Nu cred că e vreun secret pentru cine ajunge pe blogul ăsta că îmi place să mă plimb. Și cînd zic să mă plimb mă gîndesc la ”a călători”. Dacă ar fi după mine, cu cît mai mult, cu atît mai bine.
Am avut ani plini și ani mai puțini plini, dar aș zice că nu sufăr deloc la capitolul ”neplimbată”. Chiar mă gîndeam prin vară, cînd știam că nu mai avem planuri de voiaj după iunie (parcă), că stau foarte foarte bine, că din decembrie încoace am umblat cît alții în 5 ani. După cum urmează și sper să nu uit nimic.
- decembrie 2015 - 4 zile la Praga, de aniversarea mariajului :), cu prietenii polonezi care între timp au o mică Marie, yay.
- februarie 2016 - P. a avut concediu două săptămîni, eu visam o insulă ceva, a trebuit să mă mulțumesc cu două nopți la Trier, am prins o vijelie din aia meteo de ne-a udat într-un mare fel, dar oricum, foarte vizitabil orășelul
- februarie 2016 - Amsterdam - excursie organizată de cei de la facultate, 3 nopți parcă
- aprilie 2016 - Dublin - pentru că i s-a pus pata lui P. să ia bilete de la șpeculă! la un concert Glen Hansard și dacă tot am mers la concert, doar nu era să nu stăm deloc - 4 nopți dacă nu 5.
- aprilie 2016 - Stuttgart - semifinalele și finalele (simplu și dublu) turneului de tenis feminin - două zile, petrecute pretty much uitîndu-ne la tenis (deci nu chiar turistic, dar foarte fain, mai mergem.)
- iunie 2016 - undeva în estul Germaniei. la lacul Störmthaler, reuniune cu gașca de prieteni ai lui P., toți cu familii cu copii, ne-am dus și noi cu cumnata și nepotul, să nu fim mai prejos - trei zile, două nopți.
- iunie 2016 - Vio takes Andalusia solo, că doar v-am zis că am fost trimisă în vizită de lucru, doar-doar. Cam o săptămînă.
***
Nu știu cum am ajuns să ne conversăm, eu cu prietena mea cehoaica, despre călătorii de curînd. P. avusese concediu și a fost într-un parc de distracții care nu m-a interesat și apoi a stat acasă, dreptul lui. Eu sperasem să ieșim prin zonă, dar n-am vrut să forțez nota.
Și m-am trezit că zic ăăă am fost la Pragaaa, dar asta anul trecut, am fost la Trieeeer, am fost în estul Germaniei (nu pot ține minte numele lacului ăluia)...Ăăăă am fost la Stuttgart!
Ați fost și la Dublin, zice cehoaica. Eu: daaa!
Mai mergem juma de oră pe stradă și mă lovește: vai tu, am uitat de Andaluzia!
Cehoaica: mă gîndeam dacă o să-ți amintești...
Vin acasă și îi povestesc lui P. auzi tu uitasem și de Dublin, dar mai ales de Andaluzia, care e practic ieri!
Dar nu e chiar ieri, că între iunie și octombrie sînt două luni lungi. :)
Oricum, am fost surprinsă nu cine știe ce pozitiv că după ce am suspinat nu știu cîte săptămîni că vai cît de fain a fost, s-a rupt filmul și am uitat cu totul de experiența asta.
***
Curs de conversație în ebraică săptămîna trecută: ce ați făcut în vacanță?
Vio: am avut două grupe de musafiri, a fost fain, nu am fost plecată nicăieri, ce nașpa. Ăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăă adică am fost plecată, dar în iunie, aproape că nu se pune.
Aici ar trebui să zic despre mine expresia mea preferată (sau cea mai exagerat de folosită) din limba română: ”n-ai cu cine, domle, n-ai cu cine.”
***
- octombrie 2016 - Görlitz, Zgorzelec + Bunzlau (Bolesławiec) - 3 nopți
Mi-am făcut damblaua și am fost în căutare de produse ceramice la Bunzlau, eu omorîndu-mă așa după modelele lor, dar trebuie să spun că la fața locului nu au fost așa de atractive. Ne-am întors cu două farfurii. :(( De unde eu visam super paradisul ceramicii și-mi imaginam că mă duc cu banii de la nuntă și îmi fac preaplinul cu diverse căni și tot ce poate visa mintea, se pare că m-am dus cu sacul la pomul lăudat. Dar nu-i bai, că am atacat alte căni din altă colecție poloneză, pe care o știu de cînd am fost la Varșovia. Buuun.
