Tuesday, September 29, 2015

Ce mai spune Louise L. Hay

M-a amuzat fragmentul următor, sper să vă placă şi vouă.

Una din dorinţele mele cele mai arzătoare este ca la şcoală să li se predea copiilor o materie intitulată: "Cum funcţionează gândurile tale." Personal, nu am înţeles niciodată necesitatea de a memora datele bătăliilor istorice. Tot acest efort mi se pare o risipă inutilă de energie. În locul acestor materii, profesorii le-ar putea preda copiilor subiecte importante, cum ar fi: "Felul în care funcţionează mintea mea", "Cum îmi pot gestiona situaţia financiară", "Cum îmi pot investi banii pentru a mă bucura de siguranţă financiară", "Cum să fii părinte", "Cum să îţi creezi o relaţie armonioasă" şi "Cum să îţi cultivi respectul şi preţuirea de sine." 
Îţi poţi imagina cum ar arăta generaţia de adulţi cărora li s-au predat în copilărie aceste subiecte, alături de alte materii obişnuite? Gândeşte-te cum s-ar manifesta aceste adevăruri în viaţa lor. Cu siguranţă, am vedea mult mai mulţi oameni fericiţi în jur, care sunt mulţumiţi de viaţa lor, care au situaţii financiare confortabile şi care îmbogăţesc întreaga societate prin investirea înţeleaptă a banilor lor. Ei s-ar bucura de relaţii armonioase cu toţi cei din viaţa lor, şi-ar creşte echilibrat copiii şi ar da naştere unei alte generaţii de adulţi care vor fi mulţumiţi de viaţa lor, în condiţiile în care fiecare şi-ar exprima în mod creativ propria individualitate.

Louise L. Hay, Poţi să-ţi vindeci viaţa, Editura Adevăr Divin, Braşov, 2010, traducerea din limba engleză de Cristian Banu, pag. 63-64.

16 comments:

  1. Ar trebui să le predea ea pe toate că bieții profi, de unde să știe? Dacă aveau habar își rezolvau propriile vieți, nu se făceau profi să-și mănînce zilele cu toate loazele. :D

    ReplyDelete
  2. LP,
    lol. Vai de mine şi de mine, ce optimistă eşti! :D Profii să conspecteze cărţile ei şi apoi să le predea, gata, am stabilit, am elaborat un plan de viitor. :D

    ReplyDelete
    Replies
    1. Că m-a-nervat că s-a luat de istorie. Bine că n-are ea nevoie să-nvețe nimic, numai chestii imposibil de predat.

      De ea am citit pe gudridț că n-a gătat liceul? Probabil a rămas repetentă la istorie. :P

      Delete
    2. LP,
      şi la ce ne foloseşte să ştim cum îl chema pe calul lui Ştefan cel Mare? :D
      Dom'le, femeia a zis "alături de alte materii obişnuite", so... nici măcar n-a zis să se scoată istoria din programă.
      Nu ştiu mare lucru despre ea, adică este un capitol despre viaţa ei, la urmă, nu vreau să-l citesc înainte, ştiam în mare că a avut cancer şi s-a vindecat. Dacă despre ea o fi fost informaţia asta.

      Delete
  3. Astea tin de educatie, dar educatia se face acasa. Mi se pare ca asteptam prea multe de la scoala, scoala poate da o instruire in anumite domenii, dar in cele 4 ore pe zi, 20 ore pe saptamana, 600 ore pe an (adica undeva pe la 10% din timp) nu poate acoperi atatea valente. Si zau ca nu vreau sa imi faca un cadru didactie educatie financiara la copil!!! pt ca va preda fix ce stie si ce evident ce stie e un esec: linia: scoala, note bune, facultate, master, job zilnic de la 8 la 17 pt un salariu ce nu ajunge pana la sf lunii etc etc . Eu visez sa ii predea un milionar ce zace pe malul marii cu paharul in mana, dar pana atunci citesc carti pe partea asta.

    Toate astea ce le spui sunt dinamice, se schimba de la zona la zona si de la an la an. Asa ca sunt fix responsabilitatea parintelui sa ii ARATE (nu explice, teoria e nula): de ce ne vin ganduri nebunesti si ca sunt faine ca din unele iese o super realizare; ca banii sunt un mijloc si e important ce facem cu ei nu catzi facem, cum e sa fii parinte, cum e sa fii fericit, indiferent de cati bani am. Pt ca copilul nu face ce i se spune, ce face ce vede acasa, si asta o face si la 15-20-40 ani: copie tipare mai mult sau mai putin evidente.

