Haha și hoho.
Scriu aici pentru mine și dacă vrea să se mai uite cineva, be my guest. Dar cam uit și nici nu m-am consultat cu P. să văd dacă nu pornesc cu informații pierdute în neant deja de la ora la care scriu postul ăsta.
2-3 februarie Glasgow solo
19 februarie - 9 martie Iași (cu Libi între 23-27)
3-9 aprilie Londra cu P.
28-29 aprilie Stuttgart turneu tenis feminin (noi tot în public, eu cu P. adică)
22-24 iunie Seepark Auenhain cu trupa veselă a lui P. 24-25 iunie Dresda cu P.
27-28 iulie Heidelberg cu Ema :) (o groază de excursii cu Ema, Bad Homburg ;), Oberursel, Frankfurt, Mainz, Kronberg, Heidelberg)
10-12 august Cehia: Milevsko și Plzeň, o trecere scurtă prin Rothenburg ob der Tauber cu P.
18-22 octombrie Milano cu P.
7-17 decembrie Iași și Banca/România, solo
concerte etc.!
10 martie Markus Krebs, comediant (??), Frankfurt
19 aprilie Fanfare Ciocărlia, Frankfurt
(turneul de tenis, vezi mai sus)
10 august Glen Hansard, Milevsko, Cehia
21 octombrie fotbal :) Inter Milano vs AC Milano, Milano hihi
21 decembrie Spărgătorul de nuci, balet, Bad Homburg
Crăciun fericit! :)
Monday, December 24, 2018
Wednesday, July 18, 2018
Telegrame! (îhî!)
Tot visez eu să țin un jurnal, că am mai avut și e mișto cînd citești ce făceai acu 125 de ani. La Dresda am găsit la un magazin un caiet drăguț și am zis gata, pe ăsta îl fac jurnal! Un jurnal trebuie început pe 1 ale lunii, în stilul meu o să fie ianuarie, dacă o să fie.
Ei, ieri colindam holul! și am dat peste un caiet care mi se părea cunoscut foarte, foarte tare, dar nu prea știam de unde să îl iau (e cel din centrul imaginii, cu ceva verde, în spatele cafelei. A, aici se vede mai clar, în dreapta jos.) L-am deschis și, să vezi și să nu crezi, era mhhh jurnalul meu! Mă rog, ultima oară am scris în el în decembrie 2017 și oricum crecă îl începusem prin septembrie 2017 și am scris de foarte puține ori.
Din cuprins: cine pe cine a mai bătut la tenis, ce filme am mai văzut și ce notă le-am dat, ce mă enervează socrumio că face gălăgie cînd eu aș vrea să nu facă.
Bine ați venit în viața mea secretă!!!
Alte titluri de cărți citite
Nu e vreun număr simbolic în lista de mai jos. Funcționează ca și precedenta: mem înainte de autor înseamnă că probabil avem de-a face cu ceva fel de literatură memorialistică ;), între paranteze avem numărul de pagini și anul cînd am cumpărat/primit cartea, dacă e pe hîrtie, la ebook nu avem an, reread înseamnă de unde și numele că mai citisem cartea, en și de se referă la limba în care am citit, unde nu scrie nimic, e română, tadam!, x* x e un număr între 2 și 5, în funcție de cît mult mi-a plăcut cartea, ♥ sînt pentru cît de tare m-au atins la inimioară :), [E] sînt tot evreii este un domn evreu, povestiri și eseuri unde e cazul, cam atît.
Cine mă urmărește pe goodreads le-a văzut deja, în afară de ultima chestiune din post, e totul acolo. Ia, am și recenziuțe la unele cărți.
Acum mă scuzați, am treabă!
>500:
mem Acterian,
Jeni – Jurnalul unei fete greu de mulțumit
(568) (2014) (reread) 5*
300-400:
mem Agassi,
Andre, Moehringer, J.R. – Open (388) (2014 + ebook) en 4*
♥ ♥ ♥ Verdeș,
Ovidiu – Muzici și faze (312) (2018) 5*
200-300:
[E] Appelfeld,
Aharon – Badenheim 1939 (200) (2009) 3*
Bulawayo, NoViolet – Wir brauchen
neue Namen (264) (2015) de 4 1/2*
Drumeș, Mihail – Invitația la
vals (240) (ebook) 2*
mem ♥
Florescu, Ioan-Florin – Jurnal scoțian
(240) (2018) 5*
Mihuleac, Cătălin
– Zece povestiri multilateral dezvoltate (208) (2018) 4*
Müller, Herta –
Der König verneigt sich und tötet eseuri (203) (cîndva
înainte de 2015) de 3*
Paul-Bădescu, Cezar – Luminița,
mon amour (232) (2007) (reread) 4*
♥ Paul-Bădescu,
Cezar – Tinerețile lui Daniel Abagiu (216) (2018) (reread) 4*
100-200:
mem Ciuciu, Anina – Mândră să
fiu rromă (168) (2018) 4*
Crăciun, Andrei – Îndurabile
povestiri
(155) (2018) 3*
♥ - play
Letts, Tracy – August:
Osage County (138) (ebook) en 5*
Mușat - Coman, Carmen – Cum s-a
făcut de-am rămas la cratiță eseuri (124) (2018) 2*
mem (?) Zaharia, Anca – Jurnal de librar
(176) (2018) 3*
comics & deosebite:
Tofield, Simon –
Simons Katze – Fütter mich!
(80) (2012?) (reread) 4*
antologii:
Almanahul Times New Roman 2017 (154)
(2018) 3*
Un bilanț aproximativ:
6 cărți scrise de doamne, 11 de domni (hm, neintenționat)
3 cărți recitite
5 cărți de memorialistică... (sau spre 7-8, dar nu în clar)
o SINGURĂ carte a unui autor evreu (ah, vai!)
12 cărți în română
2 cărți în engleză, 2 cărți în germană
2 cărți de povestiri, 2 cărți de eseuri
2 1/2 ebooks :))) (Open, am citit și din reader, și din cartea pe hîrtie)
Almanahul nu a intrat la nici o categorie. Cred că nici măcar la limba română, deși aia ar fi mers. No bun. :)
Nu am făcut proba, să văd dacă bilanțul e pe bune, am notat pe o hîrtie separat categoriile, da e posibil să se mai fi strecurat vreo greșeluță. :)
Hai să dau două premii: cea mai faină carte: Muzici și faze, Ovidiu Verdeș. Cea mai mhhh slăbuță rău carte: Invitație la vals, Mihail Drumeș. Toate ♥sînt recomandabile. Btw, Tracy Letts e un bărbat, cine-ar fi crezut!
Mențiuni faine: Anina Ciuciu și Cătălin Mihuleac.
Wednesday, July 11, 2018
Ă telegrame cam geografice și numai telegrame nu-s!
Sincer, habar nu am dacă pe blogul ăsta am avut telegrame*, știu sigur că am avut pe blogul vechi. Un fapt foarte important, desigur.
§ Am constatat că statisticarul (!) de lecturi zice că am citit 5 cărți de Marin Preda și mhhh habar nu aveam care. În fine, ele sînt de fapt două, două volume Moromeții (chiar am citit și volumul 2, rilii???) și trei volume Cel mai iubit dintre pămînteni. În mare, din aceste două mari și valoroase romane nu îmi amintesc nimic. Adică sigur, familia Moromete (bine, ampresea că Moromeții nici nu m-a impresionat în mod deosebit, deh pita cu slană ciorba cu potroace iu neim it nu-s gurmandă nujce). Știam o tipă care recitea anual Cel mai iubit dintre pămînteni. Despre asta, îmi amintesc că m-a impresionat filmul. Heh. Ce anume nu mai reținesc, a trecut multă apă pe Bahlui de atunci.
§ Am fost într-un weekend în estul Germaniei, întîlnirea semi din doi în doi ani cu gașca lui P., la care au participat și cumnata cu nepotu' etc. La alimentară ne-au bombardat cu diverse ”cartonașe de colecție” înaintea campionatului mondial de folbal și le-am strîns pentru junior, care le-a despachetat cu mare bucurie și entuziasm și a început să ne bombardeze cu: cîte kg are jucătorul cutare? ce înălțime? de cîte ori a jucat pentru națională? etc. etc.
Ca să-l mai liniștesc, am încercat să schimb direcția și am aruncat din păcate foarte la derută:
Ia spune tu măi nepuate pe ce continent este România?
El s-a scobit intens și a zis destul de ezitant totuși: Spania!
Cică încă nu or avut geografie, urmează.
Dacă tot e pasionat de cartonașe etc., acu stau cu ochii ca pe butelie pe amazon că am găsit un joc cu țările lumii foarte mișto așa și tocmai o apărut o ediție 9 cu 194 de țări!! iar pe amazon încă nu e actualizată versiunea și nu vreau să o cumpăr pe aia veche cu 192 de cărți. A, da, și vreau să cumpăr și pentru noi un joc din ăsta, să mă pregătesc intens pînă vine nepotu să mă prindă cu lecția neînvățată și #Goșgoșunsac.
§ Angela a plecat în concediu. Am întrebat-o la ce lac merg ei iar?
- La cel mai mare lac din Elveția/Italia (chiar nuj ce a zis ea cu exactitate)
- La Lacul Garda? mi-am arătat eu uriașa cultură.
- Nuuuu, la Lagggggooo Magggggioreeeeee!
Angela a pronunțat super simpatic acest laaagggooomaggiioooreeee, care ea nu chiar a făcut școala în Italia. Mă rog, telegrama mea despre asta voia să fie, dar mi-am dat acum în #wiki și a reieșit că Lacul Garda este cel mai tare din parcare, cu o suprafață de 369,98 km², iar Lago Maggiore are 212,5 km². Acum mi se pare mai distractiv, că Garda parcă era Ciricul... :D (ditamai comoară a naturii pe drumul spre aeroportul din Iași, pentru cine nu știe și nu cunoaște!)
PS Lago Maggiore e în/între Italia și Elveția. Lacul Garda este doar în Italia.
§ Dacă tot sîntem cu temele mai mult sau mai puțin făcute la geografie, să precizez a cinșpea oară că Statele Baltice pentru mine sînt un fel de Triunghiul Bermudelor Baltic. Adică cum să zic știu care-s tările: Estonia, Lituania, Letonia, știu și capitalele, Riga, Tallinn și Vilnius. Dar aici s-a terminat totul. Ultima oară cînd m-am făcut de vagă baftă (vorba vine, eram doar eu cu consorțu și ne chinuiam geografic!) am zis domle eu nu știu care e ordinea lor de la stînga la dreapta. Ah și m-am uitat pe hartă și să vezi și să nu crezi, ele nu sînt de la stînga la dreapta, ci de sus în jos!!! Ce tupeu. Mna. Și așa, aș ști să zic vreo doi trei jucători de tenis de pe acolo, dar trebuie să mai aprofundez. Adevărul e că republicile alea cu L au niște nume de toată bafta (vezi mai jos, la jucătorii de tenis) care sînt care mai de care mai dubioase în toate limbile pămîntului. În clipa asta zic așa, fără să mă uit pe hartă, că ce farmec ar mai avea: cel mai la nord e Estonia cu capitala la Riga (Cînd să recitesc postul, mi-am dat în wiki și au rezultat nasoale, cică Tallinn!)! Urmează, la mijloc, Letonia cu Tallinn Riga și se termină! cu Lituania și Vilnius. (Am ales culorile de fond vag inspirate din steagurile țărilor respective.) Aici mă bazez foarte vag pe estona fiind ea așa vag înrudită cu finlandeza (??????????? wiki zice da! yeah!) și parcă era ceva cu ”cerul din Riga Tallinn”, tre să fie domle aproape de pol, ce mai! Iar cu sudul, zic eu cu studiile ebraice că parcă lituanienii erau așa mai cu moț și ampresea că este și ceva dialect idiș lituanian și parcă Vilnius era poreclit (!) Amsterdamul Ierusalimul Nordului. Crecă o să țin minte pînă data viitoare cînd iar o să fiu surprinsă că nu se prind de mine și pace chestiile astea, țările baltice gen. Da, da, cel mai simplu ar fi să merg turistic pe acolo, nuj de ce ampresea că am mai scris pe blog chiar despre asta, da vezi mai jos #lecitină #frecțielapiciordelemn
După cum se vede, am dat major cu bîta în baltă cu capitalele primelor două țari, da na.
