Sunday, January 5, 2020

Dan Coman, aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată


Dan Coman, aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată


Atenție! Cel mai probabil spoilers!

Doresc să îi mulțumesc lui Dan Coman pentru că a fost foarte, foarte drăguț și mi-a dat autograf, deși era în timpul liber.

Îmi vine greu să scriu despre cartea asta și sper să nu dau impresia că am ceva cu autorul. Cînd încă nu terminasem lectura (eram pe la jumătate), începusem să am îndoieli legate de modul în care percepeam scriitura. Am luat o pauză și mi-am recitit impresiile scrise după Căsnicie. Poate fi vorba de același autor?!

Sigur, Dan Coman este un scriitor versatil, nu orice poet poate scrie proză și nu orice prozator poezie și așa mai departe. Încă nu i-am citit poeziile, am început cîndva să citesc Parohia, era ebook și ori nu mă împăcam eu prea grozav cu cartea electronică pe atunci (nici azi nu mor de dragul ei), ori nu m-a atras în mod deosebit cît am apucat să citesc, cert e că nu am terminat-o. Cu altă ocazie. Drept e că vreau s-o citesc, pentru că lumea în gusturile căreia am oarece încredere tare a mai lăudat-o. Nu că asta mă determină să citesc sau nu o carte! Ah, sîntem încă la introducere, după cum se vede. Am citit cu siguranță povestirea O întîlnire cu cititorii și cum ar fi putut să nu îmi placă? Am pregătit-o să o recitesc după terminarea acestor lucruri, o s-o fac după ce public aceste rînduri.

Căsnicie mi-a plăcut mult și cînd m-am apucat de aceste lucruri, am sperat să existe o asemănare cumva între ele. Destul de repede m-am gîndit că hm, parcă aduce mai mult a Parohia, dar nici o problemă, văd că merge, super.

Doresc să subliniez că nu am găsit nici o greșeală de tipar, o raritate la cărțile publicate în România în ultimii ani. Wow.*

Mi-a plăcut mult introducerea fragmentelor în limba georgiană (am dat sfoară-n țară, poate găsesc pe cineva care cunoaște limba, am o promisiune, chiar sînt curioasă dacă au sens și dacă da, ce anume înseamnă).

Și citeam eu așa, el îi împăturea soției lui cămașa și o punea în dulap, mai mîncau ei, mai nu știu ce (el fiind un cetățean care nici nu cred că era cetățean, că nu avea nici un act și nu cred că a mers la școală, neavînd nici un act, nu? Dar cînd se gîndește la ea, este doar ”soția lui” (sau ”sa”), nu femeia, nu nevasta, nu nimic. Ok!).

Am ajuns la capitolul trei (pagina 80), mi-am zis ia te uită, se schimbă treaba, foarte interesaaaant, după care, foarte repede, mai precis din punctul în care începe o oscilare (pentru mine fără cap și coadă, dar foarte apreciată de alți cititori (am citit pe net)) între narațiunea la persoana a treia și cea la persoana întîi, vai de mine, de acolo m-au luat încet-încet toți dracii. Pardon! Am fost de cîteva ori pe punctul de a abandona cartea (și de ce nu ai făcut-o, măi dragă, se vor întreba unii. Răspunsul meu acum e hehe, am terminat eu Șotron, varianta șotronită, de acum s-a terminat cu barierele psihologice etc. Asta s-a întîmplat în 2019, de asta Parohia a rămas așa...)