Cred că nu mint dacă zic că probabil cam astea au fost plimbările anul ăsta, mi se pare un bilanț răsunător și năucitor și greu de atins în anii ce urmează.
O să mai avem musafiri. :)
Showing posts with label Andaluzia. Show all posts
Showing posts with label Andaluzia. Show all posts
Tuesday, October 25, 2016
Ne/recunoscătoare?
Friday, September 30, 2016
La cererea telespectatorilor: ponturi din Andaluzia (?) - Sevilla cu poze
Salutare.
A trecut niţeluş timp de cînd am fost în excursie şi m-am întors, dar cineva care pleacă la Sevilla mi-a bătut obrazul că nu am pus şi eu pe #blog nişte #ponturi #turistice.
Scurtă introducţiune: am fost solo la sfîrşitul lui iunie o săptămînă în Andaluzia. Solo costă un pic mai ieftin decît aceeaşi excursie pentru două persoane, ce chestie. Dar consorţul meu m-a trimis cică să-mi limpezesc gîndurile, capul şi ce mai am eu şi poate m-oi întoarce inspirată rău pentru licenţă. Deocamdată nimic.
Baza: El Puerto de Santa María. Hotel: Monasterio de San Miguel. Zbor cu ceva linie de vacanţă Frankfurt - Jerez de la Frontera - Frankfurt. Transfer aeroport - hotel şi hotel - aeroport (20-30 minute). Mic dejun. Crecă am plătit 570 EUR. Plus diverse cheltuieli la faţa locului.
Am făcut patru excursiuni - Cádiz, Córdoba, Sevilla, Cádiz.
***
Sevilla
Cît pe ce era să nu ajung acolo, că se anunţa ploaie şi ce poţi vizita pe ploaie?! Dar am mers, a fost căldură mare şi probabil per total 7 picături de ploaie.
Surpriză mare direct de la gară: am nimerit în SUA?! :)
Multe multe străduţe înguste în oraşul vechi, foarte pitoreşti.
Printr-un parc central
La mine în familie despre frunza asta s-ar spune că e "lostopană". Dexonline nu prea e la curent.
Vegetaţia din sudul Spaniei diferă mult de ceea ce văd eu zi de zi. :)
Mai vechi şi mai noi
A dat bine-n poză, dar nu am apucat să vizitez.
Mă înnebunesc după hărţi, am mai zis.
O pieţişoară cum cred că sînt multe, foarte plăcută, intimă, cred că avea terase pe toate laturile (şi restaurante)
Am cerut voie să pozez o farfurie de pe terasa unui restaurant fancy, dar tot am făcut-o pe fugă, de parcă eram la furat! :o
În Sevilla, unde am fost o zi, am ajuns pe la 10 dimineaţa şi am plecat pe la 8 seara, am vizitat practic trei chestii :>: Catedrala (cu mormîntul lui Cristofor Columb :>) şi turnul la Girolda, El Real Alcázar (monumente Unesco) {(linkuri wiki în spaniolă pentru că mai multe poze). Fanii Game of Thrones (eu nu) ştiu deja că în/la Alcázar s-au filmat nişte scene din sezonul (?) 5. (Adică dacă ştie şi wiki...)} şi Plaza de España.
Pentru cine nu are timp de citit în amănunt informaţiile de pe wiki :P, mi-a sărit acum în ochi că la Giralda e mai înaltă decît Turnul din Pisa şi/sau Big Ben. ;)
***
Cu două zile înainte de a merge în Sevilla fusesem la Córdoba - am constatat la finalul vizitei că am cam mers la pomul lăudat cu sacul. Catedrala cordobeză a fost o dezamăgire pentru mine. În schimb chiar am fost fermecată :> de cea din Sevilla. Iar Plaza de España m-a uns la inimă. :)
(Aş vrea să mai scriu despre, cu poze, dar mai bine nu promit nimic.)

Subscribe to:
Posts (Atom)