Acu ia să rezolv cu jucătoarele și jucătorii de tenis din sector, că poate-poate:
Estonia/Estland/: Kaia Kanepi (care are 33 de primăveri și a avut oareșce probleme de sănătate, un virus Epstein-Barr și ceva plantar fascia la ambele picioare), Anett Kontaveit (22 de primăveri, destul de foarte pe val)
Letonia/Latvia/Lettland (.de): Jelena Ostapenko (jovena de 21 de ani care i-a suflat #rolangaro 2017 Simonei, ay inima), Anastasija Sevastova (28 de ani, care locuiește în Austria, dar nu se pune), Ernests Gulbis (29 de anișori, tocmai s-a distrat pe la #wimbledon)
Lituania/Lithuania/Litauen (.de): hmm? Nimic notabil, #ziceu
Pe de altă parte, poate nu e chiar fără de speranță treaba, pentru că, fie vorba între noi, nici cu Scandinavia nu stăteam chiar glorios acum cîțiva ani, adică nu le știam stînga dreapta, că la capitale nu le scăldam ca la baltice. Acum zic eu că m-am mai deșteptat și țin cu dinții de apropierea Finlandei de Rusia. Nu știu cît de tare țin finlandezii la asta, da nuj cine chiar i-a întrebat pe ei. Dar da, dacă e să desenez și eu o hartă din aia amuzantă haha aș scrie peste Scandinavia ”frig, noapte lungă, alcool scump” și peste țările baltice na...
§ Este o jucătoare de tenis din Paraguay, Verónica Cepede Royg, care mi-a atras atenția la #rolangaro 2017. Hai să vedem ce e cu țara ei. Paraguay este a 59a țară din lume la capitolul suprafață (nici uriașă, nici micro) (România e pe locul 81, ca să știm ce comparăm). Revenind, Paraguay are puțin peste 7 milioane de locuitori, sînt cam săraci ei așa și nu au ieșire la mare. Capitala e la Asunción.
§ Zilele astea era la tv un meci de fotbal Uruguay - Franța. P. a zis că ține cu francezii, că joacă mai frumos, nu ține cu ”die Urus”. Eu nu am mai întîlnit neamț să țină cu francezii, e drept, nu eram în public iar. A doua zi s-a contrazis, că nu a mai ținut cu cei care jucau frumos. Mă rog, eu am ținut un pic cu ”die Urus”, numai cît m-am uitat la ei pe wiki și am fumat o țigară. (Franța a cîștigat cu 2 la 0, în caz că vă interesa.)
P. prinsese ceva info în timpul meciului, că Uruguay e o țară cam la fel de mare ca Berlinul. Zic io n-are cum, tu! Dovadă wiki. Pînă la urmă am ajuns la concluzia că probabil era vorba de faptul că populația Uruguayului este în mare cam cît populația Berlinului.
Uruguay sînt pe locul 89 la capitolul suprafață, oa, țara noastră e mai mare, haha. Au aproape 3 milioane și jumătate de locuitori, capitala la Montevideo și au litoral. :) Ăștia stau mai binișor cu bănișorii!
Wiki zice așa: ”Uruguay is ranked first in Latin America in democracy, peace, low perception of corruption,[10] e-government,[11] and is first in South America when it comes to press freedom, size of the middle class and prosperity.[10] On a per-capita basis, Uruguay contributes more troops to United Nations peacekeeping missions than any other country.[10] It tops the rank of absence of terrorism, a unique position within South America.(...) The Economist named Uruguay "country of the year" in 2013,[14] acknowledging the innovative policy of legalizing the production, sale and consumption of cannabis. Same-sex marriage and abortion are legal. Uruguay is regarded as one of the most liberal nations in the world, and one of the most socially advanced, outstanding regionally,[15] and ranking highly on global measures of personal rights, tolerance, and inclusion issues.[16] (...) Uruguay exported 1,414 football players during the 2000s, almost as many players as Brazil and Argentina.[128] In 2010, the Uruguayan government enacted measures intended to retain players in the country.[128]”
Respect, Uruguay! Mai doresc să precizez că în germană unele cuvinte se pronunță uneori!! super dubios, cum ar fi în loc de paraguay, uruguay, trotuar, paragVay, urugVay, trotVar. Mphii. Ca un fel de Barțelonă și MaLorcă.
§ Am citit de curînd We Need New Names, de NoViolet Bulawayo, care NoViolet e de felul ei din Zimbabwe și iar a trebuit să constat, măcar nu cu surprindere de data asta, că nu știu mai nimic despre țara asta, afară de continent. Dar nu știu despre toate țările din lume pe ce continent se află, să fim clari.
Așadar, ca la țărișoarele precedente: locul 60 la capitolul suprafață (pe cuvîntul meu că dacă te uiți pe harta Africii e o chestiuță acolo. Repet, România e pe locul 81 și noi avem rîul, ramul și alte forme geografice!!!), capitala la Harare, vag peste 16 milioane de locuitori și, dacă tot sîntem aici, 16 limbi oficiale. Mai multe știe wiki, da vă imaginați că nu stau prea grozav la multe multe capitole. A, da, sînt insulari în continent, hăhă, se folosește treaba asta? Adică au cam la fel de mult litoral ca Ungaria, hehe.
*Sincer, dacă tot nu țin minte, că doar despre asta este vorba în propoziție, am văzut că am un post din 2014 care începe tot cam așa și unul cu #telegrame chiar de acum 5 luni. Ah. Da, am încercat și cu lecitină, și cu nutella, nu ține figura. (Sper că se optservă de la mare distanță că sînt în toate foarte, foarte sinceră!)
Sunday, April 1, 2018
Ce am mai citit (listă)
Cum?! A mai trecut un an? Nu, dar am notat în word fiecare carte citită după ce am citit-o, așa că v-o prezint acum, că a ieșit frumușică, zic eu. Așadar, lecturile mele din ultimele trei luni. Tre să precizez că abia azi am văzut că am ajuns la 21, credeam că sînt aproape de 20 și de asta m-am aruncat pe pisicile lui Tocilescu, ca să unflu numărul pe final de lună. Mna.
400-500:
[E]
Shalev, Meir – Roman rusesc (458) (2015) 4*
300-400:
[E]
Agnon, S.Y. – Tâlcul tuturor faptelor: povestiri hasidice (381) (2016)
3*
mem [E] Auslander, Shalom – Foreskin’s Lament (310)
(2016) 5*
mem [E] Feldman, Deborah – Exodus (304) (ebook) 4*
[E] Grossman, David – Cineva cu care să fugi de
acasă (380) 5*
200-300:
♥ [E] Auslander, Shalom – Speranța: o tragedie
(272) (2015) 5*
mem [E]
Feldman, Deborah – Unorthodox: The Scandalous Rejection of My Hasidic
Roots (272) (ebook) 5*
Radu, Mihai – Extraconjugal (256) (ebook)
5*
mem [E] Silverman,
Sarah – The Bedwetter: Stories of Courage, Redemption, and Pee (240) (ebook) 3*
100-200:
- play Beckett, Samuel – En
attendant Godot (163) (2015) fr 2*
Braniște, Lavinia – Cinci minute pe zi povestiri
(164) (ebook) 3*
♥ Crăciun, Andrei – Aleea Zorilor (120)
(ebook) 5*
SF ♥ Eftimie, Ovidiu – Arhanghelul Raul (174)
(2018) 5*
(mem?) Godină, Marian – Flash-uri din sens opus
(192) 4*
(mem?) [E] Halpern, Justin – Sh*t My Dad Says (159)
(ebook) 5*
Harris, Dena – Who Moved My Mouse?: A
Self-Help Book for Cats (Who Don´t Need Any Help) (144) (ebook) 3*
Sandu, Ana Maria – Aleargă (136) (ebook) 2*
<100:
[E] Horn,
Dara – String Theory: The Parents Ashkenazi (39) (ebook) 3*
comics &
deosebite:
Andersen, Sarah – Adulthood Is a Myth (112)
(ebook) 4*
Tocilescu, Alex –
Adevărata carte cu pisicile lui Tocilescu (239) (2018) 5*
poetry:
Iuga, Nora –
Cîinele ud e o salcie (72) (ebook) 2*
M-am ghidat după documentul din word de anul trecut. Pe Tocilescu l-am trecut la deosebite, că na, deși e o carte grosuță, se citește într-o oră, pentru că jumătate sînt poze, jumătate lacrimi de rîs. :P Primele numere sînt paginile, anul e anul cînd cartea a aterizat în biblioteca mea. Dacă e ebook, lipsește anul. Dacă nu are nici an și nu e nici ebook, a fost împrumutată. Stau bine la capitolul evrei. :)) Destule non-fiction (mem(?)).
Am citit două cărți de Deborah Feldman și două de Shalom Auslander. Cu Shalom Auslander pot spune că am terminat, că nu știu să fi scris mai mult, dar sper să binevoiască. :) Bine, practic și cu Deborah. :D
Statistic am așa: 9 cărți scrise de autoare (Deborah e socotită de două ori), 12 de autori (Shalom de două ori). 8 cărți în engleză, 12 cărți în română, una în franceză. 12 ebooks. Dacă am avut și ebook, și varianta pe hîrtie, am preferat să citesc pe hîrtie, deși nu prea merge să apeși pe un cuvînt și să speri că îți apare traducerea pe undeva pe pagină. Dar să nu am chiar degeaba varianta pe hîrtie. :)
Am făcut un experiment cu Ema și cu dragăscriitorule: am ales fiecare de pe lista celeilalte persoane cu ”urmează să citesc” cîte cinci titluri și am zis că încercăm să le citim, măcar un titlu. Din titlurile selectate de Ema am citit Roman rusesc, din titlurile alese de dragăscriitorule, Așteptîndu-l pe Godot. :) Hm-hm. :) (adică întreb discret dacă s-a mai ținut cineva de ”plan”.)
Sînt foarte mulțumită de lecturile astea, așa. Ținînd cont că au fost, cam în ordine, Australian Open, am lucrat ceva, am fost 19 zile în România... Să vedem ce se mai întîmplă.
Friday, March 30, 2018
Cum se explică succesul în tenis (post lung crecă)
Am început acest post pe 26 iunie 2017. A durat ceva pînă să ajungă pe micile Dvs. ecrane. Am scris doar titlul și urma să pun o poză și eventual să mai explicitez un pic.