Revenind. De unde cartea îmi era semi indiferentă, dar era ok, a început să mă enerveze foarte, foarte tare. Și nici măcar finalul, care mi s-a părut bun, nu a mai reușit să o pună într-o lumină favorabilă în ochii mei. (Dar tot mă minunez cît de coerenți sînt oamenii în carte, respect, inclusiv țăranii.)
Toată povestea V și P nu m-a impresionat cu nimic (pozitiv :) ), aventurile ei din adolescență mi-au amintit de o prozatoare contemporană, mă scuzați, nu dau nume, dar da, de unde la Căsnicie mi s-a părut că autorul a redat vocile personajelor cu un ton foarte convingător (!), cînd intrăm în așa-zisă perspectivă feminină în aceste lucruri, la mine cel puțin s-a rupt filmul rău de tot.
Și de unde V, care și-a jurat în barbă că nu va mai suferi niciodaaaaată pentru un bărbat, pac, îl vede pe P și cade ca musca (ah da, destule muște în carte. Și plastic, pungi (?), nailon, cearceaf apretat, nu știu, nu am gustat imagistica cine știe ce.), iar acest P o tratează deosebiiit (sînt ironică, ha), dar ea îl iubește și el o iubește, extraordinar. Sînt o groază de detalii care poate erau menite să continue atmosfera poetică din primele 80 de pagini, la mine nu au prins, îmi pare nespus de rău. Și niște chestii care nu chiar se potriveau, mi s-a părut mie.
Cum ar fi, în marea de detalii, lipsa informațiilor legate de finanțele mamei lui V, ale Doamnei și ale mamei lui P. (E posibil să fi existat detalii legate de finanțele Doamnei, că nu degeaba are ea vilă, nu?, dar nu le-am reținut.)
V are un scris deosebit de ilizibil, dar nu renunță la scrisul ei nici să o pici cu ceară, chiar cînd e foarte posibil să nu ia niște examene, pentru că nimeni nu înțelege ce a scris. Dar, să vezi și să nu crezi, colegii copiază temele de la ea, plus că intră și la liceu, și la facultate, dar noroc că erau foarte destupați la minte profesorii și făceau orice efort de interpretare a unor mîzgăleli, doar-doar va fi admis candidatul cu notă mare, da.
V ne spune în detaliu ce a cumpărat de la magazin în ziua x, dar cînd să aflăm ce sfaturi de viață îi dă Doamna, atunci intră în scenă ”bla bla bla”. Vai!
Tot la capitolul detalii, nu am prea înțeles de ce era relevant să știm cîte zile a stat în spital mama lui P, dar despre boala lui P aproape nu aflăm nimic. Și morfina oricum se găsea pe toate gardurile, că știm de acum că ei erau din ce în ce mai strîmtorați. Și mulții fani ai lui P de ce nu s-au dat peste cap să vină să îl ajute într-un fel sau altul? Sau poate venise unul din ei și adusese o traistă de morfină, da, posibil.
Cînd V și P ajung acasă la P, P se spală pînă la brîu într-un lighean cu apă rece. Ca la țară, că doar acolo erau. Dar ceva mai tîrziu, din partea mea să fie și ani, dar tot la țară, și cu siguranță în comunism, vin ei repede acasă și dau drumul la apa caldă în cadă și au și gresie și nu mai știu ce. Pardon, eu sînt din Moldova, abia de cîțiva ani a început lumea să aibă ”condiții” și pe la țară, dar tot nu poți încă să te arunci în cadă cînd îți tună ție (și să te speli cu apă caldă), durează pînă încălzești apa, mai ales ditamai cantitatea. Mna, Moldova!!
Ah, da, Luca! De ce are nume personajul ăsta (de la o bucată încolo)? (Pentru că toți din trecutul ei au, ah!) Și de ce i-a crescut ei inima cît aluatul de pîine (!) cînd Luca a ținut minunatul discurs în piață? Pardon, dar dacă tot povestește la persoana întîi și nu are de ce să îi fie rușine de trecutul ei, poate să și precizeze că ”na, îți dai seama, eram mai naivă acum cîțiva ani”. Nu, ea rămîne tare pe poziție. Super, măi fată! (Trebuia virgulă după măi? Vai, ce mă fac.) Ah, greșesc, că doar P seamănă cu Luca, doar că nu e violent (vezi atitudinea lui față de țărani sau cum vorbește despre ei.)
Cu proful de sport, mă abțin.
Ah, și de cîte ori pe noapte fac dragoste. Măcar nu e un număr bătut în cuie.
Ah, mai am: cînd V se întoarce din stațiune, un drum lung (asculți cam de 10 ori o casetă pe ambele fețe), se face o singură pauză, pentru a fi studiat un arbore parcă. Atît. Cînd V și P se plimbă prin pădure, ea ”trebuie să facă pipi”. Din nou, ok!
Orășelul din nord e două pagini mai tîrziu orașul. Marele Oraș sper că e poetic, pentru că de-a dreptul misterios nu e nici pentru cititoarea de la Iași.

Îl rog mult pe Dan Coman, dacă se poate, să fie o idee mai moderat în folosirea cuvîntului ”superb”. Într-un număr relativ mic de pagini (de pe la 140 la 160, cel puțin) avem așa: bărbat superb (de două ori), lumină superbă, pisică superbă, iarnă superbă, salutul superb (mi s-a părut și mie deosebit ăsta), superbele fotografii și cam așa.

