră șoarecu mîncau din același vas de mîncare, doar că la ore diferite. :D

    Chiar, știai că șoarecii au și ei purici? Aceeași hmm rasă pe care o poți găsi și la pisici. Eu nu știam, am aflat la veterinar, că am vrut să mai facem pauză la o un moment dat cu picătura anti purici, dar doamna ne-a zis că dacă Goșgoș vînează șoareci, ar fi bine să continuăm.

    Mersi că ești o comentatoare fidelă! :*

    PS Vara trecută parcă a intrat Goșgoș nonșalant în sufragerie cu un șoarece viu în gură, l-a eliberat și s-a plictisit. Eu am apucat să închid ușile spre restul casei și l-am vînat ca turbata. Din păcate, șoarecii îmi cauzează un ceva pisihic și efectiv urlu cînd tre să pun mîna pe ei (cu mănuși, clar). Pînă la urmă l-am prins și l-am aruncat într-un tufiș cu ură. Din păcate, toate chestia asta a durat măcar 10 minute, timp în care eu am urlat de muuuulte ori și ușa de la balcon era deschisă, în ideea că poate intrusul iese de bunăvoie afară. Cînd am ieșit cu șoarecele, vecina de vizavi, destul de băgăcioasă, mi-a zis că vaaaaai ce s-au speriat și ei. Adevăru e că probabil am făcut de parcă mă tăia cineva cu cuțitu. Na. :))

    ReplyDelete
    Replies
    1. N-am cercetat problema, dar m-am gîndit că și șoarecii au purici, de ce n-ar avea, că doară au și ei blană.

      Hihi, așa, sperie-ți vecinii. :D

      Delete
    2. Dar cică pisicile și șoarecii au același tip de purici. Cică. Păsările au și ele purici, dar alt fel. :)

      Sînt niște vecini foarte băgăcioși. Na. :D

      Delete