Poza:
M-am luat cu altele (Israel etc., plus că nu e singurul post neterminat de pe blogul ăsta, hăhă.)
A, pentru cine nu s-a prins, în poză puteți recunoaște (după posibilități) pe Simona Halep și pe mhhh yours truly, cu ochelari. Am fost și întrebată cine e lîngă mine, și asta de către cetățeni români care nu făceau glumițe, ci nu recunoscuseră VIP-ul. Așa că dacă nu o recunoașteți pe Simona, renunțați la cetățenia română (alături de cei cărora nu le plac vinetele, semințele și mă mai gîndesc). #amzis!
P. ne-a fotografiat la ieșirea din hotelul în care am dormit și noi, și ea. Stuttgart, aprilie 2017. Simona pierduse semifinala în ziua dinainte, acum pleca spre Madrid. Noi (P. și cu mine) am stat un secol la micul dejun și ne-am holbat la toate personajele cunoscute de la televizor. Foarte discret ne-am holbat, bineînțeles. Nu am făcut nici o poză acolo, am fost foarte, foarte civilizați.
Parcă P. și-a luat un ziar să citească, dar ți-ai găsit, la ce mișuna pe acolo, nu aveai cum. A lipsit puțin să meargă unul din noi la Sam Stosur (LE tocmai am văzut pe Twitter că e ziua ei azi :D) să o întrebe cum se pronunță numele ei, Stojur? Stoujă? Nu știm nici pînă azi. Poate o prindem pe felie luna viitoare și avem mai mult curaj, că mergem iar, al treilea an în care participăm ca spectatori. :)
A fost de departe cel mai interesant micul dejun (??? eu lucrez cu dex...) din viața noastră. Serios.
După ce ne-am plictisit de 80 de cafele etc. și mai scăzuse numărul de VIP-uri pe metru pătrat, am mers în cameră și ne pregăteam să predăm camera. Mai urma o zi cu două meciuri de tenis și apoi drum bun spre casă ne dorim. La recepție, erau destule jucătoare (turneul la care mergem noi e unul feminin), dar pe mine nu chiar mă interesau la ora aia. Tîrziu am percutat că P. preda camera în timp ce Simona preda camera, fiecare cu recepționista lui. Ioi!
P. tot zicea întreab-o de o poză!!!! Io ziceam sigur sigur, da dădeam semne că fugi tu de-aicea! Întîmplarea a făcut ca atunci cînd am ieșit noi din hotel, Simona tocmai să se îmbarce într-o mașină. Și niște fane cu mai mult tupeu au abordat-o în engleză și ea a fost de acord să se pozeze cu ele. Mi-am zis acum ori niciodată* și m-am apropiat în mare viteză Simona? Poză? Priti pliz? Vă puteți imagina cam cum a decurs dialogul, eu pot să vă spun că am scăldat-o rău de tot, m-au trecut 50 de ape, am avut emoții imense, mai ceva ca Simona în ceva finală de grand slam. Și problema mea majoră fusese ce fac bre o iau la pertu**? da n-am înțeles, de ce ar fi Simona la pertu cu mine sau invers? da să-i zic Dvs., ah, ce mă faaaaac???
Din ce am reușit să reconstitui, i-am spus aproximativ cam așa: mai e timp de încă o poză? :D Am spus mulțumesc (am făcut doo de fapt, că prima era cu mult mai întunecată decît asta, P. era și el emoționat, pe el îl lovesc glumele în engleză în cazuri de astea, noroc că nu era timp de ele :D, nici locul nu era foarte fericit, da nu puteam să îi zic că hai să mergem doi metri mai în față că e mai multă lumină, hăhă.), ea a spus cu plăcere și i-am urat mult succes sau cam așa ceva la Madrid.
Și aici voiam să ajung! Lung drum, da, înțeleg. Simona a cîștigat turneul de la Madrid, a ajuns în finală la Roma și în finală la Roland Garros, pînă la urmă a bătut-o pe Șarapova ole ole, eram la Iași și am văzut momentul istoric pe digi live, alături de niște cetățeni fără cultură tenisistică (a trebuit să le explic cum funcționează scorul), dar asta nu știrbește din istoricitatea momentului!, a devenit numărul 1 mondial, am văzut live momentul la București, mersi, Ionuca!
Practic, faptul că Simona a făcut poză cu mine i-a schimbat viața în bine, sper că vă e clar. Sau faptul că P. ne-a pozat. :)
**********
Urmăresc un site de tenis din România, treizecizero.ro pe numele lui. Ei au scos un album foto cu Simona Halep. Am ezitat să îl comand online, pînă la urmă l-am comandat de la Cărturești din Iași și tadam, fix cînd urma să vină albumul meu, am văzut că a apărut și o a doua ediție. Nu-i nimic, eu o am pe prima.
Un mic excurs (haha). Înainte de epoca Simona Halep, P. putea să creadă că cele mai frecvente prenume de damă din România sînt Livia și Simona. Livia este la noi în familie dubla bunica-nana. Simona sînt mama și nora nană-mii. La care noră Simona și văr stau eu cînd sînt în Iași (cît m-or mai ține). În plus, două foste colege de liceu au prenumele doi Simona. Între timp, plus Simona Halep.
În seara dinaintea plecării spre Nemția, Simona (gazda) stătea pe canapea în timp ce eu tot extrăgeam diverse chestii din traiste (cărți, în general) și mă lăudam modest (!) cu ele. Îi explic Simonei (gazdei) planul colosal: cu albumul ”Simona de păstrat” merg la Stuttgart la turneu și sper să o prind iar pe Simona și să o rog să-mi dea un autograf!
La care Simona (gazda) zice:
Da nu vrei să-ți dau eu un autograf?
!!!!!!!!!!!!
*Poate nu știați, dar este citat din Deșteaptă-te, române! Eu nu știam. Doresc să precizez că nici nu chiar știu imnul. Rușinică, da. Nu, nu renunț la cetățenie pentru asta! :o
** taci că pertu vine din germană, cine ar fi crezut?!
Poza:
M-am luat cu altele (Israel etc., plus că nu e singurul post neterminat de pe blogul ăsta, hăhă.)
A, pentru cine nu s-a prins, în poză puteți recunoaște (după posibilități) pe Simona Halep și pe mhhh yours truly, cu ochelari. Am fost și întrebată cine e lîngă mine, și asta de către cetățeni români care nu făceau glumițe, ci nu recunoscuseră VIP-ul. Așa că dacă nu o recunoașteți pe Simona, renunțați la cetățenia română (alături de cei cărora nu le plac vinetele, semințele și mă mai gîndesc). #amzis!
P. ne-a fotografiat la ieșirea din hotelul în care am dormit și noi, și ea. Stuttgart, aprilie 2017. Simona pierduse semifinala în ziua dinainte, acum pleca spre Madrid. Noi (P. și cu mine) am stat un secol la micul dejun și ne-am holbat la toate personajele cunoscute de la televizor. Foarte discret ne-am holbat, bineînțeles. Nu am făcut nici o poză acolo, am fost foarte, foarte civilizați.
Parcă P. și-a luat un ziar să citească, dar ți-ai găsit, la ce mișuna pe acolo, nu aveai cum. A lipsit puțin să meargă unul din noi la Sam Stosur (LE tocmai am văzut pe Twitter că e ziua ei azi :D) să o întrebe cum se pronunță numele ei, Stojur? Stoujă? Nu știm nici pînă azi. Poate o prindem pe felie luna viitoare și avem mai mult curaj, că mergem iar, al treilea an în care participăm ca spectatori. :)
A fost de departe cel mai interesant micul dejun (??? eu lucrez cu dex...) din viața noastră. Serios.
După ce ne-am plictisit de 80 de cafele etc. și mai scăzuse numărul de VIP-uri pe metru pătrat, am mers în cameră și ne pregăteam să predăm camera. Mai urma o zi cu două meciuri de tenis și apoi drum bun spre casă ne dorim. La recepție, erau destule jucătoare (turneul la care mergem noi e unul feminin), dar pe mine nu chiar mă interesau la ora aia. Tîrziu am percutat că P. preda camera în timp ce Simona preda camera, fiecare cu recepționista lui. Ioi!
P. tot zicea întreab-o de o poză!!!! Io ziceam sigur sigur, da dădeam semne că fugi tu de-aicea! Întîmplarea a făcut ca atunci cînd am ieșit noi din hotel, Simona tocmai să se îmbarce într-o mașină. Și niște fane cu mai mult tupeu au abordat-o în engleză și ea a fost de acord să se pozeze cu ele. Mi-am zis acum ori niciodată* și m-am apropiat în mare viteză Simona? Poză? Priti pliz? Vă puteți imagina cam cum a decurs dialogul, eu pot să vă spun că am scăldat-o rău de tot, m-au trecut 50 de ape, am avut emoții imense, mai ceva ca Simona în ceva finală de grand slam. Și problema mea majoră fusese ce fac bre o iau la pertu**? da n-am înțeles, de ce ar fi Simona la pertu cu mine sau invers? da să-i zic Dvs., ah, ce mă faaaaac???
Din ce am reușit să reconstitui, i-am spus aproximativ cam așa: mai e timp de încă o poză? :D Am spus mulțumesc (am făcut doo de fapt, că prima era cu mult mai întunecată decît asta, P. era și el emoționat, pe el îl lovesc glumele în engleză în cazuri de astea, noroc că nu era timp de ele :D, nici locul nu era foarte fericit, da nu puteam să îi zic că hai să mergem doi metri mai în față că e mai multă lumină, hăhă.), ea a spus cu plăcere și i-am urat mult succes sau cam așa ceva la Madrid.
Și aici voiam să ajung! Lung drum, da, înțeleg. Simona a cîștigat turneul de la Madrid, a ajuns în finală la Roma și în finală la Roland Garros, pînă la urmă a bătut-o pe Șarapova ole ole, eram la Iași și am văzut momentul istoric pe digi live, alături de niște cetățeni fără cultură tenisistică (a trebuit să le explic cum funcționează scorul), dar asta nu știrbește din istoricitatea momentului!, a devenit numărul 1 mondial, am văzut live momentul la București, mersi, Ionuca!
Practic, faptul că Simona a făcut poză cu mine i-a schimbat viața în bine, sper că vă e clar. Sau faptul că P. ne-a pozat. :)
**********
Urmăresc un site de tenis din România, treizecizero.ro pe numele lui. Ei au scos un album foto cu Simona Halep. Am ezitat să îl comand online, pînă la urmă l-am comandat de la Cărturești din Iași și tadam, fix cînd urma să vină albumul meu, am văzut că a apărut și o a doua ediție. Nu-i nimic, eu o am pe prima.
Un mic excurs (haha). Înainte de epoca Simona Halep, P. putea să creadă că cele mai frecvente prenume de damă din România sînt Livia și Simona. Livia este la noi în familie dubla bunica-nana. Simona sînt mama și nora nană-mii. La care noră Simona și văr stau eu cînd sînt în Iași (cît m-or mai ține). În plus, două foste colege de liceu au prenumele doi Simona. Între timp, plus Simona Halep.
În seara dinaintea plecării spre Nemția, Simona (gazda) stătea pe canapea în timp ce eu tot extrăgeam diverse chestii din traiste (cărți, în general) și mă lăudam modest (!) cu ele. Îi explic Simonei (gazdei) planul colosal: cu albumul ”Simona de păstrat” merg la Stuttgart la turneu și sper să o prind iar pe Simona și să o rog să-mi dea un autograf!