Mi-a plăcut o scenă, noaptea, la lac, care e realism magic (please!). De asemenea, m-a distrat faptul că García Márquez e pomenit cu numele/nume de personaje/titluri de mai multe ori, dar lui P nu îi place realismul magic, hihi.

Am văzut un clip de aproximativ 5 minute în care Dan Coman povestește cum a scris o parte din aceste lucruri în SUA, cu o bursă (da, scrie și la începutul cărții). Cam pînă pe acolo mi s-a părut mie destul de ok cartea. Începînd de la acel capitol trei (pagina 80), impresia mea a fost că poate l-a presat timpul și cumva nu a mai revenit asupra textului. Multe repetiții poate ar fi putut fi formulate altfel, de tipul tînăra, fata, femeia, fetița etc. De asemenea, cumva titlurile cărților și discurilor (”Concertino în stil clasic pentru pian și orchestră de cameră/Sonatina de pian pentru mîna stîngă”) mi s-au părut cumva de umplutură/name-dropping. Poate nu mi-ar fi sărit mie atît de multe lucruri în ochi începînd de acolo dacă nu m-aș fi poticnit la fiecare pagină.

Îmi pare foarte rău că nu mi-a plăcut mai mult. Pe de altă parte, îl am pe Enescu aici, am mari speranțe de la el.

*Am găsit totuși un pleonasm amuzant, de două ori.
Și doresc să lansez întrebarea de ce pe domnul García Márquez îl cheamă în românește doar Márquez. Sîntem noi, românii, așa, mai cu moț? Menționez că, dacă tot sînt în stare tipografiile din România să redea caracterele spaniole, atunci ar merge și Buendía în loc de Buendia și Bolaño în loc de Bolano.


PS Am scris textul ăsta în LibreOffice și iar am probleme cu formatarea în blogspot. Sper să se poată citi totuși.

Saturday, January 4, 2020

Mai e mult pînă diseară

În primul și în primul rînd, dacă vă interesează ceva fain, înscrieți-vă aici și, în funcție de cît de mult munciți, o să vă atingeți țelurile, tadam! Ah, da, m-am înscris. E gratuit. :) Mel Robbins îmi place foarte mult. ;)

Voiam să scriu cu totul altceva azi. Dar, să vezi și să nu crezi, nu știu cînd a trecut ziua! În sensul că e deja foarte tîrziu și nu mai stau mult și trebuie (!) să mai și fumez înainte de-a mă culca.

P. a fost cu familia în format mare (!) la muzeu și la restaurant. Singurul lucru ok pentru mine e că nu am pierdut biletul și pot să intru cînd vreau, presupun că vinerea viitoare, să vedem, sper să pooot! Că azi, în afara răcelii și a faptului că rațiunea (!) (oare mai pot pune (!) în postul ăsta?) a învins inima, haha, nu m-ar fi împiedicat nimeni și nimic. Mna.

Dar am spălat rufe, stînd acasă ca o soție oropsită de soartă. Cine a scris drama aia celebră cu soția și mașina de spălat? Cehov? Gogol? Mbine. Ibsen!

#culturale #muzicale

În al doilea și în al doilea rînd (păi ăsta de ce nu e cu repetiție, mă rog?), am stat foarte călare pe net, mai ales facebook de la un punct încolo. Pardon, a fost în interes deosebit de cultural. Nu am dat nici un like sau ceva. Și am și citit niște articole artistice. Și după ce m-am săturat de nu știu ce șlagăre îmi tot propune Spotify, am trecut la ascultat Tartini, Giuseppe, nu ca să mă laud (hm), ci pentru că am avut eu cîndva o casetăăăă care avea Paganini pe o parte (toată lumea auzise de el) și Tartini pe cealaltă (da' ăsta cine mai e?!) și mie mi-a plăcut Tartini mai mult și zic eu așa că am șanse să regăsesc bucățile, cu răbdare mare. :)

#geografice

Ah, da, am mai aflat că Botswana o duce nemaipomenit de bine, cel puțin așa zice articolul din Spiegel pe care l-am primit de la P. Pun --aici-- linkul, în germană, dar poate aveți cum să-l traduceți. Nu mă pot abține, iată stema Botswanei. În rest, chiar vreau să mai aprofundez despre țara asta, că mi-a plăcut ce-am citit. Am mai zis serios? Serios.

Există o baze de date demografice din perioada 1850-1914, făcută de cei de la Universitatea din Cluj în colaborare cu nu știu ce instituție din Norvegia. Sper să mai adauge date pe parcurs, pentru că eu nu am găsit pe nimeni...! Dar poate găsiți voi, aici. Probabil că aveți șanse mai mari dacă sînteți din Ardeal, dar nu neapărat.