    ReplyDelete
  4. Arakelian,
    de acord, dar poate n-ar strica să aflăm lucruri noi şi din alte arii de interes şi la şcoală. Îmi amintesc că am făcut economie în liceu, ca materie, îmi amintesc că aveam o profesoară faină ea aşa, dar nu-mi amintesc nimic din ceea ce ne-a predat. Pe lîngă "banii n-aduc fericirea" :), nu cred că ar strica să aflăm noţiuni de bun simţ în ceea ce priveşte finanţele, care să aibă o aplicabilitate şi în afara sau după terminarea orelor de curs. Cînd văd cît de uşor se acordă credite în .ro şi cît de repede scoate lumea cardul de credit, mă îngrozesc. Cunosc oameni din domeniul financiar care au făcut foarte multe datorii. Ceva nu a funcţionat bine, mă gîndesc.

    De fapt, din ce înţeleg eu din cartea Louisei, esenţial e să schimbăm nişte tipare mentale moştenite, în mare parte primite de la părinţii noştri. Iar dacă doar părinţii se ocupă de educaţie, iar părinţii au datorii, care e prognoza în ceea ce priveşte finanţele adultului?

    Ce vrea ea să spună cu gîndurile e că ele funcţionează ca un magnet: gîndeşti negativ, o să primeşti negativ, gîndeşti pozitiv, o să primeşti pozitiv. De la univers, ca să simplific foarte tare.

    Recomand cartea, spune nişte lucruri foarte foarte interesante (care nu sînt inventate de ea), de ex. "tu eşti stăpînul minţii tale", da, ce chestie, haha, dar de fapt de la teorie la practică e cale lungă, pentru că dacă să spunem că nu ne mai interesează ce zic părinţii şi sîntem în stare să-i înfruntăm dacă avem o altă părere faţă de a lor, nu ne păstrăm verticalitatea în 100% din cazuri, să nu îl supărăm pe şef/vecin/profesorul de pian al copilului etc.

    ReplyDelete
  5. Merci de recomandare, o sa o caut si eu pe net.
    Din sfera educatiei financiare eu am citit pana acum: Tatal bogat tata sarac, Milionarul de langa noi, cum sa lucrez 4 ore pe zi, si cate ceva de la Dave Ramsey etc. si ti le recomand si tie.

    ReplyDelete
  6. arakelian,
    mersi şi eu de recomandări!

    ReplyDelete
  7. iote cartea http://realrawfood.com/sites/default/files/book/You%20Can%20Heal%20your%20Life%20-%20Louise%20L.%20Hay.pdf

    ReplyDelete
  8. Arakelian,
    lectură plăcută! Sînt curioasă cum o să ţi se pară. :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. sunt la jumatatea cartii. Sunt de acord cu ea, doar ca unele nu imi ies sa le aplic :))

      E versiunea in engl. a unui psiholog ieseanca: Niculina Gheorghita (o ascult pe youtube, vorbeste calm, cuvinte simple).

      Delete
  9. Şi eu tot la jumătate am ajuns. E mult de muncă, dar am răbdare. :)

    O să o caut şi eu pe Niculina Gheorghita, mersi! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. daaaa...e mult de munca , dar nu e graba, cum ma rostogolii prin viata 40 ani, asa ma voi rostogoli si in viitor, doar in alt sens :).
      Cu Niculina am rezonat mai usor, ca graiul moldovinesc mi-e mai lejer decat cel englezesc. Dau drumul la youtube si ... dau drumul la munca/tricotat/etc :)))

      Delete
    2. eu mă împac mai bine cu cartea, chiar mi se pare că vorbeşte cu mine! :D
      mi-a plăcut tare mult ce zice Louise de sex. :))

      da' crecă nu contează cu ce rezonăm mai bine, important e să rezonăm cu ceva! :>

      Delete
    3. m-am blocat la jumatate. Nu stiu daca devine mai profunda sau deja sunt atatea mesaje in ea ca mi-au incarcat creierul.
      E nevoie sa le iau pe rand si sa le diger. Deci recitesc prima jumatate.

      Delete
  10. Arakelian,
    parcă aşa şi recomandă Louise, o primă lectură şi apoi o aprofundare, că n-ai cum de la zero să ajungi la 100% fără niciun fel de pregătire, mă gîndesc. io trag tare cu "mă aprob pe mine însămi". foarte faine efecte. :>

    ReplyDelete