La care Simona (gazda) zice:
Da nu vrei să-ți dau eu un autograf?
!!!!!!!!!!!!
*Poate nu știați, dar este citat din Deșteaptă-te, române! Eu nu știam. Doresc să precizez că nici nu chiar știu imnul. Rușinică, da. Nu, nu renunț la cetățenie pentru asta! :o
** taci că pertu vine din germană, cine ar fi crezut?!
Thursday, March 29, 2018
Ce mai face misteriosul domn P. (pe care unii l-au botezat Hans!)
P. e pe val, așa că tre să notez, pînă nu uit.
luni
P. îmi explică de ce nu m-am apucat eu încă de scris lucrarea de licență (da, da, știu, tot aia).
- Uite, tu nu te-ai apucat încă de scris pentru că încă nu ai citit destul pe subiect. Dacă erai vampir, să zicem, și scriai despre vampiri, în jumătate de oră ai fi scris lucrarea aia, că ai fi trăit în perioada respectivă și știai totul super.
- Nuj ce obsesie aveți voi cu România și vampirii, da să știi că noi nu ne identificăm cu ei așa cum vă imaginați voi, ăștia din afară. Dacă nu era nenea ăla îmscapănumeleacuma, nu ne mai frecați la melo cu vampirii voștri cu tot.
- Vlad... Tepeș!
- Țepeș, da, dar nu el, ăla de a scris cartea faimoasă.
- Bram Stoker!
- Ăhă. Adică nu zic nu, noi stem recunoscători că Dracula și turismul, mai veniți, vă rugăm, da cam asta a fost toată identificarea noastră cu vampirii.
***
marți
- Ă, vezi că or trimis pachet din patrie și ă mmm ă iar e pe numele tău.
- Ștefan Chel Mare?
- Cel Mare, chel înseamnă fără păr, ohne Haare, iote ce s-a potrivit. :D
- Ștefan Chel Haare!
.
luni
P. îmi explică de ce nu m-am apucat eu încă de scris lucrarea de licență (da, da, știu, tot aia).
- Uite, tu nu te-ai apucat încă de scris pentru că încă nu ai citit destul pe subiect. Dacă erai vampir, să zicem, și scriai despre vampiri, în jumătate de oră ai fi scris lucrarea aia, că ai fi trăit în perioada respectivă și știai totul super.
- Nuj ce obsesie aveți voi cu România și vampirii, da să știi că noi nu ne identificăm cu ei așa cum vă imaginați voi, ăștia din afară. Dacă nu era nenea ăla îmscapănumeleacuma, nu ne mai frecați la melo cu vampirii voștri cu tot.
- Vlad... Tepeș!
- Țepeș, da, dar nu el, ăla de a scris cartea faimoasă.
- Bram Stoker!
- Ăhă. Adică nu zic nu, noi stem recunoscători că Dracula și turismul, mai veniți, vă rugăm, da cam asta a fost toată identificarea noastră cu vampirii.
***
marți
- Ă, vezi că or trimis pachet din patrie și ă mmm ă iar e pe numele tău.
- Ștefan Chel Mare?
- Cel Mare, chel înseamnă fără păr, ohne Haare, iote ce s-a potrivit. :D
- Ștefan Chel Haare!
.
Friday, March 16, 2018
Manifestări culturale (!)
M-a întrebat o fană dacă nu mai scriu :D și acu fac un efort. :)
Dacă și autorii celebri republică texte din stînga în dreapta (gen întîi pe fb sau în revista Elle, apoi în volum), cer pardon dacă îmi iau nasu- (legu, unde este bre apostrofu?!?!?!) la purtare și eu și ă nu am mai publicat asta efectiv, da poate deja v-am pove de un eveniment sau doo din ce urmează, de al treilea sigur nu, că e freș, da nu am chef/timp să caut acuma. No bun.
Nici măcar nu mai știu ordinea cronologică. Gata.
1. Cînd a apărut nu știu ce film cu hobitu (2013??), lui P. i s-a pus pata pe un cîntec (I See Fire???) marca Ed Sheeran. Nu crecă mai auzisem de Ed pînă atunci, da P. îl asculta în disperare și tadam a găsit bilete în Frankfurt la un concert tadam. Asta era pe bune într-o toamnă. Concertul a fost în februarie, noi am fost răciți bine amîndoi, așa că i-am trimis pe Angela și gagixo la concert.
Acum, pentru cine nu știe cine e Ed Sheeran, el are în clipa asta (2018) 27 de primăveri. Acum cîțiva ani avea ceva mai puțin, logic. Gagicuțele moarte după el au cam 13-14 ani, presimpt. Angela, care are 60+, și gagicu, care atunci se învîrtea pe la 70-, au zis după concert că mamămamă ce ne-a plăcut, da mhhh cam băteam la ochi în public. De-atunci a rămas între noi vorba că Ed Sheeran are bunici germani, care au fost la acel concert în Frankfurt. :P
2. Într-o vară am plecat noi doi la un alt concert în Frankfurt, la Robert Plant (link) (un băițaș de la Led Zeppelin) (care acu e la 70-, deci tot așa era și atunci). Am ajuns la sala de concerte, era cam pustiu, am găsit loc de parcare practic lîngă ușă și mm cum să zic, cînd zic că era cam pustiu, de fapt era așa de pustiu, că zici că trecuse ceva bombă pe acolo și tăiase toată suflarea din parcare. Afară de noi, avcorsz.
No bun, ne-am dumirit la o bucată că da, concertul era în ziua aia, dar în cu totul altă parte în Frankfurt. Am apucat să ajungem dincolo și am mai prins un pic din opening act și apoi domnu Robert Plant ne-a încîntat. La concertul ăsta, noi am fost printre cei mai tinerei. Restul erau cam de vîrsta lui Robert, aici ar fi trebuit să îi fi trimis pe Angela și pe gagixo. :)
3. Trebuia să îmi iau bilete de avion să merg în patrie la făcut buletin + pașaport. Așa nu am avut mare tragere de inimă, că la fix a venit cadoul cumnatei de Crăciun: bilete la nuj ce comediant (așa îi cheamă pe ăștia în limba română? bine.) pe 10 martie. No bun, am luat și avionul, m-am și întors cu pașaport, că na, treabă complicată cînd te căsătorești în țări străine și nu te preocupă aspectul, na.) (Azi am un ceva cu ”na”. Și cu ”no bun”.)
Sîmbătă am purces la Markus Krebs, căci așa îl cheamă pe domnu. Nu am fost noi chiar primii, dar pentru că nu era Seinfeld, am zis că găsim locuri (locurile erau pe alese). Ei, nu a fost chiar așa, abia am găsit niște locuri să stăm toți împreună și 1 mare lucru nu am auzit 2 mare lucru nu am văzut 3 mare lucru nu am înțeles. Îmi era clar că dacă aș vedea programul la tv, aș pricepe mai mult, că na, se aude mai bine, vezi buzele cum se mișcă ele așa... Nenea ăsta mergea o bucată pe șcenă și tadam cînd să zică poanta se întorcea în partea cealaltă. Eram cam devastată. Și frustrată. Și auzi la mine, că cică știu germana. Ah. Am estimat că am înțeles undeva pe la 10-15%. La pauză toți 4, trei vorbitori nativi de germană și cu mine, am ajuns la concluzia că sonorul e modest etc. Nici ei nu înțeleseseră chiar tot.
Eram pregătită pentru partea a doua, altă oră de suferință, dar voiam să încerc orce să înțeleg mai mult. Numa bine că artistu a făcut ceva criză de glicemie în culise și s-a retras cu salvarea la spital. Între timp e bine, totu minunat.
Crecă aș fi înțeles mai puțin dacă spectacolul ar fi fost în ebraică.
Dacă și autorii celebri republică texte din stînga în dreapta (gen întîi pe fb sau în revista Elle, apoi în volum), cer pardon dacă îmi iau nasu- (legu, unde este bre apostrofu?!?!?!) la purtare și eu și ă nu am mai publicat asta efectiv, da poate deja v-am pove de un eveniment sau doo din ce urmează, de al treilea sigur nu, că e freș, da nu am chef/timp să caut acuma. No bun.
Nici măcar nu mai știu ordinea cronologică. Gata.
1. Cînd a apărut nu știu ce film cu hobitu (2013??), lui P. i s-a pus pata pe un cîntec (I See Fire???) marca Ed Sheeran. Nu crecă mai auzisem de Ed pînă atunci, da P. îl asculta în disperare și tadam a găsit bilete în Frankfurt la un concert tadam. Asta era pe bune într-o toamnă. Concertul a fost în februarie, noi am fost răciți bine amîndoi, așa că i-am trimis pe Angela și gagixo la concert.
Acum, pentru cine nu știe cine e Ed Sheeran, el are în clipa asta (2018) 27 de primăveri. Acum cîțiva ani avea ceva mai puțin, logic. Gagicuțele moarte după el au cam 13-14 ani, presimpt. Angela, care are 60+, și gagicu, care atunci se învîrtea pe la 70-, au zis după concert că mamămamă ce ne-a plăcut, da mhhh cam băteam la ochi în public. De-atunci a rămas între noi vorba că Ed Sheeran are bunici germani, care au fost la acel concert în Frankfurt. :P
2. Într-o vară am plecat noi doi la un alt concert în Frankfurt, la Robert Plant (link) (un băițaș de la Led Zeppelin) (care acu e la 70-, deci tot așa era și atunci). Am ajuns la sala de concerte, era cam pustiu, am găsit loc de parcare practic lîngă ușă și mm cum să zic, cînd zic că era cam pustiu, de fapt era așa de pustiu, că zici că trecuse ceva bombă pe acolo și tăiase toată suflarea din parcare. Afară de noi, avcorsz.
No bun, ne-am dumirit la o bucată că da, concertul era în ziua aia, dar în cu totul altă parte în Frankfurt. Am apucat să ajungem dincolo și am mai prins un pic din opening act și apoi domnu Robert Plant ne-a încîntat. La concertul ăsta, noi am fost printre cei mai tinerei. Restul erau cam de vîrsta lui Robert, aici ar fi trebuit să îi fi trimis pe Angela și pe gagixo. :)
3. Trebuia să îmi iau bilete de avion să merg în patrie la făcut buletin + pașaport. Așa nu am avut mare tragere de inimă, că la fix a venit cadoul cumnatei de Crăciun: bilete la nuj ce comediant (așa îi cheamă pe ăștia în limba română? bine.) pe 10 martie. No bun, am luat și avionul, m-am și întors cu pașaport, că na, treabă complicată cînd te căsătorești în țări străine și nu te preocupă aspectul, na.) (Azi am un ceva cu ”na”. Și cu ”no bun”.)