Era să închei fără măcar un cuvînt nou, cel ăsta de azi e din prefața Bibliei, tantania. E învechit, săracu', da' există.

#dexonline #lingvistice

diortosire - corectură într-un text tipografic. wow! E posibil să fi existat meseria de diortositor cîndva.

Vă dorim noapte bună. Eu și Goșgoș, dacă chiar vrea cineva să știe! :O

PS E posibil totuși să nu funcționeze abonamentul din dreapta. Nu știu ce să-i fac. De asemenea, mi s-a adus la cunoștință (!) (uite că am mai putut!) faptul că cine vrea să comenteze pe blog are de trecut prin proba de foc a imaginilor anti spam. Pe cuvînt că nu știu cum să le scot, după setările pe care le-am studiat eu, nu ar trebui să fie. Vă spun chiar ce setări am: să intre la moderare comentariile trimise la postări mai vechi de 14 zile. Mna, alte secrete nu mai am. Heeelp? :)

Friday, January 3, 2020

Despre masochism

Poate nu e postarea cea mai grozavă în care să anunț cu litere de aur (ha!) că puteți să primiți pe email ce mai scriu pe blog, dacă vă treceți adresa undeva aici în dreapta sus. Mai că am descoperit roata în 2020. Mulțumesc persoanei implicate.

Sigur că da!

Asta (titlul, despre masochism) a rămas de ieri și se potrivește cu starea mea de azi. Chiar nu contează la cine am văzut, era un citat din Marianne Faithfull pe goodreads și am fost curioasă cine e doamna asta. Atît de curioasă, că pînă azi am uitat (a avut o relație cu Mick Jagger, poftim, și nu știu ce cîntec de la Rolling Stones a fost compus datorită pasiunii ei pentru cartea Maestrul și Margareta).

Altceva mi-a atras totuși mie atenția.

Ia spuneți voi, masochism vine din latină sau din greacă?

Vine de la Leopold von Sacher-Masoch, care a scris Venus in Furs. Foarte frumos din partea lui. El era ceva unchi al Mariannei de mai sus, așa am ajuns la el.

Și am terminat o carte care mi-a scos peri albi și ah, da, de asta se potrivește titlul. Mă mai gîndesc un pic ce notă îi dau.

Altfel, nu mi-a trecut răceala, mă cam doare capul, nu-mi arde de amuzamente. Noapte bună.


Thursday, January 2, 2020

În care aflăm că unele chestii sînt enervante și se termină cu un poem, tadam.

Întîi să precizez că mi-a trecut prin cap că în titlul precedent mergea mai bine chiar reviriment (dacă tot stau călare pe dexonline, nu?!).

#culturale #poezie

Acum să mă scuze domnu' Cărtărescu, dar nu am înțeles nimic, dar nimic, din primul poem (sau o fi poezie?!) (care e diferența dintre ele, vă rog? Aici îl întreb pe Poetul. (sau pe cine m-ar putea lămuri)) din volumul său superb intitulat Poezia. Și cine a inventat regula cu virgula înaintea lui intitulat în acest caz să mă mai scutească. (Vai, credeam că mă umblu umplu toată de catharsis scriind aici, dar mhhh vă spun la urmă cum a decurs toată treaba, dacă e cazul.)

Aseară nu mai puteam de intelectuală în pat și citeam din domnu' (să precizez: C., asta doar pentru că azi am citit în premieră din... wait for it: Biblie, care ar fi ”citeam din Domnu'”, nu?!) și P. citea și el, că uneori sîntem un cuplu model. Așa, și domnu' C. este foarte solicitant din punct de vedere de care vreți voi, dar eu o să zic dicționăresc. Și îmi lăsasem liniștită telefonul departe, așa că m-am apucat să-mi dau în dex de pe telefonul lui P. Cînd s-au aglomerat cuvintele (!!!), mi-am trimis din whatsapp-ul lui niște mici liste. La un moment dat am adus și telefonul meu. Ca să țin pasul cu această mare necunoscută care este domnul C. și să nu pierd lista, am continuat-o tot pe whatsapp, la care P. a citit [fetust] și pe bună dreptate. Apoi mi-am trimis un mail, că nu se mai putea așa.

Cine a citit poema Căderea, este rugat fierbinte să îmi spună și mie ce a vrut să exprime poetul. Mulțumesc frumos.

