luni, 25 iulie 2016

Memoriile lui Etgar Keret

Yellow. Etgar Keret e un scriitor& contemporan din Israel (născut în 1967). Am avut un curs la facultate în care am tradus o povestire de Ephraim Kishon şi una de Etgar, tot semestrul numai asta am făcut, erau rare zilele cînd traduceam o pagină, de obicei cam jumătate. Mi-amintesc că o colegă avea de ţinut un referat despre Kishon (eram trei în grupă) şi a amînat de cîteva ori referatul şi ne-a scris mail "traduceţi în continuare din Edgar, că nu e gata referatul" şi profesoara (cea mai simpatică ever) a răspuns de fiecare dată "tot Etgar îl cheamă". :)

Am dat întîmplător peste memoriile domnului (mersi, M.!, nici nu ştiam de ele). Au apărut în 2015 în engleză şi în 2016 în germană. Textele nu ştiu cît sînt de noi, pentru că, din cîte am înţeles eu, unele au fost publicate în ziare înainte. Conceptul cărţii cu siguranţă e nou şi m-a surprins, pentru că nu e ceva de genul "mă cheamă Etgar, m-am născut în 67 şi am doi fraţi mai mari".

Urmează nişte spoilere, da' nu mi se par grave, că de asta am vrut să scriu postul ăsta. :)

Părinţii lui Etgar s-au născut în Polonia, Etgar are şi cetăţenie poloneză, pe lîngă cea israeliană. Ambii au trăit războiul cu toate ororile lui, mama şi-a pierdut toată familia în ghettoul din Varşovia, iar tatăl a supravieţuit în*mpreună cu părinţii lui şi alte cîteva persoane ascunşi într-o vizuină/groapă aproape 600 de zile, loc în care au putut sta doar aşezaţi, nu întinşi sau în picioare, aşa că atunci cînd au fost eliberaţi (?) de ruşi, aveau muşchii atrofiaţi de la atîta stat jos şi nu se mai puteau mişca.

Petrecînd atît de mult timp lipit de alţii, pentru tatăl lui Etgar a fost foarte important ca măcar copiii lui să aibă intimitate, aşa că a făcut eforturi mari pentru a-şi muta familia, ani mai tîrziu în oraşul Ramat Gan, într-un apartament mai mare, în care nu mai exista "camera copiilor", ci fiecare din cei trei copii avea camera lui. Cu cîteva zile înainte de marea mutare, toată familia merge emoţionată să viziteze apartamentul: mare, spaţios, nou, într-un bloc cu lift (!), balcon cu vedere minunată, splendid! Doar mama mustăceşte. - Care-i baiul, întreabă tatăl. - Păi, nu este gresie pe jos şi eu trebuie să fac curat. - De gresie n-au mai ajuns banii, spune el.

La mutare constată cu toţii că pe jos nu doar că apăruse gresie, dar era cu totul altfel decît ce mai văzuseră pînă atunci: în fiecare cameră era o altă culoare, pe cînd în tot Israelul nu se găsea decît o singură culoare, bej probabil.

Într-o zi cu soare, autorul făcea duş şi era singur acasă. În baie au intrat trei persoane necunoscute, l-au văzut, şi-au cerut scuze şi au ieşit. Seara, cînd toată familia era acasă, Etgar povesteşte întîmplarea cu străinii din baie. - A, zice tatăl, n-am avut bani de gresie, aşa că am contactat o firmă din Italia şi le-am propus să îmi dea gresia gratuit, iar în schimb am fost de acord ca apartamentul să fie "model" (adică să fie arătat altor persoane interesate de gresia respectivă). :)

Concluzia o trag eu (dar mai scriu): halal intimitate! :)

***
Acum cîţiva ani, Etgar Keret primeşte un telefon de la un tip care se recomandă Jakub Szczesny şi care-i spune că vrea să-i construiască o casă în Varşovia. Etgar spune da, da, apoi se întreabă ce farsă o mai fi fost şi aia. Peste două săptămîni, acelaşi Jakub la telefon, sunînd de data asta din Tel Aviv. Se întîlnesc şi Jakub este într-adevăr un arhitect care a descoperit un mic spaţiu între două clădiri/blocuri din Varşovia şi vrea să insereze acolo o viziune (!) de-a lui, la fel de minimalistă ca şi povestirile lui Keret (ăsta a fost un fel de citat). Etgar merge cu planul arhitectului pe hîrtie la părinţii lui, mama îşi aruncă ochii pe el şi recunoaşte imediat zona, chiar acolo fusese un pod care unea cele două ghettouri din Varşovia.