Sîmbătă am purces la Markus Krebs, căci așa îl cheamă pe domnu. Nu am fost noi chiar primii, dar pentru că nu era Seinfeld, am zis că găsim locuri (locurile erau pe alese). Ei, nu a fost chiar așa, abia am găsit niște locuri să stăm toți împreună și 1 mare lucru nu am auzit 2 mare lucru nu am văzut 3 mare lucru nu am înțeles. Îmi era clar că dacă aș vedea programul la tv, aș pricepe mai mult, că na, se aude mai bine, vezi buzele cum se mișcă ele așa... Nenea ăsta mergea o bucată pe șcenă și tadam cînd să zică poanta se întorcea în partea cealaltă. Eram cam devastată. Și frustrată. Și auzi la mine, că cică știu germana. Ah. Am estimat că am înțeles undeva pe la 10-15%. La pauză toți 4, trei vorbitori nativi de germană și cu mine, am ajuns la concluzia că sonorul e modest etc. Nici ei nu înțeleseseră chiar tot.
Eram pregătită pentru partea a doua, altă oră de suferință, dar voiam să încerc orce să înțeleg mai mult. Numa bine că artistu a făcut ceva criză de glicemie în culise și s-a retras cu salvarea la spital. Între timp e bine, totu minunat.
Crecă aș fi înțeles mai puțin dacă spectacolul ar fi fost în ebraică.
Thursday, February 8, 2018
Azi sînt în priză. Azi despre purici. Nu aruncați cu oo în Goșgoș!
Pentru că am o grămadă de treabă, scriu pe bloc.
Poate am ținut secret că avem niște purici la suptsol?? De unde oricum nu mă îngrămădeam să spăl rufe, puricii sînt în camera unde e mașina de spălat și mhhh cumva mi-e frică să intru acolo.
Da, acum două săptămîni am cumpărat ceva spray. Azi poate o să îl folosesc.
Ultima oară am aspirat dihăniile (ok, liniștiți-vă: nu știu de ce, dar ei mor pe cale naturală, din păcate nu chiar toți, dar deocamdată nu am avut victime umane și nici Goșgoș nu se scarpină) și l-am trimis pe P. cu sacul de la aspirator la gunoi. Adică să nu se întoarcă puricii să ne bîntuie. Apoi am lăsat aspiratorul fără sac la subsol.
Cînd nu s-a mai putut, l-am luat pe aspiratorul un pic în scîrbă și l-am adus în apartament și i-am pus sac proaspăt și am dat cu aspiratorul (noi nu avem covoare, ceea ce necesită aspirat des. Plus Goșgoș. Și nici cu părul meu nu mi-e rușine.) Aspiratorul a făcut ca toți dracii. Parol. Și, după ce P. a aspirat cacao de șoarece de v-am zis mai devreme, a observat și el că e cam zgomotoasă chestiunea, așa că i-a făcut operație de extragere a mațelor, că ce are?
Avea că eu i-am pus filtrul invers. Pi cum, de ce a mers, dacă l-am pus invers? Nu e vina mea.
Ei. Azi am aspirat oleacă și iar făcea ca toți știți voi. L-am desfăcut. Mno, firmiturile de la hrana uscată și cacaolele aspirate de P. erau ba în sac, ba pe lîngă. Am scos totul în mijlocul holului, am pus aaaaalt filtru, că doar îs ieftine rău, am schimbat și mama filtrului hepa și am mai descoperit nu știu ce chestie care se scoate și pe care am curățat-o.
Crecă, deși am aspirat puțintel cu filtrul pus eronat, am contribuit astfel decisiv la scurtarea vieții acestui aspirator. Eu așa zic. O să mă consult cu P. cînd aterizează acasă.
La cît păr de-al meu trecuse prin filtrul minunat, mă și mir că e aspirator super special pentru animale de companie. Mh.
Deci da.
Poate am ținut secret că avem niște purici la suptsol?? De unde oricum nu mă îngrămădeam să spăl rufe, puricii sînt în camera unde e mașina de spălat și mhhh cumva mi-e frică să intru acolo.
Da, acum două săptămîni am cumpărat ceva spray. Azi poate o să îl folosesc.
Ultima oară am aspirat dihăniile (ok, liniștiți-vă: nu știu de ce, dar ei mor pe cale naturală, din păcate nu chiar toți, dar deocamdată nu am avut victime umane și nici Goșgoș nu se scarpină) și l-am trimis pe P. cu sacul de la aspirator la gunoi. Adică să nu se întoarcă puricii să ne bîntuie. Apoi am lăsat aspiratorul fără sac la subsol.
Cînd nu s-a mai putut, l-am luat pe aspiratorul un pic în scîrbă și l-am adus în apartament și i-am pus sac proaspăt și am dat cu aspiratorul (noi nu avem covoare, ceea ce necesită aspirat des. Plus Goșgoș. Și nici cu părul meu nu mi-e rușine.) Aspiratorul a făcut ca toți dracii. Parol. Și, după ce P. a aspirat cacao de șoarece de v-am zis mai devreme, a observat și el că e cam zgomotoasă chestiunea, așa că i-a făcut operație de extragere a mațelor, că ce are?
Avea că eu i-am pus filtrul invers. Pi cum, de ce a mers, dacă l-am pus invers? Nu e vina mea.
Ei. Azi am aspirat oleacă și iar făcea ca toți știți voi. L-am desfăcut. Mno, firmiturile de la hrana uscată și cacaolele aspirate de P. erau ba în sac, ba pe lîngă. Am scos totul în mijlocul holului, am pus aaaaalt filtru, că doar îs ieftine rău, am schimbat și mama filtrului hepa și am mai descoperit nu știu ce chestie care se scoate și pe care am curățat-o.
Crecă, deși am aspirat puțintel cu filtrul pus eronat, am contribuit astfel decisiv la scurtarea vieții acestui aspirator. Eu așa zic. O să mă consult cu P. cînd aterizează acasă.
La cît păr de-al meu trecuse prin filtrul minunat, mă și mir că e aspirator super special pentru animale de companie. Mh.
Deci da.
Glasgow/UK cu niște completări
Stimate persoane interesate să vă plimbați prin UK,
dacă vreți să nu vă falimentați major, probabil că cel mai bine este să veniți cu banii lirele sterlineze în traistă. Schimbate la bancă, la casa de schimb, la vecinu, unde vreți voi.
Chestia este căci, așa cum am zis în postul precedent dedicat @Glasgow, eu am scos de la automat de la aeroport din Glasgow. Unde acuma nu este chiaaaar greu de imaginat că au niște comisioane mai sărite din schemă. Acum mi-am dat puțin în gugle și am aflat următoarele:
- treaba este foarte cunoscută și în general sînt țepuiți cei care au card în euro sau euro pe card cum să zic și care au de făcut cumpărături sau scos cash în țări fără euro, gen UK, Elveția, Polonia, Cehia și, cu voia Dvs., România. (Plus Maldive etc. etc., tot ce nu are euro). Mhhh Suedia. :))
Cetățeanu neștiutor este întrebat: vrei să îți calculăm în moneda ta de acasă? Tu ca fraieru zici da! Dacă zici nu, zicea un articol că la doice bank din Polonia apare pe monitor întrebare suplimentară: ești siguuuur? majoritatea clienților noștri au ales să facă tranzacția în moneda lor de acasă. Și tu ai să zici doamne ferește-mă și apără, ia să fac și eu ca ceilalți, doar nu sînt eu mai fraier.
Da iaca ești. Chestiunea se cheamă DCC (dynamic currency conversion) și se practică cu succes de către bănci etc. No bun.
Asta ar fi una. Eu am ales să îmi calculeze în euro, fincă nu eram la curent. Chestia asta m-a costat scump. Și oricum am avut o taxă suplimontară de care mă temeam că știu, anume mă costă 5 euro să ridic cash din străinătate cred. De asta mă străduiesc să nu scot 5 lire, mă înțelegeți.
Asta explică de ce în loc să plătesc pentru 200 lire vreo 226 euro plus 5 euro de care știam, am plătit 257 per total. Da nu-i nimic, am aflat acum. Dacă aflam peste 15 ani sau nevă?!
Din cîte am înțeles pe barba mea, nu mai sînt acceptate monedele vechi de o liră și bancnota veche de 5 lire. Monedele de alte valori sînt în continuare în circulație. Probabil vom găsi o metodă să ne descotorosim de cele 7 lire pensionate. Netul zice că dacă ai cont la o bancă în Anglia, nu ar trebui să ai probleme la schimbat, haha. Am o verișoară acolo, o să o rog pe ea să mă ajute.
Dacă lucrurile nu ar fi fost destul de complicate cu faptul că țară nouă, oare cum arată monedele și bancnotele lor, tadam, Scoția are și bancnotele ei personale (<---link!!!) ca să zic așa, care în Scoția se pare că sînt la fel de valabile ca lirele cu reginanopții ă pardon Angliei, dar gurile rele de pe net zic iu uiș! Mai precis teoretic lirele scoțiene ar trebui să fie acceptate și în afara Scoției, dar cică practica ne omoară. Cum nu vă este foarte greu să vă imaginați, bineînțeles că am venit acasă încălțată și cu o astfel de bancnotă. Deși tocmai mă descotorosisem de una.
Ah, poate mă enervează britanicii ăștia așa la grămadă și mă fac iară numismată și mai discutăm. Numismații erau cu banii, nu???
PS Aș dori să mai revin asupra subiectului Glasgow etc., să vedem cum îmi va permite timpul.
dacă vreți să nu vă falimentați major, probabil că cel mai bine este să veniți cu banii lirele sterlineze în traistă. Schimbate la bancă, la casa de schimb, la vecinu, unde vreți voi.
Chestia este căci, așa cum am zis în postul precedent dedicat @Glasgow, eu am scos de la automat de la aeroport din Glasgow. Unde acuma nu este chiaaaar greu de imaginat că au niște comisioane mai sărite din schemă. Acum mi-am dat puțin în gugle și am aflat următoarele:
- treaba este foarte cunoscută și în general sînt țepuiți cei care au card în euro sau euro pe card cum să zic și care au de făcut cumpărături sau scos cash în țări fără euro, gen UK, Elveția, Polonia, Cehia și, cu voia Dvs., România. (Plus Maldive etc. etc., tot ce nu are euro). Mhhh Suedia. :))
Cetățeanu neștiutor este întrebat: vrei să îți calculăm în moneda ta de acasă? Tu ca fraieru zici da! Dacă zici nu, zicea un articol că la doice bank din Polonia apare pe monitor întrebare suplimentară: ești siguuuur? majoritatea clienților noștri au ales să facă tranzacția în moneda lor de acasă. Și tu ai să zici doamne ferește-mă și apără, ia să fac și eu ca ceilalți, doar nu sînt eu mai fraier.
Da iaca ești. Chestiunea se cheamă DCC (dynamic currency conversion) și se practică cu succes de către bănci etc. No bun.
Asta ar fi una. Eu am ales să îmi calculeze în euro, fincă nu eram la curent. Chestia asta m-a costat scump. Și oricum am avut o taxă suplimontară de care mă temeam că știu, anume mă costă 5 euro să ridic cash din străinătate cred. De asta mă străduiesc să nu scot 5 lire, mă înțelegeți.
Asta explică de ce în loc să plătesc pentru 200 lire vreo 226 euro plus 5 euro de care știam, am plătit 257 per total. Da nu-i nimic, am aflat acum. Dacă aflam peste 15 ani sau nevă?!
Din cîte am înțeles pe barba mea, nu mai sînt acceptate monedele vechi de o liră și bancnota veche de 5 lire. Monedele de alte valori sînt în continuare în circulație. Probabil vom găsi o metodă să ne descotorosim de cele 7 lire pensionate. Netul zice că dacă ai cont la o bancă în Anglia, nu ar trebui să ai probleme la schimbat, haha. Am o verișoară acolo, o să o rog pe ea să mă ajute.