#dexonline #lingvistice

evanescent - care se pierde, dispare treptat

tașist - (despre picturi) care este realizat în pete de culoare

madison - un anumit fel de dans modern/melodia lui

diedru - aveți aici, eu nu rețin, pardon

penteră - navă grecească cu cinci rînduri de vîsle

vetust - învechit

imbroglio - confuzie (etc.)

triton - zeitate cu bust de om și coadă de pește (soțul sirenei, cum ar veni?!)

centaur - jumătate om, jumătate cal

minotaur - (monstru cu) trup de om și cap de taur

rărunchi - rinichi

Vă mai las cu informația că am căutat poate o zecime din cuvintele necunoscute, unde mi se părea că pardon bate prea tare cîmpii, nici nu m-am mai ostenit. Chiar mă întrebam cam ce înțelegeau cititorii ”pe vremea” cînd a apărut Faruri, vitrine, fotografii, mai ales dacă nu erau deosebit de francofili. Că ei nu aveau dexonline.

Astăzi am mai citit și din alt ăăăă o să spun misterios cantautor cu C., despre care în general numai de bine, dar azi nu, nu, nu. Țineți aproape, poate se dezleagă misterul în zilele următoare.

Și vă rog să mă scuzați, am aflat pe propria piele :) că, deși o răceală te poate ține la pat, tot ea te poate trimite la mașina de spălat cînd constați ca o doamnă că nu prea mai ai ce pune pe ăăă organism.

A, totuși, mă simt căutată de muză și poftiți aici o mică poemă, de factură modernă misterioasă și nu vreau să precizez de unde m-am inspirat.

ce imbroglio! (diedru?!)
pe pentera vetustă tașistă
a sărit un triton
ținîndu-se de rărunchi
într-un madison evaneșcent*
cu un centaur și un minotaur

*licență poetică
Mai poftiți pe la noi.

Wednesday, January 1, 2020

În care se arată cum acest blog va cunoaște ditamai revivalul

2020!
După ce am trecut prin multe și am aflat că decadă în română nu înseamnă ce înseamnă în engleză și că noul deceniu de fapt începe abia în 2021, am reușit să trec cumpăna dintre ani (!) cu o răceală de mare angajament, ceea ce nu vă doresc și vouă.
Dar la mulți ani!

#culturale #poezie #muzicale

Am terminat Balada evreului care a ajuns de la cenușiu la albastru, de Ițic Manger (mulțumesc, E.!) abia dimineață. M-am dat puțin pe wikipedia, să văd și eu cine e domnul ăsta Anacreon care apare la Ițic. De acolo am aflat (pagina în engleză) că ”Anacreon al Suediei” a fost Carl Michael Bellman. Numele ăsta îmi era cunoscut, aveam și o bănuială. M-am apucat să ascult pe Spotify. Nu, nu chiar e pe gustul meu. Am întrebat-o pe I. dacă de la ea știu de Carl Michael. I. știa doar de un Bellman simplu (un muzician norvegian, de data asta). L-am căutat și îl ascult, e mult mai digerabil pentru mine față de domnul rococo (sînt convinsă că suedezul place și va plăcea multora, poate și mie, dacă mă înarmez cu mai multă răbdare/deschidere la minte).

Navigînd prin vîltorile wikipediei, am aflat și că Bellman e un fel de Bulă suedez și m-am distrat cu exemplele de acolo, pe care vi le dau aici cu copy/paste.

A Russian, a German and Bellman wanted to see who could swim the fastest across the Atlantic. First out was the German. He swam one kilometer and drowned. Next came the Russian. He swam 10 kilometers and then he drowned. Now it was Bellman's turn. He swam and swam until he almost reached the coast of America – then he got tired and swam back.

***

A Dane, a Norwegian and Bellman made a wager on who could remain inside a goat pen the longest. First out was the Dane, who came out after just 10 minutes yelling "Damn! The goat stinks!" After him the Norwegian went in, and after half an hour he came out yelling, "Damn! The goat stinks!" Finally Bellman went in. After two hours the goat came rushing out yelling "Damn! Bellman stinks!"

#lingvistice #wikipedia4ever

Apoi m-am băgat în niște poezii mai vechi de-ale domnului Mircea C. Era obligatoriu să ajung la dicționar la un moment dat.
Dacă vă interesează, iată cu ce mi-am mai îmbogățit vocabularul/cunoștințele generale azi (vom vedea cît timp rămîn stocate datele astea...) (via dexonline/wiki)

foc bengal - foc de artificii

funambulesc - acrobatic/bizar/extravagant

Sandro di Mariano - Botticelli