Nu vă mai ţin (I wish): casa există, am văzut-o din afară cînd am fost în Varşovia, arhitectul o defineşte ca "art installation", lăţimea ei e mai degrabă îngustime, are între 92 şi 152 de centimetri lăţime şi în total un pic peste 4 metri pătraţi per total, deşi e ridicată pe mai multe etaje, şi este funcţională, are o mică baie, o mică bucătărie, un mic birou + un mic dormitor. :) E considerată casa cea mai mică din lume; click >>>aici<<<. Iar aici e ce-mi arată mie google dacă scriu "dom kereta warszawa", multe poze, planuri ale casei, imagini din ea, inclusiv cu Etgar în pat sau la birou. Site-ul oficial al Keret House/Dom Kereta este aici. Ah, încă un link din dezeen, chiar foarte fain organizat.

***
Vă las cu un link la o povestire (neinclusă în The Seven Good Years, memoriile adică (despre care wiki în germană spune că nu au apărut în ebraică, din cauza conţinutului controversat: "Sein Buch Die sieben guten Jahre hat er in Englisch veröffentlicht und wegen des strittigen Inhalts nicht in Hebräisch.") din New York Times, despre cum a devenit Etgar vegetarian la 5 ani. :> Şi vă mai spun că filmul Jellyfish a fost regizat de Keret, are la bază o povestire a soţiei sale Shira Geffen şi a cîştigat Camera d'Or la Cannes în 2007, plus alte premii.

O menţiune finală: pe site-ul autorului găsiţi diverse texte de-ale lui, unele incluse în memorii. :) E activ şi pe facebook (chiar în engleză!).

LE * Mulţumesc, Ema!





8 comentarii:

  1. Multumiri, updatez lista de lecturi :).

    RăspundețiȘtergere
  2. Ioana,
    dacă citeşti ebooks, trimite-mi un mail la dovira@gmail.com
    Poţi să-mi scrii un mail oricum, dacă vrei. Mulţam de comentariu.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mie mi-a placut enorm cum povesteste despre fi-su :D Breast or hell!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Hiacint,
    fi-su pare foarte special! :D Sandvişul cu pastramă sau "fă ceva special cu faţa ta de ziua mea". :))
    Aş fi curioasă să citesc acum şi The Seven Good Years scrisă de nevasta lui Etgar. :))

    RăspundețiȘtergere
  5. Foaaarte interesantă casa, m-am uitat pe poze și deja m-a apucat claustrofobia. :)) N-am fost în Varşovia, dar sigur o să caut casa, dacă ajung pe acolo. Bănuiesc că nu se poate vizita.
    M-ai convins, aș vrea să citesc și eu memoriile lui Etgar Keret (deși nu pot spune exact când)! Am citit toate spoilerele (relative), sper doar că astea nu sunt cele mai tari povești din carte. :))

    RăspundețiȘtergere
  6. Ema,
    mulţam de comentariu. :) Suferi de claustrofobie în general? :) S-ar putea să se poată vizita, dacă te interesezi din timp. E posibil să existe o zi a porţilor deschise sau ceva asemănător.
    Spoilerele sînt nişte poveşti tari :>, poate cele mai tari :P, dar nu singurele. Spor la lectură!
    PS Vezi mailul. :>

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu sufăr de claustrofobie în general, dacă dintr-un loc strâmt (ca, de exemplu, de sub pat - nu mă întreba ce caut sub pat :D) știu că pot ieși într-un spațiu larg. Dar casa lui Keret pare strâmtă peste tot, deci cu siguranță aș avea un atac de claustrofobie. :))
      Mulțumesc! :*

      Ștergere
  7. Ema,
    m-am mai liniştit. :)) Cu plăcere. ;)
    În continuare mi se pare super interesantă ideea asta cu casa minuxculă. :P

    RăspundețiȘtergere