Dacă lucrurile nu ar fi fost destul de complicate cu faptul că țară nouă, oare cum arată monedele și bancnotele lor, tadam, Scoția are și bancnotele ei personale (<---link!!!) ca să zic așa, care în Scoția se pare că sînt la fel de valabile ca lirele cu regina
Ah, poate mă enervează britanicii ăștia așa la grămadă și mă fac iară numismată și mai discutăm. Numismații erau cu banii, nu???
PS Aș dori să mai revin asupra subiectului Glasgow etc., să vedem cum îmi va permite timpul.
Telegrame
P. s-a trezit duminică și a zis oy și gata, el - este - Golemul. Se mișca precum un monstru și vorbea ca un robot, Golem autentic.
- Golem - a iubi - Vio!
- Vio - nu a iubi - Golem! am încercat eu discret să îl fac să termine.
Am vorbit oleacă despre Golem, da nu vă imaginați că cine știe ce mult, numa Praga, Rabbi Loew și tadam i-am zis că tembelu de Shalom Auslander are o povestire cu Golemul super amuzantă. A zis să îi deschid cartea la povestire (m-a întrebat în prealabil cîte pagini are!!!) și poate o citește.
Update: a citit-o, i-a plăcut. Bravo.
***
P. era foarte metafizicăl tot duminică asta*. Începe să îmi pove cum a văzut el o emisiune prezentată de Gordon Freeman despre univers și cum să veeeeziiii...
Aici nu știu ce s-a întîmplat și a trebuit să întrerupem discuția fașcinantă.
Cînd a fost momentul, am fost o duamnă și am zis ce povesteai mai devreme de la emisiunea ta cu Craig Freeman?
- Nu Craig, Gordon, a zis P.
- Bine că nu Morgan, am zis eu.
- Ă, de fapt cu Morgan Freeman.
În mare, ce mici sîntem noi și ce mare e universul.
***
Goșgoș ne-a convins ieri mișunînd la ambele capete ale unui dulap să tragem dulapul pentru că acolo este un șoricel. Nu erau decît șoricei de praf. #aleluia
***
Cînd m-am întors de la Glasgow și mă descălțam în casa scării, mi s-au părut cam multe firmituri de hrană uscată pe jos. M-am uitat mai cu atenție, firmiturile erau pardon cacao de șoarece. P. a tras dulapul de păpuci și în spatele lui, pe lîngă mulți cacao, am găsit un kil de hrană uscată. Așa tare îmi doresc ca cel care s-a mhhh găinățat! în spatele dulapului să o fi șters spre libertate și nu spre în casă.
#viațacuGoșgoș #nuneplictisim
*am vrut să scriu duminică asta și nu duminica asta. Îhî.
- Golem - a iubi - Vio!
- Vio - nu a iubi - Golem! am încercat eu discret să îl fac să termine.
Am vorbit oleacă despre Golem, da nu vă imaginați că cine știe ce mult, numa Praga, Rabbi Loew și tadam i-am zis că tembelu de Shalom Auslander are o povestire cu Golemul super amuzantă. A zis să îi deschid cartea la povestire (m-a întrebat în prealabil cîte pagini are!!!) și poate o citește.
Update: a citit-o, i-a plăcut. Bravo.
***
P. era foarte metafizicăl tot duminică asta*. Începe să îmi pove cum a văzut el o emisiune prezentată de Gordon Freeman despre univers și cum să veeeeziiii...
Aici nu știu ce s-a întîmplat și a trebuit să întrerupem discuția fașcinantă.
Cînd a fost momentul, am fost o duamnă și am zis ce povesteai mai devreme de la emisiunea ta cu Craig Freeman?
- Nu Craig, Gordon, a zis P.
- Bine că nu Morgan, am zis eu.
- Ă, de fapt cu Morgan Freeman.
În mare, ce mici sîntem noi și ce mare e universul.
***
Goșgoș ne-a convins ieri mișunînd la ambele capete ale unui dulap să tragem dulapul pentru că acolo este un șoricel. Nu erau decît șoricei de praf. #aleluia
***
Cînd m-am întors de la Glasgow și mă descălțam în casa scării, mi s-au părut cam multe firmituri de hrană uscată pe jos. M-am uitat mai cu atenție, firmiturile erau pardon cacao de șoarece. P. a tras dulapul de păpuci și în spatele lui, pe lîngă mulți cacao, am găsit un kil de hrană uscată. Așa tare îmi doresc ca cel care s-a mhhh găinățat! în spatele dulapului să o fi șters spre libertate și nu spre în casă.
#viațacuGoșgoș #nuneplictisim
*am vrut să scriu duminică asta și nu duminica asta. Îhî.
Saturday, February 3, 2018
Glasgow într-o zi (post lunguț și fără poze, da cu linkuri!)
O să vă iau direct și o să zic în clar că, atunci cînd cineva îmi spune ”mă duc la :insert destination here:”, de obicei eu spun oa și mai întreb cînd etc. și apoi nu pot pentru ca să mă aptțin și îmi dau în gugle ca să văd dacă nu m-aș putea duce și eu. Adică nu tre să mă invite nimeni, eu mă descurc și singură. Practic mă inspir așa din călătoriile altora. Și mult timp am zis nu nu că lucrarea de licență da sinceră să fiu fix în clipa asta nu mi-e gîndul la ea și sînt destul de zen.
No, anu ăsta fac 40 de primăveri tadaaaam! Și găsisem de zioa mea să merem cu P. la Mencestă foarte ieftin (ca la 10 EUR per segment per persuană, adică 40 ioro per total noi 2) căci aleluia sau din păcate a intrat Ryanair pe piața din Frankfurt International. Pînă acum operau doar de pe Frankfurt Hahn care don-t even get me started da, nu știu unde e apostroful iaca nu e în Frankfurt, e practic în Luxemburg, deci la mama cioarelor.
P. s-a dat nițel lovit pe bună dreptate, că în luna respectivă oricum sîntem plecați de doo ori și omul mai are și serviciu! :D
Ei. Atîta mi-a trebuit să îmi spună o prietenă ;) că pleacă la Glasgow nuj cînd. Adică știu. M-am uitat în calendaru meu, era foarte verde, da prețurile ryanair nu erau chiar așa cum mi le doream eu. În schimb, am găsit de ieri pînă azi tot cu 10 ioro per segment (comparativ, ca să mergi un drum de la noi din sat pînă în Frankfurt, 20 de minute aproximativ, cu mijloacele din transport în comun, face la ora la care vă scriu 4,90 eur (!!!!!).) N-am stat mai deloc pe gînduri, mi-am trîntit și un hotel și mbye! Ok, m-am consultat cu P., care nu a avut nimic împotrivă și nici fun interes major să meargă, plus că și-a luat liber luni ca să se uite la Superbol. :D A, da, și a fost de acord să mă ducă la aeroport, căci plecam cam dimineață. Mă rog, nu chiar de speriat, la 6:45, dar dacă ar fi trebuit să ajung acolo cu metroul, mmm mă tem că metroul ar fi trebuit să fie un taxi și deja nu mă mai jucam. No bun.
Fiind vorba doar de o noapte, vă zic în clar că bagajul meu a fost ebook readerul, pastă de dinți, cremă de față, periuță pe care am aruncat-o și nijte șosete și chiloți și ca să-mi dau cu stîngu în dreptu, vă zic că nici măcar n-am făcut duș în străinătățuri. În sfîrșit o călătorie fără prea mare ștres.
A, nu mai fusesem niciodată în Scoția sau în UK. Doar de vreo trei ori în Irlanda. Mai că aș zice că auzisem de Glasgow, dar nu știam nimic despre. As in nimic. Ok, Sir Andy Murray e născut acolo, ok?! :)
Mulți prieteni de-ai lui P. tot au propus excursii în Scoția la dezgustări de uiski da pardon mie nu îmi place deloc da deloc uiskiul mai precis nu po să îl beau să îl înghit și excursiile alea aveau niște prețuri de îți cam sărea basca deci na nu mă interesa Scoția în mod deosebit. Ok, am și eu limitările mele, sînt perfectă în proporție de 99%. :D #șimodestă
Acum am avut vreo două-trei săptămîni să văd cu ce se mănîncă acest Glasgow, dar mare lucru nu am reșerșat, că chiar am fost destul de bizi. Știam că trebuie să ajung cumva de la aeroport în oraș și înapoi (hotelul meu a fost la aeroport). Și mai știam vreo două chestii pe care voiam să le văd (catedrala și universitatea), să merg cu autobuzul hop on hop off (chestia asta s-a tradus în română?), să ajung la unul din cele cel puțin trei magazine Oxfam Bookshop :D și să mănînc pe undeva, eram destul de flexibilă. Mi-ar fi plăcut să mă mai plimb pe acolo, dar mai mult timp nu am avut.
Da, aș fi putut merge două zile, dar am vrut s-o fac și pe asta, adică să plec pentru o zi. Și nu voiam să cheltuiesc foarte mult. Probabil că aș fi cheltuit dublu dacă stăteam dublu. Dacă nu mai mult. :D
Bineînțeles că iar mi-a plăcut și iar mi-ar plăcea să mai merg. Și o prietenă care are gusturi cam ca ale mele în materie de călătorii mi-a spus că Edinburgh e orașul ei preferat ever. Mpfuai. Care Edinburgh e foarte aproape de Glasgow, cam 75 de km.
Partea nasoală e că drăguța de liră sterlină e scumpișoară și are o putere de cumpărare foarte modestă. Mă rog, din experiența mea. Nici nu mi-am dat silința în mod deosebit și am topit cam o sută de lire în această excursie. Vorbesc de cumpărături și cheltuieli pe loc, nu hotelul, pe care îl plătisem ”din timp”.
Aeroportul din Glasgow (sînt două, eu am aterizat la cel din localitatea Paisley) e, #wikiknows, al doilea ca mărime din Scoția. Mi-am imaginat un gigant. De fapt e un fel de Bacău, să mă ierte cei din Bacău, că nu știu cît de mare e aeroportul lor. Oricum, eu plecînd din Frankfurt, care e maaaaaaaare, am ajuns în țara piticilor. :D
Am ochit de unde fac rost de lire, de unde iau bilet de autobuz spre oraș, unde se fumează :) (atenție, doar în afara aeroportului, inclusiv țigara electronică :D) și am zis ok, hai să trag o fugă pînă la hotel, să întreb de la ce oră au micul dejun a doua zi, că dacă cumva nu am timp să mănînc, să fiu pe fază să îmi iau o banană ceva. De la aeroport la hotel am făcut 3 minute pe jos. Ok, poate 5, că nu știam drumul încă și am și stat la un semafor.
La recepție, Nicole mi-a zis că iată cheia ta de la camera 130 și po să iei micul dejun pînă la ora 10. Mîine? am vrut eu să fiu sigură. Da, dar și azi, a zis ea. Mie mi-a cam picat fața, dar am fost și eu de treabă și 1 am mers în cameră (în cariera mea turistică nu îmi amintesc să mai fi putut intra în cameră la ora 9 dimineața, oficial puteam să vin de la ora 15...) și 2 am fost și am mîncat, că eram puțin lihnită, chiar nu știu de ce.
După ce am terminat cafeaua, am mers în cameră și am dormit două ceasuri. #becauseIcan :D La trezire am băgat două banane, că na. Camera foarte, foarte drăguță. Micul dejun mai degrabă modest, dar pentru două dimineți :D, cum a fost cazul meu, foarte ok. Pentru cei nemîncători de gluten, aveau porridge fără. Ole!
Am scos de la un automat de la aeroport 200 de lire și automatul mi-a arătat că din contul meu zboară de fapt 252 și nu mai știu cît euro. Și nu m-aș mira să mă mai taxeze după. Acum nu știu, trebuia să fi schimbat bani la bancă în Germania? Altă dată.
Pe la 12:30 plecam spre oraș cu autobuzul, 12 lire parcă dus-întors. Mult. S-ar putea să fie și mai ieftin, nu am avut timp de mari cercetări. Autobuzul 500. Atenție, există și aplicație, se poate lua bilet din app, cred că e același tarif. Poate merită verificat. Poate afișează și orele la care circulă, eventual cu timp real. Acceptă și contactless pay. Eu am avut cash și am primit rest. Fusesem avertizată că e o chestie cu restul la autobuze în UK, că trebuie să ai bani potriviți etc. La linia asta nu a fost cazul. Biletul l-am luat din fața autobuzului. Se putea lua și din clădirea aeroportului. Total 12 lire.
Mi-a plăcut ce-am văzut! De pe drum chiar. Ba chiar de cînd ne pregăteam de aterizare, foarte frumos!
Am coborît la ultima stație, mă rog, aș fi putut să cobor și ceva mai devreme. Cum am ajuns în buricul tîrgului, am reperat autobuzul hop on hop off, m-am urcat în el și am plecat în explorare. 15 lire parcă. Mi se pare că era reducere o liră pentru studenți sau așa, dar m-am prins tîrziu, că eram fermecată de soarele orbitor (!!!!!!!!!!!) și de frumusețea peizajului. Și aici cred că se poate lua bilet online, pentru două zile costă doar cu o liră mai mult, na, la mine nu a fost cazul. Poate au și app... Total 27 lire.
Turul a fost foarte frumos, mă lovise o foaaaame de nu visam decît la cum o să se termine traseul și o să cobor, cînd am ajuns la universitate (<--- click meeeee. Sper să meargă linkul) și mi-am făcut curaj și am coborît. Bravo cultura, adios vitamina. Aveam în traistă o felie de pîine de acasă și o ciocolată ROM. :D Mi-am amăgit cît de cît foamea și am admirat universitatea, care chiar e frumoasă rău, da rău. Am stat la soare și m-am uitat la Glasgow, fără să știu ce văd, foarte frumos. Am intrat în capela universității, unde cineva era bizi la orgă.
Am mai intrat prin niște clădiri și chiar am urcat pe niște scări unde scria în clar în engleză și în ceva limbă asiatică (suspectez chineza!) nu treceți mai departe decît dacă aveți programare. Mna. Asta era nu știu ce clădire Adam Smith, foarte drăguță ea așa. Universitatea are niște arcade mhh o să zic gotice și sper să aibă bunul simț să fie gotice, că doar ce altceva să fie, foarte pozabile, de altfel tocmai am găsit un videoclip de două minuțele și poate vreți să vă uitați la el. Eu mai vizitasem universitatea din Dublin, da tre să zic că asta din Glasgow mi s-a părut mai spectaculoasă. Cred că o să încerc să ajung și la Oxford și care mai era a da Cambridge. Și nici măcar nu sînt fană Harry Potter! În caz că n-are sens ceea ce tocmai am scris, doresc să subliniez că nu sînt fană Harry Potter. Am intrat acolo la muzeul gratuit Hunterian și am ieșit repede, că picturile erau pe partea cealaltă a străzii. Într-o clădire nespectaculoasă. E drept că selecția lor nu m-a leșinat și am bifat-o urgent, e drept fiindu-mi vag jenă, da asta e, nu am avut timp de mai mult. Doresc să precizez că mor de dragul magazinelor de la muzee și a da la magazinul universității m-am scuturat de o sumă undeva între 20 și 30 de lire pe o carte cu hărți (moartea mea, cred), tote bag și vederi. Magazinul muzeului a scăpat, iuhu. Total 47-57 lire.
Am prins autobuzul hop on hop off și iuhu am ajuns cu el de unde plecasem. Din centru am mers la librăria Oxfam și era să dau atacul la Alexander McCall Smith, aveau aproape un raft!!!, dar m-am aptținut ca o eroină (pentru că am deja un milion de cărți de AMCS, necitite!) (bravo, vio! rău, vio! :D) și am luat doar o carte cu dinozauri, pentru copii, două volume dintr-o metodă de învățat ebraica (seria Speranța moare ultima :P) și un volum bilingv de povestiri israeliene. 8 lire. Total 55-65 lire.
A, P. a fost în Anglia cîteva ceasuri acum cîțiva ani. A cumpărat o cană de la Starbacs și a adus restul de lire acasă. Aceste lire se aflau cu mine confortabil în portofel. Confortul era mai mult al meu, că mă gîndeam domle lasă că am pe ce pune mîna dacă e fo urgență. Urgență nu a fost, da cele 5 lire bancnotă nu mai sînt valabile ole și la fel cele două monede de o liră. Bancnota de puțin timp. Iuhu aș putea spune.
Deja era tîrzior și gugle mi-a zis că aș mai fi avut 30 de minute să ajung pînă la catedrală și să o și vizitez. Nțo mi-am zis eu. Muzeul de artă modernă tocmai se închidea, așa că am purces și eu spre un restaurant. Voiam să văd ce are de oferit Cafe Andaluz, domnul de la intrare a fost foarte trist că nu făcusem rezervare și m-a invitat să mai vin pe la ora 21. Io am zis sigur că da și am mers cu mici emoții la Carluccio-s. Pe care îi știam din Dublin, ole. Am găsit loc, am mîncat niște măsline, o bruschetă și un risotto (am precizat că eram leșinată de foame da!?!?!?!) și am băut o bere. Total 25,70 lire sau cam așa. Fără bacșiș. Am vaga impresie că prețurile pe care le știam în euro din Dublin s-au transformat aici pur și simplu în lire. Gen: berea fensi 3,40 euro la Dublin sau 3,40 lire la Glasgow. Mhhh. Total 83-93 lire.
Pe lîngă că îmi era foame, nu băusem nici o picătură de nimica de la cafeaoa de la micul dejun. Da, total nesănătos, nu mai fac. Dar nu mi-a sărit un chioșc cu apă în față, eu ce să fac.
Se făcuse noapte (adică era întuneric, tîrziu nu era cine știe ce), am căutat stația lui 500, am ratat la mustață primul autobuz, că mi-a fost frică să trec strada pe roșu, cu sistemul ăsta cu look right și look left. M-am mai plimbat o tură în jurul blocului și apoi am avut încredere în instinctele mele și în planul afișat pe hîrtie și nu pe tabloul electronic și într-adevăr autobuzul a venit și eu și ceilalți doi flăcăi în afară de șofer am ajuns la destinație cît ai zice pește cu mămăliguță, vreo 15 minute am făcut.
Am mers la supermarketul din stația de autobuz/aeroport, am luat o apă minerală și două pachete de dulciuri sănătoase (firma se numește nakd, v-aș da link din gugle, dar browserul meu nu vrea să îmi deschidă decît pagina germană, care poate nu vă ajută foarte tare), fără zahăr, fără gluten, groaznice ce mai. Cost 4,50 lire. Total 87,50-97,50.
La hotel am băut o gură de apă, m-am prăvălit în pat, m-am uitat la emisiunea Mastermind de pe bbc 2 cred, super quiz, nu am mai văzut așa ceva. Și apoi am dat stingerea imediat după ora 21, fără ca măcar să mă fi spălat pe dinți, pentru că singurul lucru la care m-am gîndit înainte de a stinge lumina a fost să pornesc alarma . Ă adică am căzut răpusă vreau să zic.
Gata, v-am zis tot. Dimineață am pus totul în rucsac, am mers la masă, am făcut check out. A, camera mea dădea înspre o autostradă, mai precis aproape puteai atinge cu mîna podul respectiv, dar geamurile au izolat totul minunat. Chiar nu m-am așteptat.
La aeroport a mers totul destul de strună și tadam am ajuns cu bine acasă.
Ce frumos a fost la Glasgow! :D
No, anu ăsta fac 40 de primăveri tadaaaam! Și găsisem de zioa mea să merem cu P. la Mencestă foarte ieftin (ca la 10 EUR per segment per persuană, adică 40 ioro per total noi 2) căci aleluia sau din păcate a intrat Ryanair pe piața din Frankfurt International. Pînă acum operau doar de pe Frankfurt Hahn care don-t even get me started da, nu știu unde e apostroful iaca nu e în Frankfurt, e practic în Luxemburg, deci la mama cioarelor.
P. s-a dat nițel lovit pe bună dreptate, că în luna respectivă oricum sîntem plecați de doo ori și omul mai are și serviciu! :D
Ei. Atîta mi-a trebuit să îmi spună o prietenă ;) că pleacă la Glasgow nuj cînd. Adică știu. M-am uitat în calendaru meu, era foarte verde, da prețurile ryanair nu erau chiar așa cum mi le doream eu. În schimb, am găsit de ieri pînă azi tot cu 10 ioro per segment (comparativ, ca să mergi un drum de la noi din sat pînă în Frankfurt, 20 de minute aproximativ, cu mijloacele din transport în comun, face la ora la care vă scriu 4,90 eur (!!!!!).) N-am stat mai deloc pe gînduri, mi-am trîntit și un hotel și mbye! Ok, m-am consultat cu P., care nu a avut nimic împotrivă și nici fun interes major să meargă, plus că și-a luat liber luni ca să se uite la Superbol. :D A, da, și a fost de acord să mă ducă la aeroport, căci plecam cam dimineață. Mă rog, nu chiar de speriat, la 6:45, dar dacă ar fi trebuit să ajung acolo cu metroul, mmm mă tem că metroul ar fi trebuit să fie un taxi și deja nu mă mai jucam. No bun.
Fiind vorba doar de o noapte, vă zic în clar că bagajul meu a fost ebook readerul, pastă de dinți, cremă de față, periuță pe care am aruncat-o și nijte șosete și chiloți și ca să-mi dau cu stîngu în dreptu, vă zic că nici măcar n-am făcut duș în străinătățuri. În sfîrșit o călătorie fără prea mare ștres.
A, nu mai fusesem niciodată în Scoția sau în UK. Doar de vreo trei ori în Irlanda. Mai că aș zice că auzisem de Glasgow, dar nu știam nimic despre. As in nimic. Ok, Sir Andy Murray e născut acolo, ok?! :)
Mulți prieteni de-ai lui P. tot au propus excursii în Scoția la dezgustări de uiski da pardon mie nu îmi place deloc da deloc uiskiul mai precis nu po să îl beau să îl înghit și excursiile alea aveau niște prețuri de îți cam sărea basca deci na nu mă interesa Scoția în mod deosebit. Ok, am și eu limitările mele, sînt perfectă în proporție de 99%. :D #șimodestă
Acum am avut vreo două-trei săptămîni să văd cu ce se mănîncă acest Glasgow, dar mare lucru nu am reșerșat, că chiar am fost destul de bizi. Știam că trebuie să ajung cumva de la aeroport în oraș și înapoi (hotelul meu a fost la aeroport). Și mai știam vreo două chestii pe care voiam să le văd (catedrala și universitatea), să merg cu autobuzul hop on hop off (chestia asta s-a tradus în română?), să ajung la unul din cele cel puțin trei magazine Oxfam Bookshop :D și să mănînc pe undeva, eram destul de flexibilă. Mi-ar fi plăcut să mă mai plimb pe acolo, dar mai mult timp nu am avut.
Da, aș fi putut merge două zile, dar am vrut s-o fac și pe asta, adică să plec pentru o zi. Și nu voiam să cheltuiesc foarte mult. Probabil că aș fi cheltuit dublu dacă stăteam dublu. Dacă nu mai mult. :D
Bineînțeles că iar mi-a plăcut și iar mi-ar plăcea să mai merg. Și o prietenă care are gusturi cam ca ale mele în materie de călătorii mi-a spus că Edinburgh e orașul ei preferat ever. Mpfuai. Care Edinburgh e foarte aproape de Glasgow, cam 75 de km.
Partea nasoală e că drăguța de liră sterlină e scumpișoară și are o putere de cumpărare foarte modestă. Mă rog, din experiența mea. Nici nu mi-am dat silința în mod deosebit și am topit cam o sută de lire în această excursie. Vorbesc de cumpărături și cheltuieli pe loc, nu hotelul, pe care îl plătisem ”din timp”.
Aeroportul din Glasgow (sînt două, eu am aterizat la cel din localitatea Paisley) e, #wikiknows, al doilea ca mărime din Scoția. Mi-am imaginat un gigant. De fapt e un fel de Bacău, să mă ierte cei din Bacău, că nu știu cît de mare e aeroportul lor. Oricum, eu plecînd din Frankfurt, care e maaaaaaaare, am ajuns în țara piticilor. :D
Am ochit de unde fac rost de lire, de unde iau bilet de autobuz spre oraș, unde se fumează :) (atenție, doar în afara aeroportului, inclusiv țigara electronică :D) și am zis ok, hai să trag o fugă pînă la hotel, să întreb de la ce oră au micul dejun a doua zi, că dacă cumva nu am timp să mănînc, să fiu pe fază să îmi iau o banană ceva. De la aeroport la hotel am făcut 3 minute pe jos. Ok, poate 5, că nu știam drumul încă și am și stat la un semafor.
La recepție, Nicole mi-a zis că iată cheia ta de la camera 130 și po să iei micul dejun pînă la ora 10. Mîine? am vrut eu să fiu sigură. Da, dar și azi, a zis ea. Mie mi-a cam picat fața, dar am fost și eu de treabă și 1 am mers în cameră (în cariera mea turistică nu îmi amintesc să mai fi putut intra în cameră la ora 9 dimineața, oficial puteam să vin de la ora 15...) și 2 am fost și am mîncat, că eram puțin lihnită, chiar nu știu de ce.
După ce am terminat cafeaua, am mers în cameră și am dormit două ceasuri. #becauseIcan :D La trezire am băgat două banane, că na. Camera foarte, foarte drăguță. Micul dejun mai degrabă modest, dar pentru două dimineți :D, cum a fost cazul meu, foarte ok. Pentru cei nemîncători de gluten, aveau porridge fără. Ole!
Am scos de la un automat de la aeroport 200 de lire și automatul mi-a arătat că din contul meu zboară de fapt 252 și nu mai știu cît euro. Și nu m-aș mira să mă mai taxeze după. Acum nu știu, trebuia să fi schimbat bani la bancă în Germania? Altă dată.
Pe la 12:30 plecam spre oraș cu autobuzul, 12 lire parcă dus-întors. Mult. S-ar putea să fie și mai ieftin, nu am avut timp de mari cercetări. Autobuzul 500. Atenție, există și aplicație, se poate lua bilet din app, cred că e același tarif. Poate merită verificat. Poate afișează și orele la care circulă, eventual cu timp real. Acceptă și contactless pay. Eu am avut cash și am primit rest. Fusesem avertizată că e o chestie cu restul la autobuze în UK, că trebuie să ai bani potriviți etc. La linia asta nu a fost cazul. Biletul l-am luat din fața autobuzului. Se putea lua și din clădirea aeroportului. Total 12 lire.
Mi-a plăcut ce-am văzut! De pe drum chiar. Ba chiar de cînd ne pregăteam de aterizare, foarte frumos!
Am coborît la ultima stație, mă rog, aș fi putut să cobor și ceva mai devreme. Cum am ajuns în buricul tîrgului, am reperat autobuzul hop on hop off, m-am urcat în el și am plecat în explorare. 15 lire parcă. Mi se pare că era reducere o liră pentru studenți sau așa, dar m-am prins tîrziu, că eram fermecată de soarele orbitor (!!!!!!!!!!!) și de frumusețea peizajului. Și aici cred că se poate lua bilet online, pentru două zile costă doar cu o liră mai mult, na, la mine nu a fost cazul. Poate au și app... Total 27 lire.
Turul a fost foarte frumos, mă lovise o foaaaame de nu visam decît la cum o să se termine traseul și o să cobor, cînd am ajuns la universitate (<--- click meeeee. Sper să meargă linkul) și mi-am făcut curaj și am coborît. Bravo cultura, adios vitamina. Aveam în traistă o felie de pîine de acasă și o ciocolată ROM. :D Mi-am amăgit cît de cît foamea și am admirat universitatea, care chiar e frumoasă rău, da rău. Am stat la soare și m-am uitat la Glasgow, fără să știu ce văd, foarte frumos. Am intrat în capela universității, unde cineva era bizi la orgă.
Am mai intrat prin niște clădiri și chiar am urcat pe niște scări unde scria în clar în engleză și în ceva limbă asiatică (suspectez chineza!) nu treceți mai departe decît dacă aveți programare. Mna. Asta era nu știu ce clădire Adam Smith, foarte drăguță ea așa. Universitatea are niște arcade mhh o să zic gotice și sper să aibă bunul simț să fie gotice, că doar ce altceva să fie, foarte pozabile, de altfel tocmai am găsit un videoclip de două minuțele și poate vreți să vă uitați la el. Eu mai vizitasem universitatea din Dublin, da tre să zic că asta din Glasgow mi s-a părut mai spectaculoasă. Cred că o să încerc să ajung și la Oxford și care mai era a da Cambridge. Și nici măcar nu sînt fană Harry Potter! În caz că n-are sens ceea ce tocmai am scris, doresc să subliniez că nu sînt fană Harry Potter. Am intrat acolo la muzeul gratuit Hunterian și am ieșit repede, că picturile erau pe partea cealaltă a străzii. Într-o clădire nespectaculoasă. E drept că selecția lor nu m-a leșinat și am bifat-o urgent, e drept fiindu-mi vag jenă, da asta e, nu am avut timp de mai mult. Doresc să precizez că mor de dragul magazinelor de la muzee și a da la magazinul universității m-am scuturat de o sumă undeva între 20 și 30 de lire pe o carte cu hărți (moartea mea, cred), tote bag și vederi. Magazinul muzeului a scăpat, iuhu. Total 47-57 lire.
Am prins autobuzul hop on hop off și iuhu am ajuns cu el de unde plecasem. Din centru am mers la librăria Oxfam și era să dau atacul la Alexander McCall Smith, aveau aproape un raft!!!, dar m-am aptținut ca o eroină (pentru că am deja un milion de cărți de AMCS, necitite!) (bravo, vio! rău, vio! :D) și am luat doar o carte cu dinozauri, pentru copii, două volume dintr-o metodă de învățat ebraica (seria Speranța moare ultima :P) și un volum bilingv de povestiri israeliene. 8 lire. Total 55-65 lire.
A, P. a fost în Anglia cîteva ceasuri acum cîțiva ani. A cumpărat o cană de la Starbacs și a adus restul de lire acasă. Aceste lire se aflau cu mine confortabil în portofel. Confortul era mai mult al meu, că mă gîndeam domle lasă că am pe ce pune mîna dacă e fo urgență. Urgență nu a fost, da cele 5 lire bancnotă nu mai sînt valabile ole și la fel cele două monede de o liră. Bancnota de puțin timp. Iuhu aș putea spune.
Deja era tîrzior și gugle mi-a zis că aș mai fi avut 30 de minute să ajung pînă la catedrală și să o și vizitez. Nțo mi-am zis eu. Muzeul de artă modernă tocmai se închidea, așa că am purces și eu spre un restaurant. Voiam să văd ce are de oferit Cafe Andaluz, domnul de la intrare a fost foarte trist că nu făcusem rezervare și m-a invitat să mai vin pe la ora 21. Io am zis sigur că da și am mers cu mici emoții la Carluccio-s. Pe care îi știam din Dublin, ole. Am găsit loc, am mîncat niște măsline, o bruschetă și un risotto (am precizat că eram leșinată de foame da!?!?!?!) și am băut o bere. Total 25,70 lire sau cam așa. Fără bacșiș. Am vaga impresie că prețurile pe care le știam în euro din Dublin s-au transformat aici pur și simplu în lire. Gen: berea fensi 3,40 euro la Dublin sau 3,40 lire la Glasgow. Mhhh. Total 83-93 lire.
Pe lîngă că îmi era foame, nu băusem nici o picătură de nimica de la cafeaoa de la micul dejun. Da, total nesănătos, nu mai fac. Dar nu mi-a sărit un chioșc cu apă în față, eu ce să fac.
Se făcuse noapte (adică era întuneric, tîrziu nu era cine știe ce), am căutat stația lui 500, am ratat la mustață primul autobuz, că mi-a fost frică să trec strada pe roșu, cu sistemul ăsta cu look right și look left. M-am mai plimbat o tură în jurul blocului și apoi am avut încredere în instinctele mele și în planul afișat pe hîrtie și nu pe tabloul electronic și într-adevăr autobuzul a venit și eu și ceilalți doi flăcăi în afară de șofer am ajuns la destinație cît ai zice pește cu mămăliguță, vreo 15 minute am făcut.
Am mers la supermarketul din stația de autobuz/aeroport, am luat o apă minerală și două pachete de dulciuri sănătoase (firma se numește nakd, v-aș da link din gugle, dar browserul meu nu vrea să îmi deschidă decît pagina germană, care poate nu vă ajută foarte tare), fără zahăr, fără gluten, groaznice ce mai. Cost 4,50 lire. Total 87,50-97,50.
La hotel am băut o gură de apă, m-am prăvălit în pat, m-am uitat la emisiunea Mastermind de pe bbc 2 cred, super quiz, nu am mai văzut așa ceva. Și apoi am dat stingerea imediat după ora 21, fără ca măcar să mă fi spălat pe dinți, pentru că singurul lucru la care m-am gîndit înainte de a stinge lumina a fost să pornesc alarma . Ă adică am căzut răpusă vreau să zic.
Gata, v-am zis tot. Dimineață am pus totul în rucsac, am mers la masă, am făcut check out. A, camera mea dădea înspre o autostradă, mai precis aproape puteai atinge cu mîna podul respectiv, dar geamurile au izolat totul minunat. Chiar nu m-am așteptat.
La aeroport a mers totul destul de strună și tadam am ajuns cu bine acasă.
Ce frumos a fost la Glasgow! :D
Subscribe to:
Posts (Atom)